În așteptarea morții

A trecut multă vreme… Poate prea multă. Nu numai de când nu am mai scris pe blog… Evenimentele au avut loc cu viteza fulgerului – viața mi s-a schimbat în mod radical. Trecutul a fost lăsat în urmă și un nou viitor a fost trasat. Iar timpul, deși pare să se fi scurs destul de repede, a lăsat la trecerea sa o senzație acută de… abundență. Poate a fost datorită emoțiilor puternice. Lucruri cât pentru o viață. Sau chiar două.

Focul care mi-a pătruns în inimă a ars totul în calea sa. Am făcut lucruri de care nu mă credeam în stare. Nici măcar nu-mi trecuseră prin cap. Mă port ciudat – de multe ori nu mă recunosc. Am fost oare așa tot timpul, sau interacțiunea cu J m-a schimbat? O întrebare al cărei răspuns este incert. Dar a fost schimbarea una pozitivă? Probabil că da. Va continua transformarea mea? Cine poate ști?…

Ce urmează? Moartea. Răspunsul infailibil. Moartea este sfârșitul drumului, oricât am încerca să ne ascundem de ea în fiecare zi a vieții. De fapt, întreaga noastră existență se desfășoară în așteptarea morții. Fie că o așteptăm lângă ”sufletul pereche”, fie singuri… Putem să ne umplem viața cu creșterea progeniturilor, cu o carieră obositoare și care, eventual, să ne hrănească ego-ul, dar destinația rămâne aceeași. Mereu acolo, așteptându-ne. Sau, după cum spunea un austriac faimos și mort de multă vreme, ne naștem cu moartea în noi. Iar aceasta crește și tot crește în noi, până când ne cuprinde cu totul. Minciuna cu insignifianța locului către care ne îndreptăm și a importanței felului în care călătorim este una pentru optimiști și visători irecuperabili. Eu nu sunt însă unul dintre aceia. În cele din urmă nu contează ceva, cu adevărat. Venim din Nimic, suntem nimic și în Nimic ne întoarcem. Nimic…

O nouă depresie? Nu, este tot cea veche, incurabilă. Cred că așa m-am născut. Poate unii oameni sunt incapabili să fie fericiți. Poate mizeria și durerea sunt cele care îi alimentează și-i fac să reziste în această lume deplorabilă. Lipsa unei alternative viabile este tot ceea ce îi împiedică să evadeze din ceea ce cunosc. Încotro? Către câmpia întunecată a solitudinii? Către ne-ființă? Către necunoscut? Sună destul de înfricoșător, să recunoaștem. Sau dezolant. Deși cândva vom merge pe acest drum, fie că vrem asta sau nu.

Fără vreun motiv pentru a trăi. Fără vreun motiv pentru a muri. Agățat de o existență grotescă și de neînțeles… Un coșmar fără de sfârșit. Până într-o zi…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la În așteptarea morții

  1. As vrea sa-ti pot spune cuvinte de incurajare, sa te fac sa intelegi ca viata are si partile ei frumoase. Dar stiu ca oricat de frumos as imbraca frazele, nu le vei da ascultare. Nu poate exista schimbare daca tu nu o doresti. Nu poti scapa de depresie daca te lasi orbeste ghidat de cuvintele ei.
    Exista speranta pentru fiecare dintre noi. Sau cel putin asa imi place sa cred. Poate este de vina optimismul naiv al tineretii?

    Apreciază

  2. Rapt zice:

    Ii compatimesc pe cei care iti stau alaturi. Pe cea, mai ales – daca ea mai exista.

    Apreciază

  3. lili3d zice:

    Se spune că trăirile negative ne pregătesc pentru ceva ce va urma. Poate că depinde de noi să fim deschiși la schimbări. Și, acceptându-le, să vedem altfel viața.

    Apreciază

  4. Bulletproof zice:

    Tu esti cheia, tu si numai tu, sa iesi din asta… e totul in mintea ta si in puterile tale… dar tu nu vrei sa iesi..si te inteleg, asa de bine te inteleg 🙂 … pentru ca o depresie crunta e mult mai mult decat nimic…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s