Ploaia

Ieri dimineaţă, am mers prin ploaie aproximativ cinci minute. Vremea era perfectă, aşa cum îmi place mie: o ploaie măruntă şi vreo patru-cinci grade. Nimeni pe străzi, doar eu şi câte-o maşină rătăcită. Cinci minute, timp în care mi-am contemplat viaţa, aşa cum a fost ea, cu bune şi cu rele. Regrete, amintiri, iubiri pierdute şi altele asemenea şi-au făcut loc în mintea mea atunci. Probabil şi acum.
Întotdeauna m-am considerat legendarul cavaler pe cal alb. O minciună afurisită! Adevărul este că sunt un nemernic. Câteodată mă trezesc şi, când mă uit la ea, mă întreb: cine naiba e femeia asta, care doarme lângă mine? Poate ar trebui s-o caut în continuare pe EA, frumoasa mea, iubita mea din vis neîntâlnită niciodată. Sau poate ar trebui să trăiesc singur, să devin unul dintre acei mizerabili care zboară din floare-n floare. Fără sentimente, fără emoţii, fără iubire. Însă, şi asta este o minciună. N-aş putea face asta. O iubesc pe această femeie, chiar dacă nu este o iubire ca-n basme. O iubesc, la fel cum un părinte îşi iubește copilul, cum un copil îşi iubește bunicii, la urma urmei, aşa cum un bărbat iubeşte o femeie. Este ceva ce nu poate înţelege nimeni decât eu.

Tăcerea mea din ultima vreme este datorată faptului că n-am nimic de spus. Nu e nimic acolo, doar nişte gânduri care nu merită răspândite. Precum cele de mai sus.
Unii ar spune că sunt deprimat. Poate, dar aşa sunt de vreo douăzeci de ani încoace. Nu cred că ceva din ceea ce am scris până acum a dat senzaţia unui ins plin de voioşie şi de haz. Asta pentru că nici nu sunt. Sunt tipul ursuz şi veșnic pus să le strice distracţia celorlalţi, amintindu-le de ce le-a fost odată frică de întuneric. Şi, mai ales, c-ar trebui să le fie frică în continuare.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Ploaia

  1. elaroseni zice:

    Şi io care m-am gândit ieri că sunt frumoase … întunecimile de-afară…Îmi plac norii cenuşii, copacii de iarnă cu ramurile negre, cerul întunecat…toate astea pe mine nu mă deprimă…le aştept…Dar nu-mi plac întunecimile dinăuntru…Cred… 🙂

    Apreciază

  2. Pingback: Călin (File de poveste) « Ioan Usca

  3. Pingback: life in pictures – 19 – ei uita « Rokssana's Blog

  4. lili3d zice:

    Cred că dacă ţi-ai aminti cât mai des să zâmbeşti, ar putea deveni o trăsătură de caracter:zâmbetul. Şi asta duce şi la un zâmbet interior.

    Apreciază

  5. Pingback: calu’, banu şi ţiganu’ | absolut obişnuit

  6. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (53) | innerspacejournal

  7. Pingback: Cristian Preda crede ca Bucurestiul merita un cosmar: “Bucurestiul merita ceva mai bun decat Oprescu. Haideti sa visam putin” « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s