Păsările

Cu mulţi ani în urmă, o căsuţă de păsări se înălţa lângă un bloc gri, care acum a devenit verde. Un bătrân îşi hrănea porumbeii cu mâna sa zbârcită, neavând altă bucurie de la ei decât să-i vadă zburând, înfoindu-şi penele colorate, luptându-se gălăgioşi pentru mâncare, aceasta din urmă părând a fi mereu insuficientă.

Bătrânul avea un fiu, dar acesta, aşa cum se întâmplă cu mulţi fii, nu-i călcase pe urme şi nu iubea păsările. După ce plecase din casa părintească, în rarele sale vizite, încă se mai mira de faptul că tatălui său nu-i ”trecuse” nebunia cu păsările.

Într-o zi, moartea i-a bătut bătrânului la uşă. Ţintuit într-un pat rece, acesta i-a cerut cu ultimele puteri fiului său să aibă grijă de porumbeii săi iubiţi. A repetat rugămintea: ”Promite-mi, fiule. Promite-mi că vei avea grijă de ei.” Iar fiul i-a răspuns: ”Îţi promit, tată.” Cuvinte ce au fost uitate la scurtă vreme după ce bătrânul a închis ochii, liniştit că păsările sale vor fi pe mâini bune.

Porumbeii au continuat să vină în fiecare zi la căsuţa lor din lemn. Dar nimeni nu mai venea să-i hrănească. Nu înţelegeau unde a dispărut bătrânul şi au plecat să-l caute. L-au căutat până când căsuţa lor neîngrijită s-a prăbuşit sub asaltul umezelii şi al mucegaiului şi au fost nevoiţi să-şi găsească refugiul pe blocurile cu patru etaje din jur.

Într-o zi, în căutarea lor, s-au oprit şi la geamul meu. Unul dintre ei m-a privit cu ochii lui frumoşi şi sperioşi şi m-a întrebat: ”Străine, l-ai văzut cumva pe tăicuţul nostru?” M-am mirat de întrebare şi i-am răspuns: ”Nu l-am văzut, pasăre frumoasă, dar dacă tot m-aţi vizitat, luaţi de mâncaţi nişte boabe de grâu.” Pasărea cu ochi frumoşi mi-a mulţumit şi şi-a chemat şi rudele mai timide să se bucure de masă. ”Să mai vii pe aici, pasăre frumoasă”, i-am zis. ”Vei găsi în fiecare dimineaţă ceva de mâncare.” Pasărea mi-a răspuns: ”Îţi mulţumesc, străinule. Voi veni, dar dacă îl vezi cumva pe tăicuţul nostru, să-i dai de veste că suntem orfani şi sărmani fără dânsul.” I-am zis atunci: ”O să-i spun, dacă-l văd, pasăre frumoasă. Dar până se întoarce dânsul, permite-mi să am eu grijă de voi, să nu mai fiţi orfani şi sărmani.” ”Îţi mulţumim, străine, dar îl aşteptăm pe tăicuţul nostru. Ştim că nu ne-ar fi abandonat şi credem că cineva îl ţine închis. Îl vom căuta mereu, deşi nu vom refuza bucatele tale, fiind sărmani şi orfani,”aşa mi-a răspuns pasărea cea frumoasă.

Au trecut ani de atunci. Iar într-o zi, acel porumbel care m-a întrebat demult dacă l-am văzut pe tăicuţul său, auzind pesemne chemarea acestuia, şi-a luat zborul şi s-a înălţat semeţ către soare, privindu-l încrezător cu ochii săi îmbătrâniţi, prăvălindu-se apoi din înaltul cerului în cântec de dor, de lacrimi şi de sânge, fără ca pământul, simţind acea lovitură surdă, să se cutremure de plâns, fără ca frunzişul copacilor din jur să se înfioare a părere de rău, fără ca inima neştiutoare a omului să se strângă de durere – numai o umbră veche a oftat prelung a jale, a moarte, a uitare.

Ochii săi frumoşi au rămas să mă bântuie în ochii urmaşilor săi, care mă privesc temători de dincolo de geam. Şi nu trece o zi fără ca aceştia să întrebe vrăbiile în zbor dacă nu l-au văzut cumva pe tăicuţul lor, dar nimeni nu pare să-i fi dat de urmă. Mie îmi spun ”străinul milostiv” şi continuă să vină în fiecare dimineaţă să mănânce boabele de grâu pe care le aşez la fereastra mea. Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă le-aş construi o căsuţă din lemn: oare peste vreo zece ani m-ar numi tăicuţul lor? Iar când aş pleca şi eu dincolo, m-ar căuta şi pe mine peste tot? Pentru că porumbeii nu ştiu că oamenii mor, ne cred un fel de zei nemuritori şi nu înțeleg unde plecăm şi de ce îi abandonăm.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Păsările

