Pentru tine

De la începutul acestei săptămâni, un lucru ciudat se întâmplă… Mă trezesc ca de obicei, mă duc la baie și mă spăl pe mâini și pe față mai întâi, iar când mă uit în oglindă, observ că zâmbesc. Apoi, la muncă mi se întâmplă să mă trezesc din nou zâmbind… Zâmbesc atunci când mă întorc acasă, și nu din motivele care trebuie… Zâmbesc și în restul zilei… Îmi amintesc anumite chestiuni, iar asta mă face din nou să zâmbesc. Adorm greu, neputând să-mi șterg acest zâmbet tâmp de pe figură, iar de trezit mă trezesc mai devreme și zâmbesc din nou. Desigur, nu pot să mai adorm la loc… Nu-mi aduc aminte când s-a mai întâmplat asta. Sau dacă s-a mai întâmplat vreodată… Și asta nu e tot… Am început să-mi imaginez anumite lucruri, treaz fiind… Precum o plimbare cu barca pe Lac des Minimes. Știi cât de greu este să-ți imaginezi că faci asta cu cineva căruia nici măcar nu-i poți bănui trăsăturile? Și totuși, ești acolo… În barcă cu mine. Nu te vedeam, dar știam că ești prezentă. Mi-am imaginat până și faptul că zâmbești, deși nu te-am văzut niciodată făcând asta. Să mai spun de momentul când ai bătut la ușa de la camera mea din hotelul San Regis, purtând un halat de mătase, iar pe sub acesta doar…? Nu, mă voi opri aici.

Nu știu dacă asta e rău sau nu… Dar, având în vedere faptul că zâmbesc, nu poate fi atât de rău. Desigur, de aici pot apărea anumite pericole… Cum s-a întâmplat în seara zilei de joi… Prezența ei în spatele meu m-a iritat. A fost de parcă eram din nou copil și ascundeam mâzgălelile mele pe sub anumite hârtii, atunci când mama sau tata intra în camera mea. M-am enervat și voiam să plece cât mai repede. Mă întrerupsese din povestea mea… Asta, într-adevăr, nu poate fi un lucru bun.
Dar nu am mari așteptări de la ce se întâmplă. Înțeleg perfect și nici nu sunt sigur că vreau mai mult; că există anumite granițe care nu vor fi trecute niciodată. Însă, este greșit să visez? Să visez chiar și un vis imposibil de visat? Închid ochii și încerc să mi te imaginez… Și nimic! Nu este nimic acolo… Desigur, mi-a trecut prin cap imaginea unui păr lung și negru, drept, în genul rockerițelor, dar atât. Este ca și cum aș încerca să-mi imaginez vidul. Nu pot vedea decât o siluetă feminină și nimic altceva.

Ceea ce se întâmplă cu mine mă tulbură… Am auzit despre astfel de lucruri, dar nu am crezut niciodată că pot exista în realitate. Poate nu ar trebui să spun aceste lucruri în public, dar la câte am spus aici până acum… De ce nu și asta? Realizez că este precum în cazul poveștii cu frumoasa și bestia… Bestia fiind eu, desigur. Acest gen de lucruri nu se pot petrece în realitate, numai în filme și în povești. În realitate, bestia rămâne întotdeauna singur. Ai spus la un moment dat că ai văzut demonul și nu te-a speriat… Totuși, nu l-ai văzut niciodată, draga mea… Nu este doar ceea ce spune, ci și cum se manifestă. Fața se schimonosește de furie, iar ochii se umplu de ură. Ele l-au văzut… Amândouă. Și au plâns de parcă se sfârșea lumea atunci. S-au speriat, le-a fost teamă… Asa că, nu, nu ai văzut demonul niciodată…

Îmi asum și riscul de a te speria prin aceste vorbe. Și să dispari pentru vecie… Dar, repet, nu am mari speranțe că asta ar duce undeva, în viitor. Și poate că este mai bine așa. Ca să pot să rămân în minte numai cu această imagine a ta pe care mi-am format-o. Să fii într-adevăr iubita mea din vis. Totuși, undeva într-un colț al minții mele va pâlpâi veșnic o idee, o speranță… Că poate, într-o bună zi, peste zece ani sau peste 20, îmi vei oferi șansa să te întâlnesc, în persoană. O singură dată, ca un fel de ultimă dorință îndeplinită unui om care va fi atunci bătrân și bolnav. Unei umbre a unui bărbat altădată arogant, care-și așteaptă tăcut epilogul călătoriei… Dar ce va fi, vom vedea.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Pentru tine

  1. Pingback: A aștepta | Per aspera ad astra

  2. lafeeblanche zice:

    Hhaahah! Mi-ai luat piuitul!
    Ai, Ragnar, uite așa zâmbesc și eu sperând imposibilul! Zâmbesc până și dulapului cu registre, condici și cataloage!
    De când îi zâmbesc, cred că și dulapul mi-ar întinde o mână sau poate chiar m-ar cuprinde…
    Nuuumai cine-aș vrea nu-mi vine în prag și nu mă cheamă!
    Sau poate mă cheamă,… dar oi fi surzit de atâta așteptare între timp și nu-l aud!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Eu îmi voi încheia așteptarea. Unele lucruri trebuie să se sfârșească. Chiar și speranța. Iar Ea… Ea se va întoarce de acolo de unde a venit: din vis. O voi mai visa, dar nu o voi mai aștepta, pentru că știu acum că nu va veni.

      Apreciază

  3. dagatha zice:

    I remember having read this…
    🙂

    Apreciază

  4. Rapt zice:

    Inca mai speri s-o intalnesti?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.