Da, doamnelor şi domnilor, Stavroghin există! Mă rog, nu putem spune că-i un Stavroghin per se, ci are doar unele dintre apucăturile acestuia. De fapt, doar una: damele. Şi nu mă refer la acel joc stupid. Un Stavroghin care însă nu-i nici nebun, nici suferind de nu ştiu ce remuşcări şi care a apucat să îmbătrânească în rele. Bănuit pe nedrept de donjuanism, deşi acela era doar un destrăbălat şi nu se sfia să recunoască asta, Stavroghin şi-a găsit un loc perfect unde să clameze profunzimi nebănuite, să arunce nade, mascate de covoare de flori, vorbe de filosofi şi poeţi şi să atragă damele neştiutoare spre el.
Lumea s-a schimbat radical. Un nou mediu de întâlnire între femei şi bărbaţi şi-a făcut simţită prezenţa în ultimii ani: internetul. Este şi locul pe unde bântuie Stavroghin al nostru, manifestând o preferinţă accentuată pentru wordpressiste. Adică, nu pot fi oricum: trebuie să aibă ceva în cap, altfel, dacă ar vrea doar fiorul carnal, ar merge la curve. El vrea să cucerească, să fie admirat, adorat şi chiar iubit de femei inteligente. Şi are un succes cu totul şi cu totul remarcabil. Explicaţia succesului său? Vorbele meşteşugite, un aer misterios şi evocarea unei adânci suferinţe din trecut. (Sună cunoscut? Da, metoda este veche, dar tot funcţionează.) Nu mai contează că are o „instrucţie nedesăvârşită în ce priveşte gramatica română, în ciuda culturii lui europene.” Cu o glumă sau o recunoaştere a lipsurilor sale, se poate trece peste. În faţa acestui arsenal bine pus la punct, cele mai multe domniţe cad pe spate mai ceva ca muştele înecate într-un borcan cu miere. Iar Stavroghin se hrăneşte cu iubirea lor, în vreme ce pustiul urlă pe dinăuntru, fără ca măcar el s-o ştie. Pentru că, ce poate fi mai frumos, mai delicios şi mai satisfăcător decât o femeie care te priveşte cu ochi mari, tandri şi rugători şi cu sclipirile iubirii în ei? S-o vezi aşa, prostită şi plină de speranţe, în timp ce tu ştii că peste scurtă vreme îţi vei lua zborul, nu este oare un sentiment îmbătător şi înălţător? Iar pe ea s-o laşi cu gândul că, de fapt, suferinţa ta vă stă în cale, că tu nu poţi iubi complet, desăvârşit, că totul este din vina ta, şi să te ierte dacă poate. Şi atunci ea ce face? Chiar asta face! Da, rămâne suspinând după tine şi îţi iartă purtarea de câine în călduri, tot ceea ce a fost înainte şi va fi după. Bine că prostia nu doare!
Acum, acestea fiind spuse, apare întrebarea supărătoare: cine să fiu eu, dacă dumnealui este Stavroghin? Să fiu oare prostul de Şatov, care-i gata să-şi primească nevasta trădătoare înapoi, ba chiar şi să-i crească plodul abia născut al lui Stavroghin, dar care-i împiedicat de o astfel de faptă prostească de vizita neanunţată a morţii? Sau poate oi fi tăntălăul de Mavriki Nikolaevici, care stă o noapte-ntreagă în parc, în ploaie, aşteptând, în timp ce logodnica sa se tăvăleşte cu Stavroghin? Sau să fiu beţivul de Lebeadkin, care-şi bate sora nebună, nevasta luată spre batjocură de Stavroghin? (Lebeadkin nu pot fi, pentru că Maria Timofeevna era sor’sa. Deşi… Sau nu.) Sau poate sunt superficialul şi mincinosul de Stepan Trofimovici, care răspunde la apelul celei pe care o iubeşte în taină şi-i gata să se-nsoare cu alta, cu Daria Pavlovna, prezumtivă purtătoare a unui alt plod de-al lui Stavroghin? Răspunsul meu este nu. Eu sunt un demon de altă natură, unul pe care Dostoievski nu l-a surprins în romanele sale.
