Insuportabil

Ieri. După-amiază târzie, ca mai toate ieşirile mele în lume. Cineva apasă un claxon în mod insistent, iar din maşină răsare un chip vag cunoscut. Mă salută cu apelativul „domnu’ …” şi îmi întinde mâna. Pe bune, vrea să-mi strângă şi mâna?! Recunosc, în fine, chipul – ştiu de unde, dar nu ştiu şi numele. Nu este important, oricum. Nu a fost vreo clipă.

Nu înţeleg de ce vor oamenii să-mi vorbească. Adică, par un tip amabil din fire? Eu, dacă m-aş vedea pe stradă, aş traversa pe celălalt trotuar, numai ca să nu fiu obligat să interacţionez cu mine. Nu aş plăcea un ins ca mine. Arogant, care atunci când vorbeşte pare că tocmai s-a întors de la o gală unde i s-au decernat premiul Nobel şi medalia Fields, simultan. Mereu criticându-i pe alţii, dar evitându-se pe sine, de parcă defectele sale sunt inexistente. Nemulţumit de vecini, de oraş, de ţară, de lume, de sistemul solar, de Dumnezeu etc. Cu senzaţia exagerată că le ştie pe toate. Iar unde nu ştie, probabil le inventează. Cum dracu’ să placi un astfel de om?!

Recunosc, sunt nesuferit. Ba chiar, de-a dreptul insuportabil. Nu aş vrea să trăiesc cu mine, nici dacă aş fi plătit. Bine, pentru o sumă considerabilă… Nu înţeleg cum mă suportă alţii. Dar oare chiar mă suportă sau mai au puţin şi sunt internaţi la nebuni? Sau poate sunt nebuni deja… Rămân mereu surprins când cineva intră în vorbă cu mine. Adică, persoana cu pricina chiar vrea să stăm de vorbă? De ce?! Unde a fost până acum? Nu mă cunoaşte? Pe străini îi pot bănui că sunt în necunoştinţă de cauză, dar pe cei cu care interacţionez, chiar şi ocazional, nu. Cred că îi induce în eroare faptul că, indiferent dacă sunt interesat sau nu de ceea ce-mi spun, de persoana lor, chipul meu arată mereu la fel. În plus, chiar le mai şi răspund, deşi cel mai adesea monosilabic. Cred că, din când în când, mai schiţez şi câte un zâmbet. Desigur, asta în timp ce mă gândesc la altceva. Câteodată, chiar la ce torturi mi-aş supune interlocutorul. Însă vechiul meu dar – de a putea reda o conversaţie, deşi nu sunt foarte atent, induce bănuiesc oamenii în eroare, crezând că am fost chiar interesat de cele spuse de ei. Nimic mai greşit!