Suspiciunea

Cu multă vreme-n urmă, într-un apartament aflat într-o clădire cenușie și posacă, trăia un bărbat pe nume Kristian. Un bărbat pizmuit de toți vecinii săi pentru minunata sa soție, Solveig. Iar într-o zi, ca să întregească tabloul perfecțiunii, i s-a născut o fiică – cea mai frumoasă ființă născută vreodată pe Pământ. De aici, povestea devine tragică: într-o zi, draga lui fiică s-a îmbolnăvit și a murit. Unii vor spune că a fost vrerea zeilor. Tot ce vă pot spune este că cei doi soți s-au rugat sincer pentru viața fiicei lor, bărbatul oferind-o chiar pe a lui la schimb. Dar, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, zeii nu-i ascultă pe oameni. În lunile următoare, cei doi se vor îndepărta unul de celălalt, trăind fără să se mai atingă. Dar, după o vreme, în timp ce-i oferea obișnuitul sărut de noapte bună, mâinile lui au coborât pe trupul ei, ca altădată. Ea a tresărit și a vrut să se opună inițial, dar l-a lăsat să continue. Nimic nu va mai fi însă ca înainte, din acea zi.

Solveig nu începuse niciodată acest gen de lucruri. Fusese logodită timp de vreo șase luni, înainte să fie a lui, respectivul fiind primul bărbat din viața ei. Se despărțiseră însă, iar acea expresie, „nu era bărbatul care credeam că este„, reprezenta o afirmație care el nu știuse niciodată ce însemna. Era doar o fată provincială, de modă veche, o așa-numită „fată cuminte„, iar plăcerile carnale reprezentau ceva josnic în accepțiunea ei. Nu împlinirea dragostei, nu ceva la care se ajungea în mod spontan, în urma unui sărut, a unei atingeri, ceva care pur și simplu se întâmplă. Trebuia s-o întrebe de fiecare dată, să-i ceară voie aproape. La început nu au existat probleme. Însă, după cele opt luni trecute de la moartea fiicei lor, când el a atins-o din nou, ceva se schimbase în ea. Iar într-o zi, în mod inevitabil, ea a rostit îngrozitoarele cuvinte: „nu astăzi, sunt obosită„. Și acest lucru a început să se repete cu o frecvență supărătoare. „Nu mă simt bine; n-am chef astăzi; poate mâine” – aceste cuvinte au picurat încet venin în sufletul bărbatului. Gânduri sumbre i se nășteau în minte, pentru că ajunsese să plănuiască acele momente delicate cu mare atenție. Punea întrebări, aparent nevinovate, pe tot parcursul acelei zile, pentru a afla dacă este obosită, nervoasă sau are vreo indispoziție etc., iar când era refuzat ulterior se enerva. Nu înțelegea de ce, pentru că toate semnalele fuseseră pozitive până atunci. Iar de fiecare dată când se întâmpla asta, bărbatul se simțea ca un animal murdar și dezgustător.

Ceea ce nimeni nu știa însă, era că bărbatul se găsea în pragul nebuniei, vorbind de multe ori singur și adormind cu greu, ținut treaz de gândurile sale. Începuse să bănuiască faptul că frumoasa lui îl înșală. Era singura explicație pe care mintea lui tulburată o găsise pentru comportamentul soției sale.

Într-o zi, au fost invitați la un bal, la care au participat colegii acesteia de la spital. În timpul unei melodii obscure, unul dintre bărbați a invitat-o să danseze cu el. Solveig l-a privit în ochi, parcă spre a-i cere aprobare, iar Kristian a încuviințat. I-a urmărit apoi cum dansau, cum mâinile acestuia se deplasau din când în când pe trupul soției sale, cum se priveau în ochi ocazional, cum ea îi zâmbea acestuia. Demonul dinlăuntrul său înnebunise deja. Ca întotdeauna, nu a dat însă nimic de bănuit. Poate, doar dacă l-ar fi privit cineva cu mare atenție în ochi, ar fi observat sclipirile urii. În zilele următoare va analiza cu grijă reacțiile soției sale. Nimic nu părea să fie însă nelalocul său. Dar suspiciunile sale era prea puternice, așa că, pentru a fi sigur, într-o zi în care aceasta îl anunțase că trebuie să-i țină locul unei colege la spital, își va lua liber și o va urmări.