Poftim?! Clevetitorilor! Eu, un alt fel de Stavroghin?! Resping această acuzaţie. Deşi… Poate că noua lume în care păşesc mă va duce într-acolo. Poate, de voi atinge şi eu jumătatea de secol, voi privi în urmă spre un trecut pavat cu femei. Sau poate că nu. Poate mor mai curând decât am crede. Nu putem şti. Tot ceea ce ştiu este că, înainte să plătesc obolul, pentru a fi trecut apa, câteva persoane vor răcni de groază la auzul numelui meu. Bine, poate doar două.
Care-i vedenia ce te bântuie, Stavroghin? Sau nu ai nici măcar scuza asta şi totul este doar senzualitate, bălăceală în cuvinte şi în carne? Să nu uităm cum a sfârşit Stavroghin… Iar mâna care leagă ştreangul nu trebuie să fie neapărat cea proprie – întotdeauna se pot găsi amatori de astfel de distracţii desuete.
Per aspera ad astra 
Aplauze! Vorbeşti ca şi cum l-ai cunoaşte personal pe Assăbel. Sau o fi de ajuns să nu fii proastă… Apropo de prostie bubuindă, oare tot îl mai informează vreunele de pe răboju-i wordpressist despre postările-ți în care-i recognoscibil? Încă nu m-am dumerit dacă ele consideră că-i prestează un valoros, quasi-duios serviciu ori dacă obțin din asta umila satisfacție de a-l lovi peste nas prin cuvintele altuia. Sincer, ai zis-o atât de bine, încât mi-ai economisit timpul unei cuprinzătoare înfierări a fustangiului virtual. De mea maxima culpa n-am vreme, poate mâine, deşi s-ar putea să nu mă rezum la a mea. Pe scurt: da, sunt o proastă, chiar dacă nu pot rivaliza cu proporțiile prostiei altora.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păpușă…
Ești sigură că este același personaj? Și, dacă este, cum de l-ai identificat atât de ușor? Să înțeleg că ai avut oarece… relații cu respectivul nene? Nu ești cam obraznică, în acest caz, să vii aici și mai ales să admiți ceea ce ai admis spre final? Crezi că rostirea adevărului te izbăvește în vreun fel?
Apropo, stilul tău de a vorbi/scrie îmi este destul de… cunoscut. Sau mă înșel, ”Nemo”? De asta mi-am și permis să îți vorbesc oarecum ireverențios.
ApreciazăApreciază
Ca să-nțelegi cum l-am recunoscut, iată ce-i scriam Luciei (mysoul244.wordpress.com) cu patru zile în urmă, la postarea „Vreau…”:
„Dacă-ți plac lucrurile directe şi limpezi, aşa cum afirmi mai sus, parsifal/Assabis ar trebui să-ţi repugne fără drept de apel.
Sunt una dintre cele pe care parsifal şi le-ar fi dorit victime amorezate fără speranță, gata să i se ofere cu trup şi suflet. Trist e că nu prin vorbele meşteşugite, exersate pe n femei înaintea mea, a reuşit să mi se facă drag. Practic, afecțiunea mea i s-a oferit benevol, fără a fi fost necesar vreun efort cuceritor din partea lui. I-am făcut loc în suflet nu grație, ci în pofida textelor, mereu aceleaşi (cu mici variații), folosite-ntru prostirea atâtor alte femei inteligente. Ştiam de ce-i capabil, bănuiam că lucrează pe mai multe fronturi simultan, dar, în virtutea a ceea ce credeam c-ascunde-n sine, mi-am permis să-l iubesc. Singura mea speranță era ca, măcar dintr-un anumit punct, să-nceapă a mi se-nfățişa în adevăr, abandonând paradigma atât de facilă a manipulării constante în vederea satisfacerii propriilor interese. Ceea ce mi-aş fi dorit nu s-a întâmplat vreodată, deşi ocazii i-am oferit nenumărate. În nopțile în care-mi declara cu patos că mă iubeşte, trecea şi pe la tine, pe blog, mai lansându-ți câte-o nadă (lucru ce se poate dovedi oricând prin mailurile ce mi le-a trimis). Habar n-am dacă discutați şi în privat, dacă aveți o relație virtuală sau reală, dacă a fost şi s-a-ncheiat deja (cel mai probabil, sub un pretext oarecare invocat de el), dacă lui îi este dedicat repetitivul tău „tim”. Dar „jta”-ul lui mă face să cred că presupunerile mele sunt corecte, cel puțin parţial.
