Monstrul

Astăzi este opt aprilie; opt, primul număr cubic; dublul lui patru; patru, primul număr pătrat și dublul lui doi, care este dublul lui unu. Unu, numărul solitar. Unu și doi formează numărul divin: trei. Numărul zeilor. Trei… Unu, doi, trei… Trei… Da, îmi pierd mințile.

Aceasta este prima mea încercare de a mai scrie ceva pe blog, după postarea din 31 martie. Am mai intrat pe aici, dar n-am putut scrie ceva. Am păstrat tăcerea până și pe celălalt blog, acolo unde nu obișnuiesc să așez prea multe cuvinte. Oare nu mai am nimic de spus? Aş avea, dar cred că am o problemă cu găsirea cuvintelor. Nu sunt scriitor, n-am pretins vreodată c-aş fi unul… Nu trec, așadar, printr-o criză de inspirație specifică acestora. Pur și simplu nu știu cum să spun ceea ce am de spus. Pentru că am de spus ceva. Sau nu vreau să spun?… Posibil. Dar voi spune într-o zi. Nu știu când însă.

Am avut un vis, care mă anunța, presupun, că drumul ales de mine duce spre Iblis. Deși în visul meu, Iblis era scris „Ibliss”… În visul meu, cineva îmi arăta o carte pe care literele V și B ieșeau în evidență. Scria: „VayaB”. Dar, privind mai de aproape am văzut că scria, de fapt, „Via vae Ibliss”… (Da, știu, dispăruse acel „y”. A fost un vis, iar acolo se întâmplă lucruri bizare.) Către Iblis sau către bliss?

Navighez pe ape tulburi, pe ape amare, pe ape dulci, pe ape păcătoase… Sunt prins în dansul dervișilor rotitori – nu mă pot opri. Mă învârt și mă tot învârt, într-o amețeală plăcută. Dulceața săruturilor tale îmi bântuie gândurile. Aud vocea demonului, vocea Diavolului, vocea monstrului… Șoapte seducătoare îmi străbat nopțile. Aud glasul tău suav… Dar cine ești tu? Și de ce ai apărut în viața mea? M-ai oprit din a intra în hruba mea întunecată, cu o vorbă, cu un gând. M-ai oprit din a respinge orice apropiere umană, de a mă întoarce acolo unde nimic nu doare; dar unde nimeni nu zâmbește… M-ai chemat… Unde mă vei duce însă?

Ceea ce se întâmplă este scandalos, interzis și mai ales imoral. Și, cu toate acestea, nu mă pot opri. Iar în minte îmi răsună un singur lucru: „Vreau să încerc toate lucrurile în viață, pentru ca atunci când mă voi apropia de moarte, regretele să nu-mi bântuie nopțile.” Voi fi oare Ashur? Ți-am spus că sunt un monstru… Acum taci și sărută-mă!

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

52 de răspunsuri la Monstrul

  1. lafeeblanche zice:

    Ba cred ca ar trebui sa ne spui din moment ce ne-ai starnit! Eu voi citi!

    Apreciază

  2. Antag zice:

    Te rugam, spune-ne ca nu te-ai inamorat din nou! Chestiunea ar putea naste dubii privind sanatatea ta mintala…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sănătatea mea mintală a fost întotdeauna precară, nu-i așa? Ar trebui să știi mai bine. Și data viitoare comentează de pe un alt dispozitiv/calculator, că așa îți apare aceeași adresă de IP de la vechiul pseudonim, și cum eu sunt paranoic și mai și țin minte astfel de lucruri… „Antag”…

      Apreciază

  3. Camelia zice:

    Cifra opt este numărul regenerării precum şi al echilibrului, deasemenea şi al totalizării, nemaipomenind că aşezată pe orizontală are semnul infinitului; este alcătuită din cifra unu şi şapte, unu cifra nepereche, ca şi destinul, iar şapte aceea a perfecţiunii, fiind lăcaşul puterii şi al dorinţei; este socotit ca fiind un număr de transformare format din patru elemente; apă, aer, pământ, foc şi alte trei şi anume inima care este centrul milei, iubirii şi frumuseţii, plexul solar – centrul energiilor, şi plexul cranian – centru al divinului din om.
    Ştiai asta, Ragnar?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu chiar. Știu doar că este cifra care mă urmărește obsesiv încă din copilărie.
      Aveam impresia însă că nu vei mai reveni, după mica noastră „ciocnire”.

