22 februarie 2012

Cred că voi lua o pauză… Poate unii ar vrea să știe cum evoluează povestea. Îmi pare rău, nu vă voi spune. Nu am nimic în ciorne care să poată fi publicat; absolut nimic. Iar de scris în jurnalul meu public, nu am niciun chef. Oricum, singurele lucruri care-mi trec prin cap sunt legate de ea; de ochii ei, de părul ei… Adorm cu ea în gând și mă trezesc cu ea în gând, iar în restul zilei doar la ea mă gândesc. Aș ajunge probabil să scriu tot despre ea. Nu că asta ar reprezenta ceva rău, dar… Prefer ca unele sentimente să le țin pentru mine, pentru noi.

Îmi simt sângele cum fierbe în mine… Mă tem că sunt pe cale să-mi eliberez bestia. Am vrut deja de două ori să pun o întrebare, și m-am abținut cu greu. Într-o zi, în timp ce mă îndreptam spre casă, o imagine mi-a trecut prin fața ochilor… Ceva cu adevărat îngrozitor; ceva ce obișnuia să mă sperie teribil altădată. Dar atunci… Atunci am simțit că acesta ar fi lucrul care m-ar izbăvi. Nu dorm bine de o perioadă bună de timp, de-acum. Iar asta îmi provoacă întotdeauna gânduri dintre cele mai negre. În plus, sunt mereu nervos. Desigur, cu excepția orelor petrecute cu tine. Dar numai față de tine mă manifest astfel, pentru că, dacă intervine vreun factor extern care să mă tulbure, mă enervez instantaneu. Sunt surprins de faptul că reușesc să-ți răspund cu blândețe, în timp ce sunt pe cale să explodez de nervi. Trebuie să fie dragostea de vină însă…

Ai spus că asta seamănă destul de mult cu înșelatul, cel puțin la nivel afectiv. Într-adevăr, asta așa este. Dar nu pot exista decât două căi de urmat, pentru ca acest sentiment insuportabil să dispară cu repeziciune: să-i punem capăt sau să continuăm într-un ritm accelerat. Primul lucru ar fi extrem de dureros, iar al doilea ar contrazice ceea ce spuneam anterior: că avem nevoie de timp pentru a fi siguri că nu este decât o zăpăcire temporară. Nu știu ce putem face… Ce ar trebui să facem. Dar asta rămâne să decidem doar noi doi.

În consecință, voi lua o pauză de scris pe blog. Totuși, înainte să fac asta, voi reveni cu o serie de gânduri răzlețe adunate de prin jurnalele cu coperți roșii. Ceea ce voi considera că merită să păstrez, măcar așa, online. Deoarece, voi face ceea ce aveam de mult în minte: le voi arde.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la 22 februarie 2012

  1. lili3d zice:

    S-ar putea să-ţi pară rău, cândva, dacă le vei arde. Eu am făcut-o.

    Apreciază

  2. Pingback: Lorelei – Ionel Teodoreanu | innerspacejournal

  3. Pingback: Pasi in zapada « • Gabriela Elena •

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.