Aflându-te sub greaua vrajă a iluziei ce se pricepe atât de bine s-o urzească, nu m-ar surprinde să primeşti spusele mele cu ostilitate, negându-le adevărul. Dar, oricât de incomodă ne-ar fi şi oricât ne-am dori-o minciună, realitatea nu poate fi respinsă pentru prea mult timp, în afara cazului în care dorim a deveni rezidenți permanenți ai tărâmului nebuniei.
El îți poate spune orice despre mine, are o abilitate uimitoare de a trunchia/cosmetiza adevărul în mod avantajos lui şi (aproape) credibil. Ce-ți spun eu este că nu-ți vreau răul, nu vreau să ți-l răpesc pe neprețuitul colecționar de Graaluri fără număr, al cărui spirit, în magnifica-i luxurianță, n-ar putea vreodată fi cuprins de-o cupă unică. Pe lângă noi două, se poate să se fi ocupat simultan şi de alte cuceribile (din virtual sau din viața-i reală). Apropo de asta, ție ce versiune ți-a oferit legat de starea sa civilă? Unele dintre bloggerițele ce i-au fost recent „iubite” (printre care se numără Aladina şi Dia Mantina) ştiu că e căsătorit şi are doi copii; altora le-a spus că are o relație neoficială, cu care nu-mparte domiciliul, ci se-ntâlneşte ocazional pentru conversație facilă şi gratificații sexuale.
Nu ştiu dacă ai impresia că ceea ce trăieşti cu el te face fericită. Personal, ce poate oferi Assabis găsesc diametral opus fericirii de orice tip. Dar, dacă vei alege să continui pe drumul acesta spre neant, îți doresc să fii puternică-n momentul în care nu vei mai putea nega faptul că aveam, în ce ți-am spus aici, dreptate. Ți-am scris aceste rânduri aşa cum aş fi vrut să-mi scrie mie vreuna dintre cele pe care le-o mai fi folosit înaintea noastră pentru a-şi lustrui mărețul ego, aruncându-le apoi ca pe nişte cârpe de unică folosință. Individul e într-atât de artist al manipulării, încât şi despărțirea e făcută-n termeni plini de duioşie dulce-amărui-nostalgică, aşa încât mereu rămâne vie o scânteie de speranță. El dă impresia că iubirea ce v-o poartă nu va înceta vreodată cu adevărat, în ciuda imposibilității zdrobitoare a concretizăriii ei pe termen lung (pentru motive mai mult sau mai puțin reale), ținându-vă astfel legate, la nivel emoțional, de el pe viață.
Eu îți doresc să fii iubită, respectată, fericită la modul real, nu să-ți pierzi vremea, lăsându-ți sufletul prădat de unul care nu-ți oferă decât un tablou al dragostei frumos pictat din seducătoare cuvinte. Culorile irezistibile ce-ți joacă-n fața ochilor sunt o biată iluzie. Sfâşie pânza, vezi golul ce-l ascunde şi fugi! Meriți ceva mai bun. Ce zic?! Meriți ceva! Parsifalul tău îți poate furniza doar nimicul, oricât de învăluit ar fi în fraze care-ți merg la suflet.
Mult noroc, Lucia! Sau alegere-nțeleaptă, mai degrabă! Deşi, dacă ar fi să mă iau după afirmațiile lui Assabis, tot ce ți-am scris e perfect inutil, căci între voi nu e absolut nimic.
P.S.: Într-o seară mi-a trimis – din greşeală, probabil – un mesaj care ți-era destinat: „Lucia, stii ca te iubesc si eu. Nu cred ca pot suporta un replay. Stii ca incercarea mea de a fi rational acum nu are decat rolul de a ne proteja. Iar ne vom pierde in gesturile noastre de iubire doar pentru a ne gasi neimplinirea la capat”. A-ncercat să mă convingă că e doar o invenție menită să mă pedepsească pentru că se simțise neglijat de către mine în cursul acelei seri, când îmi petrecusem peste o oră într-o convorbire telefonică. Dacă mi l-a expediat intenționat, aş zice că omu-i de-a dreptul malefic. Spre binele tău, sper că nu este el cel căruia nu mai oboseşti închinându-i ode. Iar dacă da, îți doresc să-ți înlături vălul de pe ochi. Doar dacă nu ți-e masochismul manieră existențială predilectă, bine’nțeles. Căci dacă te hrăneşti cu dureri, umilințe, respingeri, ne’mpliniri, Assabis pare a fi o alegere potrivită, iar eu nu pot decât să-ți doresc să obții, prin el, toată nefericirea ce ți-o cauți.
