Iubirea mea pierdută

Ἀνδρομάχη,

Nu am crezut că-mi vei răspunde… Mai ales după vorbele grele pe care ți le-am scris. Atunci când Persefona mi-a adus scrisoarea ta, am fost foarte surprins. Am crezut că m-ai uitat… Vorbele tale însă mi-au biciuit sufletul și mi-au redeșteptat toate amintirile. Chiar dacă a trecut atâta vreme… Atât de mult… Hades mi-a spus că au trecut mii de ani de atunci, dar aici, în Elysion, timpul nu se simte așa cum se simțea atunci pe când trăiam. Știu că voi, acolo, în Tartaros, simțiți trecerea fiecărei clipe… Îmi pare rău pentru asta. Dar fiece om își alege soarta. Tu și ceilalți, toți cei care sunteți în Tartaros, i-ați ascultat pe înșelătorii zei. Oare nu ne spun aceștia să facem una, dar vor de fapt să facem alta? Nu l-a mințit oare chiar mama sa pe Ahile, Thétis cea-cu-picioare-de-argint, atunci când l-a îndemnat să aleagă gloria? Iar acum nu bântuie el ca o umbră însetată de sânge prin Tartaros? Mărturie stau însăși spusele lui Odiseu. Așa ne-ncearcă zeii sufletul și așa eșuăm cei mai mulți dintre noi, făcând ceea ce este nedrept.

Nu sunt un războinic. Nu am fost vreodată unul. Mi-au plăcut caii, cerul limpede de vară, florile câmpului, dar mai ales zâmbetul tău și ochii tăi verzui. Iar atunci când mă avântam în luptă, mânându-i pe Lámpos și Podárge, nu mă gândeam decât să mă întorc la tine. Am mers la război pentru a-mi apăra cetatea, poporul și familia… Nu pentru glorie. Gloria a luat-o Ahile, și ucigându-mă a împărțit-o, fără ca el să vrea și fără ca eu să mi-o doresc, cu mine. Eu nu am vrut asta. Mă doare însă faptul că oamenii crezut-au pe acel aed orb și mincinos, care a spus că am fugit în jurul cetății de frica lui Ahile. Tu știi mai bine, chiar dacă nu m-ai văzut murind în acea zi. Uitat-au repede cu toții pe câți am răpus cu puterea aramei mele… Cum a curs sângele lui Menesthéus, Anchiálos, Teuthras, Patroclos, Eionèus, Agèlaos, Àisymnos, epeeanul Amphimachos, Asaios, beoțianul Arcesilaos și atâția alții… Nu am fost un războinic, dar nici laș n-am fost.

Spui că ai ajuns în patul meu ca pradă… Ai uitat pesemne acea zi, cea în care ochii ni s-au întâlnit pentru prima oară… Venisem la Thèba, la palatul tatălui tău, Eetìon, ca să te iau drept soață. M-am îndrăgostit atunci pe loc de tine și de zâmbetul tău. Mai târziu mi-ai spus că și tu te-ai îndrăgostit de mine atunci. M-ai mințit? Iar dacă da, de ce ți-ai acceptat crunta soartă și ai venit cu mine? Trebuia să-ți iei viața atunci sau să mă ucizi apoi în somn, în patul suferințelor tale. Aș fi primit cu bucurie moartea din mâinile tale, tu, singura mea iubire.

Te-ai născut și în altă viață?! Ți-s mințile tulburi, pesemne de la suferință. Sau poate vreun vrăjitor din est ți-a împuiat capul cu prostii. Avem o singură viață, draga mea. Una singură. Apoi urmează eternitatea… Aici, în Elysion, sau în abisul suferinței, în Tartaros, alături de șerpii cei vicleni. După cum îți trăiești viața, tot așa vei avea și eternitatea. Mulți au crezut că fac ceea ce este drept, dar s-au înșelat. Până și bravul Heracle a stat o vreme în Tartaros, până să-l ia de acolo slăvitul său Tată. I s-a tras de la uciderea inocentului Ifitos, după ce l-a invitat la masă și apoi l-a ucis și i-a luat și iepele.

Te aperi cu vorbe deșarte, iubirea mea. Tot nu mi-ai spus de ce… de ce nu ai murit odată cu fiul nostru? Și cum ai putut să-l iubești pe mârșavul Neoptolemos, cel care ți-a ucis fiul, iar apoi mi-a omorât tatăl, zdrobindu-i trupul bătrân și vlăguit, în altarul închinat lui Zeus, chiar cu cadavrul lui Scamandrios? Un asemenea monstru… Cum poți răspunde la asta? Ai fost slabă? Ai fost… femeie? De asta te-ai urcat în fiecare seară în patul ucigașului fiului nostru și i-ai sărutat buzele mincinoase? Ai mers printre greci, printre acești blestemați lipsiți de rușine chiar și faţă de zei… Uitat-ai oare cum a dărâmat Aïas Telamonidul statuia Athenei, de care se agățase scumpa mea soră, Cassandra?

