Şi furnicile au filosofii lor

Multă vreme oamenii au considerat că furnicile sunt conduse de un rege, ambiţia anticilor neputând să admită că societăţile furniceşti ar fi diferite de cele umane. Apoi, cercetând cu mai multă atenţie interioarele muşuroaielor, oamenii au constatat că furnicile sunt conduse de regine. Să fie oare acest lucru adevărat sau aşa-numitele regine sunt, de fapt, nişte prizoniere, al căror singur scop este procrearea? Hotărât să cercetez chestiunea, am urmărit un muşuroi timp de aproape un an de zile.

Ceea ce am descoperit cu surprindere în interiorul muşuroiului a fost existenţa unui grup de furnici care nu păreau să facă nimic, stând toată ziua degeaba adunate în jurul unei construcţii asemănătoare cu un portic, în vreme ce alte furnici le aduceau cele necesare traiului. Când aproape că se împlinise anul de când le observam şi nu eram mai aproape de a desluşi misterul acelui grup decât la început, o furnică s-a apropiat de mine şi mi-a spus ceea ce voi reda mai jos, transcris cu grijă după cele rostite de Raz’um, aşa cum s-a recomandat aceasta.

Ştim că oamenii au tot felul de idei nebuneşti despre societatea furnicească. Vreau să lămurim unele aspecte, precum zvonul grotesc că am fi conduşi de o regină. Nimic mai puţin adevărat: societatea noastră a ajuns la concluzia că persoanele cele mai îndreptăţite să ne conducă sunt filosofii. În acest scop, selectăm furnicile care pe parcursul vieţii lor au dat dovadă de virtute şi de o aplecare deosebită către filosofie. Dintre acestea, furnicile aleg prin vot democratic pe cele mai destoinice, care formează astfel Consiliul Înţelepţilor. Aici se iau toate deciziile care privesc societatea furnicească. Cum ar fi dacă să îngrijim furnicile bolnave sau să le hăcuim şi să le dăm hrană celor în putere. Sau câte solii să mai trimitem oamenilor şi care să sfârşească fie otrăvite, fie zdrobite sau arse cu lupa sau, în unele cazuri, complet ignorate, până să declanşăm un război devastator împotriva oamenilor. Ştiţi doar că vă depăşim numeric, în mod covârşitor chiar, şi dacă ar fi să lansăm un atac împotriva voastră fiecărui om i-ar reveni vreo 100.000 de furnici, suficient să acopere un om din cap până în picioare. De altfel, chiar această chestiune este discutată de o vreme în Consiliu – dacă să declanşăm atacul contra omenirii. Unii dintre noi nu vrem însă război împotriva oamenilor. La urma urmei, sunteţi doar nişte biete maimuţe neştiutoare, care abia aţi descoperit filosofia de mai puţin de trei milenii, pe când noi o practicăm de milioane de ani, aşadar, nu este de mirare că ne-aţi respins toate soliile. Şi eu mă număr printre cei care vor pacea şi sunt aici pentru a-ţi spune să le transmiţi oamenilor următoarele: oamenii pot păstra ceea ce au cucerit până acum, oraşele şi câmpurile care vă hrănesc, apele toate, dar pădurile cele frumoase şi verzi, pline de aer curat, de flori şi insecte ciudate, să fie ale furnicilor şi niciun om să nu mai calce vreodată pe acolo. Pădurile să rămână ale neamului furnicesc, în veacul vecilor. Voi oamenii oricum nu le iubiţi şi le tăiaţi. Acceptaţi oferta noastră generoasă şi nu vă grăbiţi sfârşitul. Aşa să le spui oamenilor.”