P.P.S.: Ce vârstă ai? Eu ți-aş fi dat sub trei decenii, el zice c-ai mai mult de patru.
Cu gânduri bune,
Nemo”
Desigur, destinatara mi-a ciuntit comentariul, reducându-l la trei rânduri, pe motiv că „era cam lung şi făcea referire la lucruri ce nu țineau nici de postare în sine şi nici de altceva”, deşi îmi mulțumeşte pentru el, apreciindu-l drept bine țintit şi foarte frumos punctat. Oare toate iubitoarele de Assabis (cu o notabilă excepție) or fi la fel de certate cu logica? Sau s-o punem pe seama iubirii obnubilante?
Fie-ți „tim”-ul (care, în mod dezolant de nesurprinzător, persistă) uşor, Lucico!
ApreciazăApreciază
Un mesaj adecvat tuturor celor implicați, aş zice.
ApreciazăApreciază
Iubită de-a lui Assabis, Dia Mantina? Cred că nu ştii ce vorbeşti, dragă Nemo, dar te-aş ruga să îţi stăpâneşti cuvintele. Iertare pentru intervenţie, Ragnar, deja mi-e lehamite de toată povestea asta, lehamite, aşa ca’n silă mai bine zis.
ApreciazăApreciază
Aşadar, când l-ai invitat la o-ntâlnire-n Bucureşti, pe la mijlocul lui aprilie, nu te anima nici pic de gând romantic?
ApreciazăApreciază
Ai nişte obsesii grele, crede-mă, vindecă-te de ele, şi nu, nu mă anima niciun gând romantic, poate legat de cel la care voi ajunge atunci.
ApreciazăApreciază
Ma chère presque amie virtuelle,
De ce ții morțiş să-mi redevii antipatică după ce te plasasem într-o categorie superioară? Desigur, alegerea-ți aparține, iar a doua oară nu voi mai flutura prima năframa păcii. Dacă te-ai văzut numită şi asta te-a inflamat, te asigur că n-am făcut-o cu intenție bârfitoare, ci pilduitoare. Oricum, reacția ta de respingere publică a Assabisului îmi pare olecuță ipocrită, de vreme ce păreți a continua comunicarea în privat, lucru de care eu, de exemplu, nu pot fi acuzată.
Îți mulțumesc pentru experta inventariere a obsesiilor mele, pe care le-oi fi şi cântărit cu o balanță de înaltă precizie, dar te asigur că prea grele nu-s, din moment ce o firavă ca mine le poate duce fără a fi zdrobită. Pe de altă parte, nu eu sunt cea care l-a vânat luni la rând pe Assăbel pe la domnițele pe care le bântuie prin wordpress. Şi tot nu mi-aş permite să numesc acea ființă obsedată.
ApreciazăApreciază
Dacă-l chemai la Bucureşti în calitate de amic, trebuie să fi fost o mare prietenie la mijloc. Nu de alta, dar el susține că la mai vechea şi prețioasa prietenie cu draga-ți Lora ai renunțat tocmai pentru a-l putea păstra în tihnă pe dumnealui în virtuala ori reala-ți existență. Lora nu-l prea înghițea, poate grație unei corecte intuiții în privința personajului, intuiție care, în cazul tău, oricât de abil psiholog te-ai socoti, era temporar absentă sau grav incapacitată. Ori fusese de-a dreptul sfărâmată de frumoasa prietenie (bine că n-am zis dragoste, că iar explodai!) ce-ți fusese cultivată-n suflet de către maestrul absolut al îmbrobodirii muierilor prin cuvinte onctuos-cântate.
Apropo de impresionantele dimensiuni ale nobilului sentiment ce-l nutreai pentru Assăbel, se pare că, după ce ai depăşit şocul produs de revelarea situației sale maritale, ai fi fost dispusă, în pofida admirabilei severități a codului tău moral, să-l accepți cu tot cu nevastă şi copii, doar că, din cine ştie ce motive (aladinice ori de altă natură), nu te-a mai considerat el o soluție viabilă. Desigur, nu-i exclus să fie o minciună prin care încearcă să te discrediteze, deşi am aflat deja că omului i se mai întâmplă să depună şi neminciuni pe tastatură, din moment ce nu ai negat că voiai să-l întâlneşti în capitală.