  1. aladina zice:

    trecerea pe aici e un raspuns.
    am raspuns si dincolo, unde mi-ai spus sa scriu.
    numai bine.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mă tem că nu ştiu despre ce vorbeşti. Eu nu ţi-am spus ceva pe undeva. 🙂
      PS: Altcineva ţi-a menţionat numele pe aici. Vezi articolul acesta: https://ragnarslife.wordpress.com/2015/08/29/insuportabil/

      Apreciază

      • aladina zice:

        asa o zapaceala prin cele identitati internaute:)…m-o zapacit. eu, una, mi-s doar una:). no, asa ca iarta-mi comentariul off topic de mai sus.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu-i problemă. Bănuiesc că se mai întâmplă. 🙂

        Apreciază

      • assabis zice:

        @all/ In urma denunturilor facute de cele doua doamne, Camelia si Aladina, gasesc de cuvinta sa ma predau si sa pledez vinovat, totul in speranta ca reputatia danselor va fi restabilita. Da, sunt un excroc sentimental. Rog sa se ia in considerare ca prejudiciul produs danselor va fi recuperat integral, sentimentele de care au fost pagubite in relatia cu mine vor fi trimise inapoi , post restant, in stare buna si pot fi folosite cu succes intr o alta relatie. Mult mai profunda.
        @ poppycock / mate, esti tare, omule, daca ai reusit sa obtii marturisiri complete de la cele doua doamne, Camelia si Aladina, fara tortura. Michiduta imi sopteste ca nu e adevarat, ca e doar un raspuns la intrebarea veche de peste 2500,de ani: de ce printre cei sapte intelepti ai Antichitatii nu se afla nicio femeie? Si nici in lista mai lunga a lui Plutarh? Te vad un tip inteligent, zi mi si mie cum deosebesti un viol de un act liber consimtit , doar prin declaratia femeii? Ca investigator , sigur stii..Altfel risti sa operezi nu cu criteriul adevarului , ci cu justificarea erorii.
        @ ragnar/ multam pentru gazduire. Parafrazandu ti avertismentul, assabis e peste tot

        Apreciază

      • Poppycock zice:

        Bre Dănuț,

        Tu nu ești peste tot, și slavă Domnului pentru neubicuitatea-ți. Dacă ești aici, e din cauză că vreuna dintre neinspiratele-ți aproape-țiitoare virtuale n-a putut să șază-n pace fără a te informa că ești pomenit p-ăst blog.
        Dar ce-ți asumi tu, mai exact? Te recunoști vinovat de ce anume? Și cum le salvezi celor două onoarea? Că mie-mi pare că mai rău le-o afunzi prin atare afirmație.
        Nimeni n-a strigat ”Viol!!!”, escrocule, dar una nu se mai sătura numindu-te nebun, în timp ce ailaltă preciza iar și iar că nu s-a lăsat vreo clipă convinsă de cuvintele-ți, oricât de bine le-ai fi mânuit, și că nu și-a dorit pentru vreun moment ceva cu tine.
        Mărturisirile celor două sunt departe de completitudine (poate pentru că nu vor să-și expună vulnerabilitățile), dar îndestulătoare pentru a-ți schița odiosul profil. Și nu mi-au parvenit cine știe ce probe incriminatoare, dar știm cu toții, chiar și în absența spovedaniei tale bășcălioase de mai sus (prin care nu vrei decât să te faci interesant), că ești indiscutabil vinovat. Și nu doar de cele ce-au transpărut aici, cel mai probabil.
        Dacă sugerezi că femeile-s niște nesăbuite cu limbi slobode, niște victime facile, niște manipulabile fără excepție, niște vaci numai bune de muls, plusez și-afirm fără perdea că unele-s de-a dreptul idioate, adesea în pofida unei inteligențe/culturi netăgăduibile. Iar tu pari să respiri pentru a o dovedi. Bravo!
        Nu știu ce sentimente crezi tu că mai poți returna, dar sigur timpul ce l-au ocupat nu se mai întoarce! Așa că te acuz: Hoțule! Violatorule! Criminalule!