Acestea au fost vorbele rostite de ciudata furnică pe nume Raz’um, deşi nu i-am văzut gura mişcându-se. Probabil furnicile sunt capabile de un fel de telepatie, Raz’um proiectându-şi cumva gândurile în mintea mea. Se pare că furnicile au creat societatea ideală, condusă de către filosofi. Să sperăm că raţiunea acestora va alege până la urmă pacea. Deşi, având în vedere că oponentul este specia umană, câtă răbdare să mai aibă cu aceasta chiar şi un consiliu format din filosofi mustind de înţelepciune?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Şi furnicile au filosofii lor

  1. Crisa zice:

    interesant punct de vedere al furnicilor 🙂 îmi place Raz’um :)…și îmi mai place ceva …ador pădurile 🙂 cu tot ce reprezintă 🙂
    cred că mă dau cu furnicile 🙂

    Apreciază

  2. Pingback: Liebster Award Nomination | La Fée Blanche

    • Ragnar zice:

      Nu ştiu ce să zic, acum, după ce am văzut că-s al doilea pe lista ta. 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Ay, Ragnar, am emoții! Tu ești primul mereu!

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Bine, bine, cum spui tu. 🙂 O să văd cu răspunsurile – ştii doar că nu-s prea prietenos.

        Apreciat de 1 persoană

      • Hhahahahahah! Ești adorabil! Stii doar că dinozaurii sunt amicii mei! Sunt Dina, ai uitat?
        Glumesc. Am vrut să nu dezamăgesc o tânără bloggeriță!

        Apreciat de 1 persoană

      • Ragnar zice:

        Vom vedea, Fee. Dacă o să avem timp… 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Desigur, Ragnar, doar dacă…
        ✿█████____████
        ___████__████_███
        __███____████__███
        __███_███ ██__██
        __███__███████___███
        ___███_████████_████
        ███_██_███████__████
        _███_____████__████
        __██████_____█████
        ___███████__█████
        ______████ _██
        ____________██
        _____________█
        _____§§§§§§§§§
        ___§§§§§§§§§§§§§
        _§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§s
        §§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§s
        §§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§s
        §§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§
        _§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§§
        __§§§§§§§§§§§§ █ §§§§§§§§
        ___§§§§§§§§§§§§ █ §§§§§
        ____§§§§§§§§§§§§ █ §§_____█
        _____§§§§§§§§§§§§_█____██
        ______§§§§§§§§§___ █__███
        _______§§§§_______ █_███
        _______§§_________ ███
        _________________ ██
        __███___________█
        __█████________█
        ___█████_______█
        _____████______█
        _________█______█
        _______█████__█
        ____█████__█_█
        ___██████__██_____█████
        ____████___██_____██ ██
        _____██____█__██____█████
        ______█___█_██_______████
        _________███__________.██
        _________██____________.█
        _________█
        ________█
        ________█
        _______█
        ______█
        _____█
        ▄██▄██▄

