Mea culpa

Cineva m-a numit neanderthalian, vierme, orgolios, egoist, dobitoc amărât, bestie… M-a acuzat voalat că îmi trăiesc viața condus de frică, că mi-e teamă de moarte, de ziua de mâine, de umilință, de eșec, că mi-e frică să trăiesc sau să mor singur și îmi construiesc viața în așa fel încât să amân sau să evit să-mi înfrunt aceste temeri. Și că nu înțeleg dragostea…
A fost o femeie, și nici măcar nu era vorba despre soția mea… O persoană care a văzut prin mine mai mult decât oricine altcineva până acum. Chiar dacă au fost spuse într-un context determinat de o neînțelegere (zic eu), acele cuvinte au săpat răni adânci în inima mea. Nu pentru că m-am simțit jignit, ci pentru că m-am recunoscut în ele și asta m-a speriat. Prin urmare, pledez vinovat la toate acuzațiile de mai sus.

Sunt vinovat, nu pentru că aș putea ucide din dragoste… Un astfel de gest sunt sigur că nu l-aș face niciodată. Sunt vinovat pentru că mi-e frică… Mi-e frică de moarte, nu pentru că m-ar putea aștepta suferința eternă la capătul drumului, ci pentru c-ar putea fi sfârșitul tuturor viselor, al conștiinței însăși. Mi-e frică să trăiesc singur, dar de murit toți murim singuri; nu ne însoțește nimeni dincolo. Mi-e frică de umilință, pentru c-am fost umilit o mare parte din viața mea. Am fost umilit când stăteam cu plapuma trasă peste cap și ascultam cum mama mea este bătută. Am fost umilit atunci când mi-a dus acel cățel și l-a abandonat prin oraș. Am fost umilit când i-a tras acele palme sorei mele și eu am stat și am privit fără să fac nimic. Știu cum este să fii umilit și nu mai vreau asta. Mi-e teamă de eșec, pentru că el a spus întotdeauna că voi ajunge un vagabond. Ar fi cel mai îngrozitor coșmar să-i dau satisfacție în vreun fel. Am eșuat s-o readuc pe C. la viață și am eșuat s-o fac pe mama ei să vrea să trăiască din nou. Nu vreau să eșuez din nou.

Cât despre dragoste… Nu știu… Poate că nu am trăit-o cu adevărat până acum. Poate emoțiile mele au fost încărcate mereu de luxură, de gânduri josnice. Poate nu sunt altceva decât un nemernic egoist afurisit; o ființă dezgustătoare care parazitează această lume. Ce aș putea spune în apărarea mea? Dacă aș spune că sunt terifiat la gândul că ea ar putea muri, ar însemna, desigur, că mi-e frică să trăiesc singur. Dacă aș spune că abia aștept să ajung acasă, pentru a-i vedea chipul, ar însemna probabil același lucru. Dacă aș spune că atunci când îi ating trupul am aproape aceleași senzații ca prima oară, ar însemna că sunt obsedat de sex, bineînțeles.
Probabil, nu ar fi trebuit să public acest text, dar vorbele tale m-au durut cu adevărat. Atât de mult, încât, numai pentru o clipă însă, viața mi s-a părut inutilă. Dar am alungat repede acest gând, pentru c-ar fi însemnat că nu sunt decât o bestie fără minte, nu-i așa? Un copil cretin și egoist.

Oricâte scuze aș căuta, concluzia e una singură: ai dreptate, Raluca. Așa că, poți să mă strivești sub tălpile pantofilor tăi, pentru că nu mă voi schimba niciodată.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Mea culpa

  1. questIon zice:

    Nici macar pentru a o venera, morbid, pe cea sub ale carei talpi ai poposit, ca un vierme?
    Attaboy!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s