Joi, 30 august

Două zile și jumătate de zăcut în pat… Neplăcut. Oricât de leneș ai fi. Prima mea tentativă de a gusta aerul de afară era să se soldeze cu un fiasco. Amețeală. Puls extrem de ridicat. Dureri în piept. Ideea unui infarct strecurată cu repeziciune în minte. Un prim moment de panică. Trecut. Urmat imediat de sfidare și amuzament: vino, ia-mă afurisito! Sau te temi de mine? Atunci când o chemi nu vrea să vină. Interesant… Îmi amintesc însă: este un lucru de notorietate. Și alții au dorit-o și ea nu a venit. Trebuie să fie cu adevărat femeie. Explicabil. Capricioasă.

Cuvinte. Nu știu de ce, dar în engleză sună mult mai bine. Despicable… Cineva despre care nu vrei să auzi. Nu-l poți privi. Nedorit. Vocea lui îți provoacă un sentiment neplăcut instantaneu. Poate… detestabil? Nu. Un neologism, oricum. Francezii au zis-o primii. Despicable… Descrie o persoană. O senzație. Ceva ce nu poți descrie. Îl simți pe vârful limbii. Dezagreabil. Un fior rece pe spate. Stomacul nu se simte prea bine. Ceva ce nu vrei cu niciun preț.

Sorrow… Neegalat de vreun cuvânt din limba română. Anglofil? Dimpotrivă: aș scufunda insula. Cealaltă este mult mai interesantă. Și mai verde. În toate sensurile. Dar limbajul este melodios. Neîndoielnic. Sorrow… Ceva în care să te scufunzi. Te înconjoară ca un voal plăcut la atingere. Îți picură în suflet. Îți acoperă ochii. Te face să te chircești la pământ. Amar… Cu miros de iasomie. Cuvintele pot avea gust. Și miros. Le poți simți cu tot trupul. Mai ales cu mintea. Sorrow… Singur pe lume. Nu, nu Malot. Un sentiment. O idee. O certitudine?

Ultimul… Oblivion… Din nou, cu voce șoptită: oblivion. Poezie pură pentru urechile mele. Oblivion… Sună ca o destinație. Călătoria este mai importantă decât destinația. Nu și atunci când mergi opt ore cu trenul. Sensuri ascunse? Poate. Dar ce anume înlocuiesc? Nimic obscen. Oblivion… Ceva ce a fost și totuși este. Și va fi. Întotdeauna acolo. Te așteaptă… Ne așteaptă… Mă așteaptă. Acum însă sunt aici. Unde? Undeva. Nicăieri. Dar într-o zi…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s