Fericirea intelectualului

Intelectualul încearcă să-i arate omului de rând o altă cale spre fericire. Dar oare îi arată adevărul? Sunt intelectualii mai fericiţi decât oamenii de rând? Cunoaşterea şi cultura aduc oare fericirea sau aceasta este doar o minciună?

Oricât de supărător ar fi pentru orgoliul omului, care se crede unic şi indefinibil, pentru fiecare individ există o serie de termeni care-i formează ceea ce am numit „ecuaţia existenţială”. Fiecare individ trebuie să aibă/să deţină/să se bucure de câteva elemente, cum ar fi bunurile, sexul, familia etc. Cu siguranţă, termenii pot fi descompuşi în nenumărate sub-componente, dar noi tratăm asta schematic, altfel am ajunge la o poliloghie fără de sfârşit. În continuare, vom vedea cum se formează această ecuaţie existenţială în cazul omului de rând şi, respectiv, al intelectualului.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii de rând, termenii ecuaţiei existenţiale sunt E=bunuri+sex+distracţie+familie+(locuri)=0, unde E=existenţa. De ce este ecuaţia egală cu zero? Pentru că, orice am scoate sau adăuga la ecuaţie, pentru individ existenţa nu se poate încheia decât cu moartea. Iar moartea este, pentru fiecare dintre noi, anularea oricăror semnificaţii. Pentru ceilalţi, existenţa noastră ar mai putea semnifica ceva, o vreme mai scurtă sau mai lungă. Pentru noi, totul se încheie cu moartea. Locurile sunt opţionale, pentru omul de rând. De multe ori, şi din pricina lipsurilor materiale; dar adesea acesta nu doreşte să plece din localitatea sa. Bineînţeles, în ultimele decenii această ultimă tendinţă s-a mai redus, primând motivul absenţei mijloacelor financiare. Ceilalţi termeni sunt însă, în general, obligatorii – omul de rând trebuie să aibă acele „lucruri”.

În cazul intelectualului ecuaţia devine E=cunoaştere+bunuri+sex+locuri+distracţie+(familie)=0. Desigur, fiecare termen identic cu cel din ecuaţia omului de rând are o altă pondere şi o altă semnificaţie, pentru intelectual. De exemplu, pentru intelectual, distracţia conţine elemente precum vizionarea unui spectacol de teatru. Pentru omul de rând, mai rar se întâmplă asta. Diferă activităţile, dar termenii sunt aceiaşi. Dacă locurile sunt opţionale pentru omul de rând, pentru intelectual, în general, nu sunt. Un om de rând poate trăi o viaţă întreagă în aceeaşi localitate, fără să simtă nevoia să plece altundeva, în timp ce intelectualul are nevoie să călătorească, să vadă noi locuri, să cunoască noi oameni şi modul acestora de viaţă, să calce acolo unde au călcat personaje ilustre ale istoriei. Intelectualul se hrăneşte cu locurile pe care le vizitează. Desigur, pot exista cazuri de-a dreptul sociofobice, în care şi un intelectual trăieşte o viaţă întreagă în acelaşi loc. De obicei însă, acestea sunt mult mai rare decât în cazul oamenilor de rând.

Dacă pentru omul de rând sunt opţionale locurile, pentru intelectual familia este opţională. Cum toate animalele se reproduc, intelectualul se consideră cumva dator să arate şi prin refuzul de perpetuare al speciei că este deasupra dobitoacelor, inclusiv a celor numite oameni. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre intelectuali bifează şi acest termen al ecuaţiei existenţiale; probabil mai mult din inerţie.