        Apreciază

    • Poppycock zice:

      Dacă tot ne-a confundat, sper să fii tolerant cu acest ultim mesaj zadarnic ce i l-am scris Aladinei (a treia latură a unui triunghi cam dezolant) mai devreme. Ar fi păcat să-i fie folderul ei de spam unic receptor. După ce m-a informat că am primit bifă de spam (menționând cu mândrie că ea nu bârfeşte persoanele care au interacționat cu ea în scris, indiferent unde), i-am scris cam asta:

      Despre tine te-am și întrebat, speriato care vezi nebuni pretutindeni. Despre modul în care-ai ajuns să-l consideri şi pe Assabis nebun, despre motivul pentru care nu ai continuat comunicarea cu fascinant-vorbitorul, despre simptomele obsesiei pe care susții că o dezvoltase pentru tine, despre contextul în care ai aflat că are familie etc.
      Legat de felul în care mă ironizezi, păcat că nu-s mai mulți altruiști ca mine, chiar dacă nu mă pretind cel mai. De pildă, dacă ai fi și tu ceva mai altruistă, l-ai da-n vileag pe cel care pare să facă din (în)vrăj(b)irea femeilor pe bloguri un hobby nu tocmai inofensiv. Cel pe care (fără a-l bârfi, zici tu) îl numești nebun în mod neezitant şi repetat. Cel care se prea poate să-i fi jurat iubire Dia Mantinei (altă nebună, în opinia ta) în timp ce-și legăna plozii pe genunchi. Ție nu știu ce ți-o fi oferit, dar uite ce balamuc a reușit să declanșeze. N-ai vrea să le ferești pe alte potențiale victime (sau să le vindeci pe anterioarele) de farmecele înșelătoare ale Assabisului? Se pare că nu. Atunci bine, speriato de niște întrebări legitime. Plasează-mă-n spam și vezi-ți cu seninătate de-ale tale, deși nu cred că meritam asta.

      Apreciază

      • Ragnar zice:

        Te interzice lumea peste tot? Nu-i nimic: la mine poţi comenta în voie. 🙂
        Dar poate ar trebui să te preocupe mai puţin micuţii oameni şi vieţile lor efemere. Detaşarea de tot, inclusiv de omenesc, este secretul. Încearcă poezia sau vinul. De pildă, Omar Hayyam. Sau Pinot Noir de Murfatlar. Se spune că are efecte terapeutice nebănuite. Şi poezia. 🙂

        Apreciază

  2. Irene zice:

    Frumos! Dorul, lacrimile și sângele din amarul prezentului, zborul spre soare – sfârșitul de grație imaginativ, iar ciugulitul din palmă o pildă atât de felurită, încât nu mai știi dacă e realitate sau ficțiune.

    Apreciază

  3. Camelia zice:

    Eu îi doresc aladinei să nu îşi pună în gând că Dia Mantina ar fi o nebună, nu de alta, dar copiii şi nebunii spun mereu adevărul, iar Dia nu minte, şi aladina ştie că’i aşa, oricât ar vrea să mistifice nişte lucruri, şi îi doresc să stea chitic în tăcere, nu de alta, dar e mai bine aşa pentru ea, să fie stăpâna inexprimabilului, pentru că altfel s’ar putea să trezească răzvrătitoarea din mine ceea ce nu ar fi deloc indicat.

    Apreciază

  4. Poppycock zice:

    Mulțumesc pentru surprinzătoarea ospitalitate, stăpânitor de femei prin forță fizică (odată ce magia vorbelor s-a disipat). Şi nu pot spune că nu-ți apreciez recomandările, chiar dacă nu le voi putea urma. Pentru că:
    1. Dacă ne detaşăm de oamenii care ne-nconjoară, de tristețile, nevindecările, rătăcirile, temnițele lor autofabricate, dacă nu căutăm a răspândi lumină prin labirinturile-ntunecate în care unii, buimac-pribegitori, îşi caută companioni, dacă nu încercăm a dezorbi, despovăra şi dezrobi de câte ori avem ocazia cât de mică de-a o face, oare ce fel de oameni mai suntem noi înşine?
    2. Lichidul bahic nu mi-e sursă de savoare, ba şi mai puțin de alinare ori uitare.
    3. Poezia poate fi de tumult domolitoare, dar nihilismul lui Khayyam acum mai mult mă doare.
    P.S.: Reuşită postare, cu toate suspinele dintr-însa!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Drăguţă, nu îţi spuneai „Rapt” până acum? Ce faci, comentezi pe la alţii sub alte pseudonime şi apoi vii aici să-ţi verşi năduful tot sub acea identitate? Nu puteai să spui că eşti Rapt, ca să ne înţelegem?
      Şi nu, drăguţă, nu stăpânesc pe nimeni prin forţă fizică. Cine nu mă vrea e liberă să plece sau să vorbească desluşit şi să-mi arate uşa, după caz.
      Mulţumesc de ultimele cuvinte. Ce să zic, după cum ai început…

      Apreciat de 2 persoane

      • Rapt zice:

