O dovadă de prostie

Cu mulți ani în urmă, trăia un băiat de vreo 16 ani. Nu-l cunosc, deși am crezut multă vreme că-l cunosc chiar foarte bine, iar între timp a și murit. Sau cel puțin așa am auzit. Acel băiat era un prost, cu toate că, la acea vârstă fragedă a scris un eseu senzațional la filosofie despre timp și natura acestuia, dovedind o putere de înțelegere care-i depășea cu mult vârsta. Se întâmpla pe vremea când internetul era un cuvânt auzit doar de o mică parte a populației planetei și care nu însemna mare lucru, iar singura sa sursă de inspirație fusese amintirea cărților citite și propria sa minte. Profesoara, dând dovadă de bun gust, i-a oferit nota maximă. Băiatul a păstrat acel eseu mulți ani după aceea, dar, la un moment dat, în decursul uneia dintre desele sale mutări, vreo șapte la număr, se pare că l-a pierdut, altfel l-ar fi publicat pe blog, pentru a se lăuda cu felul în care-i funcționa mintea la acea vârstă. (Doar știți că este un lăudăros afurisit.)

Tot în acea perioadă, băiatul nostru era îndrăgostit. Nu știa însă la acea vreme ce însemnau acele lucruri pe care le simțea atunci când privea în ochii ei albaștri. Sau verzi, că a uitat între timp ce culoare aveau. (Fir-ar să fie! Peste vreo douăzeci de ani nu va mai fi decât un nume și o amintire tot mai vagă a unui chip din trecut.) Nu știa nici de ce în clipele când ea se afla în apropierea sa, lucrurile care-l interesau, precum esența și originea timpului, ce este omul, de unde provine și încotro se îndreaptă, dacă există sau nu Dumnezeu, nu numai că își pierdeau importanța, dar deveneau cu totul și cu totul lipsite de conținut. Atunci exista numai ea, zâmbetul ei, și chipul ei atât de frumos. Pentru că era frumoasă, atât de frumoasă! (De altfel, acesta a fost mereu un punct slab al eroului nostru: fetele frumoase și care nu erau lipsite de inteligență l-au intimidat întotdeauna.)

Vreme de aproape doi ani, fata i-a fost mereu în preajmă, zâmbindu-i tot timpul. Odată cu trecerea timpului însă, pesemne că s-a plictisit să tot aștepte și și-a luat zborul. A continuat totuși să-i zâmbească chiar și din bratele altuia, până când drumurile li s-au despărțit pentru totdeauna. Băiatul nostru și-a ratat șansa, cea care i-a fost atât de la îndemână. Desigur, a realizat asta doar privind retrospectiv – pe atunci era prea prost pentru a-și da seama. Și a fost de atâtea ori singur doar cu ea! De atâtea ori… A vrut, la un moment dat, să o invite la o întâlnire, dar cuvintele i se opreau în gât de fiecare dată când încerca să facă asta. A încercat chiar să-i scrie asta pe un bilețel, dar și-a pierdut curajul în ultima clipă și l-a aruncat pe jos. Culmea este că ea l-a văzut și a vrut să-l ridice, dar el a fost mai rapid și a împiedicat-o să-l culeagă de jos. Iar când l-a întrebat zâmbind ce conținea respectiva hârtie, el a spus că nimic. Putea pur și simplu, atunci când se despărțeau, să o ia de mână și să o oprească. Să simtă cum sângele începe să-i pulseze deodată cu putere. Cum roșește ușor, iar în ochii ei apare o expresie ușor mirată, ca și cum i-ar fi spus: „Prostule! De ce ai așteptat atâta?!” Cu siguranță că ea nu s-ar fi opus unui sărut. Ce amintire ar fi fost! Și cine știe pe ce drum l-ar fi dus… i-ar fi dus.

Dar acele lucruri au fost și nu mai pot fi schimbate. Băiatul care nu putea să deschidă gura și să rostească ceea ce își dorea este mort acum. Câteodată însă, fantoma sa revine la viață și-mi încleștează gura, nelăsându-mă să uit că și eu sunt prost.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Suvenire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la O dovadă de prostie

  1. crisaa zice:

    Hmm…oare , chiar a fost prostie ???

    Apreciază

  2. dagatha zice:

    ahaaaaaam, în sensul ăsta zici…
    🙂
    Mie tot nu mi se pare. Bine, eu sunt construită altfel…poate din cauza asta…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.