        Apreciază

      • E uimitoare observația ta referitoare la furnici. Zilele trecute am citit cu un puști despre furnica mea. Ție îți dăruiesc un fragment din Ilarie Voronca.
        „Şi astfel, ca şi furnica, cu neînsemnate reflexe nebănuite de restul oamenilor, am reuşit să construiesc o lume în care visele mele evoluează în voie. Aceste firişoare de paie, aceste mititele aşchii, cui i-ar fi trebuit, cînd arbori măreţi se înălţau pe marginea aleilor, cînd flori cu mirosuri muzicale înveseleau cîmpiile? Cine… afară de mine s-ar fi gîndit să păstreze de la femeia neasemuită o mică sclipire a privirii, o aromă slabă a părului, un pas uşor pe prundişul grădinii? Prezenţa ta triumfătoare era de-ajuns celorlalţi vii. Ei vedeau, se apropiau de umerii tăi lucioşi, de mîinile tale, a căror strîngere ar fi de-ajuns pentru ca flăcări şi pietre preţioase să populeze orizontul. Vocalele şi rîsetele care cădeau cu zgomot de cristale şi de perle de pe buzele tale, cine s-ar fi gîndit să le strîngă, cînd gura ta şi fruntea ta şi nările tale şi toată faţa ta de izvor ţîşnitor erau la îndemîna fiecăruia din cele cinci simţuri? Ar fi fost nebunie să aduni firimituri cînd eram în toiul ospăţului. Dar eu, la fel de încăpăţînat, la fel de avar ca o furnică, tîram puţină strălucire sau puţină umbră căzută de pe silueta ta. Desigur, ceea ce luam nu era fragil decît în aparenţă, ca sarcina unei furnici. Căci trebuia să-mi încordez toate forţele ca să adun într-o ascunzătoare ecourile sau vălurile pe care le părăseau cei mîndri că posedă ce e mai bun din tine însuţi. Nu numai muşchii şi corpul erau ostenite, dar mintea şi sufletul se extenuau să nu uite nici un amănunt. În clipa aceea s-ar fi rîs de mine văzîndu-mă că dau importanţă vreunei urme sau vreunor modulaţii ale vocii tale. E o prostie să iei un foşnet de rochie, s-ar fi zis. Dar puţin îmi păsa să fiu acuzat de meschinărie şi de zgîrcenie. Tîram fără răgaz modestele mele tezaure. Dacă mîna ta, culegînd o floare sau un fruct, lăsa o dîră în frunziş, ca o pasăre ce trece printre ramuri, mă grăbeam să reţin acea dîră. Poate n-aveam decît să mă laud de faptul că tovărăşia ta reală îmi era refuzată. Învăţam deci să dezleg detalii care, altfel, mi-ar fi rămas străine. O buclă din părul tău era mai puţin pieritoare decît părul tău. Un accent al vocii tale era mai durabil decît gîtul şi cerul gurii unde el răsunase. În vremi de belşug m-am purtat ca în vremi de secetă. Cu răbdare şi cu migală, cream din tine ceva care să fie numai al meu. Te urmam de departe pe drumurile lumii. Asemeni mie ce mă desfrunzeam, lăsînd să-mi cadă ici părul, colo dinţii, şi tu pierdeai ici puţin din profilul tău. De ce nu s-a găsit o femeie ca să strîngă bucăţile împrăştiate din aparenţele mele? Ea ar fi reconstituit – fără voia mea – un alt eu-însumi, aşa cum eu am modelat în ascunzătoarea mea un alt „tu”. Într-o zi îţi voi putea înapoia ceea ce am economisit din farmecele tale. Îmbătrînită, părăsită, zbîrcită, vei putea regăsi în casa de bani a memoriei mele o tinereţe după care se tînjeşte. Şi cîte feluri nu cunosc eu ca să împreun ceea ce am strîns cu muncă? Pot da mîinii tale atributele privirii tale. Vocii tale îi pot amesteca parfumul de ferigă al părului tău. Obrazul tău poate deveni ca şi coapsa de dulce; în toate aceste încrucişări ale formelor tale, rămîi veşnic aceeaşi. Puţin îmi pasă că e întuneric în casă. Puţin îmi pasă că rumoarea mulţimii urcă din stradă. Acolo, într-un colţ secret al odăii mele, am clădit locul unde domnia ta nu are sfîrşit. Gelos, păstrez pentru mine figura ta recucerită. Ah! Cine ar fi bănuit că cu atît de puţin din tine însăţi, voi deveni într-o zi stăpînul celor mai preţioase giuvaeruri. De altfel, toate astea îmi aparţin atît de mult, că de aş vrea să te arăt cuiva, nimeni n-ar fi în stare să te recunoască. „Unde vezi, s-ar exclama, unde vezi privirea ei drăgăstoasă, mersul ei aerian, unde vezi talia şi coapsele mlădioase? Toate astea-s halucinaţii.”” p. 39-43.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu pare să fie un fragment despre furnici. 😀
        Cu răspunsurile alea, mai vedem. În altă zi, că astăzi orele-au intrat deja în sac.

        Apreciat de 1 persoană

      • Ay, nu-i nimic! Credeam că am luat textul cu furnicile!
        Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ•.¸¸.•.¸.•♪♫.•´Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ¯`•.Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ¸.•♪♫..      
        (ړײ)/¸.•´….•´¨¨))
        .«▓       ((¸¸.•´ ¸.•´.-✿
        ..╝╚ …✿. ✿….✿

        ¸☆´ ¸.✿´´¯`•.¸¸. ི. ¸☆´ ¸.✿´´¯`•.¸¸. ི
        ི/ྀ ི♥ྀ

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s