Străin

Astăzi (tehnic, ieri) am zădărnicit șansa unui tânăr la un posibil viitor luminos. Regret asta? Absolut deloc! De fapt, singurul lucru care mă-ncearcă este o senzație ușoară de amuzament. Oricum, acea persoană era, așa cum sunt tinerii din zilele noastre, de o prostie inimaginabilă, mult prea des întâlnită după părerea mea. Totuși, mai bine să fi fost o tânără femeie, deoarece acestea au și alte mijloace, din cele necinstite, de a reuși în viață. Dar chiar de era un biet bărbat (spun „bărbat” dintr-o excesivă și de altfel inexplicabilă politețe, pentru că vorbim de niște puști idioți), nu contează – eu mă distrez orișicum!

Luni însă, preț de vreo oră, am avut parte de un sentiment ciudat, înconjurat fiind de atâtea minți imberbe, de chipuri pe care se citea speranța, nepăsarea, chiar nevinovăția aș zice. Ah, carne fragedă! a urlat demonul din toți rărunchii. Rațiunea însă a experimentat o stranie senzație de vină, de neapartenență la acea lume. Un străin în mijlocul lor: așa m-am simțit. Dar, la urma urmei, așa am fost dintotdeauna și așa voi fi mereu. Nu mi-am găsit acel loc pe care să-l pot numi „al meu„.

Contemplând tăcerea grea și apăsătoare nu am aflat răspunsuri noi la vechile întrebări. Nicio rază salvatoare de lumină nu a pătruns în peștera în care-mi duc existența. Căutarea neîntreruptă a acelui „ceva„, care să-mi aducă o mult-dorită izbăvire, pare să fi intrat iarăși într-un impas. Refuzând apropierea de oameni, disprețuind specia în întregul ei, am realizat că de fapt le știu prea bine năravurile. Nu am astfel vreo dorință de a-mi părăsi prea curând recluziunea auto-impusă. Acolo, afară, sălășluiesc adevăratele bestii: cele care-și spun „oameni„. Eu însumi fiind doar o fiară timidă, mă tem de bestiile însetate de sânge, preferând certitudinea peșterii mele.

Exist din singurul motiv că aceasta este singura stare care-mi este familiară. Necunoscutul nu mă sperie însă, dar în absența unui catalizator corespunzător nu doresc să îl cunosc. Desigur, asta în ipoteza în care acesta ar reprezenta ceva ce poate fi cunoscut. Viața continuă… Singura întrebare care se pune – în afara fatalei „până când?” – este: „de ce?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Străin

  1. dagatha zice:

    Ragnar e….sau am eu impresia, posibil greșită (pentru că nu pot emite pretenții a-l cunoaște. Încă.), că trăiește un soi de prizonierat. În propria existență. Care îi este limitată tocmai pentru că nu are limite. Nu-i îngrădește nimic sufletul, nici o vagă sămânță de dragoste de vreun fel…iar libertatea asta…absolută îi dă bătăi de cap.
    Eu cred că Ragnar are o mască totuși…Da, așa cred… Una autoimpusă…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sincer, nu știu. Nu l-am cunoscut atât de bine pe Ragnar. :mrgreen: Acum, în ceea ce privește limitele mele… deși poate este greu de crezut, până și monștrii au principii. 😀 Libertatea mea este doar una mentală.

      Apreciază

      • dagatha zice:

        eu am vorbit doare despre unele lucruri (libertate, limite…) Nu am spus nimic despre ”ce fel de” 😉
        (Să-ți spun un secret…mie îmi place Ragnar 🙂 )

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        🙂 Și mie îmi plăcea Ragnar. Păcat totuși că a murit. Sau ceea ce i-a animat sufletul a murit, nu mai știu. Dar, cel puțin pentru o scurtă perioadă, a fost fericit, a sperat, a visat…

