Lumea lui Absalom

Nimănui nu-i trecuse prin minte că un astfel de lucru s-ar putea întâmpla vreodată. Imaginaţia oamenilor crease tot felul de monştri, dar el era ceva nemaivăzut. Până în acea zi fusese la fel ca toţi ceilalţi. Bine, poate puţin diferit. În copilărie fusese un băieţel retras, timid, care prefera să se joace cu soldăţeii în livada din spatele casei bunicilor săi, departe de ceilalţi copii. Avea încă de pe atunci fantezii absurde în care se vedea conducătorul oamenilor; tuturor oamenilor. În adolescenţă a continuat să fie mai retras, apreciind mai mult compania cărţilor decât pe cea a prietenilor săi; puţinii săi prieteni. Dacă ar fi fost de aşteptat ca visele nebune ale copilăriei să-l părăsească, precum pe ceilalţi copii, cu el nu s-a întâmplat asta. Se visa în continuare un fel de dictator mondial, unul luminat însă, care să aducă pacea şi armonia globală. Asta, desigur, după un război planetar inevitabil. Ajuns la maturitate, chiar dacă fanteziile sale îl mai încercau din când în când, praful uitării se cam aşternuse peste ele. Dar atunci când năvăleau peste el, intra, pentru o scurtă vreme, într-o stare ca de delir – imaginile planului său de a subjuga lumea derulându-se în mintea sa cu repeziciune. Iar într-o zi s-a întâmplat ceea ce ulterior va fi numit de către el însuşi drept „psihomorfoza”. În acea zi s-a simţit diferit încă de când s-a trezit. Mai experimentase anterior astfel de momente, dar fuseseră unele scurte – în acele clipe gândirea sa devenea accelerată, fiind capabil să analizeze lucruri diferite simultan, fără ca gândurile să i se intersecteze. Un fenomen ciudat, pe care nu l-a putut explica vreodată unei alte persoane, pentru că nimeni nu înţelegea. Însă din ziua respectivă mintea sa a funcţionat numai aşa. Atunci a descoperit că poate influenţa materia doar cu mintea. Şi nu numai atât: putea să manipuleze materia la nivel molecular şi atomic.

Înarmat cu această putere, s-a retras în munţi, ascunzându-se în măruntaiele acestora. Acolo a început să sfredelească munţii pe dinăuntru, ca să-şi fabrice uriaşa sa armată de maşini, pe care o considera indispensabilă în planul său de cucerire a planetei. Dispariţia sa a fost plânsă de puţinele persoane dragi, dar viaţa a continuat şi fără el. După mai bine de trei ani, monştrii săi metalici erau gata. Realizase o sută de milioane de maşini de luptă, toate conectate la mintea sa. Creaţii îngrozitoare, ce aveau douăsprezece membre şi care puteau să zboare, să meargă pe sub apă şi pe sub pământ. Afară, omenirea nu bănuia ce o aştepta. Iar într-o zi a ieşit din pământ, însoţit de maşinile sale înarmate. Le-a cerut liderilor lumii să-i predea planeta fără luptă şi să se supună voinţei sale. Aceştia au refuzat însă. Mai mult: au minţit omenirea că sunt invadaţi de fiinţe din altă lume care vor să ducă rasa umană în sclavie. Naţiunile lumii s-au unit împotriva lui şi a maşinilor. Un război global a început astfel. Oamenii nu s-au ferit chiar de la a folosi arme nucleare, distrugându-şi propriile oraşe în încercarea de a învinge maşinile. Războiul a ţinut şase luni, timp în care jumătate din populaţia lumii a fost ucisă chiar de către semenii ei. Până la urmă, omenirea a fost înfrântă de maşini, iar învingătorul s-a autoproclamat conducătorul suprem al planetei, sub numele de Absalom – Tatăl păcii. Ceea ce a urmat a fost o baie de sânge, în ceea ce el considera drept „asanarea morală a lumii”. Conducătorii rămaşi în viaţă au fost executaţi în public. Au urmat criminalii, traficanţii de droguri, violatorii, hoţii, prostituatele şi toţi cei care erau consideraţi imorali. Execuţiile au durat luni de zile. Populaţia planetei fusese astfel redusă la aproximativ 500 de milioane de oameni.

