23 ianuarie 2012

Cunoașteți expresia „sick as a dog„? Așa sunt eu acum, la această oră (2:41 am). Bine, acum îmi este mai bine, dar sâmbătă a fost oribil. Nu am mai fost răcit de mult; din câte îmi amintesc din 2010 sau chiar din 2009. S-ar putea crede că, atunci când zaci la pat îți vin tot felul de idei numai bune de pus pe blog, Ei bine, nu s-a întâmplat asta, iar singura idee care mi-a venit a fost aceasta: să încep un jurnal. Desigur, nu va fi unul ad-litteram, adică zilnic – nu am chiar atâta timp liber la dispoziție. Dar va reprezenta un exercițiu de sinceritate, de vreme ce postările nu vor fi editate de câte 10-20 de ori înainte de a fi publicate. Va fi ceva în genul unei colecții de întâmplări, care au avut loc, și gânduri răzlețe care mi-au trecut prin minte în ziua respectivă. Reprezintă, totodată, și sucombarea postărilor din categoria „zilnice”, care se deosebeau prin faptul că aveau un titlu, nu data zilei respective, și gravitau în jurul unui singur subiect.

În altă ordine de idei, zilele trecute m-am întâlnit cu un fost coleg și amic, M.A. Mă rog, colegi suntem și acum, dar lucrăm în zone diferite ale orașului și ne vedem foarte rar. Ultima oară ne-am întâlnit în urmă cu mai bine de un an. Miercuri am participat la o operațiune comună departamentelor în care lucrăm și, astfel, a avut ocazia de a mă vedea cum mă comport în interacțiunea cu ceilalți colegi. Ceea ce mi-a spus ulterior m-a surprins. Relația noastră a fost dominată întotdeauna de o sinceritate aproape brutală, spunând lucrurilor pe nume. Mi-a spus că m-am schimbat; că am un comportament încărcat de prostie și că-mi spune asta ca prieten… M-a șocat, pe moment, dar în ultimele zile am meditat la spusele sale și am ajuns la concluzia că are dreptate. Dar am o așa-zisă scuză: în tentativa mea de a mă adapta mediului în care lucrez, m-am coborât la nivelul colegilor. Dacă uneori un bărbat trebuie să se îmbete pentru a-și petrece timpul cu amicii săi idioți, eu sunt nevoit să mă „prostesc” pentru a-mi petrece timpul cu niște colegi tâmpiți. Sper numai ca prostia mimată să nu devină permanentă și adevărată. Chiar, poți să „devii” prost?

Întotdeauna m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă, printr-un joc al destinului, aș ajunge la închisoare. Desigur, nu aș ajunge acolo decât pentru ceva extrem de grav, săvârșit cu multă violență. Cum m-ar schimba oare recluziunea? Aș ceda și aș deveni slab, plângându-mi de milă; m-aș căi și aș deveni un fel de ascet; sau nu aș trăi decât cu gândul de a mă răzbuna, odată ieșit de acolo? Greu de spus. Oamenii au prostul obicei de a se ante-pronunța cu privire la ce-ar face în anumite situații, și ajung să descopere că au reacționat cu totul diferit de cum credeau c-o vor face. Cred că nu poți ști niciodată ceea ce vei face într-o conjunctură critică, decât atunci când ajungi să trăiești efectiv acea întâmplare. Iar răspunsul (deoarece, nu poate fi decât unul singur) la întrebările de mai sus nu vreau să-l aflu. Niciodată.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la 23 ianuarie 2012

  1. Câte ceva din ce spui mi-a trecut prin minte. Cred că trebuie să alungi asemenea gânduri.
    Am cit cândva o carte-Taine stelelor. Ai zice că nu e cine știe ce, autorul este medic, de ceva timp , face politică.
    După o vreme, am recitit-o. Este vorba despre țigani, țigani adevărați.
    Viața lor are ceva dramatic, atât de fremătător, de adevărat, că , citind, îi invidiam pentru cum pot și știu ei să fie liberi, fără să fie, de fapt.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Bănuiesc că vă referiți la ultimele gânduri. Păi, orice posibilitate trebuie luată în calcul. Nu poți ști niciodată unde te pot duce cărările vieții; poți să ajungi inclusiv la închisoare. Fie și pentru că ai aruncat cu pietre în guvern, în urma unui moment de nebunie temporară. 🙂
      Din păcate, în urma ciocnirii relativ recente cu un clan, au trecut vremurile în care eram interesat de cultura țigănească underground. Și, oricum, nimeni din această lume nu este cu adevărat liber. Este doar o iluzie a libertății.

      Apreciază

  2. Pingback: Ce spun ei, ce spunem noi « • Gabriela Elena •

  3. lili3d zice:

    Aşa este. În situaţii limită nu ne recunoaştem pe noi înşine.

    Apreciază

  4. Pingback: Principiul încurajării (56) | innerspacejournal

  5. Pingback: sotron « Rokssana's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s