ApreciazăApreciază
Poţi să intervii cât vrei. Eu păzesc doar să nu se întreacă măsura. Câtă vreme nu se întâmplă asta, dialogul pe acest blog este liber.
ApreciazăApreciază
Cât despre rătăcitul ăla pe net, ce e greu de înţeles? Are un deficit de viaţă, i-a luat Dumnezeu minţile, trăieşte şi el cum poate, prin adjective, e de plâns, e suflet de bordel.
ApreciazăApreciază
Dacă-i un rătăcit demn de compasiune, greu de-nțeles îmi e de ce-l protejați, încurajându-i narcomania virtuală, în loc să-l expulzați din pseudoviața aceasta, determinându-l să se-ntoarcă spre existența-i reală, pe care s-o trăiască-n toată forța verbului, cu toate adverbele-mbogățitoare, savurând plenar splendoarea palpabilelor substantive; sau prin care, dacă nu poate mai mult, să-şi târâie zadarnic şi inofensiv pustia carcasă. Da, aceea pe care şi-o disimulează atât de apt pe net, înrobindu-şi prin vorbe atâtea suflete deja nefericite, a căror mâhnire nu face decât s-o adâncească.
ApreciazăApreciază
Dragă Nemo, faci multe presupuneri şi toate fără să ai vreun habar de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, asta legat de prietenia mea cu Lora, prietenie ce continuă să existe departe de ochii lumii, dar tu despre asta nu ai cum să ştii, nu’i aşa? În fine, amuză-te în continuare cu interpretări, se pare că ai aptitudine pentru asta, pentru a izola în contururi precise ceea ce îţi pare să fi fost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Despre mincinoşi/duplicitari/manipulatori, Camelie dragă, neputând cunoaşte adevărul, se poate întâmpla să mă distrez făcând supoziții ori interpretări, nu neg. Însă comentariul meu anterior e mai puțin despre bănuielile mele, el conținând cu precădere afirmațiile dragului tău neiubit referitoare la tine.
ApreciazăApreciază
Dia, draga mea Dia, Lora trebuie ca s-a dus, eu niciodata. Te iubesc dintotdeauna.
ApreciazăApreciază
Katia/Lora etc., n-ar fi mai bine să vă exprimați efuziunile sentimentale într-un loc mai prietenos, recte blogul țintei acestora?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
(nu, eu aici vreau.) recte dicis, „blogul” e aspect neglijabil in situatia data. Adio, Ragnar.
ApreciazăApreciază
De cine vorbeşti, de scumpul tău „iubit”, dragă xxx? Eu zic să pui povestea asta în cui, e a unei dragoste prea contrariate.
ApreciazăApreciază
Printr-o ciudată coincidență worpressiană (nu wordpressistă), acest comentariu ți-a intrat la spam și abia astăzi l-am descoperit, când mă pregăteam să golesc spamul. Forțele internetului lucrează în mod interesant, nu-i așa?
Drăguță… De ce-i știi numele? Pentru că, după știința mea, nu-l puteai afla decât dintr-un singur loc. Iar asta ar însemna ori că tu și nenea sunteți aceeași persoană (oricât de bizar ar părea asta – nebuni sunt cu duiumul), ori că aveți relații destul de strânse. Ultima variantă înseamnă că tu și respectivul nene ați comunicat despre ea, pe la spatele ei, cam nepermis de mult, aș zice, având în vedere vorbele rostite de dumnealui. Ceea ce-mi stârnește brusc o dorință irepresibilă de a afla dacă ochii sunt oglinda sufletului și alte alea, în cel puțin două cazuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vorbeşti de-o dragoste? A cui, dulceață, a ăluia cu care-ți râzi de cine ştie câte fraiere ce-i cad în mreje? (Ori, naiba ştie, te-oi amuza şi pe seama lui, nu doar pe socoteala celor pe care le păleşte-n moalele sufletului?)