      Apreciază

      • Camelia zice:

        N’aş numi-o astfel, dar dacă s-a întâmplat să revin înseamnă că am putut, n-a însemnat asta patria altcuiva. Glumeam.
        Legat de ceea ce ai scris până acum, cred că ţi-ai făcut inventarele agoniei şi de-acum vei şti dacă eşti prea slab sau prea om pentru a lua o decizie radicală. Pentru că îmi pare a fi agonia, a fi fost până acum, una din condiţiile tale existenţiale. M-aş putea însă înşela.
        Când nu mai speri, Ragnar, nici nu mai disperi.

        PS
        Pe celălalt blog de care ai pomenit sunt mai mult necuvinte? Acelea ale tăcerii, ea are cele mai multe necuvinte. Eşti pe altundeva inefabil?

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Decizie radicală? Te referi la ceva anume?
        Necuvinte… Nu știu. Acolo experimentez mai mult – scriu ceea ce-mi trece prin cap, într-un anumit moment. Cred că le poți numi astfel: necuvinte.

        Apreciază

  4. Camelia zice:

    Bliss pentru tine…

    Apreciază

  5. Antag zice:

    Am considerat ca ti-ar fi mai lesne digerabil sa fii numit nebun decat stupid… Ragnar…

    Apreciază

  6. Il Serpente zice:

    Felicitări Ragnar , cu cât guști mai mult din fructele acestei lumi cu atât devii îți va veni mai ușor atunci când vei primi sărutul rece al Doamnei în Negru , pentru că mâhnirea de a nu fi experimentat tot ce se putea înainte de momentul morții va apăsa greu pe sufletul tău și regretul de a nu fi făcut tot ceea ce ai fi vrut în niciun caz nu-ți va face trecerea spre ………..nimicnicie mai lină …… ține-o tot așa că ești pe drumul cel bun ………Hevel Havolin Hakol Hevel !!!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Tocmai din Kohelet? „ëyn-†ôv Bäädäm sheYokhal w’shätäh w’her’äh et-naf’shô †ôv Baámälô Gam-zoh räiytiy äniy Kiy miYad häélohiym hiy. Kiy miy yokhal ûmiy yächûsh chûtz miMeNiy?” Kohelet 2:24-25.
      PS: Lipsește o virgulă sau un cuvânt din ce ai spus? Sau este un cuvânt în plus?

      Apreciază

      • Il Serpente zice:

        „Și tot ceea ce ochii mei au dorit nu le-am ascuns vederii, și tot ceea ce inima mea râvnea nu i-am refuzat ,am găsit plăcere chiar și în munca mea și asta a fost răsplata mea .” Ecclesiastes 2:10

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        „Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească…”
        Cântarea Cântărilor 8:7. Sau „Cântecul lui Solomon”…

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13:4) cum e? :>:>:>

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Ce fel de șarpe ești, la urma urmei? Nu trebuia să te ocupi de atragerea oamenilor în păcat?
        Iar vorbele unor oameni morți de vreo două mii de ani, nu știu cât de relevante sunt. În plus, nu sunt eu oare un monstru? Voi răspunde de faptele mele și în fața unui improbabil jude divin, nu-i așa? Oare Elkanah arde în iad? Sau David? Mai ales, David… Să ardem atunci acea carte.

