Despre scris și citit

Axioma 1: Nu toți cei care citesc sunt inteligenți.
Există cititori de tot felul: cititori de cărți, cititori de tabloide, cititori în stele, cititori de bloguri șamd. Cu voia dumneavoastră, eu mă voi referi la cei care citesc cuvintele scrise. Se întâmplă însă ca unii să citească un lucru și să nu înțeleagă nimic. Cei perseverenți îl vor mai citi o dată și încă o dată, până vor ajunge chiar să memoreze anumite pasaje, dar tot nu vor înțelege. Pe unii acest lucru îi va mira și îi va face să se îndoiască de capacitățile lor intelectuale. Alții o vor lăsa pur și simplu baltă, preferând să rămână în încurcătură. Prea puțini vor cere explicații de la altcineva. Aceia sunt cei curioși, cei a căror minte vrea să știe neapărat. Pe aceia îi felicit.

Câțiva însă vor avea senzația că au înțeles de prima dată, și vor persista în eroare, emițând raționamente grosolane despre ceea ce cred ei că au „înțeles„. Caractere obscene, desigur. Astfel de persoane își pierd timpul citind. Ar trebui poate să se mulțumească cu statutul de privitori. Cititul este peste puterile lor de înțelegere. Sunt atâtea lucruri demne de privit în această lume: un apus de soare, un tablou de Tintoretto, formele unei femei frumoase etc. Nu mai pierdeți timpul citind!

Axioma 2: Nu tot ceea ce este scris merită să fie citit.
Sunt multe feluri de scrieri: cărți, ziare, jurnale personale, bloguri, grafii pe ziduri șamd. Înainte de a continua, țin să vă mărturisesc un secret: se întâmplă să prefer cititul unei lecturi ușoare, gen „Cartea prietenului meu” – Anatole France, în schimbul uneia cu pretenții filosofice precum „Amurgul idolilor„. Bineînțeles, aici se poate argumenta asupra faptului dacă Nietzsche a fost filosof sau poet. De veți citi „Așa grăit-a Zarathustra„, veți fi înclinați poate să credeți a doua variantă. Dar să nu mă îndepărtez de subiect… Cum alegem ceea ce merită să fie citit? Opinia mea este că trebuie urmată această cale: dacă acea scriere, de orice natură ar fi, îți place, fie din motivul că te regăsești în acele cuvinte, fie că este o poveste bună, tristă sau fericită, fie că pur și simplu îți este pe plac felul în care sunt așezate cuvintele, atunci acel lucru merită să fie citit. Nu contează că e vorba despre „Les mots” (Sartre, nu Mylène!) sau despre un roman penibil de JK Rowling Sandra Brown.

Iar în cazul unui blog, dacă nu-ți place, nu citi! Ați auzit cred destule persoane spunând: „am citit aia și nu mi-a plăcut.” Jenant! Treci mai departe, chiar și fără să dai binețe. Nu e politicos să te oprești și să spui: „știi, nu-mi place deloc ce și cum scrii.” Mai ales dacă nu te-a întrebat nimeni de sănătate și acel om își vedea de treaba lui.

În încheiere, fără legătură cu cele scrise mai sus, vreau să remarc faptul că a plouat torențial în București noaptea trecută. În mod normal ar trebui să fiu mulțumit… Totuși, a plouat prea puțin și prea târziu. Doar o furtună teribilă cu tunete și fulgere, pomi doborâți și acoperișuri smulse m-ar îmbuna. Mă auzi, Thor?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Despre scris și citit

  1. dagatha zice:

    🙂
    Eu sunt dintre ăia…curioși! 😀

    Apreciază

  2. Camelia zice:

    Ragnar, îngăduie-mi să îţi spun că acea căreia i-ai adresat mai sus nişte cuvinte nepotrivite este o fiinţă aparte, una cu profunzimi, cu niciun simţ impotent şi toate deschise, care nu se mişcă în ea descompus şi înţelege multe cu deplinătate, crede-mă…sau poţi alege să nu o faci. E un suflet care ştie să le privească pe celelalte cu dinăuntru, pe dinăuntru.