        Apreciază

      • dagatha zice:

        hmmm…
        vorbeam cu cineva…(nu spun cine, persoană importantă) despre alegeri…Crezi că lui Ragnar i-ar fi plăcut (zic i-ar fi plăcut pentru că l-ai omorât și mi-e greu să vorbesc cu morții) să nu fi trăit deloc? sau a fost fericit atât cât a trăit? Deși….cred că, răutăcios cum ești, i-ai arătat mereu mai puțin decât ar fi putut să trăiască, să viseze, să spere…
        🙂

        (PS: Când simți că nu mă mai suporți, dă-mă afară de aici, ok? 😀 )

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu știu despre el, dar eu, cel puțin câteodată, aș vrea să trăiesc veșnic. De fapt, ce spun eu aici? – eu chiar sunt etern. 😀 În peștera celui solitar, orice voce este binevenită. Chiar și una închipuită. 🙂

        Apreciază

      • dagatha zice:

        :-)))
        mai ales cea închipuită…
        🙂

        Apreciază

  2. fotostefani zice:

    Afla-vom şi răspunsurile cândva şi ce crezi? Că tare fericiţi o să fim? Dumnezeu ne cere să-i iubim pe ceilalţi, dar uite că fără ajutorul Lui nu suntem decât nişte mizantropi plini de sine.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Lora, presupun… Mizantrop plin de sine? 😆 Ce pretențios mod de a o spune. Nu știu dacă vom afla răspunsurile la care te referi și care nu sunt și cele la întrebările mele, deși ar părea asta din postare. Poate că da, poate că nu… Dar Dumnezeu nu a cerut nimic nimănui. Acelea sunt doar niște cărți vechi, scrise de oameni superstițioși.

      Apreciază

  3. fotostefani zice:

    Iti imaginezi sa nu ai dreptate si Biblia sa fie totusi Cuvantul Lui Dumnezeu? Cu foarte mare usurinta respingem ce nu cunoastem. Pretentioasa iti pare exprimarea mea? Leaga-te mai mult de mesajul pe care ti-l transmite, increzutule.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      „Ce nu cunoaștem”?! Amuzant. Cel puțin unul dintre noi cunoaște. Iar dacă Biblia este „cuvântul” lui Dumnezeu… Să nu începem o astfel de discuție interminabilă. Interminabilă doar pentru că tu vei refuza să accepți adevărul, desigur. Biblia este, a fost și va fi cuvântul oamenilor, punct. Dumnezeul biblic antropomorf nu există. Dacă există un Creator, cuvântul acestuia este sădit chiar în inimile noastre, nu se găsește pe pergamente sau hârtii. Chiar dacă vor nega, toți oamenii știu ceea ce este bun și rău în mod instinctiv. De asta au ceea ce se numesc „mustrări de conștiință”, atunci când săvârșesc ceva imoral. Definiția răului este aceeași încă de când inima omului a tresărit atunci când a ucis prima ființă. Cât privește relația mea cu omenirea… Să spunem doar că nu o urăsc atât de mult pe cât o iubesc. Și dacă n-ai înțeles până acum, sunt de mult timp pe marginea prăpastiei conștiinței. Dacă vrei să mă ajuți dându-mi un brânci, este ok.

      Apreciază

  4. fotostefani zice:

    Cu placere sa-ti dau branciul, numai daca esti dispus sa accepti schimbari in peisajul sufletesc. Nu stiu daca m-am exprimat suficient de bombastic si pretentios… Intelegi? De acum trebuie sa ma mai preocupe si aspectul asta.
    In nisele constiintei te vei prinde oricum, e locul sfant din noi fiecare si nu permite nici cea mai mica murdarie. E sala in care noapte de noapte suntem judecati de catre Duhul Lui Dumnezeu care locuieste in ea. Dar daca tu poti, ignora vocea care se aude din interiorul ei. Dupa o perioada se va lasa alungata si va aparea mai tarziu sub o alta forma, mult mai grava, ca sa spun asa, adica atunci iti va fi imposibil sa o ignori.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Femeie naivă! Crezi că există pe lumea asta vreo persoană care să aibă vreo influență cât de mică asupra mea și a deciziilor mele?! Vocea lui Dumnezeu… Să nu vorbim despre asta. Cât despre schimbare… Nici măcar iubita mea din vis nu mă poate schimba. Sunt ceea ce sunt. Sunt neschimbător. Chiar dacă o voi pierde pe Ea, nici măcar asta nu mă va face să-mi doresc abisul. Voi deveni abisul însuși. Voi deveni numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor vrea să-și sperie copiii. Voi deveni o șoaptă în grădina Edenului. Voi deveni coșmarul ce tulbură somnul întunericului însuși. Și da, sunt nebun.