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Da, lipsește ceva de acolo , dar am omis intenționat 😛

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Păi oare nu asta am făcut eu Ragnar ? nu te-am ispitit eu la început să guști din toate fructele „Grădinii Sălbatice” pentru ca mai apoi să-ți arăt reversul medaliei ? oare nu asta înseamnă cu adevărat ispita ? să îți prezint cât mai atrăgător opțiunile și apoi să te las hedonistul din tine să aleagă partea care îi place cel mai tare ? crezi că e nevoie să te influențez , manipulez ca să alegi păcatul ? oricum știu că pe el îl vei îmbrățișa și pentru mine este de ajuns să ți.l arăt ……. 😛

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Cine anume te crezi, șarpe? Șoptitorul de rele? Mă amuzi. Știi că voi îmbrățișa păcatul? Dar oare nu-l îmbrățișasem deja? Cum ai putea să nu știi ceva ce fusese deja săvârșit și de care mustește acest blog? Iar dacă asta se întâmplase deja, pe când nici măcar nu știai de existența mea, cum ai putea avea vreo legătură cu asta? Desigur, poate se întâmplă acest lucru, pentru că te crezi altcineva. Dar nu ești.

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Nu sunt nici cine crezi tu că sunt :p , ai fi naiv dacă ai crede că îmi pasă de tine sau de sufletul tău , sunt un egoist prin definiție deci ceea ce faci tu Ragnar mă lasă rece . Răspunsurile mele de până acum sunt doar pentru distracție , nu vreau nimic de la tine , nu am nici o pretenție ,nici măcar nu te cunosc deci nu aș putea pretinde că sunt capabil să te influențez în vreun fel(adevărul e că nimeni nu ar putea , cum ai zis și tu ” your soul your problem ” și mai e încă o chestie legată de tine din cauza căreia nu poți fi influențat,dar asta altă dată poveste 😛 ) ,deși recunosc că lăsând toate astea la o parte îmi place foarte mult să observ :>:> .Blogul tău mi-a ajuns în atenție relativ recent și nu am avut timp să îl citesc pe tot ca să pot înțelege modurile în care tu ai căzut în păcat, și în a căror manifestare cum ai zis „nu am nici o legătură” , dar o să o fac și atunci când o să înțeleg mai vorbim .Și Ragnar ,încă ceva ; când ți-am răspuns la postul legat de ispită în mintea mea se desfășurau imagini din filmul Devil’s advocate ,poate că de asta ți-am lăsat impresia că mă cred „Șoptitorul de rele ” .Dar nu mă cred așa ceva ,deși uneori mi-aș dori să fiu :d :>:> .Din toată bunătatea mea ,pentru că sunt într-adevăr o persoană bună , un suflet nobil , iese uneori dorința de a fi așa cum m-ai numit tu 😛 și nu pot înțelege de ce ……

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        „și mai e încă o chestie legată de tine din cauza căreia nu poți fi influențat,dar asta altă dată poveste”… Mai ţii minte ce voiai să spui cu asta? Ştiu, a trecut o vreme, dar poate… 😀

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        clar a trecut cam mult timp, dar încă îmi amintesc ce am vrut să’ţi zic, dar dacă vrei să afli va trebui să intri pe mess zilele astea, pentru că şi eu vreau să mai aflu unele lucruri, vreau să aflu cum ai evoluat sau din contră… o să fiu on zilnic de la ora 22 până târziu …aştept

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Am intrat azi, dar era târziu, bănuiesc – era trecut de două noaptea. Nu cred că voi reuși să mai intru pe mess prea curând în jurul acelei ore. Poate la sfârșitul săptămânii care începe astăzi.

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        dacă ai şi răspunde când îţi scriu pe mess ar fi perfect …..

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Aaa… când mi-ai scris? Că eu n-am primit nimic.

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        ai fost on weekend-ul asta ragnar si ti-am scris si ti-am dat si buzz dar nu ai raspuns, cred ca sambata … in fine vbim noi cand te mai prind on, daca binevoiesti sa-mi raspunzi bineinteles 😀

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        N-am fost on în weekend-ul trecut. Cred că yahoo are niște probleme.

