Agnosco veteris vestigia flammae

Eu simt că-mi renasc potolitele flăcări

Asemănarea iubirii cu o flacără interioară a fost întâlnită adesea în opera poeţilor, fiind o comparaţie nu numai de efect, ci şi cu un uşor rol explicativ. Nu ştiu sigur dacă Vergilius a comparat primul iubirea cu o flacără – cuvintele sunt puse însă în gura Didonei (sau Elissa), mitica întemeietoare a Cartaginei, căreia i-a fost reaprinsă flacăra iubirii de un prinţ troian rătăcitor. Trecem peste anacronism, peste faptul că Eneas nu putea călători spre Italia în vremea Didonei, la cîteva sute de ani de la data legendarului război troian. Trecem şi peste evidenta mistificare istorică: oricât l-am aprecia pe poet, este mai mult ca sigur o invenţie descendenţa troiană a romanilor. O încercare de creare a unui trecut de legendă, o justificare a răzbunării „urmaşilor” Troiei asupra aheilor, prin ocuparea Eladei. Ceea ce ne interesează pe noi este iubirea şi sensurile iscate de comparaţia cu o flacără; în acest caz, iubirea Didonei pentru Eneas şi felul în care renaşte acea flacără. Observăm aici că iubirea Didonei nu se naşte precum în Romeo şi Julieta, prin voinţa părţilor, ci este insuflată de complotul dintre Venus şi zvăpăiatul ei fiu, Amor. Didona nu se înamorează pur şi simplu de un prinţ străin, venit de peste mări, dintr-o ţară de legendă: minţile îi sunt tulburate de munca zeilor. Iar flăcările adormite din ea renasc.

Iubirea ca o flacără… Conceptul este atrăgător, mai ales că, aşa cum bine ştim, o singură flacără arde etern, iar aceasta este pe Olympia. Iubirea, sau flacăra, are tendinţa de a se domoli sau chiar stinge, cu vremea. Poveştile faimoase de iubire au fost, îndeobşte, scurte, încheiate în mod tragic. Timpul nu a avut ocazia să le supună probei sale de… foc. Poveştile nemuritoare de iubire par mai degrabă potrivite pentru… poveşti, pentru basmele de adormit copiii. În realitate, acea iubire care arde veşnic, cu aceeaşi intensitate, nu prea o întâlnim. Câte cupluri cunoaştem care să poată jura că flacăra lor arde la fel de strălucitoare şi după douăzeci de ani? Eu, din nefericire, nu cunosc vreunul. În majoritatea cazurilor, acea flacără s-a stins de mult, iar acolo unde încă mai arde este palidă, timidă, sau s-a transformat în altceva. În puţine cazuri, poate chiar numai unul cunoscut mie, flacăra iubirii s-a transformat în cea mai nobilă formă de iubire existentă, în accepţiunea mea: iubirea necondiţionată, cea pe care o purtăm rudelor celor mai apropiate de noi. Este iubirea care nu cere nimic: ea doar există.

Pe lângă iubirea-flacără există şi ceea ce se numeşte iubire platonică. Este însă aceasta iubire? Iubirea platonică, deşi în concepţia popular modernă are puţine legături cu cea descrisă de Platon, este stranie. Este iubirea căreia pare să-i lipsească tocmai obiectul iubirii, sau obiectul este reprezentat greşit. Ştim, din propria experienţă şi din toate celelalte poveşti de iubire, că partea trupească reprezintă un element important al iubirii-flacără. Ochii, buzele, trupul celui iubit ne creează veritabile obsesii atunci când flacăra arde la intensitate maximă. Obsesia, nebunia, de altfel, pare să caracterizeze iubirea ca o flacără. Câte cazuri ştim în care am putea pune întrebarea: „Oare ce-o fi văzut la el/ea?” Din exterior, multe poveşti de iubire ne par iraţionale, absurde, inexplicabile. Ceea ce vedem noi şi ştim că este rău la acea persoană, îndrăgostitul nu vede; deloc. Pare să fie orb şi surd la eforturile noastre de a-i arăta adevărul. Raţiunea pare să-l fi părăsit pe îndrăgostit, cel puţin temporar. Ulterior, când flacăra îşi va pierde din putere, va vedea acele lucruri la celălalt. De ce îşi pierde flacăra puterea, consider că am explicat în „Nu eşti cine am crezut că eşti„. Cu timpul, imaginea creată în mintea noastră despre cel iubit este ciobită (de fapt, dezvăluită în integralitatea ei), pe măsură ce cunoaştem mai bine acea persoană, iar astfel flacăra şi orbirea care o însoţeşte sunt domolite. Dacă avem noroc, flacăra va supravieţui şi acestei devoalări şi se va transforma în timp în acea iubire nobilă despre care am vorbit. Dacă nu…

