9 mai 2012

În această dimineață mergeam spre casă. Afară începuseră să cadă câteva picături timide de ploaie. Era liniște. Gândurile îmi zburau către Ea. Ca de obicei, aș spune. Când eram destul de aproape de casă, liniștea a fost tulburată deodată de niște sunete dezgustătoare, cărora lumea le spune manele. Îngrozitor! M-am uitat la ceas; era 4:53. Într-o zi cineva va muri din cauza manelelor. De fapt, asta s-a și întâmplat. Păcat că nu se întâmplă mai des, pentru a deveni o cutumă. Starea de contemplare mi-a fost distrusă și înlocuită de o ușoară iritare. Dar, în cele din urmă, am ajuns acasă și m-am cufundat în liniștea salvatoare de acolo.

Totuși, înainte să fiu perturbat de acele sunete malefice, un gând îmi străbătuse mintea. Mereu am avut dificultăți în a înțelege brutalitatea oamenilor. Și am crezut întotdeauna că eu nu sunt astfel. Dar, în unele ocazii, am observat că dau dovadă de o insensibilitate cumplită atunci când este vorba despre cei pe care-i iubesc. Vreau ca aceștia să fie așa cum îmi doresc eu să fie, și nu altfel. Iar atunci când nu se dovedesc astfel sunt dezamăgit, uitând pentru o clipă că nu sunt creațiile mele, ci persoane vii, cu voință proprie. Le cer perfecțiunea, în vreme ce eu însumi sunt departe de această noțiune. Gândul că sunt la fel ca voi, viermii care infestează această planetă, m-a paralizat aproape, pentru un scurt moment. M-am oprit în mijlocul străzii, preț de o fracțiune de secundă. Însă, mi-am continuat drumul. Poate că nu sunt atât de deosebit pe cât am crezut. Sigur, de parcă ar putea cineva să mă convingă vreodată de asta!

Americanii au o vorbă pentru asta: „I take you for granted„. În aceste luni ai devenit… familiară. Am mai făcut tâmpenii și am scăpat. Iar cel mai îngrozitor lucru este că le fac fără intenție. Pur și simplu conversația alunecă pe o pantă neplăcută, iar eu nu dau înapoi. Amplific lucrurile. Cred că asta se întâmplă și din cauză că nu sunt obișnuit să dau înapoi. Dar nu încerc să caut scuze. Am făcut ceea ce am făcut și acum trebuie să mă descurc cu managementul daunelor. Probabil mă vei ierta și de data asta, așa cum ai făcut până acum. Întrebarea este dacă vei mai face asta și în cazul în care acest gen de comportament se va repeta.

Știi, câteodată uit cât de fragilă ești. Și, cu toate relele pe care le spun, te iubesc. Da, chiar mai mult decât te-a iubit cineva vreodată. Într-o zi vei vedea cu ochii tăi și vei ști că este adevărat. Sper să nu te îndepărtez până atunci. Eu sunt convins că într-o relație „normală” am funcționa perfect.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.