Sau te referi la a mea? În acest caz, mărinimoasă deplângătoare a tuturor evelor ce-or fi avut de suferit în urma devastării assabiene (după cum te mărturisişi de curând lui Ragnar), te rog să-ți ții lacrimile crocodiliene pentru altele, căci sentimentu-mi pentru cel a cărui simplă menționare susțineai recent că te scârbeşte, nu putea fi contrariat, de vreme ce nu mi-am făcut vreo feciorelnică iluzie-n ceea ce-l priveşte. Dacă l-am iubit, nu a fost mulțumită mirajului în care-ncerca să mă-nvăluie, ci în pofida mârşăviilor de care-l ştiam/bănuiam capabil. Iar dacă nutream vreo speranță, aceea era să nu mai mintă, pur şi simplu, dar şi-asta fu mereu ținută-n frâu de neiertătoarea-mi rațiune. Ceea ce, între noi fie vorba, le mai doresc şi altora dintre tulburător de naivele sale victime, care au, din ce-nțeleg, cel puțin avantajul unui deceniu suplimentar de „coacere”-ntru experiență, judecată, poate chiar înțelepciune.
Mie, drăguță Cami, chiar îmi plânge inima pentru fiecare dintre acelea care-au privit în gol, crezând că văd iubirea cea sublimă, şi tot în gol privind au şi rămas, odată ce neputinciosu-n veritabila iubire, tristul şi deprimantul cavaler wordpressist, s-a-ndreptat galopând spre următoarea de scrijelit pe lunga, monotona-i listă. Şi m-ar bucura să nu li se mai adauge nici măcar una, lucru pe care-l şi demonstrez, nu doar clamez.
Întrebare: Este Camelia sau a fost măcar o dată un soi de codoaşă virtuală a etern flămândului Assabis? Ce trist ar fi…
ApreciazăApreciază
Un clasic assabelul-stavroghin, pe cit de neautentic pe atit de raspindit, simptomele sint des intilnite pe wordpress. Cu o gama larga de manifestari, de la efuziuni incepind cu „te iubesc” pina la „marita-te cu mine!”, tupeul si desconsideratia se adreseaza de la egal la egal fetelor inteligente, dar evident, nu suficient de inteligente daca un fals reuseste sa le convinga de „autenticitate”. Ia spune tu, Ragnar, de fapt ce vrea el, stavroghinul si se comporta dubios si iresponsabil? pe tine te-a bintuit vreodata ispita de a juca rolul asta? ce are, care-i problema lui? vine asa, hodoronc-tronc pe internet ca in cea mai fericita tara din lume si se cufunda in reverii, ba le mai si imparte in stinga si-n dreapta ca apoi sa dispara, lasind victime singure in mijlocul unui dezastru? cit de timpit e?
ApreciazăApreciază
Cam multă vorbărie după acel „adio”…
De ce mi-ar păsa ce vrea acel nene? Nu eu sunt vizat de dorinţele şi planurile sale.
Tâmpit nu e. Deloc chiar. Ştie exact ce să le susure damelor – lucrurile la care dânsele cad pe spate.
ApreciazăApreciază
multa vorbarie, adica in ton cu restul… pentru ca, vezi tu, nu ma asteptasem sa fiu ciupita de c*r in absenta, adica e inadmisibil ca voi, ‘telectualii, picati atit de jos, nu tu intr-atit de mult, ci altele… atita birfa… dar si tu.. in loc sa-mi urezi un calduros bun-revenit la ospiciu, aaa… la casa de sanatate…, ma faci sa ma simt cu totul si cu totul in plus, lucru pentru care… ei da, iti multumesc, chiar iti multumesc. te las…
ApreciazăApreciază
Nu-i vorba de a fi bine-venită sau nu – pur şi simplu nu te plac. Există în tine ceva care aduce a mahala, care mi-a displăcut întotdeauna. Chestie de gust.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei na, imi adaptez conduita dupa mediu. Nu am mereu margaritare de aruncat porcilor.
ApreciazăApreciază
Nu cred. Cred că asta ţi-e firea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drăguță neunificată şi cam necenzurată-ntr-ale ascuţitei limbi, cât de neadecvată mediului ți-o fi prezența-n acest „ospiciu”, odată ce te autoinvitaşi în el şi-ți petrecuşi atâtea ore scotocindu-i prin saloane, provocându-i pe cei care sălăşluiesc într-însele? Eu aş zice să te faci comodă-n patul din colț – da, cel cu vopseaua scorojită. Ai ratat litiul de seară, dar mâine intri prima la ECT.
