Fără Dumnezeu, fără eternitate, fără sens sau scop

„Fără Dumnezeu”… Dumnezeul iudeo-creştin este un mit, fără doar şi poate. Împotriva Sa vorbeşte chiar cartea despre care se presupune că ar conţine (şi) lucruri revelate de El. El… Scripturile iudaice vorbesc, fără vreo putinţă de tăgadă, despre un dumnezeu-el. Nu poate fi altfel, pentru că dacă ar fi avut genul feminin, „numele” sacru YHWH ar fi fost THWH. Nici neutru nu este, dar nu voi transforma asta într-o poliloghie teologică… Cărţile sfinte ale evreilor şi ale creştinilor nu diferă esenţial de cele ale altor religii din Orientul Mijlociu. Tocmai această asemănare indică faptul că avem de-a face doar cu poveştile născocite de nişte popoare antice. Profeţi, trimişi ai zeilor care vin să le vestească oamenilor ce vor aceştia… Este suficient să cercetezi sectele religioase moderne, pentru a vedea care poate fi efectul unui individ carismatic, hipnotic de-a dreptul, asupra unor mase largi de oameni. Zei nemuritori, care au făcut toate cele văzute şi nevăzute… Un Creator, desigur nu un „el”, ar putea să existe, dar probabil că nu există. Fiinţele umane au nevoie (sau au avut) de zei. Altfel, existenţa umană este efemeră, lipsită de sens şi fără scop. Sau nu este?

„Fără eternitate”… Ce este etern în realitatea noastră? Să fie Turritopsis nutricula? S-ar putea, dar nu putem şti cu certitudine. Să fie pietrele, stelele sau universul? Pietrele şi stelele, în mod clar, nu. Universul? Încă nu ştim, dar probabil că nu. Atunci, cum rămâne cu Turritopsis nutricula? Probabil nici afurisitele de meduze nu-s nemuritoare. Ne agăţăm de un termen inexistent în realitate, dar sperăm să-l obţinem apelând la noţiunea de… Dumnezeu. Din nou Dumnezeu? Nu stabilisem că probabil nu există? Ba da, dar dacă aşa stau lucrurile, atunci existenţa noastră este mărginită la o viaţă scurtă şi, de multe ori, dureroasă. Lipsiţi de o divinitate creatoare, nu ne rămâne decât să ne scufundăm în abisul conştiinţei, acolo unde nu există nimic, nici măcar un întuneric absolut. Doar nimic. Da, dar dacă totuși… Putem spera, desigur, dar sincer mă îndoiesc de faptul că vreo fiinţă din această lume sau din alta ar putea supravieţui morţii fizice. Am putea obţine însă imortalitatea aici, manipulând biologia. Asta s-ar putea – să revenim la meduze. Însă nu trebuie să uităm că n-am stabilit dacă şi universul este etern. Deşi nu trebuie să privim atât de departe, ci doar să ne uităm la soarele nostru. Aşadar, rămâne doar Dumnezeu. Altfel… nimic. Nimicul… Dar dacă… Un gând… Este oare suficient să VREI să supravieţuieşti morţii fizice? Chiar şi fără Dumnezeu… Dacă voinţa îţi este atât de puternică încât transcende limitările lumii fizice? Dacă eternitatea ţine doar de un gând? Voinţa de a fi etern… Am spus „dar dacă”…

„Fără sens sau scop”… Un om şi-a petrecut multă vreme în singurătate, meditând la lumea din jurul său. Vedea ceea ce întâmpla: omul îl ucidea, încet, dar sigur, pe Dumnezeu. A crede în continuare în miturile unor popoare vechi era din ce în ce mai greu. Şi atunci a voit să dea lumii un înlocuitor: Supraomul. Mă rog, în cele din urmă şi-a pierdut minţile, dar nu asta este important. Tentativa sa a dat greş, însă doar parţial. Sunt destui astăzi care s-au aşezat pe un piedestal şi se închină la ei înşişi. Dar minţile care vor să ştie „de ce” nu s-au mulţumit vreodată cu absenţa lui Dumnezeu. Au căutat şi în cele mai obscure hăţişuri ale universului un răspuns, o urmă de speranţă. Au refuzat Supraomul, şi, deşi l-au respins pe Dumnezeu-Omul, au acceptat (sau au sperat la) Creatorul-Orb-Ecuaţie. Pentru că matematica şi ordinea par să cânte în armoniile universului. Nu era ceea ce au sperat, dar decât Nimicul…

Şi chiar de ar fi absent Dumnezeu… Care este atunci sensul omului? Este cel pe care şi l-a creat şi asumat singur: cel-care-încearcă-să-descifreze-lumea sau ucigaşul-tuturor-celorlate-fiinţe. Care este scopul omului într-o lume fără de zei şi de speranţe? Este cel găsit de omul care se ascundea în munţi pentru a medita asupra a ceea ce înseamnă „a exista”: să găsească cel mai bun scop pe care şi-l poate găsi, într-o lume în care a fost proiectat fără voia sa, să se descurce cu ce are şi să reziste angoasei, s-o îmbrăţişeze chiar, şi să-i dea noi sensuri. Să aleagă să fie. Să creadă că poate fi. Chiar şi etern, numai prin voinţa proprie.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s