Susurătorii de cuvinte

Există nişte… indivizi (am vrut să spun, din greşeală, bărbaţi) care umblă pe căile virtuale şi împart damelor întâlnite în cale cuvinţele… potrivite, mieroase, unsuroase şi călduţe; 10% cuvintele lor, restul împrumutate, cu ghilimele de rigoare, inclusiv cu menţionarea editurii şi a anului apariţiei ediţiei princeps, de pe la Roca, Boca sau Cleopa. Iar proastele… mă scuzaţi, femeiuştile… adică, damele… mă rog, femeile, auzind… de fapt, citind cuvintele cu pricina, se cutremură de plăcere până în adâncul… rărunchilor. (Ce, aţi crezut că voi spune ceva obscen? Animalelor! Numai la… Acum chiar era să spun un cuvânt de-a dreptul neruşinat.)

„Da, el este, fără îndoială. Un ins atât de erudit, de simandicos, de binecrescut… Unde o fi fost până acum? Şi m-a ales tocmai pe mine. Da, pe mine.” Pe tine, drăgălaşo. Pe tine şi pe o altă duzină de proaste. Nu înţelegi, păpuşică? Îţi spune ceea ce ştie că vrei să auzi. Respectivul nene cunoaşte străfundurile sufletelor naive şi le toarnă ceea ce trebuie, pentru a obţine ceea ce îi trebuie lui. Are nevoie să-i fie gâdilat orgoliul, cucerind încă o proastă; nu este important dacă numai trupeşte ori spiritual, ori amândouă – victoria îl mai alimentează o vreme şi îi aduce surâsul pe buze, asta în timp ce ignoră decrepitudinea ce i se strecoară în trup.

Ce-mi pasă mie, băiete, de ce a spus Rilke sau Heidegger?! Ce-mi pasă mie de Leibniz sau de Fet?! Sau (blasfemie!) de Nietzsche?… Îţi place să-i îngâni? Cântă la altă masă, băiete, aici este, încă (măcar pentru următoarele două zile), masa mea! Ce anume din ceea ce ai văzut la mine ţi-a creat impresia că aş fi un ins paşnic? Sau nu ştiai oare că sunt eu cel de la care vrei să furi? Ei, drăguţule, acum ştii. Ce vei face mai departe?

De ce această foame de iubire, dragele mele? Şi, mai ales, de ce credeţi aproape tot ceea ce auziţi? Şi de ce trebuie să fie un concurs de înşirat vorbe frumoase? Nu vezi că am obosit? (Da, am trecut de la persoana a II-a plural la singular. Şi m-am adresat ba unui ins, ba unei dame, ba mai multor dame, ba, în general, femeilor. Sunt epuizat. Sau, cum a spus cineva, într-o stare alterată; nu sunt eu însumi. Dar cine sunt, atunci? Sunt el?) Ştii doar că eu nu lupt. Numai ex post facto reacţionez. Şi atunci o fac cu ură; eventual, condimentată cu planuri criminale. Desigur, ultimele nu sunt duse vreodată la îndeplinire. Te cred, stăpâne, că şi eu mint mult. Iepure, încetează! Dar să revenim…

Ce-i de făcut cu aceşti susurători de cuvinte? Ce se face, îndeobşte, cu şerpii veninoşi? Nu ştiu, sunt bătuţi cu cnutul până se îneacă în propriul sânge? Nu, stăpâne, li se zdrobeşte capul. Bine, dar cum să-l scoatem la lumină? Cum se scot la lumină şerpii, stăpâne? Le aşezi un iepure în faţa vizuinii? Stăpâne, protestez! De fapt… Bine, asta ar putea funcţiona.

Iar vocea din cuşcă spune: tic-tac, tic-tac, tic-tac… O singură oră rămasă până la sosirea nebuniei. Gura!

