15 februarie 2012

Mă gândeam la faptul că, de multe ori, simt că nu aparțin în întregime acestei lumi. Câteodată, chiar deloc. Adică, arăt ca voi, vorbesc ca voi, dar mă simt un străin în mijlocul vostru. Dorințele voastre nu sunt și ale mele, scopurile voastre în viață îmi repugnă complet, iar visurile voastre nu mă reprezintă cu nimic. Prin urmare, am ajuns la concluzia sumbră că sunteți niște străini care m-ați răpit din lumea mea pentru un gen de experiment ciudat și crud. Încercați din răsputeri să mă faceți să fiu ca voi, să-mi programați mintea, ca să demonstrați că până și o ființă ca mine poate să fie pervertită. Din acest motiv am simțit atât de des dorința să vă distrug lumea. Să vă pun capăt existenței grotești și incomprehensibile pentru mine într-un râu de sânge și de durere. Ca să înțelegeți odată pentru totdeauna că nu sunt și nu voi fi ca voi niciodată. Având astfel de gânduri, obișnuiam chiar să cred că sunt acel antichrist așteptat de o parte dintre voi. Asta însă numai pentru că nu înțelesesem încă faptul că eu nu sunt de aici.

Dar asta se întâmpla atunci când eram mai tânăr… În timp, am ajuns să înțeleg că orice ați face nu veți reuși să mă schimbați vreodată; eforturile voastre sunt inutile. Și am ajuns astfel să simt pentru voi nimic altceva decât compasiune. Nu vă mai urăsc acum… Mi-e milă de voi pentru faptul că vă petreceți scurta voastră existență în acest mod: făcând numai ceea ce vă cere acest trup dezgustător.
Desigur, aveți povești frumoase despre eroi, despre dragoste, despre onoare… Dar am senzația bizară că ați furat aceste povești din lumea din care vin eu. Doar ca să le prezentați ca pe niște anomalii, să râdeți de ele… Pentru că nu faceți niciodată ceea ce fac eroii acestor povești.

Obișnuiam să cred și că sunt singur în această lume… Dar acum sunt aproape sigur că ați mai adus pe cineva ca mine în lumea voastră.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 15 februarie 2012

  1. Pingback: de-formare/re-formare a sinelui? | absolut obişnuit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.