Duminică, 21 octombrie

Cele ce urmează reprezintă o încercare de rememorare a unor gânduri care mi-au trecut prin minte ieri, între orele 11-17, cu aproximație. Trebuie menționat că sâmbătă a fost cea de-a noua zi consecutivă în care nu am dormit suficient, în această perioadă existând și două intervale de 29, respectiv de 26 de ore consecutive fără somn, ultimul dintre acestea luând sfârșit ieri. Nu constituie scuza, pentru că n-am de ce să regret, ci premisa acestor gânduri.

Mi-e frig… Fir-ar să fie! O să-mi iau geaca pe mine – sunt înăuntru, dar nu-mi pasă dacă lumea mă va privi ciudat. Mi-e frig! E timpul să-i mai trimit un mesaj… Done! Sper să n-o trezesc… Trebuie să-mi revin și să mă concentrez la ce spune, dar mi-e tot mai frig… Nu înțeleg ce spune… Nu reușesc să-i urmăresc raționamentul… O aud vorbind, dar cuvintele ei trec pe lângă mine ca și cum n-ar fi. Bizar! Parcă lucrurile se desfășoară cu încetinitorul. De ce naiba îmi este atât de frig?! Mâinile mele… Sunt reci și galbene, ca de cadavru, au devenit aproape străvezii. Simt cum mă cuprinde un tremur ușor. Sângele s-a retras din extremități. Mâinile, picioarele, nasul, urechile, toate îmi sunt reci. Sângele protejează acum organele vitale – s-a îngroșat și a început să circule mai greu. Crește riscul unui infarct. Cu cât îmi va fi frig mai mult, cu atât pot muri în orice clipă. Parcă percep o activitate anormală a inimii… Iar fatalisme din astea?! Well, f*ck you! Mă gândesc la ce vreau și cum vreau! Cine a spus asta? Ce aiurea ar fi să spun: „mă scuzați, cred că fac un infarct.” Să le cer practic ajutorul unor străini… Eu nu am nevoie de ajutorul nimănui! N-am nevoie de ajutor! De nimeni… De nimic…

Îmi vine să vomit. Groaznic! Știți, eu trebuie să plec, deoarece mi-e rău… Nu pot să spun asta! Trebuie să mă concentrez… și senzația o să dispară. O să dispară… Dar mi-e atât de frig! Mai am puțin și încep să-mi clănțăne dinții. Chiar, după cât de frig îmi este, ar fi trebuit să se întâmple asta deja. Să fie acest frig doar în mintea mea? Imposibil! Mâinile mi s-au albit de frig…nu poate fi doar în mintea mea. Pauză… O să mă duc până la baie, să mă împrospătez cu puțină apă pe ochi… Oglinda… Ah!… Arăt ca un om bolnav… Nu-mi amintesc când a fost ultima oară când am fost atât de obosit. Sigur, obosit sunt mereu, dar acum… abia mă țin pe picioare. Mă întorc… Parcă mi-e mai bine. Mă așez.

Încă un mesaj… Tot așa de frig îmi este. Ba chiar mai rău. Ce-i asta? S-a trezit! Îmi pare rău… Nu am vrut să te trezesc, iubito… Îmi pare rău… Să trimit și restul mesajelor… Câte mai sunt? 22. Te vei enerva… Îmi pare rău… Citește-le și fă ceea ce trebuie. Totul se află în mâinile tale – așa cum a fost mereu… Mereu…

Mai am aproape trei ore și frigul îmi pătrunde tot mai adânc în trup… Alții sunt în tricou. Hmmmm… I hate them! Dar am început să pot urmări iarăși cursul evenimentelor. Să fie din cauză că știu că, probabil, le citește acum? Nu știu… Dar înțeleg din nou ce spune femeia aia. Și timpul trece… Și trece… Și trece… Iar acum a venit vremea să plec.

Merg… Plutesc… Calc parcă pe aer… Sângele s-a retras din picioare, din mâini… Dețin un control redus asupra segmentelor corporale… Poate mă voi prăbuși… Iar lumea se va înghesui, să mă ajute… Sau nu… Bystander effect… Poate e un bețiv, vor spune unii… Un drogat, alții… Să se ajute singur, câțiva. Eu sunt ocupat, mă grăbesc, să-l ajute altcineva. Voci străine… Străini… You can all go to hell! Nu voi cădea! Și, oricum, nu aveam nevoie de ajutorul vostru, chiar de cădeam. Urc scara rulantă… Când ajung sus, simt cum mi se face parcă un gol în inimă, ca și cum pulsul mi-ar fi scăzut brusc. Încetinesc și respir la intervale egale. Trebuie să merg înainte! În curând voi ajunge și mă voi întinde în pat. Și voi dormi…o mie de ani, fără întrerupere. Iar când mă voi trezi, toate acestea nu vor mai fi. Poate voi fi numai eu… Singur. Am cerut locul lui Satan… Trebuia să cer locul Tău! Aș fi făcut lumea asta mai bună. Cu forța! Sau aș fi coborât peste ei durerea eternă. Milioane de ani…miliarde de ani… Timp suficient să inventez torturi inimaginabile pentru ei… Pentru toți.

M-am încălzit… În sfârșit! Mersul pe jos m-a ajutat. Dar și afară cred că e cald. E soare… Sunt aproape acum… Timpul trece… Acum o să mă culc. Voi găsi telefonul clipind atunci când mă voi trezi? Nu cred. Nu atât de repede… Dar voi aștepta. Hush now… Sleep, silly rabbit… Sleep…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Duminică, 21 octombrie

  1. ellyweiss zice:

    Dorm foarte putin…ca si tine. Poate chiar mai putin. Saptamana trecuta am avut un interval de cca.60 de ore in care am dormit, in scurte reprize, 3+1+1 ore…deci in total 5 ore. Nu sufar de insomnie, caci nu ma chinuie acest nesomn…
    Nici in noaptea asta n-am reusit sa dorm, drept e ca nici n-am incercat 🙂 Poate voi atipi acum, vreo 2 ore…
    Somn usor! 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mulțumesc, la fel. Dar eu abia m-am trezit acum câteva ore… Nu mă culc așa de repede înapoi.
      Nu suferi de insomnie? Denial, denial… 🙂 Însă eu nu dorm pentru că nu am timp, că de dormit…crede-mă, aş dormi non-stop. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s