Un element absent în cazul omului de rând este cunoaşterea. În timp ce omul de rând nu manifestă, în general, nicio dorinţă sau vreun interes pentru cunoaştere, intelectualul rămâne, de regulă, avid de cunoaştere pe întreg parcursul vieţii. Aduce însă cunoaşterea fericirea? Nu sunt sigur. La prima vedere, aş spune însă că nu. De ce? Am observat ignoranţi extrem de fericiţi; absolut nepăsători, ducându-şi viaţa departe de orice dileme existenţiale. Cunoaşterea aduce însă, în general, noi şi noi întrebări. Şi, la un moment dat, oricât ar încerca să evite, intelectualul sesizează că, oricâtă ştiinţă ar acumula, toate drumurile duc în aceeaşi direcţie, iar întrebarea finală îi va scăpa mereu. Se poate amăgi, cel puţin o vreme, dar până la urmă va înţelege acest lucru.

Drumul spre înţelepciune, care ar trebui să fie dezideratul intelectualului, nu este deloc uşor. Este presărat cu dureroase dileme existenţiale. Critica intelectualului la adresa omului de rând este făcută dintr-un punct doar aparent superior. În realitate, este doar un alt mod de viaţă, deloc superior din perspectiva ecuaţiei existenţiale şi care, de cele mai multe ori, nu aduce fericirea promisă, ci chiar opusul acesteia. Şi la urma urmei, să nu uităm că rezultatul ecuaţiei existenţiale este, în ambele cazuri, egal cu zero. Desigur, intelectualul se poate amăgi cu posibilitatea frustă a imortalităţii prin creaţie, dar, aşa cum am văzut mai sus, acest lucru este important doar pentru ceilalţi. Pentru individ, fie acesta şi intelectual, moartea opreşte toate posibilităţile şi toată cunoaşterea.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Fericirea intelectualului

  1. Gina Rizea zice:

    Bună dimineața!
    M-am cam trezit cu noaptea-n cap, aveam o idee, am abandonat-o, pentru că m-a atras tema pe care o propui. Dificilă chestiune-fericirea…chiar crezi că în fiecare clipă ne gândim la ea, scopul zilei/momentului/clipei fiindu-ne „prinderea ” cu orice chip a fericirii, care, oricum, parcă nici n-ar avea durată?
    Eu cred că omul, omul, în general, ține ,cu ghearele și cu dinții, de viață, de existență. Și dacă are viață, are și visuri. Unii dintre noi învățăm sau avem un fel de a fi, că ,pentru a ne hrăni visurile , învățăm să nu ne facem iluzii. Aceștia ar fi pragmaticii, intelectuali sau oameni simpli. Visătorii sunt veșnic în căutarea iubirii pentru ceva: o persoane/locuri/cărți/spectacole/flori/lucruri( frumoase, mai ales ).
    Ce lipsește din această ecuație pe care ai propus-o , completă la început? familia!
    Când eram copil, indiferent cât de grea era săptămâna, duminica era ziua în care se aduna familia. Mediul despre care vorbesc era satul. Acolo erau și familii simple, dar și familii de intelectuali. Toate, fiecare în felul ei, se reuneau.
    Am părăsit satul, îl văd rar, oricum, știu că familia se reunește foarte rar, poate că nici măcar o dată pe an.
    Mai au intelectualii familie, familie, în adevăratul , frumosul sens al cuvântului?
    Omul simplu- fost țăran, devenit ( cam indiferent de voința lui)orășean se „vede” cu prietenii, aproape niciodată cu rudele, la „grătar„/mici/bere…
    Intelectualul își hrănește gustul fericirii dincolo de familie.( extinsă); face gospodărie, se uită la televizor, se plimbă, citește, merge la un concert, doarme, vorbește la telefon, face politică, unii merg la biserică.
    Concrete și abstracte, lucrurile se amestecă, se înlănțuie, alteori se desfac, totul se adună în totși parcă zilele se confundă.
    Unde este fericirea?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Supravieţuirea este necesară, dar atunci când grijile cotidiene se estompează, dezideratul rămâne acelaşi: fericirea, indiferent de tipul personalităţii individului sau de cum defineşte acesta fericirea.
      Familia îşi pierde din semnificaţia sa de până acum, pe măsură ce individul devine tot mai preocupat de sine, mai egoist, mai hedonist. Iar societatea hrăneşte din plin această tendinţă a omului modern. În cele din urmă, este posibil ca familia să dispară. Nu cred că mai sunt multe persoane care să aibă familie, în sensul tradiţional.
      Fericirea, de fapt, nu este de găsit. Omul este tot mai supus angoasei, deoarece, odată cu moartea zeilor, existenţa sa este tot mai greu de justificat sieşi. Începe să perceapă că pentru sine, în absenţa zeilor, nu este atât de important momentul morţii sau felul în care îşi trăieşte viaţa. Din acest motiv se şi afundă tot mai adesea în cotidian, preferând să fie preocupat de orice altceva, dar nu de moarte.