        Apreciază

  7. Antag zice:

    Ce abil ti le spune sssarpele, Ragnar! Mai-mai sa-l banuiesc de intentia (onorabila?!?) de a-ti salva sufletul…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Da, foarte abil, „Antag”. Păcat că este doar un biet șarpe. Chiar și cartea cea plină de minciuni admite asta. Iar sufletul meu, damnat ori ba, nu este problema cuiva în afară de mine.

      Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Nu sunt doar un biet șarpe Ragnar , dar mă bucur că tu crezi asta pentru că așa o să am ocazia să te „mușc” când te aștepți mai puțin .Ops! mi-am dezvăluit planul , acum ști la ce să te aștepți ce mă fac ? :)).Muhahahahha !!!

        Apreciază

  8. שיר השירים פרק א

    א שִׁיר הַשִּׁירִים, אֲשֶׁר לִשְׁלֹמֹה. ב יִשָּׁקֵנִי מִנְּשִׁיקוֹת פִּיהוּ, כִּי-טוֹבִים דֹּדֶיךָ מִיָּיִן. ג לְרֵיחַ שְׁמָנֶיךָ טוֹבִים, שֶׁמֶן תּוּרַק שְׁמֶךָ; עַל-כֵּן, עֲלָמוֹת אֲהֵבוּךָ. ד מָשְׁכֵנִי, אַחֲרֶיךָ נָּרוּצָה; הֱבִיאַנִי הַמֶּלֶךְ חֲדָרָיו, נָגִילָה וְנִשְׂמְחָה בָּךְ–נַזְכִּירָה דֹדֶיךָ מִיַּיִן, מֵישָׁרִים אֲהֵבוּךָ. {פ}
    ה שְׁחוֹרָה אֲנִי וְנָאוָה, בְּנוֹת יְרוּשָׁלִָם; כְּאָהֳלֵי קֵדָר, כִּירִיעוֹת שְׁלֹמֹה. ו אַל-תִּרְאוּנִי שֶׁאֲנִי שְׁחַרְחֹרֶת, שֶׁשְּׁזָפַתְנִי הַשָּׁמֶשׁ; בְּנֵי אִמִּי נִחֲרוּ-בִי, שָׂמֻנִי נֹטֵרָה אֶת-הַכְּרָמִים–כַּרְמִי שֶׁלִּי, לֹא נָטָרְתִּי. ז הַגִּידָה לִּי, שֶׁאָהֲבָה נַפְשִׁי, אֵיכָה תִרְעֶה, אֵיכָה תַּרְבִּיץ בַּצָּהֳרָיִם; שַׁלָּמָה אֶהְיֶה כְּעֹטְיָה, עַל עֶדְרֵי חֲבֵרֶיךָ. ח אִם-לֹא תֵדְעִי לָךְ, הַיָּפָה בַּנָּשִׁים; צְאִי-לָךְ בְּעִקְבֵי הַצֹּאן, וּרְעִי אֶת-גְּדִיֹּתַיִךְ, עַל, מִשְׁכְּנוֹת הָרֹעִים. {פ}
    ט לְסֻסָתִי בְּרִכְבֵי פַרְעֹה, דִּמִּיתִיךְ רַעְיָתִי. י נָאווּ לְחָיַיִךְ בַּתֹּרִים, צַוָּארֵךְ בַּחֲרוּזִים. יא תּוֹרֵי זָהָב נַעֲשֶׂה-לָּךְ, עִם נְקֻדּוֹת הַכָּסֶף. יב עַד-שֶׁהַמֶּלֶךְ, בִּמְסִבּוֹ, נִרְדִּי, נָתַן רֵיחוֹ. יג צְרוֹר הַמֹּר דּוֹדִי לִי, בֵּין שָׁדַי יָלִין. יד אֶשְׁכֹּל הַכֹּפֶר דּוֹדִי לִי, בְּכַרְמֵי עֵין גֶּדִי. {ס} טו הִנָּךְ יָפָה רַעְיָתִי, הִנָּךְ יָפָה עֵינַיִךְ יוֹנִים. טז הִנְּךָ יָפֶה דוֹדִי אַף נָעִים, אַף-עַרְשֵׂנוּ רַעֲנָנָה. יז קֹרוֹת בָּתֵּינוּ אֲרָזִים, רחיטנו (רַהִיטֵנוּ) בְּרוֹתִים.

