Silentium

Liniștea… Asta este una dintre puținele mele plăceri. Întotdeauna am iubit liniștea, dar rareori am avut parte de ea. Cer oare prea mult? De ce nu avem parte de lucrul pe care ni-l dorim cel mai tare? Sunt înconjurat de atâta gălăgie, încât am ajuns să urăsc din tot sufletul muzica. Muzica altora, desigur. Poate această zarvă neîntreruptă este o pedeapsă venită din partea zeilor nemiloși pentru păcatele mele, nu știu. Ceea ce știu însă cu siguranță este că nu pot să scap de acest tumult ce mă urmărește pretutindeni, iar în unele momente această stare de lucruri pur și simplu mă copleșește.

Există un singur pericol care provine de aici: cel de a ceda, de a-mi pierde mințile. Iar asta nu e deloc bine pentru un om care a cochetat în dese rânduri cu nebunia. Bineînțeles, poate fi socotită o glumă, deoarece pare-se că nebunii nu-și dau seama că sunt nebuni. Numiți-o cum vreți, dar rațiunea îmi dispare în acele puține momente în care sunt aproape de a ceda. Am comis lucruri cumplite în astfel de clipe; monstruoase chiar. Nimeni și nimic nu mă poate opri atunci, iar regretele ulterioare persistente au fost mai inutile decât proverbiala frecție la un picior de lemn. Numai un simptom al unei conștiințe aflată în agonie, care nu a determinat niciodată apariția vreunui îndemn la cumpătare. Problema nu este o lipsă de concentrare, presupun că este vorba despre una de natură chimică, incontrolabilă de către intelect. Pentru că, altfel, pot să stau nemișcat și să privesc în gol ore în șir, netulburat fiind de factori externi. Însă, când zgomotul puternic mă perturbă, ceva se întâmplă în acele clipe și, oricât aș încerca să mă înfrânez, dezastrul se petrece. Numai liniștea mă poate salva, iar liniștea este tocmai cea care-mi lipsește.
Ssst! “Let us be silent, that we may hear the whispers of the gods.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Silentium

  1. Pingback: Fără violenţă « Ioan Usca

  2. Pingback: Magie in sticla … « Silence's Blog

  3. Pingback: Calea pelerinului – despre rugăciune – 5 | innerspacejournal

  4. Pingback: Aşa suntem noi, obraznici, na! | absolut obişnuit

  5. Pingback: Principiul succesului (55) | innerspacejournal

  6. Pingback: Boabe de cafea (poveste parfumată) | innerspacejournal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s