      Apreciază

  5. fotostefani zice:

    Ragnar inexistentule, nu eşti doar nebun, eşti şi nătâng. Cine ţi-a băgat în cap că un zeu şi un etern – după cum te auto-declari – scrie astfel de ştifturi şi nimicuri care nici măcar lui insuşi nu-i pot face vreun bine? Cineva tot te influenţează şi pe tine, dar nu-ţi spun cine că tu te superi. Şi crezi tu că ai dreptul să te pronunţi in dreptul Bibliei, măi ignorantule? Biblia e cartea care străbate mileniile ca să-i arate omului cum să trăiască. Nu-mi spune că tu ştii cum să trăieşti şi fără ajutorul ei, uită-te puţin la tine. In fine, incă un pitic cu barba şi mâinile de cretă. Sporeşte colecţia mea.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Acesta trebuie să fie cel mai amuzant, enervant și insultător în același timp comentariu aprobat pe acest blog. 😆 Ba nu, a mai fost unul care era numai din ultima categorie, unul ce mă numea „filosof de clasa a doua”, dar l-am șters, pentru că nu vreau să cobor nivelul discuției chiar până acolo. Personal, atunci când întâlnesc o persoană care a lecturat Pentautehul și tot mai crede că Moise vorbea cu Dumnezeu prin intermediul „rugului aprins” și că YHVH este „Dumnezeu”, consider că șansele ca discuția să fie mai coerentă decât încercarea de conversație cu un măgar sunt practic nule. Nu spun că YHVH nu este Dumnezeu – nu cred că este. Cine poate să-mi demonstreze că mă înșel, este liber s-o facă, dacă poate. Nu? nimeni? Atunci rămâne ca mine.
      Să-i arate omului cum să trăiască? Ți-ai scos recent ochiul care te-a dus în păcat? (Ca să nu mai zic de limbă…) Dacă nu, atunci ai o posibilă problemă. Fiecare își trăiește viața așa cum crede de cuviință, iar dacă drumul ales se va dovedi greșit, va răspunde, fie propriei conștiințe, fie în fața unui virtual jude divin.
      Știi care este diferența între Biblie, Upanișade, Edda și Epopeea lui Ghilgameș? Niciuna! Toate sunt colecții de mituri străvechi ale omenirii. Dacă vrei să (re)verifici competențele mele biblice și adresa de e-mail care-mi apare la comentarii este validă, îți pot trimite un link pentru edificare. Dacă poți descifra și combate cele scrise acolo, abia atunci putem relua discuția despre Biblie. Nu-mi tulbura gândirea colosală cu naivități. :mrgreen:
      Cât despre faptul că vechiul nostru (sau numai al meu, nu mai știu) amic, Satan, mi-ar șopti una sau alta, acesta este doar un zvon răutăcios. Prea des blamatul diavol nu poate face așa ceva, mai ales că nu există. Este doar o altă explicație convenabilă pentru pornirile animalice ale omului.
      Barba și mâinile de cretă? Da, poate, dar restul e de aur. Și nu tot ceea ce scriu aici reprezintă „convingerile” mele personale. Tabloul este prea vast pentru a fi surprins la prima vedere. Uneori, pur și simplu… aiurez. Diferența însă cred că este prea subtilă ca să fie observată de mințile nepregătite. Dar sunt un zeu, numai că tu încă nu ești gata să accepți acest lucru. 🙂 Într-o zi o vei face. Și vei ști și ce vreau să spun prin asta. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s