După masacru, Absalom a adunat cele mai strălucite minţi ale omenirii, oameni pe care îi protejase încă de la începutul războiului, ascunzându-i în inima muntelui său. I-a pus să creeze un program educaţional, prin care minţile copiilor erau îndoctrinate încă de la naştere. Imaginile violente erau cu desăvârşire interzise. Uciderea animalelor a fost prohibită – omenirea devenea vegetariană. Oamenii erau învăţaţi că doar animalele ucid, acestea neavând raţiune şi doar aşa putând supravieţui. Printr-un control strict al populaţiei, menţinea nivelul acesteia la 500 de milioane – o cifră considerată de Absalom ideală pentru planetă. Amestecarea naţiunilor era interzisă, pentru păstrarea limbii şi a obiceiurilor. Existau însă câteva regiuni unde acest lucru era permis: aşa-numitele cosmopolisuri – o serie de oraşe aflate la marginea continentelor, unde trăiau amestecate diverse naţionalităţi. Conştient de faptul că planul său de reeducare a omenirii poate funcţiona doar dacă el va trăi timp de câteva generaţii, a început să caute modalităţi de prelungire a vieţii, sau chiar nemurirea. Timp de 50 de ani căutările sale nu au avut succes. Îmbătrânise, iar perspectiva apropierii morţii îl înspăimânta, gândindu-se că omenirea va reveni la crime şi violenţă după ce el nu va mai fi. Dar într-o zi, experimentele sale au dat roade – descoperise nemurirea şi modul în care trupul uman putea fi menţinut veşnic tânăr. Iniţial a voit să împartă această descoperire cu întreaga lume, dar a ajuns apoi la concluzia că oamenii nu sunt pregătiţi pentru viaţa eternă. A hotărât atunci să păstreze nemurirea doar pentru sine.

O mie de ani au trecut astfel. Sub conducerea sa, oamenii au devenit incapabili de violenţă. Atent supravegheaţi de maşini, oamenii trăiau în pace şi fericire. Mai mult decât atât, viaţa lor era acum fără de sfârşit. La 300 de ani după începutul stăpânirii sale, Absalom le oferise oamenilor nemurirea. Atunci când o persoană atingea vârsta de 25 de ani i se inocula „serul nemuririi” – o substanţă a cărei origine şi formulă erau cunoscute numai de către Absalom. Oamenii nu se puteau naşte nemuritori, viaţa veşnică putea fi dobândită numai cu ajutorul serului. Existenţa fiinţelor umane era una senină, lipsită de teamă sau griji. Munca grea era acum efectuată în întregime de roboţi performanţi – oamenii desfăşurau doar activităţi cognitive sau sub formă de hobby. Exista însă şi o pierdere: naşterile fuseseră interzise imediat după acordarea nemuririi. Un copil se putea naşte numai dacă un om alegea să renunţe la nemurirea sa, iar până acum acest lucru nu se întâmplase.

Lumea părea să fie un paradis. Singurul asupra căruia stăruiau norii negri ai îndoielii era Absalom, care începuse să se întrebe dacă ceea ce făcuse era bine sau nu. Deşi oamenii trăiau în pace, parcă le lipsea ceva. Erau cu toţii docili, incapabili de răzvrătire, inerţi… „Aproape ca nişte oi”, era comparaţia des făcută de Absalom. Era o lume fără poeţi, fără scriitori şi fără compozitori. Nimic nou nu mai fusese creat de mai bine de o jumătate de mileniu. Se pare că, în absenţa durerii, a mizeriei şi a nefericirii, a fricii de moarte şi a bucuriei naşterii unui copil, omenirea îşi pierduse abilităţile artistice. Vor mai trece încă o mie de ani astfel… În tot acest timp, Absalom se va îneca în amarul îndoielilor şi al regretelor. Voise să creeze o lume perfectă, în care oamenii să fie fericiţi. Acum însă, constata cu tristeţe că singurul care se mai putea numi „om” era el – monstrul care distrusese lumea pentru a o reface după chipul şi asemănarea dorite de el. Poate venise vremea să plece către stele, în căutarea unei noi lumi. A construit o navă gigantică, suficient de mare încât să ia cu el toate maşinile sale de luptă. Iar într-o zi şi-a dus maşinile de luptă şi cele de supraveghere la bordul navei şi a plecat pur şi simplu, lăsând omenirea să se descurce singură – le lăsase doar roboţii care munceau. Părăsea Pământul, dar planeta întreagă mergea cu el: totalitatea speciilor de plante, bacterii, insecte şi animale se găseau în nava sa, într-o bancă imensă de gene. Intenţiona să găsească o planetă cu apă şi să sădească acolo germenii vieţii.

Şi a plecat… A mers milenii prin hăţişurile universului, făcând salturi prin spaţiu-timp cu nava sa pantagruelică. Nu a găsit însă viaţă pe nicăieri şi nici apă lichidă pe o planetă propice vieţii. Era gata să renunţe la călătorie şi să se întoarcă, atunci când a găsit acea planetă mică şi ciudată. A numit-o Aqua Orbis, pentru că trei sferturi din ea erau acoperite de ape. Îşi va petrece acolo următoarele două milenii, recreând întreaga biosferă terestră, mai puţin oamenii. Era propriul său paradis… Sau aşa a crezut că este.

După un mileniu, timp în care şi-a contemplat creaţia sălbatică şi frumoasă, brutală şi magnifică, a înţeles cât de dor îi era de oameni. Dar nu a dorit să pângărească acel paradis, introducând şarpele care urma să distrugă apoi celelalte specii – a decis să se întoarcă, să ia calea Pământului pierdut. Se întreba cum s-au descurcat oamenii fără el. Oare au menţinut pacea şi fericirea sau au căzut din nou pradă vechilor metehne?