      Apreciat de 1 persoană

      • Irene zice:

        Mecanismul inteligenței și scopul ei par relativ simple. Te pot apară de tristețe. Îți formezi un spirit larg, în a cărui răceală poți conserva fericirea la infinit. Am citit undeva asta, da’ nu mai știu unde.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu ştiu ce să zic… Nu cred că inteligenţa aduce întotdeauna o raţiune rece cu sine, care să te protejeze de tristeţe. Tind să cred contrariul: cu cât gândirea este mai profundă, cu atât riscul de sufocare în durerea zădărniciei este mai mare. Mai degrabă, cei care aleg ştiinţa pură sunt astfel de spirite (reci, adică). Dar am constatat că oamenii de ştiinţă nu sunt chiar ceea ce par a fi: sunt, în realitate, spirite înguste, care se conformează rolului lor şi îşi dedică viaţa unei munci strict delimitate de criterii, reguli, canoane, interdicţii etc. Pe scurt, nişte unelte folositoare. Deşi mulţi dintre aceştia se consideră intelectuali, le lipseşte libertatea spiritului artistic, iar creaţia lor este, de fapt, doar constatare, observaţie, deducţie, inducţie, logică şi pragmatism. Nu-i putem compara, de pildă, pe Bourdieu şi Garcia Marquez. Ultimul este sublim, în timp ce primul este… util.

        Apreciază

  2. Irene zice:

    Oare ai putea să mă crezi că îți dau dreptate, că și eu cred contrariul? Totuși, ca și tine, cunosc excepții de intelectuali cărora nu le lipsește libertatea spiritul artistic. Dacă nu se și manifestă în sensul ăsta (pardon, există și excepții), habar nu am de ce. Pot cel mult să speculez.
    Acum că l-ai pomenit pe Bourdieu, nu o să mai comentez la teoriile artei, sau cel puțin nu cum intenționam.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      De ce te-ar împiedica menţionarea lui Bourdieu să comentezi aşa cum voiai?
      Poate ar trebui atunci să te avertizez că, legat de teoriile artei, am citit şi lucrări în domeniu de Tolstoi, Gombrich, Arnason şi Mansfield, Freedberg şi Jan de Vries sau Andrei Pop. Nu comentez arta neavizat, ci doar părtinitor; la fel ca alţii, aş zice.

      Apreciază

  3. Irene zice:

    Errata – libertatea spiritului artistic. Culmea este ca fac modificări, îmi afișează textul scris corect și… , în sfârșit, nu importă, îmi cer scuze pentru greșeala asta și cea anterioară.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Erorile scrisului în grabă nu sunt chiar importante. Şi nici nu observasem, citisem „spiritului”; mintea are obiceiul să citească cuvintele aşa cum trebuie să fie, nu cum sunt.

