O deplorabilă tentativă lirică

Probabil ca un simptom al stării mele, am scris prima mea creație lirică de după anul 2002. Și a treia, per total. Slabă, bineînțeles, ca și celelalte două, dar tot o voi publica. Din masochism, presupun. Nu mi-a luat mult s-o scriu și nici nu a pornit ca o poezie. Se întâmpla duminica trecută… Nu eram aproape de calculator și nici acasă; aveam la dispoziție doar o bucățică îngustă de hârtie și-mi venise ideea unui articol, și mi-am notat rapid câteva idei principale. Ulterior, abandonasem ideea creării unei postări din acele idei și hârtia zăcea pe birou. Ieri seară (joi), m-am uitat puțin pe ea și am observat, întâmplător, că primele două propoziții aveau exact zece silabe. (De ce am numărat silabele, este o altă chestiune.) M-am gândit: pentametru iambic, therefore: sonet. Și am hotărât să încerc să compun un sonet. Am lăsat-o baltă însă după numai vreo zece minute; e greu al naibii să numeri și silabele, să potrivești și rimele, și să nu sune aiurea. Poeții sunt nebuni! E prea multă muncă! I won’t do it! I’m lazy. După vreo oră, și după ce terminasem de editat ceea ce am publicat în ultimele două zile pe blog, m-am gândit să încerc totuși să transform acele propoziții într-o poezie, dar nu într-un sonet. Am păstrat doar un model de rimă ceva mai ciudat, inspirat de sonet: abba. Ce a ieșit, puteți vedea mai jos. Nu are un titlu, pentru că nu m-am mai obosit să caut unul. Poate este potrivit cel al postării în sine. Așadar…

Chipul neștiut, dar niciodată uitat
La fel de frumoasă ca-n prima zi fericită
În care am văzut-o-n vis pe cea mai iubită
Al meu cel mai greu și dulce păcat.

Viață din trupul fără de viață
O obscenitate zăcând cu carnea sfârtecată
Plaga ce va fi curând în mătase drapată
Și-un ultim sărut al buzelor de gheață.

În negură pătrunzi, fără prieteni, fără nume
Lacrimile curg, în timp ce umbra coboară
Pe vecie ascunsă, fără să te doară
Iar eu rămân cu sufletu-n genune.

O voce-mi spune cu glas de plumb topit
Că nu te voi mai vedea nicicând
Mă scutur repede și-alung acel gând
Dar ești tu, șoptind: adio-al meu iubit.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative lirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la O deplorabilă tentativă lirică

  1. lili3d zice:

    Poate te amuză: ,,Noi, poeţii, când avem o supărare, în loc să o alungăm, îi căutăm un titlu.”
    Tu ai făcut, cumva, invers.

    Apreciază

  2. dagatha zice:

    🙂
    cred că poți să înlocuiești ”tentativă” cu ceva mai…pozitiv (sic!) 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s