De Valentine’s Day

Întreaga lume (şi când spun „lume”, sper că se înţelege că mă refer la partea central-nord-vestică a Europei şi la nordul Americii) mai are puţin şi se ţine de mâini cântând în cor: „să fim toleranţi şi să ne iubim”. A fi diferit în vremurile noastre, în pofida retoricii occidentale care susţine că a fi diferit este bine, înseamnă a fi rău. Şi ce este în neregulă cu a fi rău?

Ce este rău în faptul de a observa cu atenţie ce anume îl motivează pe cel de lângă tine, care sunt lucrurile care-l înspăimântă, care-i sunt slăbiciunile şi apoi să profiţi de asta, să te distrezi pedalând pe temerile acestuia, să râzi de slăbiciunile sale sau să pufneşti a dispreţ când acestea se arată la vedere, să-i distrugi metodic, dezinvolt şi fără remuşcări orice brumă de încredere în sine? Este asta atât de rău?

Ce este oare atât de rău să îţi bagi degetele în rana celuilalt şi să tragi de ea, să faci să curgă puţin sânge şi să simţi un fior tare plăcut pătrunzându-ţi în suflet, în timp ce celălalt urlă de durere? Te face asta un om rău sau doar unul cu gusturi diferite de cele ale majorităţii?

Lumea te va da la o parte, nu-ţi vor mai vorbi, te vor privi ca pe un inamic al iubirii, al bunei-înţelegeri, al toleranţei, al milei. Locul tău nu este printre ei, rău-făcătorule! Te hrăneşti cu durerea celorlalţi, eşti un monstru. Pleacă! Nu mă întreba pe mine unde, amăgitorule! Ştii prea bine unde.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s