Frustrarea celui care pierde

În vremurile de început ale copilăriei mele, o înfrângere, de orice natură ar fi fost aceasta, mă făcea să exteriorizez acele sentimente născute din neputință. Dar într-o zi l-am cunoscut pe omul care plângea atunci când pierdea. Am observat și că învingătorii jubilau atunci când acesta își manifesta frustrarea. Pe la spatele său, desigur, pentru că omul care plângea era mai mare și mai puternic decât toți ceilalți. Pentru a nu păți ca acesta și a nu le oferi satisfacție altora, am hotărât astfel să-mi îngrop trăirile izvorâte din becisnicie. Am devenit omul cu chipul de piatră. Această nouă atitudine a avut darul de a-i irita peste măsură pe ceilalți. Nu numai că nu aveam nicio reacție atunci când pierdeam, dar nu trădam nicio emoție nici măcar atunci când eram învingător. Ca rezultat, de cele mai multe ori, înfrângerea mea devenea înfrângerea lor, chiar dacă înlăuntru fierea mă înnăbușea. Dar cel mai mult îi enerva faptul că nu mă bucuram la victorie; asta era de nesuportat.

Timpul a trecut însă. Astăzi nu numai că o înfrângere nu mă doboară, ci chiar mă întărește. Se întâmplă asta nu pentru că nu mi-ar păsa: sentimentele frustrării sunt tot acolo, ci pentru că mă absolv de vina de a pierde. Frustrarea este astfel dirijată și devine altceva. Nu este vina mea niciodată: vântul bătea cu putere în acea zi, soarele îmi intra în ochi, sorții îmi erau împotrivă; este mereu vina altcuiva. Demonul îngropat nu a tăcut niciodată: continuă să-mi șoptească adevărul văzut de el. Nu o să tacă vreodată – are nevoie de mine și eu am nevoie de el. Și împreună vom găsi vinovații. Pentru că cineva trebuie să fie vinovat: nu există eșec fără o cauză.

Am scris un rămas bun la sfârșitul visului. Dincolo de tristețe, de regrete, de cereri de iertare se întrezărește însă frustrarea celui care pierde. Nu am întâmpinat vreodată înfrângerea cu zâmbetul pe buze, de ce aș face-o acum? Zâmbetul trist pe care-l vei vedea, va fi doar rumoarea otrăvii care-mi picură în suflet. Acel suflet meschin, pe care abia dacă-l mai poți zări.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Frustrarea celui care pierde

  1. lili3d zice:

    Cred că singura soluție de a ieși din tristețe este să acționezi, să faci ceva, să faci un plan pentru un viitor apropiat. Știu că în situația asta nu poți, de fapt, să faci nimic, totul e, sau pare inutil. Găsește pe cineva care are nevoie mai mare de ajutor decât tine, asta mai îndepărtează… deznădejdea (poate exagerez).

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Planul există; chiar recent am mai adăugat ceva la el. Dar nimic nu-mi poate ține de cald acum. Mai ales că încă nu am ajuns la punctul cel mai de jos. Mulțumesc însă pentru gânduri.

      Apreciază

  2. Imi aduci aminte de mine si de felul in care incerc mereu sa imi ascund emotiile si sentimentele, intocmai de teama ca intr-o zi vor fi folosite impotriva mea. M-am interiorizat si imi este din ce in ce mai greu sa ma incred in oameni. Poate ca in tot acest timp am procedat bine, poate ca nu, nu ma pot pronunta inca, dar stiu ca atitudinea aceasta a mea m-a tinut in siguranta in toti acesti ani.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      După cum spun anglofonii: better to be safe than sorry. Într-o zi însă s-ar putea să găsești pe cineva căruia să vrei să-i arăți adevărata ta față. Acum, depinde, ori te va răni, ori…nu. Pentru că, uneori, siguranța asta poate fi tare plicticoasă. Merită însă riscul? Încă nu știu; întreabă-mă mai târziu.

      Apreciază

      • As putea spune ca am gasit aceea persoana careia sa ii pot dezvalui adevarata mea personalitate. Fata de care sa nu simt nevoia sa ma ascund…ramane acum de vazut ce se va intampla. Daca ma va rani sau nu. Dupa cum ai spus si tu, siguranta poate deveni plictisitoare si pana la urma, daca nu risti, nu castigi. 🙂

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Ce pot să spun? Succes! Poate nu te va răni. 🙂

        Apreciază

  3. dagatha zice:

    am scris, am șters, am scris, am șters…
    mai bine las gol…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s