Şi nu-ncercam să-ți ciupesc părțile cărnoase, ci-i administram, uzând de pitorescul şi schimbătoru-ți discurs, precum şi de afirmaţiile categorice ale Camelaşei (menite a mă pune la punct, dar vai, trist eşuate!), o lecțioară etern iubitei tale amice. Lecție pe care, cel puțin aparent, şi-a însuşit-o, căci nu după multă vreme declara pe blogu-i că drumurile vi s-au despărțit. Aş înclina să cred că n-a fost o minciună (chiar dacă am descoperit recent şi-n dumneaei o mare mincinoasă), de vreme ce nu pari a fi la curent cu atâtea lucruri ce i s-au petrecut dragei tale-n ultimele luni. Dacă v-ați continuat prietenia-n vremea asta, ți-aş sugera să-nveți din nerelația-i cu Assabis cum să comunici în manieră eficace cu înşelătoarea doamnă profesoară. Cei doi sunt, din ce se vede, foarte pricepuți în a-şi transmite prompt şi acurat informații oricât de vaste sau delicate. O fi Assăbelu’ o nevăstuică slinoasă, dar asta nu-nseamnă că nu te-ar putea învăța nişte lucruri utile. Nu degeaba i-o fi rămas Cameluţa intim fidelă chiar şi după atâtea publice stigmatizări.
Mă numeşti bârfitoare? Nu fac decât să răspund unor obraznice şi nejustificate intromisiuni ale unora sau altora prin ale mele inocente daraveri. Dacă vorbim de bârfă, cred că iubita-ţi Camelia a scris manualul despre ea. Apropo, poate-o-ntrebi cum şi de ce a aflat numele pe care i-l spusesem Assăbelului. Sau, mai interesant pentru tine, de ce perpetuează o asemenea relaţie confidenţială (nesănătoasă, dacă-mi vrei opinia) cu dubiosul individ.
Iar legat de binevoitoarele (fără-ndoială!), deşi cam prea familiarele îndemnuri ce i le trimite lui Ragnar în privat, anunţ-o pe Cami, întru pacificarea grijii ce-o manifestă, că Ragnar, spre deosebire de alţi masculi, pe care-o fi avut ea ocazia să-i cunoască mai îndeaproape ;), e departe de a fi genul digitabil.
ApreciazăApreciază
nu.
ApreciazăApreciază
ragnar, esti „nemo”? ragnar esti nemo.
ApreciazăApreciază
Bine, recunosc, eu sunt.
Sau poate te referi la sensul latin al cuvântului… Bine, probabil şi asta sunt.
Poate în privinţa asta ar trebui să te consulţi cu prietena ta, Camelia. Deşi a avut momente când şi ea a crezut că aş fi conversat cu ea pe blogul meu şi sub alt pseudonim (ceea ce este o absurditate, pentru că nu mă feresc să le dau peste nas celor care comentează aici, şi nu am astfel nevoie a mă ascunde sub o altă identitate), teoretic, până acum, ar fi trebuit să se prindă cine este Nemo et comp.
ApreciazăApreciază
Nu ma intereseaza, Ragnar, cine esti, sub ce si cite nume comentezi si te auto-comentezi, cum si cui te adresezi, cit plictis te bate si cit te chinuie demonii. Zilele trecute, intrasem dupa mult timp pe un blog, frecventabil la vremea lui, aflat intr-o tacere deplina acum. Am simtit un vag impuls sa vad cit de concordant mai e „aspiratorul de stele” cu perceptiile mele. Am clickuit, am vazut numele Cameliei, a devenit interesant, am citit comentariile si abia apoi postarea ta, mi-am vazut pomenit pseudonumele, am cautat sa vad daca exista antecedente, ce sa vezi, existau, e, ok, mi-am omorit citeva clipe in ultimele doua zile, raspunzind citorva comentarii care se refereau la mine. Dar pina aici. Nu e nimic interesant in a afla cine esti tu, cine-i assabis, cine-i nemo et co… Si asta pentru ca, pina acum, nu am inteles ca ati avea ceva benefic (cel putin pentru mine) de oferit. Atit de simplu, atit de necomplicat.
ApreciazăApreciază
Uitasem de așa-zisul tău creștinism. Tocmai pentru că din discursul tău public nu rezultă deloc asta, ci mai degrabă un ”creștinism după Vechiul Testament”. Nu se observă nici regula de aur, care, teoretic, ar trebui să fie sfântă pentru creștini, ”ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Sună cunoscut, drăguță? Bănuiesc că nu. Găsesc acest tip de creștinism drept o mare rușine pentru religia creștină. Există mult mai mult creștinism în decizia lui Socrate de a nu se apăra și de a muri pentru convingerile sale, decât în creștinii autodeclarați și care n-au legătură cu religia propovăduită de Iisus. Ce ar spune oare Fiul, Intelectul, Verbul, Logosul despre purtările acestui gen de creștini?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draguta, nu-ti bate capsoru’. Las’ pe mine.
