Singur

„Din clipa în care se naște, omul este destul de bătrân ca să moară.”

Johannes von Tepl, Plugarul și moartea

Un cuvânt… Solus, alone, seul, allein… Mai mult de jumătate dintre postările mele conțin acest cuvânt sau derivatele sale. O stare prezentă și acum, la ceas târziu în noapte, în prima noapte a noului an. Sunt singur, așa cum am fost mereu. Este în firea lucrurilor să fie astfel. Sunt patetic, știu. Sunt sigur că voi v-ați distrat grozav, după modelul expus de mine mai jos. Acum puteți să vă târâți înapoi în mlaștina din care ați ieșit și să muriți.

În ultimii ani, sărbătorile colective au început să-mi fie indiferente. Fie că a fost vorba despre Crăciun, Revelion, Paști, Valentine’s șamd. Mă rog, pe ultima nu știu de ce am adăugat-o, doar nici nu am „sărbătorit-o” vreodată… În timpul acestor sărbători se întâmplă mereu același lucru: oameni care se „distrează” zbierând, bând, mâncând, dansând și ascultând muzică la maxim. Nu neapărat în această ordine și câteodată chiar simultan, deși acest lucru pare greu de realizat. Totul dominat de o flecăreală interminabilă, în care nu se spune niciodată ceva nou.

Totuși, am greșit mai sus, atunci când am spus că sunt indiferent față de sărbătorile colective: le detest. Acestea reprezintă momente în care aș prefera să fiu singur, undeva într-o pădure.  Sunt singur, am fost și voi fi totdeauna așa.

Multă vreme am făcut ceea ce fac și ceilalți: m-am bălăcit în mlaștina cotidianului, în vreme ce îmi spuneam că înot de fapt în ape cristaline. Am fugit de mine și m-am cufundat în spațiul impersonal al lumii, chiar dacă momentele mele de confruntare cu mine însumi au fost mai dese decât ale altora. Acum însă m-am oprit.

Atunci când fuga se oprește și rămâi singur cu tine însuți, devii una cu angoasa chinuitoare. Vocea sinelui te determină să te privești, chiar dacă aceasta nu rostește niciun cuvânt. Vine din tine și totuși de undeva de dincolo de tine. Este chiar tu, dar nu ești „tu” cel care te cheamă. Dar nu este nici „altcineva.” Nu este o voce a vreunui dumnezeu. Nu este nimeni acolo, înăuntru, cu noi. Nu sunt decât eu. Eu… singur cu această existență zadarnică.

Stranietatea respingătoare a lumii a devenit dureroasă. Scopuri, motive, speranțe, vorbe… toate acestea se amestecă într-un noian ciudat și ininteligibil. Toți sunteți niște străini. Nu sunt ca voi și nici nu voi fi vreodată. Sunt ceva ce nu trebuia să fie aici și acum. Nu în această lume…

Ce-mi șoptește sinele atunci când mă cheamă? Nimic. Nici nu trebuie să-mi spună ceva. Îmi arată doar că nu este nimic de văzut. Îmi arată doar ceea ce nu poate fi rostit în cuvinte. Îmi arată ceea ce suntem… Ceea ce sunt… Ceea ce ești. Vălul minciunilor a căzut și nu mai poate fi pus la locul său.

Am încercat să mă îmbăt, sperând că așa voi uita, dar de la o vreme am căpătat o rezistență ciudată la băutură. Ciudată, pentru că nu beau decât foarte rar. Palincă de 500 mi se pare un fel de suc dulceag. Și nu este – este chiar a naibii de tare, pentru că au testat-o și alții și le-a ars puțin căile digestive. Ceva dubios se întâmplă: nu înțeleg de ce alcoolul nu mai are același efect asupra mea. Sau poate că mă înșel și acum sunt beat, în timp ce am impresia că sunt perfect lucid. Improbabil. Nu mă pot îmbăta: nu sunt un animal. Viciile și slăbiciunile vă aparțin.

Am încercat să mor, dar dacă te întinzi în pat și-ți dorești să se întâmple asta, nu are efect. Trebuie să faci ceva în această privință, aparent. Dar eu nu sunt un laș! Nimic nu mă va înfrânge! De va fi să mor vreodată, voi muri înecat într-un râu de sânge. Sângele altora.

Nu pot să mai fug de mine însumi. Trebuie să mă confrunt cu angoasa, chiar dacă asta mă va duce pe drumul către nebunie. Deși voi spuneți că să te lupți cu angoasa reprezintă o lașitate, în timp ce cufundarea în spațiul impersonal al cotidianului este un act de bravură. Desigur. Continuați să vă spuneți asta unii altora. Dacă repetați aceste vorbe destul de des, înseamnă că sunt adevărate. Continuați să fiți ceea ce sunteți. Continuați să fugiți de voi înșivă. Continuați să trăiți în spațiul mediocru, impersonal și călduț al vieții zilnice. Continuați să plăsmuiți visuri himerice. Faceți-o și pentru mine.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Singur

  1. questIon zice:

    Iarta-ma, rogu-te, pentru curiozitatea-mi prozaica, dar trebuie sa intreb: (mai) esti casatorit? Iar daca raspunsul este afirmativ, as indrazni sa mai intreb: de ce?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sunt. Răspunsul este complicat, dar simplu: Îmi iubesc soția. Este ca o soră, ca al meu copil… Femeia care mi-a tulburat viața însă… Ea a fost ca un foc ce mi-a ars sufletul.
      La acea oră eram într-adevăr singur: soția mea dormea. 😀

      Apreciază

  2. questIon zice:

    Perfect compus. Interesant. Iar acum esti in faza raspandirii cenusii in cele patru vanturi sau a imbalsamarii bietelor ramasite ale parjolului?
    A existat o vreme in care sotia ta sa fi reprezentat flacara mistuitoare din sufletu-ti? Sau ea nu s-a bucurat nicicand de un asemenea statut privilegiat?
    Daca ar citi acest blog, ce crezi ca ar simti si cum crezi ca ar reactiona a ta sotie?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cine ești tu? Vocea conștiinței? Al meu judecător? Având în vedere că nu-mi răspunzi la ceea ce am întrebat, nu consider că trebuie să-ți răspund la nimic. Oricum, cred că ai observat că eu răspund doar la ceea ce vreau.

      Apreciază

      • questIon zice:

        Desigur, Intunecimea Ta! Raspunzi strict la ce binevoiesti.
        Ai intrebat ceva si eu, in nemernicia-mi, nu ti-am raspuns? Iertare! Poti, te rog, sa repeti intrebarea? Probabil mi-a scapat…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu este numai o singură întrebare. Verifică locurile pe unde ai comentat. Dacă nu ai fi atât de enervant (sau enervantă, că naiba știe ce ești!) ai fi aproape simpatic/ă. 🙂

        Apreciază

  3. questIon zice:

    Certainly, Your Gloomy Highness! I shall get to it promptly. Well, as soon as I have some spare time…
    Aproape mersi! Si oarecum asemenea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s