Mă vei întreba poate de unde știu toate acestea… Hades mi le-a spus. Nu mai răbda privindu-mă cum vărsam lacrimi amare după tine și mi te-a arătat în brațele lui Neoptolemos, vrând să mi te-alunge din gând. Iar fiecare sărutare ce i-ai oferit-o mi-a ars sufletul ca un fier înroșit. Am murit cu fiecare îmbrățișare ce i-ai dat-o… Apoi a urmat al meu frate, Helenos… Otrava mi s-a strecurat încet în inimă, până când n-a mai rămas deloc iubire pentru tine. A rămas numai ură și durere. Ar trebui ca aici să fie numai fericire, iar eu parcă sunt în Tartaros cu tine, dar fără tine.

Unde sunt acum cei cărora le-ai dăruit sărutări și îmbrățișări? Cei în ai căror ochi ai privit și le-ai zâmbit? Neoptolemos e cu tine în Tartaros… Dar își pierde timpul în brațele dulci ale amantei sale, Mero. A uitat de tine. Tot cu tine e și Helenos… (Chiar, de ce n-a ghicit că va ajunge în abis?) Dar și acesta iubește pe o alta – pe fiica lui Minos, Fedra. Umbre fără de putere, băutori de sânge, asta au ajuns. Iar tu, frumoasa mea, de ce ești singură de atâția și atâția ani? De ce?… Eriniile îi chinuie conștiința ucigașului de mamă, Oreste, dar ție cine îți chinuie gândurile? Te chinuie bălanul Rhadamantys cu vorbe de ocară? Mi-a șoptit mie fiica lui Ceres, ce anume te chinuie. Ai fi vrut să mori în acea zi… Ai fi vrut să nu fii pradă de război… Ai fi vrut să nu fii ca toate celelalte… Ai fi vrut să nu-ți fie teamă de moarte… dar ți-a fost. Dar ai fost… Și n-ai murit.

Iar eu… Eu nu am încetat să te iubesc, deși nu te pot ierta. Ah, cum aș mai fi venit să te smulg din Tartaros, de mi-ar fi stat în putere să mă lupt cu zeii! Lacrimile tale încă mă dor… Știu, am spus că te urăsc, dar… Nu te-aş putea urî vreodată. De ce nu ești aici, cu mine?! Dar există o cale să te scap de acolo. Hades mi-a spus-o… Și este singura cale. Cineva trebuie să moară pentru tine… Nu să-ți ia locul, ci să moară. Poate o umbră să moară? te vei întreba. Poate. Dacă se va arunca în spada lui Hades, existența i se va sfârși… pentru totdeauna.

Îți scriu aceste rânduri pentru a-ți cere permisiunea de a muri. Lasă-mă să mor… Pentru că doar asta știu a face bestiile fără de minte: să moară. Lasă-mă să plec, pentru că nu mai am nimic fără tine. Scamandrios mereu mă-ntreabă: „mama când o să vină?” Iar eu îl mint de fiecare dată: „curând, copile, curând.” Măcar o dată să fie aceste vorbe-adevărate… Vino lângă fiul tău, și-i vei fi mamă pentru vecie. Eu nu mai pot fi alături de voi. Păstrați-mă în amintirile voastre… Lasă-mă să mor, pentru că deși te iubesc nu te-aş mai putea privi în ochii tăi frumoși… Ochi verzui ce le-au zâmbit altora. Nu te-aş mai putea săruta… Buzele tale roșii ce i-au sărutat pe alții. Nu te-aş mai putea atinge fără să mă doară… Atinsă de mâinile altora.

Într-o zi am încetat să te mai iubesc, aşa cum te-am iubit demult. Chiar dacă, într-un fel, te voi iubi mereu. Chiar și după ce mă voi topi în braţele lui Erebus, ca și cum n-aş fi fost niciodată în lumea asta. Am iubit-o pe Ἀνδρομάχη, cea care-mi spunea vorbe de iubire… Mama copilului meu. Cea de care m-am îndrăgostit pe când trăiam. Pe Ἀνδρομάχη de atunci o voi iubi întotdeauna… Pe tine însă nu te pot ierta. Nu te iert, pentru că trebuia să mori odată cu Scamandrios. Și ai fi fost aici cu mine, în Elysion… Pentru eternitate. Acum, te rog, te implor, lasă-mă să mor. Lasă-mă să mor, pentru că sunt gol în întuneric.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Iubirea mea pierdută

  1. lafeeblanche zice:

    Multumesc mult!
    În curând vei primi și răspunsul, asta, desigur, dacă dorești unul!
    Hahaahah!
    Bună dimineața, Ragnar!

    Apreciază

  2. Pingback: Dansând… | La Fée Blanche

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.