Unde se potriveşte în acest tablou zugrăvit iubirii-flacără zisa iubire platonică? Nu se potriveşte. Iubirea platonică pare să fie o formă incompletă de iubire. De ce nu ai simţi nevoia de a fuziona cu celălalt? Pentru că actul iubirii-flacără este momentul cel mai asemănător cu o fuzionare, o reîntregire a bărbatului cu femeia de care a fost despărţit de zei. O clipă scurtă, dar intensă în care cei doi redevin o singură fiinţă. A nu-ţi dori asta, înseamnă că undeva cercul iubirii nu este închis, ceva îl întrerupe. Poate că este o problemă de natură spirituală, un fel greşit de a privi iubirea trupească drept ceva animalic, care ştirbeşte nobleţea omului. Dar asta înseamnă negarea unei părţi din însăşi fiinţa noastră, negarea naturii umane de-a dreptul. Poate că este o problemă de intimitate, iar persoana care iubeşte platonic are anumite… dereglări de natură psihofiziologică, neputându-se bucura de integralitatea iubirii. Nu putem şti cu certitudine, dar iubirea platonică nu este în mod clar nici măcar asemănătoare iubirii ca o flacără. Este altceva. Este, după toate probabilităţile, doar o altă formă de ataşament. Este o iubire în numele căreia cel care iubeşte platonic nu ar muri. Pentru că nebunii care iubesc, cei în care arde flacăra, ar muri pentru cel iubit. Cel care iubeşte platonic, la fel iubeşte natura, o idee, un tablou sau o carte. Iubirea platonică este mai mult iubirea ideii de iubire.

Dar nu intenţionez să epuizez această temă aici – proiectatul meu eseu despre iubire va conţine mai multe despre asta. Voi analiza acolo în mod amănunţit trei cazuri de iubiri celebre, ficţionale, alături de trei cazuri reale – cele din urmă fiind mai greu de analizat, deoarece se bazează pe onestitatea persoanelor implicate. Cred că dintre cele ficţionale voi alege Romeo şi Julieta, patrulaterul Nataşa-Andrei Bolkonski-Anatol Kuraghin-Pierre Bezuhov şi încă un cuplu asupra căruia nu m-am hotărât. Dar asta va trebui să mai aştepte, fiind un proiect ceva mai voluminos decât aceste scrieri pe blog.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Agnosco veteris vestigia flammae

  1. Oh, ce frumos! Uneori mințim că e vorba de o iubire platonică. Poate e doar o iubire ascunsă, imposibilă.

    Apreciază

  2. Iubirea…un singur cuvant, o insiruie de sapte litere. Este incredibl cat de multe forme poate imbraca si in cat de multe nuante poate fi pictata. Ai spune ca este usor de inteles, insa de fiecare data cand pari sa te apropii de raspuns isi leapada vesmantul si iti dezvaluie o alta infatisare a ei. Mult succes iti doresc in realizarea eseului tau!

    Apreciază

  3. Irene zice:

    I thank you!