        Simpaticule (doar din vreme-n vreme), alternanțele astea atitudinal-dispoziționale pe care le tot manifeşti m-ar îngrijora un pic dacă mi-ar păsa de tine ca persoană. Din păcate (ale tale), îmi pasă mai mult de cele care pot oricând muri în mâinile tale, pentru vreo cvasi-inocentă ironie sau vreo tonalitate percepută deformat de către superexcitabilu-ți nerv cohlear. Dar asta nu-nseamnă că nu-ți respect şfichiul atotdespicător al minții. Nici nu gândeam că n-ai şti că-s tot Rapt, dar sub un alt nume. Puteam să-l folosesc pe cel vechi, însă era posibil, într-o primă etapă, să nu se lase cu-nțelegere din partea destinatarei mesajelor poppycockiene. Între timp, spre uşurarea tuturor, au aflat toate persoanele interesate, precum şi cele cărora n-ar trebui să le suscite prea mult interes chestiunea, că Rapt şi Poppycock îs totuna.
        Le doresc din suflet eliberabilelor tale să-şi dobândească libertatea în alt tărâm decât al morții, unde eşti oricând gata să le-mbrânceşti.
        Apropo de ultimele cuvinte, nu crezi că finalul e mai important decât începutul? La ce bun să-nceapă frumos un lucru, dacă se va încheia hidos? Pe când invers…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        De unde ştii tu drăguţă că ar putea cineva muri de mâinile mele? Eşti sigură că mă cunoşti aşa de bine?
        Să zicem că-i mai bine cum spui tu: să-nceapă urât şi să se termine frumos.
        N-ai pentru ce.

        Apreciază

  5. Camelia zice:

    Assabis, să-ţi lac o adresă la care să pot fi găsită, asta legat de treaba cu postrestantul? Uite că la asta nu mă gândisem, se lasă, dară, cu neprevăzutul, iar asta mă face stăpâna râsului fiziologic, cât despre eva al cărei nume mi-l alături, e caracterizată de contradicţia între aparenţă şi realitate, aşadar m-ar tenta o ironie, dar ce păcat că materialul nu e anonim ci în văzul tuturor.

    Apreciază

  6. Camelia zice:

    Am uitat să îţi doresc şi ţie mult curaj între tine şi peronul gării, asta despre stăpâna blogului care schimbă macazul cuvintelor, ştii tu care.

    Apreciază

  7. Camelia zice:

    Poppycock, iartă-l pe domnu’ de mai sus, că nu ştie ce spune, reputaţia mea e neştirbită, pentru că în afară de cuvinte, şi alea doar nişte, altceva nu mi-am împreunat cu el şi nici că mi’ar fi trecut vreodată prin gând.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      @ Camelia, Assabis, Aladina si Poppycock
      Drăgălaşilor, nu ar fi mai bine să vă faceţi un grup de yahoo sau ceva asemănător, dacă tot aveţi de vorbit între voi? Nu că mă deranjează prea mult faptul că v-aţi găsit aici loc de joacă, dar aşa aţi putea discuta în linişte, feriţi de ochii răi ai lumii.

      Apreciază

      • Rapt zice:

        Mersi pentru prietenoasa recomandare, stăpân al cutiei cu nisip (kinetic)! Dar iarăşi e una pe care n-aş avea motive s-o înfăptuiesc. Unicul meu mobil în discuțiile cu/despre cei trei a fost aflarea adevărului faptic privind deteriorarea subită şi aparent nejustificată a relațiilor lor, ce păreau mai mult decât cordiale până acum câteva luni. Se pare că cele două doamne (mai ales cea care-l numeşte cu nesaț nebun) sunt mai curând doritoare să-şi protejeze căderile şi să-l menajeze pe vrăjitorul în cuvinte decât să răspândească adevărul despre cam nefastele lor interacțiuni. Aşadar, neputând afla realitatea, alte discuții cu cei de mai sus mi-ar fi doar timp pierdut.
        Iar ochii răi ai lumii, spre osânda noastră, mă tem că sunt în fiecare dintre noi.
        Mulțumesc pentru găzduire şi sper să-mi ierți iritarea pricinuită.

        Apreciază

    • Rapt zice:

      Oricât de bine-venită ar fi precizarea că împreunările voastre nu au fost vreodată din sfera nonverbalului, personal, nu am ce-i ierta Assabisului. Vă las pe voi să-i dăruiți iertarea, ceea ce s-ar zice că ați făcut deja, de vreme ce abia prididiți furnizându-i, în timp real şi cu admirabilă precizie, şi cele mai futile detalii ale dialogurilor noastre în care el (nebunul/rătăcitorul debusolat/săltătorul din blog în blog) a fost pomenit. Ca să nu mai spun de amănuntele dispensabile privind coordonatele mele concrete, lucruri pe care voi nu mi le-ați dezvăluit despre pribeagul şi divers-concomitent-ireal-iubitorul Assabis, dar cu care ați găsit necesar să-l îmbogățiți pe învăluitor-cuvântător.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.