8 februarie 2012

Am ajuns la o concluzie neașteptată… A fost de parcă un văl mi s-a ridicat brusc de pe ochi și am putut vedea deodată adevărul. Femeile vor spune, desigur, „bietul de tine, abia acum ai înțeles?” Iar bărbații se vor grăbi să mă acuze că mint, că sunt în eroare, că sunt un nevolnic, că ei nu sunt așa, și că noi conducem lumea. Da, într-adevăr, dar dacă noi conducem lumea, atunci femeile ne conduc pe noi. Și acesta este adevărul afurisit. Gândiți-vă numai la faptul că atunci când cerem de soție pe una dintre suratele Evei, accentul cade pe noțiunea de „a cere„. Dacă fata spune „nu„…
Spuneam mai demult că femeile ar putea avea, totuși, un atu: tirania sexului. Păi, este aceeași problemă ca mai sus: dacă fata spune „nu”, s-a terminat… Dacă nu, asta înseamnă de obicei vreo șapte ani de recluziune. Mai demult îmi exprimasem opinia că această problemă nu ar sta în picioare atâta vreme cât există prostituția. Oare? Ce face un bărbat care îi oferă bani unei femei, dacă nu îi cere acordul pentru sex? Pentru că, dacă nu i-ar oferi bani, ar primi răspunsul nu, iar o eventuală continuare din partea bărbatului ar duce din nou la povestea cu închisoarea. Nu este prostituata cea care este patetică, ci bărbatul care crede că el se află în poziția dominantă. Când, de fapt, el este curva.

Desigur, bărbații poartă războaie, bla-bla-bla… Iar în războaie femeile au de suferit. Da, dar în general numai femeile învinșilor. Poziția noastră s-a erodat puternic, mai ales în ultimul secol. Totul a început în lumea occidentală, acolo unde femeile i-au determinat, într-un fel sau altul, pe unii bărbați să renunțe chiar la puterea absolută pentru ele. Să ne amintim doar de Lola Montez sau de Wallis Simpson. Iar pozițiile de forță ale acestora au cunoscut o înflorire remarcabilă în perioada recentă. Să nu uităm că situația femeilor europene nu era departe de cea a femeilor din lumea musulmană. Bineînțeles, mai era câte o regină sau prințesă care-i insufla idei soțului ei; o eminență cenușie în spatele acestuia, dar atât. Majoritatea femeilor erau un fel de sclave. Iar acum au ajuns să ne domine… Chiar și eu, trimisul zeilor pe pământ, am fost pus în situații jenante și umilitoare de către femei. Puterea pe care au ajuns acestea s-o aibă asupra noastră mă înspăimântă câteodată. Poate ar trebui să organizăm o revoluție și să ne recâștigăm puterea. Mă întreb… Arabii ăia cu câte patru neveste, sunt oare fericiți?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la 8 februarie 2012

  1. Pingback: Parfumul unui colţ de stea | innerspacejournal

  2. elaroseni zice:

    Cred că sunt fericiţi pentru că în loc să fie omul bătut la cap, se bat fetele între ele! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s