    Apreciază

  4. honeybee zice:

    Ragnar, si eu m-am gandit la marile iubiri celebre si am avut aceeasi dilema: oare iubirea lor ar fi trecut proba timpului fara ca ea sa se domoleasca sau (in cazul mai rau) sa se stinga cu trecerea anilor? In urma miracolului indragostirii la inceput toate iubirile tind( pretind) sa dureze o vesnicie…Apoi, dupa un timp (relativ scurt) se intampla ca cel putin unul dintre parteneri se trezeste ca s-a inselat in privinta “obiectului” iubirii si flacara incetul cu incetul incepe sa-si piarda intensitatea…Dar daca amandoi au grija de iubirea lor, daca o cultiva, daca o hranesc corespunzator si manifesta aceeasi atentie unul fata de celalalt, oare nu s-ar putea ca prin conlucrarea amandurora dragostea lor sa dainuie si in timp sa primeasca doar noi valente? La urma urmei ca orice foc si “flacara iubirii” trebuie alimentata ca ea sa arda…daca o lasam de izbeliste focul slabeste si se stinge…Apoi ne intrebam mirati: ce s-a intamplat? Nu intelegem ca in aceasta lume supus efemerului de orice lucru trebuie sa avem grija daca dorim ca sa-l mentinem in starea initiala sau cel putin apropiat de starea initiala.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cine poate ști? Cunoști cazuri reale unde iubirea mai arde și după 20 de ani la fel de intens? Eu nu. Oare toți greșesc și nimeni nu știe să alimenteze flacăra? Dar ce anume este „flacăra” şi ce o aprinde? Şi de ce numai anumite persoane o pot aprinde? Oare nu cumva răspunsul s-ar putea să nu ne placă?

      Apreciază

      • honeybee zice:

        Nu, nici eu nu cunosc, dar oare asta poate fi o dovada ca ea nu exista? 🙂
        Si nu m-am gandit sa invinovatesc pe nimeni de stingerea flacarii, doar mi-am exprimat convingerea ca intotdeauna este nevoie de o participare activa din partea amandurora si nu este suficient ca doar unul dintre ei sa doreasca sa mentina vie flacara iubirii. Ar fi multe de spus. Intensitatea iubirii flacara sa arda si dupa 20 de ani? Sunt ani care te schimba la nivelul fizic…energia sexuala nu este infinita in trupul acesta supus entropiei si flacara iubirii pe care o invoci este strans legata de sexualitate, de pasiuni mistuitoare care cu timpul se mai domolesc…ideal ar fi sa nu dispara la un moment dat in totalitate.:) 
        Acum si aici suntem limitati. Acum si aici „fiecare lucru de sub ceruri isi are timpul lui”, cum spune Eclesiastul. Acum si aici poate nu putem trai acea iubire-flacara si dupa 20 de ani de convietuire, dar putem experimenta puterea miraculoasa a dragostei agape, care pur si simplu exista si nu cere nimic in schimb, gasindu-si implinirea in revarsare.

        PS. asteptam eseul pe care l-ai promis. 🙂

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Luând în considerare că eu cunosc X persoane, iar acestea cunosc, la rândul lor, Y persoane şi aşa mai departe, cred că putem obţine un eşantion reprezentativ pentru întreaga populaţie a României. Iar când nimeni nu cunoaşte vreun caz de iubire nemuritoare…
        Nu cred că participarea activă este cheia. Bănuiala mea este că flacăra arde din motive independente de voinţa şi raţiunea oamenilor, iar iubirea scade pe măsură ce flacăra începe să se stingă şi să facă iarăşi loc raţiunii.
        Şi nu leg iubirea-flacără strict de factorul sexual. Este o componentă importantă, dar nu esenţială. Este normal ca această activitate să descrească odată cu vârsta. Dar pasiunea ar trebui să rămână vie. Şi nu rămâne – flacăra se stinge de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu. Sigur, undeva vor exista cupluri care susţin contrariul. Dar oare spun adevărul sau se mint reciproc şi, posibil, pe ei înşişi?
        Mă tem că acel eseu va fi transmis mai întâi unei edituri, spre publicare. Dacă aceasta nu-l va dori, atunci îşi va găsi locul pe blog. Dar va mai dura o vreme până când va fi gata. 🙂

        Apreciază

  5. Irene zice:

    Pentru orice. Pentru orice este să fie. Mă refer la eseul de aici; mi-au făcut plăcere și altele, dar presupun că ar fi de dorit să comentez la fiecare separat, și nu altundeva.

