Vorbe de nebun

O mie de cuvinte înșiruite pe-o hârtie… Sau sute, cine naiba știe? O încercare de-a găsi un sens. Cuvinte, sinonime culese de prin dicționare. Cu speranța de-a plăcea cuiva. Dar cui? Cine le va citi și le va înțelege? Cine? Vei fi tu oare sau va fi o alta? Arunc cu vorbe, dar nu le mai ascultă nimeni. Pentru că m-am trezit ieri și lumea nu mai era aici. Sunt singur… Și singur stau acum să-nfrunt apriga Soartă. Ce este omul? Ce este viața? Ce sunt cuvintele? Rostiri seci menite să îmbrace forme… Forme lipsite acum de-orice înțeles. O viață dusă-n van… Numai de dragul de a fi trăită. Cine mă va ierta acum? Cine-mi va arăta pe unde?… Pe unde a plecat… Ea… Ea, cea care-mi umplea nopțile cu vorbe. Cine-mi va spune, cine?

Am pescuit cuvinte, asta am făcut. Le-am prins din apa neagră-n plasa mea mârșavă. Nimic nu-nseamnă, dar ce mai sunt cuvintele de-o vreme? Le iei și le așezi în ordine firească. Fără virgule sau puncte, sau alte-asemenea opreliști. Libere, pur și simplu ca păsările-albastre. Se va găsi vreunul să le placă. Să creadă c-a-nțeles ceva profund. Profund, dar ce anume? Să fie teamă, milă sau dezgust? Iubire?… Straniu cuvânt… Dar ce înseamnă oare? Deslușit-a oare cineva? Să-mi spună, repede, să vină să-mi arate. Sunt aici… Aici unde am fost tot timpul, n-am plecat.

Îți par aceste vorbe o poezie? Hmmm… Se prea poate, asta cred c-am încercat. Nu mi-a ieșit prea bine însă – talentul îmi lipsește. În versuri nu le-am așezat: mi s-au părut obscene. Nu sunt poet, nici tragedii nu scriu. Nu sunt nici Shakespeare, nici Seneca. Nu scriu despre regine frigiene; nici despre gorgone despletite. Sunt egoist – scriu doar despre mine. Și despre ea… Pierduta mea iubire.

Acum îți spun ție, celui ce intri aici: Vino, citește-mi vorbele, du-le departe… Fă vântul să le ia și să le poarte. Să i le ducă ei… Să știe, dacă n-a știut vreodată… Cât o iubesc și cât mă doare gândul ei. Vorbiți! Nu lăsați liniștea să mă cuprindă. Scrieți-mi vorbe care s-aducă leacuri… Leacuri pentru o boală veche și perfidă. O știți cu toții… I-ați simțit puterea. Dar să vă spun cum se numește, nu pot. Cred c-am uitat… Și-uitarea va veni curând, o simt.

Aud voci, ce-i asta, v-ați trezit deja? Sosit-a timpul să adorm la rându-mi… S-alunec într-un somn rău, tulburat de vise. De visele trimise de o lună plină… Care la noapte va străluci iarăși deplină… Acum îți spun doar ție, a mea iubită: noapte bună!

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative lirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Vorbe de nebun

  1. La Fee zice:

    Nu cumva tu ne scrii de păsările alcione? Păsările acelea albastre să fie păsările paradisului?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.