Sâmbătă, 18 august

Am terminat și cartea asta. Nu s-a încheiat așa cum mă așteptam… Sau poate așa cum voiam, mai degrabă. Idiotul a pierdut-o pe ea, își pierduse orice speranță, orice dorință de a trăi, dar cartea s-a sfârșit cu o „licărire a speranței„… Ce naiba?! Până și Antoine Roquentin speră… Să scrie o carte… Ceva ce îl va salva… Mai bine o strangula în camera aceea de hotel… Sau să-l fi omorât în bătaie pe corsican. Mă rog, cartea e bună; cea mai bună citită în ultima vreme. Iar finalul… Altădată probabil aș fi zâmbit. Nu și acum. Nu când simt așa.

Ce plictiseală! Ce liniște afurisită! Îmi aud pulsul. Trebuie să acopăr tăcerea asta cu ceva. Bineînțeles, cu niște muzică ascultată și răs-ascultată de pe telefon. Și acum? Acum ce fac? Mă voi uita la tavan următoarele patru ore… Ce altceva? Sticlă… Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar fi un cutremur chiar acum, iar o bucată de sticlă mi-ar cădea în cap… Parcă văd titlurile din ziare: „dormea la muncă și a fost decapitat de o bucată de sticlă.” Desigur, asta în timp ce asculta muzica diavolului. De acolo probabil i s-a tras.

Gânduri dezorganizate, dezlânate, fără sens, inutile… Mai e mult până voi pleca. Astăzi merg pe jos. O să ajung mai târziu. Acum o să tac.
…………………………………………………………………………..
Pustiu… Îmi place când orașul e așa… Gol. Eliberat de zarva continuă a zilei. Nu se vede luna pe nicăieri. Lună nouă… Lună neagră. Unde mă duc? Pentru o clipă am uitat drumul spre casă. Spre casă?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Sâmbătă, 18 august

  1. crisaa zice:

    Câte bătăi pe minut???
    Un oraș pustiu ..hmm sună bine …recunosc că îmi place acest întuneric …
    Hmmm uite îți tin și companie 🙂 la această oră în noapte …

    01:26 Să le numeri 😛 pentru că îs curioasă 🙂
    Da… intotdeauna am fost mai nocturnă , dar mai am și zile când mă prinde somnul mai devreme 🙂
    Yep , noaptea doar ce a început și ținând cont că am și o durere groaznică de la nebunia din Mamaia hmmm vreau și eu în orașul tău pustiu …

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu știu; nu le-am numărat. 🙂
      Am observat că ai devenit ceva mai…nocturnă, de la o vreme. Dar noaptea abia a început.

      01:29 Păi, era pustiu la 5 dimineață… În restul zilei nu prea e. Iar gândurile acelea erau notate de ieri pe o hârtie. Este târziu acum, nu le mai pot număra, pentru că nu le mai aud.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s