    Apreciază

  6. honeybee zice:

    In mod obisnuit noi oamenii suntem obisnuiti sa-i tinem pe ceilalti la o anumita distanta, ridicam diferite bariere…in primul rand ca sa ne protejam, nu suntem atat de mult interesati de ceilalti… apoi cand ne indragostim brusc dorim sa cunoastem mai mult decat se vede, dorim sa ne apropiem de acea persoana foarte mult si la randu-i s-o lasam sa se apropie de noi. Dintr-o data se trezeste interesul fata de acea persoana pe care incepem s-o percepem diferit,“unic” in raport cu restul oamenilor; incepem s-o dorim atat de aproape de noi incat sa fuzionam cu ea la orice nivel – mental, afectiv si trupesc – de aceea bine zici: iubirea “platonica” este incompleta. Iubirea tinde spre o contopire absoluta, cand se anuleaza orice bariera si cele doua constiinte diferite traiesc experienta ca si cand ei ar fi o singura entitate.
    ……..
    Dar cateodata , cand s-a trezit la viata o iubire imposibila unica varianta viabila ramane cea platonica, despre care zici ca este doar ideatica, simturile fiind excluse.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      De ce iubire imposibilă? Ce anume o împiedică? Iubirea veritabilă nu ar trebui să aibă nici un fel de stavile. Dacă are oprelişti, atunci nu este iubire, pentru că, în mod evident, îi lipseşte acea nebunie care caracterizează iubirea-flacără. Iubirea platonică este doar un gând firav – o minciună pe care şi-o spune sieşi cel care vrea, dar nu poate să iubească cu desăvârşire.

      Apreciază

      • honeybee zice:

        Un exemplu de iubire imposibila ar fi cand exista o considerabila diferenta de varsta intre cei doi. Nu stiu cum simt barbatii, dar o femeie inteleapta in nici intr-un caz nu ar trebui sa se implice trupeste intr-o astfel de relatie care din start nu poate sa treaca proba timpului.
        Nebunia exista intr-o oarecare forma si in cazul acesta, din moment ce dintr-un motiv ( sau mai multe) a fost posibila indragostirea care persista in ciuda oricarei ratiuni.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu sunt foarte sigur că atunci când există o diferenţă considerabilă de vârstă (+20 de ani, să zicem) este iubire. Cred că aici trebuie să apelăm la explicaţii din partea psihologiei. Sau pot exista alte motive, pecuniare, în multe cazuri.

        Apreciază

  7. honeybee zice:

