Sic itur ad astra

Tinerii din ţara noastră au valori greşite şi acest lucru este neîndoielnic. Un profesor îi întreabă pe studenţii unei universităţi de prestigiu din Bucureşti ce anume ar prefera: să fie manageri la o multinaţională cu un salariu de 20.000 euro lunar sau să obţină Premiul Nobel pentru Economie. Din cei peste 400 de studenţi care au fost întrebaţi, doar doi ridică mâna şi aleg Premiul Nobel. Abia după ce studenţii  sunt informaţi că acest premiu aduce şi aproape un milion de euro, devin brusc interesaţi în marea lor majoritate. Şi mă întreb dacă nu cumva cei doi care au ridicat mâna iniţial nu au făcut-o pentru că ştiau despre bani şi nu din vreo dorinţă de măreţie.

De ce au crescut aceşti copii astfel? Noi nu visam să fim miliardari, ci eroi de legendă, cosmonauţi, medici, profesori, savanţi. Ce anume i-a făcut pe urmaşii noştri să desconsidere adevăratele valori şi să-şi aleagă drept unic zeu la care să se închine banul? Discuţia este lungă şi are rădăcini tocmai în epoca fanariotă, dar n-are rost să ajungem până acolo  – vom privi doar la ultimii 25 de ani, care constituie cea mai recentă perioadă în care conducătorii acestei ţări au contribuit la abrutizarea neamului nostru.

Pe la mijlocul anilor ’90, mass-media românească începea (voit sau nu) un proces lent de transformare într-un (nou) instrument de propagandă, de imbecilizare a acestei naţii. După o vreme în care a fi profesor, medic sau cercetător era o mândrie, pe post de valori au început să ne fie servite personaje precum fotbalişti, piţipoance, diverşi indivizi îmbogăţiţi prin mijloace care mai de care mai suspecte şi alte tipuri de mârlani. În paralel, se desăvârşea prototipul noului politician: obraznic, fără scrupule, mitocan şi, desigur, cu o avere considerabilă, personală sau a familiei sale, obţinută în mod inexplicabil sau cu ajutorul unor ţepe date statului (a se citi contracte cu statul). Nesimţirea, nerozia şi prostul gust au fost promovate în presă, dar mai ales la televiziune, în direct şi la ore de maximă audienţă. În acest timp, majoritatea populaţiei sărăcea pe zi ce trece, iar copiii îşi vedeau zilnic părinţii umiliţi din cauza lipsei mijloacelor necesare asigurării unui trai decent. Au crescut şi au văzut că dacă nu ai bani să dai la medic, eşti măcinat de boală sau chiar mori. Au văzut că dacă nu ai bani să dai funcţionarului, stai la coadă şi mai vii şi data viitoare, că nu se rezolvă fără şpagă. Au văzut că dacă nu ai bani, eşti înjosit. Au văzut că cei care au bani, cei care fură, cei care sunt „şmecheri” sunt cei care sunt apreciaţi, promovaţi, invidiaţi. Nu este de mirare că au ajuns la concluzia că acesta este cel mai important lucru în viaţă: banii, cât mai mulţi bani.

Imortalitatea, obţinută prin muncă şi prin crearea unui lucru cu adevărat valoros, nu reprezintă mare lucru în ochii tinerilor noştri. Nevoile lor sunt unele care necesită satisfacere imediată; primează impulsurile hedoniste care alimentează creierul primitiv. Nu au timp să aştepte gloria şi nemurirea care ar putea să nu mai vină. Paradoxal însă de muncă nu se tem, pentru că sunt dispuşi să muncească mult pentru a obţine, bineînţeles, mulţi bani. Dar realizările măreţe nu necesită numai multă muncă, ci şi mult talent şi dăruire. Şi, să recunoaştem, marile minţi nu se întâlnesc la tot pasul. Meschinăria tinerilor noştri nu este un lucru care să ne surprindă: am prevăzut cu toţii că avalanşa de non-valori propagată de mass-media şi nu numai va afecta spiritul copiilor noştri. Am stat şi am cârtit pe la colţuri, iar în tot acest timp, în care puteam face ceva, societatea civilă românească a fost anesteziată. Cei care s-au autointitulat reprezentaţi ai societăţii civile s-au dovedit a fi, de fapt, doar nişte vulpi care râvneau la strugurii cei acri, mulţi dintre aceştia ajungând să îngroaşe rândurile partidelor  – adevărate maşinării bine unse, construite cu un singur scop: furtul avutului obştesc.

