Dialoguri cu un iepure

Lenea e păcatul meu cel mai mare. Sigur că da, se aude o voce din cuşcă, râzând. Mincinosule! Bine, dar e cel mai dulce. Ha-ha-ha! Încetează, iepure! Pretenţia intelectualităţii nu se menţine cu pierderea vremii citind Nabokov sau privind la filme. Nici măcar ascultând Rahmaninov. Munca, scrisul, cercetarea – acestea şi doar ele pot aduce eticheta dorită. Da, dar şi visată? Asta n-o mai ştiu; a trecut multă vreme de atunci. Să fiu sincer, probabil că nu. Ştim cu toţii ce zace în viscerele noastre. Nu-i aşa, Mamona?

Apropo de Nabokov… De ce îl urâm, stăpâne? Nu ştii, mititelule? Pentru că a putut scrie aşa, fără să îşi repete ideile de la o carte la alta. Iar din bruma noastră de lectură, putem spune că este cel mai talentat scriitor al tuturor veacurilor. Brumă, stăpâne? Doar anul ăsta ai citit 40 de cărţi. Crezi că asta e mult, micuţule? Alţii, altundeva, citesc fără oprire. Şi noi nu-i putem ajunge, ne lipseşte timpul; veşnicul şi mincinosul timp.

Da, dar Pamuk? Hmm… Ţi s-ar părea ciudat dacă ţi-aş spune că, pe alocuri, scrierile lui seamănă cu un capitol din Rege, damă, valet? Variaţiunile sale se simt că-s scrise de aceeaşi mână. Dar lui Nabokov parcă îi dictează muzele pe rând, iar ici-colo se amestecă ba o şoaptă a lui Tolstoi, ba a lui Petronius, ba a lui Platon şamd. Nu-i de mirare că-l urâm. Deşi n-a luat vreun Nobel ca alţii…

Şi iubirea, stăpâne…? Sau ai uitat ce ai scris pe antet? Nu eu am scris, mititelule; eu doar am preluat vorbele acelea de la un altul, mai talentat decât mine. Ce pot spune eu despre iubire? Oare nu vezi că şi eu mă sufoc, la fel ca tine, chinuit de zădărnicia noastră, de iminenţa nimicirii, de absenţa oricărei scăpări? Sau ai crezut că am dobândit deja înţelepciunea? Nu, micuţule, mai este mult până atunci; şi poate asta nu se va întâmpla vreodată.

Respiră, stăpâne. Dar nu m-am oprit vreo clipă, cu munca am însă unele probleme; cu cea care contează.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s