    Şi-acum, despre altceva, şi anume despre cum ştim să citim, cum putem să citim şi mai cu seamă cum vrem să o face, neuitând vreo clipă că atunci când citeşti, pe tine te citeşti, neutând vreo clipă că a spune prea mult sau prea puţin poate crea inegalităţi de înţelegere, neuitând că uneori cuvintelor li se întâmplă mai mult să întunece ceea ce au vrut să spună, neuitând că fiecare este proprietarul exclusiv al personalelor acte de limbaj, limbajul sufletesc, casa fiinţei, neuitând că acel care citeşte, care te atinge cu degetele ochilor, cum îmi place să o spun, nu e scutit de acea “sarcină” a unei înţelegeri autentice, neuitând că mulţi scriu şi chiar dacă nu reuşesc să reţină vreun interes din partea altora prin realism, logică, verosimil, vreo luciditate pshică or’ morală, se „salvează” prin constanţă, prin coerenţă şi prin încă alte multele, dar nu despre asta e vorba musai în poveste, sau nu doar despre asta.

    Mie îmi plac acele căutări în care unii se dau scrisului, cautându-şi înţelegerea începutului unei erori personale, asta ca fapt divers…alţii au naraţiuni confesive, într-un fel de jurnal unde sunt puse măşti, deghizând nişte memorii ale anxietăţii…în fine, să nu o mai lungesc.

    Trăirile ne produc scriitura; fiecare dintre acei cu scriitura este ataşat de acel rost care îi motivează rostirile,fiecare cu relieful lui substanţial precum şi cu cel expresiv…la unii, ce’i drept, şi unul cât şi celălalt lipsind cu desăvârşire.

    “Nici nu vreau comentarii de la bărbați. Specia este complet insalubră”.

    Nepotrivit şi nedrept zis. Înţeleg că’s o calamitate cu atâtea şi atâtea implicaţii, de atîtea şi atâtea nuanţe şi suprize pe care le-a aşezat nu ştiu cine le-o fi aşezat în ei, dar totuşi hai să nu îi punem sub semnul ăsta.

    *
    erată
    “cum vrem să o facem”

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Poate că este tot ceea ce ai spus – probabil o cunoști personal, pentru că doar astfel poți cunoaște un om cu adevărat. Altfel, luându-te după ce scrie sau comentează pe alocuri în mediul virtual, poți trage concluzii greșite, iar când și dacă vei cunoaște acea persoană față în față ai putea descoperi cu oroare că este pur și simplu proastă. Acea persoană descrisă de tine nu este însă și aceeași persoană pe care am văzut-o eu aici. Eu sunt dispus dialogului, fie chiar în contradictoriu, și chiar am avut astfel de conversații cu cel puțin două persoane pe acest blog. Atâta vreme cât argumentele aduse de cealaltă persoană nu sunt de genul „Dumnezeu a spus” (sau chiar „Nietzsche a spus”) discuția poate continua… Atunci când se ajunge la asta, orice punte posibilă între mine și respectiva ființă este retezată din fașă. Să aduci într-o conversație ideea că o ființă magică a scris o carte și dădăcea un popor neascultător în urmă cu câteva mii de ani este puțin cam exagerat pentru anul în care suntem. Sau că tu crezi cu toată ființa ta în acel neschimbător Dumnezeu care s-a mai răzgândit o dată, făcându-se om pentru a muri pe cruce. (Eu i-aș numi pe cei care cred și au și dovezi că Dumnezeu există – că i-au simțit prezența într-un fel sau altul, sau le-a vorbit – niște optimiști incurabili. Științele medicale ar avea probabil altă părere.) Mă rog unul dintre cele trei „ipostasuri” ale sale, contorsionism teologic săvârșit tocmai pentru a-l include în dogmatică pe acel miel din Nazareth, cu rădăcini în aluziile politeiste ale iudaismului de la început (pluralul din Geneză etc), greșit interpretate de creștinism. Chiar dacă Aquino, din câte îmi amintesc, a utilizat un artificiu logic pentru a da o reprezentare acestei divinități trinitare cu analogia cu focul, lumina care se „naște” din foc și căldura care „purcede” din acesta și sunt simultane și indisolubile cu focul fizic (îmbunătățiri ale teoriei sale aduse de mine), pentru orice ființă umană normală la cap este dificil să-și imagineze o ființă imuabilă, unică, dar formată din trei „persoane”. Dar am vorbit destul despre cele inventate de om…