Poate să fie vindecată de aceste metehne societatea românească? Unii ar spune că nu şi ar da exemplu faptul că România este bolnavă structural de multă vreme, de secole chiar. Personal, prefer să cred că da, însă cu mari eforturi şi într-o perioadă îndelungată de timp. Pentru asta, societatea civilă trebuie să se mobilizeze exemplar. Sistemul educaţional trebuie reformat din temelie şi, lucrul cel mai important, trebuie să beneficieze de mulţi bani, foarte mulţi bani. Nu poţi să ai tineri bine educaţi atunci când educatorii acestora, profesorii lor, sunt prost plătiţi. Salarizarea slabă a cadrelor didactice a îndepărtat valorile din sistem, iar cei mai mulţi profesori sunt, să nu ne mai ascundem după degete, fie insuficient motivaţi, fie slab pregătiţi sau lipsiţi de calităţile necesare actului didactic. În cei 21 de ani petrecuţi în şcoală, am avut ocazia să asist la modul de predare a zeci şi zeci de profesori. Am constatat astfel că celor mai mulţi le lipseşte talentul pedagogic; unii sunt bine intenţionaţi, dar e greu la deal cu boii mici; alţii se implică mai puţin în instruirea copiilor şi preferă să se dedice unei munci ştiinţifice, scriind cărţi şi articole, elaborând teorii; iar majoritatea pur şi simplu vin şi turuie lecţia învăţată (nu mereu) pe de rost, fără să reuşească să le insufle ceva celor care are trebui să fie instruiţi. Am cunoscut însă şi profesori absolut remarcabili, înzestraţi cu un dar divin, oameni care reuşesc să îi facă şi pe cei mai înceţi la minte să priceapă materia respectivă; au fost puţini, dar au fost – prea puţini însă ca să poată face diferenţa. Şi, din păcate, politica şi corupţia au pătruns şi ele în şcoală – mulţi conducători ai şcolilor şi universităţilor fiind numiţi pe baza unor relaţii cu mediul politic.

Toate acestea trebuie să se schimbe. Selecţia cadrelor didactice este absolut esenţială pentru un învăţământ sănătos. Conducătorii şcolilor, facultăţilor şi universităţilor trebuie numiţi în urma unor concursuri care să aibă loc în condiţii de transparenţă totală. Oferirea unor salarii atrăgătoare cadrelor didactice este şi ea necesară – oamenii de valoare care ar putea alege să predea nu o vor face pentru 1.000 de lei pe lună, vor căuta altceva. Iar aceste schimbări nu pot avea loc peste noapte. Bani sunt, nu vă faceţi griji, numai că ajung în buzunarele celor care jefuiesc această ţară de 25 de ani. Schimbarea acestui sistem clientelar generalizat este dificilă, actuala campanie anticorupţie (a cărei origine mărturisesc că nu o înţeleg) încercând să facă tocmai asta. Drumul va fi lung şi sinuos, iar ca să ajungem la liman este nevoie de o participare activă a întregii noastre societăţi. Aşa cum spunea Apollo: doar prin fapte mari se poate ajunge la nemurire.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Sic itur ad astra

  1. dragos zice:

    Da, ai dreptate. Doar în privinţa a două aspecte aş avea opinii diferite.
    1. „Paradoxal însă de muncă nu se tem, pentru că sunt dispuşi să muncească mult pentru a obţine, bineînţeles, mulţi bani.”
    Nu cred că majoritatea tinerilor sunt dispuşi să muncească mult. Dimpotrivă, eu cred că şi-ar dori să muncească puţin (eventual o zi pe săptămână) şi să câştige un sac de bani. Şi în plus, aşa cum ai spus şi tu, banii cei mulţi nu se fac prin muncă; e adevărat că sunt şi excepţii, dar sunt atât de puţine şi palide (cel puţin la noi în ţară) că aproape par de domeniul SF. În general, situaţia e cumva inversă: angajatorul/şeful/directorul etc. îşi doreşte să se muncească mult (de multe ori, de mântuială – asta-i dorinţa angajatului) pe bani puţini.