Ca printr-o întâmplare rău-prevestitoare, în timp ce intra în spital, Solveig se întâlni cu bărbatul cu care dansase la acel bal. Faptul că soția sa izbucnise într-un râs cristalin, în timp ce vorbea cu acesta, îi întunecase mințile lui Kristian. Demonul îi șopti atunci: „Prostule! Râd de tine, de faptul că își fac de cap și tu nu știi nimic.” Apoi cei doi s-au despărțit, plecând în direcții diferite. Kristian a rămas însă întreaga zi vizavi de spital, așteptând ca soția sa să plece acasă. Spre seară, aceasta a ieșit din clădire, în timp ce afară ploua cu găleata. Solveig și-a deschis poșeta și căuta ceva de zor prin aceasta. În sfârșit, scoase triumfătoare o mică umbrelă – era mereu pregătită pentru aceste gen de evenimente neprevăzute. Adăpostit sub un balcon al clădirii de pe partea opusă spitalului, Kristian se văzu nevoit să iasă în ploaia rece și s-o urmărească tăcut de la o distanță apreciabilă. Diluviul îl udă în scurt timp până la piele, dar fiind cufundat în gândurile sale nu era deranjat de asta. Urmărind pașii micuți ai soției sale prin ploaia deasă, se hotărâse s-o întrebe în acea seară dacă îl înșală. Gândul că va vedea în ochii acesteia confirmarea acestui fapt începuse să-l sufoce.

VA URMA

Orice asemănare cu personaje și întâmplări adevărate este pur accidentală. Continuarea și, totodată, epilogul acestei povești, cu altă ocazie. Nu m-am hotărât încă asupra sfârșitului. Sunt deschis însă la sugestii. Happy-end sau horror-end, ce ziceți? Personal, înclin spre o variantă semi-horror.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Suspiciunea

  1. lili3d zice:

    Nu există happy-end când apar astfel de sentimente. Doar în filmele americane! 🙂

    Apreciază

  2. elaroseni zice:

    un soi de împăcare cu sine şi cu realitatea ar fi prea banal, nu? pentru a fi frumoase, filmele, romanele, povestirile trebuie să-şi aibă drama lor…Pe când în viaţă, uneori, lucrurile sunt mult mai simple; alteori, da, nemăsurat de dramatice…Omul, omul din viaţa reală, e „dotat”, binecuvântat ca să spun aşa cu multe haruri; unul dintre acestea este…auto-vindecarea. Trebuie doar să se lase…pe mâna construcţiei sale…
    Excepţiile sunt excepţii… 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Problema este că sfârșiturile fericite nu prea există în realitatea vieților noastre. Așa că, dramele ne atrag tocmai pentru că sunt veridice. La fel cum ne atrag poveștile fericite, atunci când noi nu găsim asta (fericirea).

      Apreciază

  3. rokssana zice:

    cum te citesc ..va fi semi-horror 🙂
    e putin nebun,nu? atunci….

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Trebuia să fie, dar nu mai este. Până și un tip „puțin” nebun poate fi vindecat de iubire.

      Apreciază

    • Ragnar zice:

      Ești foarte perspicace. 🙂 Și, totodată, chiar citești ceea ce scriu. 🙂 Însă, povestea are și părți care nu sunt ficțiune. Dar scuzele nu sunt necesare. Nu era un reproș la adresa ta, ci mai mult o manifestare a nemulțumirii provocată de faptul că ideile mele au devenit previzibile. Pe viitor, voi încerca să nu mai fiu așa de transparent. Altfel, comentariile sunt binevenite. Chiar și cele acide.

      Apreciază

      • rokssana zice:

        intuiesc partile reale si incerc sa vad partile de fictiune, dar in spatele randurilor te intuiesc chiar daca incerci sa te ascunzi……
        nu-mi permit sa fac comentarii acide, s-a vrut pe ton de gluma…. 🙂

        Apreciază

  4. Pingback: Parfumul unei scrisori temporale | innerspacejournal

  5. Pingback: Mulţumire « Ioan Usca

  6. Pingback: Scrisorile-şi revendică parfumul « • Gabriela Elena •

  7. Il Serpente zice:

    Gelozia naște povești în cazul tău .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.