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Delirante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Susurătorii de cuvinte

  1. Irene zice:

    Am crezut ca e o farsa de 1 aprilie schimbatul citatului cu casa…m-a afectat…si cred si pe cei mai fideli cititori ai tai…
    E un blog foarte fain si e pacat…, imi e teama sa-mi duc gandul pana la capat… Daca as putea, as incerca sa te induplec sa-l schimbi la loc!

    Cred că nu m-am exprimat eu limpede si, poate asta a dat nastere unor interpretari. Poate pentru ca suntem aici, in spatiul virtual si parte pentru ca nu am obisnuita scrisului. Am facut o referire (in 31) la o lipsa de colaborare cu cineva, la munca, si la alterarea relatiilor in profesie datorita unor posibile glume deplasate pe care eu le-am tolerat. Am considerat ca fac bine daca trec cu vederea, de dragul ”progresului”. Sper ca nu ai inteles altceva. Chiar, ce ai inteles?
    E adevarat ca am facut niste presupuneri despre tine, care sunt sau nu adevarate, asta numai tu esti in masura sa stii. Sper ca nu te-am suparat cu asta! Indiferent daca da sau nu, imi pare sincer rau!

    Sa stii ca pe mine ma intereseaza ce spune Nietzsche et alii.

    Cat despre editia princeps si restul a fost destul de rau pentru mine, dar nu m-am suparat tocmai pentru ca ai dreptate, dar e ceva facut la comanda; si chiar daca nu-ti pasa, poate. De unde se mai poate deduce ca tu stii… lucruri, in timp ce eu le tatonez, desi mai corect ar fi sa spun ca merg pe nisipuri.

    Am o intrebare, ai apelat la un critic si asta-i motivul, sau ce se intampla?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mai întâi, vreau să-ţi explic de ce am introdus moderare pentru toate comentariile. Nu mai sunt foarte activ online în ultima vreme şi s-ar putea să apară comentarii de la o persoană sau de la mai multe, comentarii neavenite, pe care nu cred că le voi aproba, aşa că am fost nevoit să introduc toate comentariile la moderare.
      Nu este o farsă de 1 aprilie. Citatul s-a dus şi dus va rămâne. Aceasta este noua… direcţie a blogului.
      Şi dacă aş fi înţeles altceva, ce legătură ar avea asta cu… orice? Nu m-am supărat, pentru că nici nu ştiu despre ce presupuneri vorbeşti.
      Ei, şi pe mine mă interesează cuvintele lui Nietzsche, dar nu atât de mult încât să memorez cuvintele sale şi să debordez apoi de dorinţa să le împart prin lume.
      Nu, nu am apelat la un critic. Era doar o observaţie, cu legătură cu domnul E.A. Poe şi norocul său, respectiv nenorocul altora.

      Apreciază

  2. Irene zice:

    Dar intrebarea e ca o rasfrangere; si tot nu inteleg de ce, pesemne imi scapa ceva. Apreciez că mi-ai răspuns.

    Apreciază

  3. Irene zice:

    De ce ai schimbat directia (cum spui tu)?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Lucruri s-au întâmplat, în urma cărora iubirea a devenit doar un cuvânt.

      Apreciază

      • Irene zice:

        💖 ,, Nu cred în piedici puse de noroc/ Unirii sufletelor mari.
        Iubirea, iubirra nu-i ce face silei loc/
        Trădării răspunzând cu părăsirea”. ..

        Și da, am învățat sonete pe din afară, dar filosofie nu.

        Apreciază

  4. Irene zice:

    Continuarea e ca nu o schimba nici anii, nici tăișul clipelor fatale. Sau așa ar trebui sa fie. Deși au fost fractiuni de secunda când îmi venea un cuvânt desprins dintr -o piesa de-a lui Will – doomed. Da l-am închis în mine.

    Apreciază

  5. Irene zice:

    Nu ai observat ca intotdeauna ceilalti se prind mai repede ca pluteste ceva in „aer” decat cei doi? Vezi chiar si in filmul cu Deborah.
    Nu. Oare sunt mai multe obstacole decât înainte?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s