Adunate de prin jurnalele cu coperți roșii (4)

Duminică, 20 noiembrie 2005
Noul an se apropie văzând cu ochii și parcă nu-mi vine încă să cred. Nici o veste bună de la serviciu, nici despre bani și nici despre concediu. […]
Luni, 21 noiembrie 2005
Amintiri din copilărie (partea a II-a).
Nu-mi aduc prea bine aminte și nu pot să pun totul în ordine cronologică, dar măcar voi încerca. Cea mai tristă zi pentru mama [n.a.: bunica] a fost ziua în care am plecat la București, după clasa a II-a, definitiv. Mă încearcă și acum un gând, și anume că poate era mai bine să fi rămas în L., dar cine știe? …
Îmi aduc aminte când am fost, nu mai rețin exact, ori numai cu Mișu, ori cu Bogdan, ori cu amândoi, la furat de nuci din livada lui Moș Costache. Era o vreme nasoală și ploua, însă a fost o aventură pe cinste.[…]
Jucării… Am avut multe și frumoase; avionul mare și alb, trenulețul cu baterii, soldățeii, dragii mei soldatei, mașina de pompieri și bineînțeles, cuiele… – preferatele mele în jocurile din spatele casei, printre ierburi. Am mai avut și alte jucării (pinguinul s.a.), dar nu le mai țin minte. Sorry…
Duminică, 01 ianuarie 2006
[…]
„Frica aduce întotdeauna multă neliniște.”
Duminică, 02 iulie 2006
Stau și îmi aduc aminte de copilărie… Multe s-au schimbat la țară… Bătrânul cireș nu mai este, nici dudul din fața porții, nici mărul din florărie, nici nucul de lângă casă, nici bunul și credinciosul Rex. Acel cățel blând, ce nu m-a uitat niciodată, s-a stins bătrân și bolnav departe de mine. Nu-mi aduc aminte să-mi fi luat adio de la el, dar cred că știa că îl iubesc. Acum s-a dus în lumea tăcerii… Cine știe? poate aleargă pe câmpii înverzite împreună cu C.E.[…]
Luni, 28 august 2006
[…] Mă gândesc să-i omor pe țigani, dar nu știu dacă pot trece de partea întunecată a firii umane. […]
Luni, 23 octombrie 2006
[…] Rămân cu un mare regret, și anume că nu am reușit să mă duc anul acesta la țară. Mi-e dor de ai mei, mult, mult de tot. Ei sunt familia mea, cei care mi-au modelat ființa și mi-au înseninat copilăria…

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Adunate de prin jurnalele cu coperți roșii (4)

  1. Pingback: Lecţia de patriotism « • Gabriela Elena •

  2. Pingback: Calea rugăciunii – 5 | innerspacejournal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.