Într-o zi nava sa a ajuns în apropiere de Pământ. Trecuseră 10.000 de ani de când părăsise planeta. În absenţa sa şi a maşinilor, oamenii fuseseră la început derutaţi. Apoi au început să inventeze noi reguli, renunţând la legile vechi. Unii s-au autoproclamat conducători de oameni. În doar câteva luni au izbucnit conflicte locale. Armele erau reinventate, iar conflictele se răspândeau ca focul pe o mirişte uscată. În doar zece ani de la plecarea lui Absalom, populaţia planetară se redusese la 100 de milioane ca urmare a războaielor. Violenţa acestor fapte era cutremurătoare – de parcă natura brutală a omului se acumulase în cele două milenii de pace cu Absalom şi erupsese acum. Ca o dovadă, la doar o sută de ani după Absalom, numai aproximativ un milion de oameni mai rămăseseră în lume, bântuind planeta în grupuri reduse numeric, precum nişte fantome ale unui trecut fantasmagoric. Începuseră să nască iarăşi copii, iar cu timpul puţinii nemuritori rămaşi au fost ucişi, rând pe rând, fiind priviţi de ceilalţi ca nişte monstruozităţi. Civilizaţia umană pierise – scrisul şi legile fuseseră uitate. Cu timpul însă oamenii vor relua drumul către cunoaştere. La 4.000 de ani după Absalom reîncepeau să scrie, în timp ce nu prisoseau din a-şi reinventa zei. Amintirea colectivă despre civilizaţia pierdută ajunsese să fie doar o poveste, una care se pierdea uşor, odată cu trecerea timpului. La aproape 10.000 de ani după Absalom, oamenii redescopereau puterea atomului şi zorii distrugerii planetare se arătau iarăşi pe Pământ.

Când s-a reîntors Absalom, omenirea se afla în anul 2.010 după Christos – unul dintre zeii din trecut. Numele lui Absalom fusese uitat, ca şi cum n-ar fi existat vreodată, iar neamul omenesc ajunsese iarăşi foarte aproape de a-şi distruge propria lume, poluând-o şi secătuind-o de resurse. Absalom a descoperit, cu tristeţe, că oamenii sunt în acelaşi punct în care se aflau atunci când preluase puterea cu maşinile sale. Ascuns după Soare, cu nava sa imensă şi cu o armată de maşini adormite, Absalom avea de ales între a lăsa umanitatea să se apropie de crepusculul civilizaţiei şi între a o înrobi, practic, aşa cum făcuse odinioară. Amintirea eşecului proiectului său îi era însă încă proaspătă în minte. Să rămână şi să-i supravegheze şi să intervină numai atunci când distrugerea planetei ar fi iminentă? Să se întoarcă în paradisul său lipsit de oameni, Aqua Orbis? Să plece iarăşi printre stele, în căutarea unei noi lumi unde să semene viaţa? Sau să-şi trimită acum armata de maşini asupra omenirii? Poate va găsi răspunsul după un scurt răgaz, timp în care va merge printre oameni. Un străin în mijlocul lor, un om ca ei, născut în urmă cu mai bine de 12.000 de ani şi care avea puterea de a-i distruge…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Lumea lui Absalom

  1. honeybee zice:

    Te pricepi sa inventezi povesti. 🙂

    Apreciază

  2. lili zice:

    Poate se va orienta spre cercetarea lumii de dincolo…

    Apreciază

  3. Irene zice:

    Când am văzut Absalom, m-am gândit la un personaj charismatic și la…ce rămâne, la Mihăieș. Da’ e mai greoi romanul lui Faulkner, și, deși mă interesează, mă gândeam că e mai ușor de citit în engleză (deși traducerea lui Ivănescu este bună) decât în română, dar sunt atât de multe cuvinte pe care nu le cunosc și din păcate, asta-i hiba mea, nu pot să trec mai departe cu lectura, până nu înțeleg deplin, ceea ce m-a mai făcut o dată, mai demult să renunț. (Eg. wistaria – wisteria, abia dacă știu ce e în română și de cele mai multe ori caut și când cunosc cuvântul, parasitic, lambence, volte (of character), octoroon etc.). Textul tău este mult mai abordabil, deși nu se adresează oricui, pare din altă lume, e în rezonanță cu mine. Nu răspund la întrebarea ta finală, e doar a ta.

    Apreciază

  4. Irene zice:

    By the bye, ce ai mai citit de W. Faulkner în afară de Casa cu coloane?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      De ce aș fi citit „Casa cu coloane”? Am citit multe cărți până la 14-15 ani, multe care îmi depășeau vârsta și pe care nici nu le-am înțeles, și le-am uitat pe majoritatea, dar nu cred că a fost și vreuna de Faulkner. Într-o zi voi citi și din Faulkner, dar acea zi nu a venit încă.

      Apreciază

  5. Irene zice:

    De ce nu? Nu știu… te întrebam. Recitind de mai multe ori ce am scris și răspunsul tău, revenind la acel „deplin” al meu, m-am suspectat – ironia sorții – de ipocrizie, dat fiind că și eu am citit (atunci și, mai rar si acum), și nu de puține ori, cărți care să-mi depășească vârsta…Adică un „deplin” supus unor limite. Dar era vorba de cititul in limba a doua. Am inteles.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s