    Apreciază

    • La Fee zice:

      שיר שירים 8:7-9 (המלך ג’יימס)

      7 מים רבים לא יוכלו לכבות את האהבה ונהרות יכולים את זכר עדן טבע, ייתן האיש את כל הון ביתו באהבה, שאין לו כזלזול.

      Apreciază

      • La Fee zice:

        Am completat versetul! Da, te apăr de șerpi și de otrăvuri. Nu am avut când să scriu ce ți-am promis, fiindcă sunt prinsă de o porcărie de strategie, blocată pe o platformă, dar, cum scap, cum scriu! Am armură albă și cal alb!
        Ragnar, doar o apocalipsă ne mai poate salva! Dacă eu ma fac Idunna, nu ar fi mai interesant? Am cele douăsprezece mere de aur și sunt un fel de Iniadinia. Nu, ție nu-ți slujește la nimic asta! Cling! Pupici cu sclipici!

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Mulțumesc, zână albă. Deși un monstru nu are nevoie de ajutor în faţa șerpilor. Otrava mi se plimbă prin vene, în loc de sânge – sunt imun.
        Idunna? Dar eu n-am pretins că-s Loki.

        Apreciază

      • La Fee zice:

        Dar mare ți-e Gradina, Ragnar, Întunecimea-Ta! Văd că ai o floră și o faună pe măsură! hahahhahahahah!

        Apreciază

      • La Fee zice:

        Păi și ce dacă nu ești Loki! Inventăm o nouă mitologie! În fond, mitologiile sunt așa de compilate, că putem să luăm ce vrem de acolo și să facem una nou-nouță! Asta inseamna Ragnarok! O reașezare a miturilor. Desigur eu dezavuez violența, reașezarea se poate produce și calm, fără dezastre!

        Apreciază

      • La Fee zice:

        Oricum Loki o răpește pe Idunna, dar nu pentru sine! Și când forțat de imprejurări să o salveze, nu o salvează pentru sine! De aici derivă un fel de Tristan și Isolda!

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        OOooo! Ragnar naivule ,uiți tu oare că există șerpi care nu vânează cu ajutorul veninului pentru că nu au așa ceva în dotare .Și atunci se pune întrebarea : cum te ajută faptul că prin vene îți curge venin și că ești , astfel. imun la acesta ? Nu vezi oare că tot prada mea rămâi și că în afară de tine absolut nimeni nu te poate salva sau proteja de mine ?

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Sigur, șarpe. Cum zici tu… Înfruntă bestia cu venin în loc de sânge și consideră-mă prada ta. Ai grijă să nu se schimbe rolurile însă. Un șarpe viclean poate înfrânge o bestie, dar bestia va muri în picioare, nu în genunchi, cerșind milă. Și să nu uităm: eu sunt etern. Nici măcar moartea nu mă poate frânge.
        Înfrânge-mă, de poți. Iar dacă nu… Cheamă ajutoare.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Da, șarpele o pățește. Și de la un copil… 🙂

        Apreciază

      • La Fee zice:

        Șșș, Ragnar, nu mă da de goool! Trebuie să vedem ce fel de șarpe este!

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Zice că nu-i veninos. Să fie vreun constrictor? Un șarpe de mare? Unul orb? Cine știe? Poate ne va spune singur.

        Apreciază

      • La Fee zice:

        Sa speram ca nu-si inghite coada inainte de a apuca sa ne spuna! hahahahah!
        Nu am reusit sa scriu nimic, fiindca am tot felul de sarcini idioate!

        Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.