    „Nu cred că participarea activă este cheia. Bănuiala mea este că flacăra arde din motive independente de voinţa şi raţiunea oamenilor, iar iubirea scade pe măsură ce flacăra începe să se stingă şi să facă iarăşi loc raţiunii.”
    Daca nu participarea activa, atunci ce altceva poate sa fie cheia?
    Flacara arde din cauza dragostei.
    Atractia, indragostirea, emotia, sentimentul, dorinta cu niciun chip nu o poti programa sa se intample, dar indata ce traiesti experienta vei dori sa permanentizezi starea si – dupa cum am mai spus – sustin ca este nevoie de veghere activa asupra flacarii ca ea sa arda. Dar sa nu-ti inchipui ca acesta este un exercitiu autoimpus pe care il percepi ca pe o corvoada. Nu, vegherea inseamna pur si simplu a fi constient de ceea ce simti, spui, faci in legatura cu persoana pe care o indragesti, iubesti. Dragostea te ajuta, te face capabil sa te deschizi, sa manifesti rabdarea si bunavointa care este necesara in orice relatie.
    Cred ca nu putem nega in totalitate nici implicarea gandirii in cazul iubirii-flacara, deoarece omul are o imaginatie atat de bogata incat prin intermediul gandului poate crea personaje,poate da viata chiar si unei fantasme. 🙂
    ……..
    Vrei sa spui ca ratiunea omoara flacara-iubire sau dragostea se raceste din alte cauze (nu stiu care sunt) si faptul ca devenim (iarasi)mai rationali este doar consecinta ca am devenit mai putin sentimentali?
    Inchipuie-ti: in ce fel de lume am trai daca oamenii ar fi numai rationali si eventual instinctuali?! Cred ca am fi fost mult mai egoisti si presupun ca nu ar mai fi existat notiunile: iubit/a, familie, parinti, copii, prietenie, etc.
    Totul s-ar fi redus doar la controlul impus de ratiune si satisfacerea instinctuala(senzoriala) ca necesitate fiziologica.
    Daca nu ar fi existat emotiile sau sentimentele (chiar daca ele sunt factorul subiectiv in orice ecuatie si uneori ne fac vulnerabili), atunci lumea ar fi fost un loc mult mai crud decat este in prezent, deoarece nu ar mai fi existat compasiunea, empatia, nicio consideratie fata de cei slabi dotati si cei gingasi, fragili ar fi fost striviti de cei puternici fara nicio remuscare. Din fericire insa oamenii sunt capabili de dragoste, consolare, bunatate, sacrificiu: asa am fost Creati. Rationalitatea cu excluderea emotiilor, sentimentelor te face un om foarte calculat dar rece, sec ,( as putea sa spun – rau), incapabil sa se bucure.
    Cum ar putea sa fie bun un om lipsit de emotia pozitiva a bucuriei care naste predispozitia catre acte pozitive?
    Doar cateva ganduri…:)

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu sunt de acord. Eu consider că flacăra este dragostea, iar participarea activă include raţionalul, iar iubirea are legătură cu orice altceva, dar nu cu raţiunea. Am analizat îndelung chestiunea şi consider că iubirea-flacără despre care am vorbit, care este şi singura iubire mistuitoare care prezintă interes pentru articolul meu şi pentru viitorul eseu, nu conţine prea multă raţiune în ea. Este un fenomen interesant, care merită analizat cu multă atenţie.
      Nu poţi veghea flacăra – aceasta arde intens din motive care ne scapă. Sau, cel puţin, nu vrem să le admitem.
      Şi nu putem exclude complet gândirea, dar aceasta este… tulburată, în timpul iubirii-flacără.
      Exact, iubirea-flacără se stinge din cauze, deocamdată, necunoscute. Revenirea raţiunii, în legătură cu percepţia asupra celuilalt, este doar un simptom, nu explicaţia stingerii flăcării.
      Emoţiile şi sentimentele sunt o parte importantă a fiinţei umane. Eu încerc să aflu de ce mor anumite sentimente. Deşi, mă întreb, putem considera iubirea-flacără un sentiment? Nu sunt sigur, cred că fenomenul este mai complex decât un sentiment. Voi încerca să-i deşluşesc sensurile pe măsură ce analiza mea va avansa către iubirile din lumea reală, pentru că iubirile ficţionale nu oferă un tablou complet.

      Apreciază

      • honeybee zice:

        Poate ca femeile iubesc putin diferit in comparatie cu barbatii…si poate de aici si unele diferente de opinie intre ei. Oricum, subiectul pe care vrei sa-l investigezi este incitant. Sunt curioasa la ce concluzii ajungi. 🙂

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Poate că iubesc diferit. 🙂

        Apreciază

  8. honeybee zice:

    „Nu sunt foarte sigur că atunci când există o diferenţă considerabilă de vârstă (+20 de ani, să zicem) este iubire. Cred că aici trebuie să apelăm la explicaţii din partea psihologiei. Sau pot exista alte motive, pecuniare, în multe cazuri.”
    Eu m-am gandit la cazul in care „ea” are mai multi ani decat „el”.( in cazul acesta nu cred ca putem vorbi de motive financiare, cel putin din partea „ei”.)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s