      Pentru a înțelege ce scriu este necesar să înțelegi de ce scriu, lucru uitat pesemne, sau neștiut de Lora/Katia. Indiciile sunt aici https://ragnarslife.wordpress.com/2011/08/20/de-ce//20/de-ce/ și la pagina intitulată „autor”. Nu mă găsesc aici, în acest spațiu virtual public, pentru a fi judecat sau criticat. Atunci când cineva începe să facă asta, se poate aștepta la cea mai agresivă reacție din partea mea. Nu am o misiune moralizatoare sau educativă, nu caut prozeliți pentru ideile mele, nu emit judecăți de valoare nefundamentate cu argumente logice și nici nu încerc să schimb lumea. Dacă cineva consideră că disprețul meu pentru lume este nejustificat, înseamnă că nu trăiește pe aceeași planetă cu mine. Și să mai și încerce să mă convingă opusul! Atunci nu pot nici măcar să râd, mă încearcă voma.

      Cât despre bărbați… E tipic pentru o femeie să greșească în privința lor. Bărbații nu sunt ceea ce credeți, nu au fost și nici nu vor fi vreodată. Anomaliile printre specia masculină sunt mai rare decât yttrium-ul. Specia abjectă însă nu-și dă niciodată arama pe față în prezența unei femei. Nici măcar în fața uneia căreia îi creează senzația falsă că a fost acceptată în interiorul „cercului”. NICIODATĂ! Să vă intre bine vouă, femeilor, în cap chestia asta! Afirmația cum că și eu sunt bărbat este superfluă în sine și nu sunt deschis unei discuții interminabile despre noțiune. În concluzie, privind din interiorul „cercului”, am dreptul să mă exprim astfel despre bărbați.

      Apreciază

  3. Camelia zice:

    Îmi spuneai mie, sau tuturor fiicelor Evei despre cum şi ce ar trebui să ne intre în cap? pare de un tragic impur, dintr-acela parazitat continuu de nişte observaţii domestice, da’n fine…Mulţumesc pentru ceea ce au germinat „punctele tale de vedere” şi îţi doresc să nu lupţi vreodată cu vreo vedere anulată şi să trăieşti posibile frumuseţi cristalizând acele mari adevăruri simple.
    Ştii, spiritele primare, credule sunt acelea care pot fi atât de uşor înşelate că au înţeles.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Era mai mult un îndemn general însă fără legătură cu observațiile domestice. Iar în cazul acelor spirite este ori asta, ori văd ceea ce vor să vadă. Desigur, diferența nefiind importantă.

      Apreciază

  4. Camelia zice:

    mda, îndemn general; devenisei aproape exploziv, adresând aşa, cu dezlănţuire, îndemnul ăsta general tuturor făpturilor născute din Venus… pe când mi te adresai.
    Şi-acum gata, să netezim puţin pe-aici a linişte.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Îmi pare rău. Nici nu eram într-o stare foarte bună și, pe lângă asta, ai comis două erori: ai apărat-o pe Lora, atunci când nu avea nevoie, pentru că poate să fie destul de enervantă și de una singură, și i-ai apărat pe bărbați. Ultima este de neiertat.

      Apreciază

  5. Camelia zice:

    Ceea ce tu consideri a fi fost „erori” nu au câtuşi de puţin acest chip; nimic de adăugat, nimic de rectificat, dar, fireşte, asta nu te-ar putea împiedica să începi nişte „intemperii” şi ceva îmi spune că ar fi puse concentric sub un continuu flux al agresiunii.
    Oricum, sunt o patrie tandră cu iritabilităţile, aşa că orice poate fi pronunţat, poţi perora. Doar că nu îmi voi mai deschide înapoi cuvintele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s