Lamentare

Cuvintele nu vin atunci când le chemi. Planurile mele, care includ acum cincisprezece cărţi şi două eseuri, nu au evoluat aproape deloc – am vreo opt pagini scrise dintr-o carte, şase din alta, vreo zece dintr-un eseu şi doar câteva idei principale din alte trei cărţi. Practic, până acum, mai mult am făcut şi desfăcut planuri, iar principala problemă s-a dovedit a fi lipsa de timp – sau, mai precis, faptul că puţinul timp liber pe care-l prind am tendinţa de a-l folosi la altceva, precum cititul. Şi, ceea ce este mai grav, este că inspiraţia pare să mă fi părăsit, nu numai în ceea ce priveşte planurile mele literare, ci şi aici, pe blog. (Cel din urmă lucru este destul de vizibil.)

După ce că nu pot scrie, de o vreme am o problemă cu mânia. Aseară, în cel mai recent incident, m-am înfuriat îngrozitor, reuşind cu greu să mă abţin de la a mă certa cu lumea pe stradă. Iar acest episod, deşi nu a fost dus până la capăt, este al şaptelea din ultimii patru-cinci ani (celelalte fiind mult mai explozive şi sfârşite cu multe urlete în public, din partea mea). Mai grav este că aseară m-a împiedicat doar un impuls de autoconservare, aflându-mă în drum spre serviciu şi neputând întârzia nici măcar un minut – nici chiar pentru a mă opri să urlu puţin la cei doi nesimţiţi. Pentru că am o mare problemă cu nesimţirea, cu proasta creştere, mai ales a tinerei generaţii. Atunci când lumea tace şi suportă mitocănia, tac şi eu, suport şi eu, însă numai până la un punct, după care explodez. Iar asta nu este deloc bine, având în vedere că în toate situaţiile am fost cu desăvârşire în inferioritate numerică – o dată chiar de vreo şapte-opt la unu. Dacă nu voi reuşi să strunesc demonul furios din mine, aş putea sfârşi rău – de pildă, cu vreun cuţit în spate. Tinerii din degeneraţia nouă or fugi ei de război ca dracul de tămâie, dar tare le mai place să fie violenţi şi mârlani atunci când sunt în grupuri de cel puţin trei-patru. Iar eu nu întineresc, în pofida unui târg pe care l-am încheiat cu o creatură căreia i-am oferit nemurirea la schimb.

Se spune că cititul ar trebui să te facă mai înţelept. Ei bine, nu funcţionează în cazul meu – continui să mă înfurii şi doar ulterior regret faptul că nu m-am putut controla. Se întâmplă de parcă o perdea întunecată îmi coboară peste raţiune, iar tot ceea ce rămâne reprezintă furie, orbire şi pumni încleştaţi. S-ar putea să nu mor în patul meu.

Că tot veni vorba de moarte – după ce mi-am definit planurile de mai sus, cea mai mare teamă mi-a devenit să nu mor şi să nu apuc să termin cărţile şi cele două eseuri. Şi cred că este posibil ca şi asta să funcţioneze ca un blocaj mental.

Vino, muză, adu-mi cuvintele înapoi! Fă să curgă rândurile şi să alcătuiască poveştile care sunt deja acolo – îngropate în mintea mea, aşteptând lumina. Şi tu, Calliope!… Şi tu eşti chemată. Vino! Povestea cea veche îţi aşteaptă ghidarea. Cei care zac sub pământ aşteaptă de milenii să le cânte cineva faptele. Vor să vorbească, chiar dacă vocile le sunt acum amuţite. Ajută-mă, Calliope, să vorbesc în locul lor.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Lamentare

  1. lili zice:

    Hahaha! Ragnar, e doar o perioadă de acumulări. 🙂 După care va veni și inspirația – dacă vrei să vină.
    Nici eu nu cred că mânia se vindecă prin citit. Dar cred că prin exerciții de stăpânire, da… Există tot felul de tehnici, care dau roade. Nu mereu, desigur.

    Apreciază

  2. Grrrr! Writer’s block, that’s a nasty fellow. Well poate te-ar ajuta daca te-ai concentra asupra unui singur subiect, a unei singure carti? Ia o foaie de hartie si scrie pe ea toate ideile pe care le ai pana in prezent, incearca sa le dezvolti, gandeste-te la ele si noteaza tot ce iti trece prin cap. O idee isi poate schimba forma de n ori. Nu e nimic. Nu poti scrie o carte batand din palme.
    Din pacate cititul nu poate vindeca orice, nu poate eradica mania.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Probabil că nu – ideea este să abordez mai multe simultan, altfel povestea ajunge să mă plictisească repede. De fapt, cred că este mai mult faptul că mi-am propus să le scriu, de unde şi un oarecare iz coercitiv, iar mie nu-mi plac chestiile impuse, fie ele chiar de către mine însumi. Mulţumesc însă pentru sfaturi. 🙂

      Apreciază

  3. Irene zice:

    Lucrurile impuse nu plac nimănui, cu atât mai puțin spiritelor libere, dar uneori e necesar să facem asta…
    Poveștile nu sunt îngropate în mintea ta, ele curg prin tine! Călăuză credincioasă e muza ta și astfel stând lucrurile, nu-ți rămâne decât să îți desăvârșești crezul artistic cu pasiune și ardoare! Evident că acest lucru va provoca, prin lumina ta, cum bine știi, înrâuriri!

    Apreciază

  4. Camelia zice:

    Păi acum că le-ai chemat or să vină cuvintele, nechemate nu vin, iar cele care se simt înşelate, alea vin cel mai greu.

    Apreciază

  5. Irene zice:

    Reciclate??? Iartă-mă, da’ ce soi de recurență ai în minte acum?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Majoritatea scrierilor mele au un filon comun, chiar dacă asta poate scăpa uneori cititorului. De exemplu, ultima, cea cu Asmodai: folosirea mitologiei iudeo-creştine pentru crearea unor postări este ciclică. Rău-voitorul, creatura malefică de origine religioasă – apocrifă sau canonică – şi justificarea acţiunilor sale, revine şi acesta în postările mele. Aş putea chiar spune că nici măcar adoratorii întunericului nu au reușit să-i aducă o imagine atât de… glorios-romantică acestuia: Opusul Divinului, nu pentru că era rău, ci pentru că era nesupus; Cel Nenumit, cu numele cunoscut doar de Cel Făr’ de-Nceput; primul născut din nimic şi singurul care ştie numele Celui Divin; Întunericul, care înseamnă numai absenţa Luminii, starea primordială a lucrurilor înainte de Existenţă, Haosul devenit persoană, care nu afirmă vreodată explicit că este rău, deși amenințarea implicită plutește mereu în vorbele sale. Aceste idei, pe care unii le pot considera cu ușurință de natură satanistă, deși eu doar exploatez o filieră mitologică, revin cu periodicitate în scrierile mele, fiind reciclate.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s