Roz

La bătrâneţe, viaţa destrăbălatului este una chinuitoare. Înconjurat de atâtea cărnuri roz, tari şi fragede, iar el să nu mai poată stârni cuiva poftele trupeşti care încă sălășluiesc într-însul, deşi în ultima vreme are unele dificultăţi în această privinţă. Desigur, asta se întâmpla înainte să apară pastilele miraculoase, despre care se spune că pot trezi patima şi într-un mort. Zvonuri, mai mult ca sigur. Nimeni nu s-a întors până acum din groapă.

Folosirea pastilelor roz sau verzi sau albastre (culoarea este mereu înşelătoare) este inutilă fără a oferi victimelor înainte un stimulent financiar. Ce femeie în deplinătatea facultăţilor sale mentale ar vrea să se lase atinsă de o astfel de fiinţă umană decrepită, de o fantomă care bântuie străzile în aşteptarea morţii? Cazuri patologice pot exista şi există, dar în astfel de lucruri, precum amorul trupesc, mai rar (!). Deşi ce reprezintă prostituţia decât suspendarea raţiunii şi murdărirea oricărei noţiuni de umanitate și, astfel, ceva patologic?

Avansul ştiinţei i-a oferit astfel desfrânatului posibilitatea de a se bucura de carnea mult visată până aproape de sfârşitul zilelor sale. Există o condiţie însă: să poată merge pe picioarele sale. Sau poate nu: perversitatea a atins noi culmi la începutul acestui mileniu roz şi pare să fie doar vârful aisbergului. (Ignorăm cu bună ştiinţă ameninţarea stindardului negru al celor care urlă din toţi rărunchii numele unui zeu fals, care pare a fi modelat după chipul lui Al-Lat. Deși oare nu este aceasta tot un fel de perversitate?)

Destrăbălatul nu ştie sau poate că nu-i pasă de pericolul care-l paşte alegând să trăiască cufundat în plăcerile carnale la o vârstă atât de înaintată: inima i se poate opri chiar în timpul. Se ştie că pastilele colorate fac minuni, dar nu învie morţii. Şi murind astfel, în braţele extazului, chiar dacă pare un vis împlinit pentru un desfrânat, se pierde şansa eternităţii care se naşte din posibilitatea de a muri în somn şi de a nu şti că ai murit, iar în ziua următoare, când soarele e sus pe cer, să te trezeşti şi să-ţi continui viaţa ca şi până atunci, neştiind că ai murit. Pe când, dacă mori în braţele unei târfe tinere, cu carnea tare, apetisantă şi roz, conştient fiind, ştiind că mori, simţi cum viaţa se scurge din tine, concomitent sau nu cu o ultimă mâzgă respingătoare, fapt cu totul neimportant în marea chestiune a eternităţii posibile, acum irosită pentru încă o bălăcire în propria animalitate.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s