Ultimele cuvinte ale unui străin

Te văd… Te aud… Te-am visat cu mii de ani înainte să te naști… Încă de când zburam cu Ahura Mazda și-i arătam lumea de sus. Jameelah Erreinua… Numele tău ciudat. Am știut mereu, într-un fel, că vei veni; că lumea asta va naște pe cineva ca tine. Am știut că voi găsi cui să-i las omenirea moștenire. Iar acum ești aici…

Eu sunt Prometheus Anu Nekken – tatăl omenirii. A trecut deja o vreme de când am încetat să mă mai mir. În tot acest timp mi-am căutat înlocuitor; pe cineva căruia să-i las această planetă în grijă. Acum am găsit-o. Pentru că da, este o ea. Ea va fi mama voastră, pentru o lungă vreme de acum încolo. Eu… Eu voi coborî în neant, în uitare. Sufletul îmi va fi prelucrat de Mașina Sufletelor și vă voi uita. Voi deveni om. Doar un om…

Nu mai am mult timp. Dintr-un motiv straniu, mintea mea își încetinește procesele mai repede decât mă așteptam. Sunt mai bine de două milioane de ani tereștri de când sunt aici. Niciun omir nu a mai atins această vârstă. Am acum vreo șase milioane de ani de-ai voștri. Poate vi se pare mult. Este, într-adevăr… Și am obosit. Cred că sosise vremea să mă odihnesc.

Dar nu vă îngrijorați: vă las pe mâini bune. Ea o să aibă grijă de voi, chiar dacă va dori, din când în când, să vă distrugă. Mai ales pe cei dintre voi care sunt răi. În cele din urmă însă o să vă iubească. O să vă înțeleagă temerile, iar privind în pustietatea din sufletele voastre va simți milă. Milă pentru cei singuri. Pentru că sunteți singuri. Deși îmi exprimam anterior unele gânduri cu privire la faptul că sunteți în siguranță și că omirii nu vă pot descoperi, adevărul este altul. Omirii nu vă pot găsi, pentru că nu mai există. Nu mai există viață inteligentă în univers. Voi sunteți ultimii. Să vă spun de ce…

Au trecut cinci ani tereștri de când am primit transmisiunea aceea, care-mi aducea vestea de necrezut. Un omir palid, trist și aflat pe moarte, care-și înregistrase ultimele cuvinte și le trimisese în negurile universului. Nu înțeleg însă de ce a făcut-o – știa prea bine că nu există viață inteligentă altundeva. Pe scurt, transmisiunea spunea că un savant omarasian încercase să găsească un leac care să prevină instalarea uitării, a morții minții. Experimentele pe omiri muribunzi se pare că aveau efect: aceștia reîncepeau să se mire. Leacul a fost distribuit în toate lumile omirilor, cu rezultate spectaculoase. Apoi s-a întâmplat ceva neprevăzut: virusul modificat în acest scop a suferit o mutație și a declanșat o epidemie îngrozitoare. Omirii au început să moară în masă. Nimic nu reușea să oprească virusul. Panica s-a instalat. Încercând să prevină răspândirea virusului au sterilizat orașe întregi, ucigându-și propriii semeni. Apoi au început să distrugă planete… galaxii. Un virus mic a distrus întreaga civilizație a omirilor, până la ultima ființă. Un virus și dorința de nemurire.

Ultimul omir în viață, aflat pe Omaras, și-a trimis vorbele spre întunericul spațiului. Nu știa că vor ajunge la mine. Sunt ultimul din neamul meu. Iar după ce voi renaște ca om, nimeni nu va mai ști despre omiri, despre Omaras, despre ultima mașină-vie, Phobos, despre Zidul Negru, despre Singularitate, despre mituri și legende apuse ale unor vremuri străvechi… Doar tu vei ști, Jameelah Erreinua… Iubirea vieții mele. Îmi pare rău că m-am îndrăgostit de tine… că mă iubești doar pentru a mă pierde în moarte. Aș vrea să rămân cu tine… Dar poate că mă vei căuta – doar știi prea bine unde mă duc. Poate te voi recunoaște în noua mea viață, ca un simplu om… doar un om… Poate mă voi reîndrăgosti de tine și vom fi iarăși împreună. Până voi muri din nou… Și poate că o vom lua iar de la capăt, într-un ciclu al iubirii fără de sfârșit.

Te iubesc, J… Voi rămâne cu tine câtă vreme voi putea. Până când soarele vostru va muri… soarele nostru… soarele tău…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ultimele cuvinte ale unui străin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s