Mea culpa

Am mai scris o dată o postare cu acest nume, îți mai aduci aminte? În ziua în care ai plâns. A trecut mai bine de un an de atunci…

Frumoasa mea cu ochi verzui… Îmi pare rău că nu te-am putut proteja… Că nu te-am putut proteja de mine. Te-am presat continuu, până ai cedat. Nu am văzut în sufletul tău, așa cum trebuia s-o fac… Aşa cum am crezut că văd. Nu ți-am văzut fragilitatea și am ucis orice șansă pe care am fi avut-o. Te-am văzut rea și nu ai fost așa. Te-am văzut dură și neîndurătoare și nu ai fost așa. Ți-a fost teamă, în schimb. Am subestimat efectul a ceea ce urma să se întâmple asupra conștiinței tale. Nu am văzut cât de speriată ești…

Am publicat acele postări de adio doar pentru că sunt încăpățânat. Doar pentru că așa hotărâsem să fac. Dar tu mi-ai oferit, până la urmă, ceea ce am cerut: povestea noastră a murit frumos. Ai fost a mea blândă Hwi Noree… Iar eu am fost Tiranul. Dar iubirea noastră a fost imposibilă nu pentru că eu aș fi avut trup de vierme, ci pentru că m-am purtat ca toți ceilalți. Am vrut ca tu să faci ceea ce voiam EU să faci. Am vrut ca tu să fii așa cum voiam EU să fii. Eu, eu, eu, mereu eu! M-am pus mereu pe mine pe primul loc și am uitat de tine… Uitând, până te-am pierdut. Definitiv…

Nu ți-am cerut nimic și ți-am cerut totul. Te-am cerut pe tine… Toată. Am fost egoist… Te-am vrut cu orice preț. Chiar cu prețul conștiinței tale… Chiar cu prețul independenței tale… Chiar cu prețul fricii tale.

Marele meu regret este că puteam reuși. Puteam… Dacă eram mai atent cu sentimentele tale… Dacă nu îți era nici ție atât de multă teamă… Dacă nu am fi avut conștiințe… Dacă aș fi fost singur… Dacă… Un cuvânt dureros și inutil de-acum. Nu mai pot des-face ceea ce am făcut.

Îmi asum public vina de a fi eșuat și te absolv de orice vină, iubita mea din vis… Tu… Ție ți-a fost doar teamă. Eu trebuia să văd asta și să te apăr, chiar și de tine. Dar, mai ales, de mine.

Nu te voi uita… Nu voi uita ceea ce ar fi putut să fie. Vei rămâne în inima mea, pentru eternitate. Dar acum, trebuie să te las să pleci. Trebuie să mă lași să plec… Adio, Ela Gözler. Iubita mea cu ochi hazel… Raluca…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mea culpa

  1. questIon zice:

    Nu poate sa nu ma strabata o unda de admiratie pentru nevazuta (cu ochi hazel, zice ea, si nu ne ramane decat sa o credem pe respectabilu-i cuvant) care te-a determinat – pe tine, cel mai semet si crunt dintre zmei – sa-ti pui atata cenusa in cap, asumandu-ti public atatea vini, metehne si biete atribute ale gloatei.
    Spui ca a murit frumos. Cum anume? Dar de trait, cum a trait?
    Acceptand ca intreaga responsabilitate a esecului iti apartine, ai invatat ceva din asta? Ai mai multa grija de urmatoarea/arele iubita/e din vis? Esti mai bland, mai ingaduitor, mai altruist, mai protector?
    Ce ar fi putut sa fie, in opinia ta (cu 11 luni mai coapta)?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mă rog, se pare că m-am pripit acolo, cu muritul frumos – a murit și atât. De trăit… ce să mai vorbim? Nu a trăit.
      Habar n-am dacă am învățat ceva. Cel mai probabil, nu. Mai blând, mai îngăduitor etc.? Nu prea cred.
      Nu știu ce ar fi putut să fie. Probabil, nimic.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s