Invazia barbarilor în… artă

Arta în zilele noastre pare să treacă printr-un fel de „ev mediu”, similar celui prin care a trecut arta grecilor după invazia doriană. Dar cine sunt barbarii năvălitori, care perturbă şi schimonosesc arta astăzi? Să fie hoardele de artişti, cu criticii şi îngânătorii lor – iubitorii de artă modernă? Departe de mine gândul de a critica fără fundament, dar cum poţi compara arta de dinainte de „maeştrii moderni” cu cea a acestora? Ştiţi că Picasso, în cei 92 de ani de viaţă, a pictat mai mult de 15.000 de tablouri şi a realizat 660 de sculpturi? Dacă primele sale creaţii datează de pe la 1900, asta înseamnă că a pictat în medie un tablou la mai puţin de două zile. Două zile, oameni buni! Michelangelo a avut nevoie de patru ani ca să picteze Capela Sixtină, dar cred că Picasso o zugrăvea cu operele sale în două săptămâni.

Mă întreb însă ce rol catalizator pentru popularitatea artei moderne a avut considerarea acesteia drept artă degenerată de către nazişti. Refugiaţi în America tuturor posibilităţilor, „maeştrii moderni” au putut înfiera nazismul, arta lor devenind astfel purtătoarea stindardului libertăţii. Dar dacă Hitler ar fi fost încântat de arta modernă? Dacă operele lui Max Ernst erau amplasate în Reichskanzlei şi acesta devenea favoritul Führerului? Ar fi refuzat oare? Dar când au refuzat artiştii binecuvântarea şi protecţia conducătorilor lumii? Dacă nazismul ar fi fost asociat astfel cu protejarea şi promovarea artei moderne? Dacă s-ar fi întâmplat toate acestea, ar fi renăscut atunci clasicismul? Mă întreb…

Şi, nu în ultimul rând, arta modernă exclude omul din esenţa ei. Arta veche, arta adevărată a avut mereu omul şi mediul în care acesta trăia în centrul preocupărilor sale, astfel ajungând la noi informaţii preţioase despre ere demult apuse. Dar „maeştrii moderni” numesc arta veche imitaţie, în timp ce ei nu mai reproduc vizibilul, ci „creează vizibilul”. Vizibil, într-adevăr, dar ce anume reprezintă? În cele mai multe cazuri, nimic. Din acest motiv vedem atâtea tablouri moderne purtând ca nume un număr. Pentru că până şi autorii lor recunosc, în acest mod, faptul că arta lor reprezintă… nimic.

În consecinţă, arta modernă pare să fie arta aruncării de vopsele pe pânză la întâmplare, arta adunării obiectelor de prin gunoaie şi amplasarea acestora în expoziţii etc. Pe scurt, opere fără scop şi fără semnificaţie, realizate doar de dragul de a crea şi astfel, autorii lor să fie numiţi creatori, artişti, iar lumea să le închine ode.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Invazia barbarilor în… artă

  1. Arta ca aprozar si atlas de ciudatenii!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s