    2. „Conducătorii şcolilor, facultăţilor şi universităţilor trebuie numiţi în urma unor concursuri care să aibă loc în condiţii de transparenţă totală.”
    „Concursuri” sunt de ani buni. De fapt, chiar pentru a fi o simplă femeie de serviciu sau portar trebuie să susţii un concurs. Numai că, transparenţa (pe care pe bună dreptate o pomeneşti) e cam dificil de realizat. Şi asta fiindcă, pe lângă proba scrisă a unui concurs, există ceea ce se cheamă probă practică, sau interviu, sau probă orală, sau cum s-o mai numi ea, probă pentru care nu prea există dovezi ce ar putea fi reverificate (cel puţin eu n-am auzit de înregistrări video ale unor astfel de probe). De obicei există un soi de procese verbale ale unor astfel de probe semnate de membrii comisiei de evaluare, membrii ce sunt şi ei oameni asupra cărora se pot face tot felul de presiuni sau pot fi ispitiţi de „necuratu’ ” 🙂 . Iar de cele mai multe ori, a doua probă e hotărâtoare.

    P.S. Şi pe mine mă surprinde actuala campanie anticorupţie, deşi pedepsele ce se dau nu-mi par a fi pe măsura faptelor. Să primeşti 3-5 ani de închisoare – eventual cu suspendare sau cu posibilitatea de a ieşi pentru „bună purtare” (ce o mai fi şi asta?) după doi ani şi aceia făcuţi prin spitalul penitenciarului – iar când ieşi să ai câteva milioane de euro în conturi, pare o afacere profitabilă. Nu ştiu câţi din muritorii de rând ai acestei lumi, câştigă „măcar” un milion de euro în cinci ani.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mă rog, tinerii pe care-i cunosc eu şi care provin din medii complet diferite sunt dispuşi să muncească pentru mulţi bani. N-am spus şi că le place munca foarte mult. Cred că mulţi ar prefera, desigur, să stea acasă şi să le vină bani lunar. Dar nu se dau în lături de la muncă, atâta vreme cât asta înseamnă mulţi bani. Ştiu un tânăr de 25 de ani cu două servicii, ambele desfăşurate în condiţii destul de grele. Iar percepţia mea asupra tinerilor cred că este confirmată de toţi acei tineri care vor să plece în străinătate. Nu cred că se aşteaptă ca acolo să nu muncească şi să primească bani – dimpotrivă, ştiu că vor munci mult, dar că munca lor va fi remunerată corect (sau, cel puţin, la un nivel mult superior celui din România).
      Ştiu că există „concursuri”. Şi mai ştiu că sunt măsluite. Tocmai de aceea am spus „transparenţă totală” – adică fără şmecherii de genul 60% proba scrisă şi 40% proba practică/interviu. Examenele să fie numai în scris, pentru a nu putea interveni în procesul de selecţie elementul uman, care poate interpreta în mod tendenţios calităţile candidatului.

      Apreciază

  2. honeybee zice:

    Din pacate acestea se intampla la noi in tara si pentru o oarecare schimbare poate sunt necesare masuri mai drastice decat cateva arestari; poate ar fi necesara confiscarea averilor nejustificabile a celor care au talharit aceasta tara la drumul mare.
    ……
    Interesant este ca tu mai vezi (speri) in actualul sistem o societate in care fiecare cetatean participa activ pentru un tel (ideal) comun. Pentru asta ar trebui sa se ridice nivelul de constiinta a oamenilor si acest lucru necesita in primul rand reformarea conditiilor in invatamant. Dar stii si tu ca actual in lume nu se doreste o societate in care oamenii gandesc, deci, nu vad cum s-ar putea realiza acest prim deziderat de care depind toate celelalte transformari in planul social. Pe urma ar mai trebui si un lider corespunzator in jurul caruia oamenii sa se alinieze avand incredere ca prin conlucrarea tuturora vor avea parte de o societate mai buna, mai echitabila.( Si scuze, dar eu nu vad niciun lider uman care sa fie la inaltimea asteptarilor!)

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu sunt sigur că actualul trend de imbecilizare este unul atent programat şi coordonat. Ar putea fi pur şi simplu o modă, un curent dezvoltat de mass-media şi care constă în promovarea prostiei.
      Într-adevăr, nu avem, momentan, un astfel de lider în ţara noastră. Dar poate se va găsi cineva – sunt mulţi oameni de valoare care stau în spate, nedorind să intre în mocirla politicii autohtone. Poate, dacă această campanie anticorupţie va da roade, vor prinde curaj şi vor ieşi la lumină. Putem spera, cel puţin.

      Apreciază

  3. Minunat!
    Cred că ar fi bine să se revină la concursurile pe bază de cunoștințe, nu de dosare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s