      Apreciază

  4. Irene zice:

    Mereu mă faci sa zâmbesc. Când am spus anterior neavizat, mă comparam cu cei cu adevărat avizați. Aici, poate sunt neavizata, dar nu din cauza lecturilor partial diferite, ci pentru ca nu o practic, din păcate. Sau esti de parere ca un critic de arta nu trebuie sa aiba talent de niciun fel, ce zic talent, hai mai bine indemanare?
    Apropo de indemanare, acum trei ani am pictat dupa XX ani de cand nu am mai avut o panza in fata (reavăn nici înainte prea des), ghici ce? Noaptea, da cea instelata, bine era un pachet de instrumente pentru tampiti, iarta-ma ca am utilizat cuvantul.
    Tolstoi ce, Gombrich ce? Bine, pot banui, dat vreau sa îmi spui tu.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Tolstoi – What is art, iar Gombrich – The story of art.
      Un critic de artă trebuie doar să se priceapă la artă şi la scris. Bănuiesc că are nevoie de ceva talent retoric, mai ales în vremurile noastre, pentru a descrie/argumenta opere care simbolizează… nimic.

      Apreciază

  5. Irene zice:

    Mulțumesc.
    Da, așa este.

    Apreciază

  6. ioana zice:

    Un comentariu care te indeamna la ignoranta , la refuzul cunoasterii care iata , deducem din textul de mai jos ca, ea ar putea chiar cauza nefericire pentru ca oricum la final , toti murim.
    Oare ce diferenta mai este intre oameni si animale? Pana si animalul mai este animat de sentimentul cunoasterii. Sigur ca un „robot „ar fi acela care ar refuza cunoastera , iar problema existentialitatii ar fi oricum de neabordat intru- cat un „robot ” are doar frica de moarte si atat.
    Din ce si cu ce se mai hraneste frumosul, sufletul, creatia mentala? Din ignoranta? Credeti ca omul de rand care se neaga pe el insusi , care-si neaga sinele , poate avea momente de fericire? Nu va putea sa inteleaga in schimb mai nimic din ceea ce i se intampla si va ajunge la moarte chel sufleteste si cu un mare DEGEABA in urma lui!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Suntem cu toții degeaba, până la urmă. Faptul că am fi pentru ”ceva”, asta este doar o aroganță cretină de-a intelectualilor, ceva ce-și șoptesc adesea înainte de culcare, pentru a-și justifica pretinsa superioritate asupra restului oamenilor. Dar într-o zi totul se va sfârși, inclusiv universul și intelectualii. Iar din viață nu luăm nimic cu noi, pentru că nu mai suntem… după viață. Totul este inutil. Și te înșeli amarnic, tocmai pentru că nu știi ce este fericirea: oamenii simpli pot fi extrem de fericiți, în ignoranța lor. Fericirea este o stare, în primul rând, să fii mulțumit cu sine, să poți trăi cu tine fără să-ți reproșezi ceva. Ce altceva este mai important decât asta? Crezi că tâmpiții nu pot fi așa? Ha-ha!
      Și cine a zis că ar fi vreo diferență între oameni și animale? Mă rog, este una: animalele sunt mai nobile decât oamenii, pentru că nu ucid de plăcere. Omenirea este o molimă îngrozitoare, un accident care va distruge chiar planeta pe care viețuiesc și pe care au văzut lumina zilei. Și fac asta știind exact ceea ce fac. Ce poate fi mai josnic decât asta? Superioritate? În ce anume? Crezi că atunci când planeta va deveni de nelocuit vor mai conta poeziile, tablourile, muzica sau tratatele științifice? Oamenii se vor întoarce atunci în mlaștina din care s-au târât și se vor mânca unii pe alții pentru a supraviețui. Du niște oameni pe o insulă pustie, doar cu apă, și vezi ce vor face. Se vor întinde pe pământ și vor aștepta moartea? Mă faci să râd. Se vor mânca între ei, ca niște animale nenorocite. Oamenii sunt animale; ei doar îmbracă această animalitate în haine frumoase și atât.

      Apreciază

  7. Iosif zice:

    Daca nu crezi în nimic,n-ai cum sa fii fericit !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s