Şi nu am apucat să văd lumina

O străfulgerare de lumină invizibilă şi totul începe. Mişcare. Boabe minuscule de materie încep să danseze în întuneric; fiecare are sarcina sa precisă. Şi ceva începe să crească.

“Ce voi fi, tată? Voi salva viaţa omului? Voi îmblânzi atomii? Voi zbura printre stele? Voi compune poezii care vor mişca şi cea mai împietrită inimă a omului? Voi scrie vorbe alambicate, înţelese doar de câţiva care-mi vor închina osanale? Sau poate vocea mea va fi precum a privighetorilor, încântând urechile şi sufletul omului?… Sau poate nu voi nimic din toate acestea şi doar voi fi, undeva, într-un colţ uitat de lume, bându-mi minţile şi înecându-mi plămânii cu fum de tutun, făcând degeaba umbră pământului. Ce voi fi, tată?”

Mişcarea imperceptibilă continuă. Forme prind contur şi acel ceva începe să semene cu altceva. O idee se naşte, în timp ce alta dispare în neant. Voci nedesluşite se aud, venind de dincolo de eterul întunecat. Totul este inform, necunoscut şi pulsează într-un ritm asurzitor. Dar ceva pândeşte dincolo de crepuscul. Se târăşte, venind dinspre lumină şi aducând veşti despre întuneric.

Rece. Atingerea respingătoare este rece, amintind de primul întuneric. Răuvoitoare. Nu este aici fără un scop: vrea să smulgă grămada de atomi din locul său călduţ. Prea repede. Durere. Fragmente sunt desprinse de ură. Frică. Al doilea întuneric se apropie. Deznădejde. Nu se va întâmpla. Niciodată.

“De ce, tată? Ştii că trebuia să spui doar un cuvânt. Doar un cuvânt, tată: nu. De ce, tată? De ce nu m-ai iubit?…

Şi nu am apucat să văd lumina…”

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Şi nu am apucat să văd lumina

  1. Irene zice:

    Să poți prelungi viața omului sau s-o salvezi e lucru mare. Poate vei îmblânzi atomii, cu siguranță vei zbura printre stele, scriind. Vorbe alambicate sau nu, dar cu tâlc. Osana, da, osanale nu. La filomelă m-am gandit si eu cand am vrut sa-ti scriu ”Într-o noapte fără stele”, dar trebuia să nu uit de șuriu. Particularitățile cu colțul de lume de unde le-ai luat?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.