ApreciazăApreciază
Dar chiar nu mă interesează persoana dumneavoastră; observam doar. Şi făceam asta pentru că, în viziunea mea, purtările creştinului, atât în interiorul sufletului, cât şi în exterior – în lume, trebuie să fie într-un perfect acord. Nu poţi să întorci celălalt obraz în interior şi să-i pălmuieşti pe ceilalţi în afara ta – asta este o absurditate. Asta nu este creştinism. Cine face asta n-a înţeles nimic din spiritul pacifist al creştinismului; n-a înţeles nimic din acea milă/caritate divină care trebuie să-l caracterizeze şi pe creştin. Nu ştie ce înseamnă bunătatea. Şi un astfel de om mă face să roşesc, gândindu-mă la atâţia martiri care au murit cu iubirea faţă de aproapele lor, faţă de ucigaşii lor, pe buze. Mă face să privesc în altă parte, numai ca să nu văd atâta dispreţ şi batjocură la adresa Fiului şi a învăţăturilor Sale. Pe mine, un ne-creştin…
PS: Oricum, tu eşti doar enervantă spre insuportabilă, altcineva era ţinta articolului meu şi ştii bine despre cine vorbesc.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
(Multumesc, asemenea. Daca eu nu ma amestec cu crestinismul, nu vad de ce m-ar amesteca altii. Pentru mine ramine idealul inalt de neatins. Atit. Se adreseaza oamenilor perfecti, eu sint umila si plina de defecte, traiesc la periferie, in mahala, nu te poti astepta la minuni de la mine. Nu intentionam sa-ti agresez spiritul fin prin prezenta, cer iertare, mimind crestinismul atitor martiri. Uite, acum ca vorbim, cred ca ti s-ar potrivi crestinismul. – asta ar fi un posibil raspuns, primul gind care mi-a venit) Al doilea gind: Chiar cer iertare ca am raspuns unor insignifiante provocari, framintari ale altora cu care nu am de a face.
ApreciazăApreciază
Consideră-te iertată, Katia dragă, cel puțin pentru răspunsurile date „provocărilor” mele. Cum văd că înțelegerea nu te-a cuprins, ți-o spun direct: acelea erau nu provocări, ci replici (poate cam creştineşti, în lumina unor reevaluări de dată recentă) oferite unor acostări neîntemeiate şi obraznic zumzăitoare, pe alocuri chiar grav ofensatoare. Ele nu-ți erau adresate, deci nu aşteptau vreun răspuns din partea-ți. Pentru indelicatețile ce le-ai comis odinioară pe-acest blog – pe care (apropo de eleganța, profunzimea sufletească şi judecata sănătoasă ce ți le arogi) văd că eşti oricând gata să le repeți – nădăjduiesc că Ragnar te-a răsplătit la vremea respectivă-n modul cuvenit. Iar dacă n-o fi făcut-o, aş spune că-i un creştin mai bun, într-adevăr, decât mulți care umblă-n van cu gura plină de „cuvântul Domnului”.
ApreciazăApreciază
Daca ii esti sotie lui Ragnar, regret cu atit mai mult orice cuvintel hain pe care i l-am adresat episodic, in cursul timpului. Iti multumesc, totodata, pentru marinimie.
ApreciazăApreciază
Eşti amuzantă. 🙂
Dar găsesc straniu faptul că nu te (mai) amesteci cu creştinismul. Nu demult erai ultragiată de anumite cuvinte ale mele împotriva cărţii sfinte a creştinilor şi adăugai prin dialogurile noastre sintagma „Dumnezeu a spus”… Erau nişte semne destul de clare de… creştinism. Ce se întâmplă, ţi-a trecut? Sunt doar curios…
Şi nu, mie nu mi s-ar potrivi creştinismul.
ApreciazăApreciază
Deloc. (Dar tentativa de ironie subtilă merită lăudată.)
P.S.: Poate afli de la Camelia, pe care a-nghițit-o, în zilele din urmă, o atipică silențiozitate, de ce refuză să ne privim în irisuri. Sau nu.
Eu zic că sigur nu e din laşitate. Tu, care o cunoşti mai bine, ce crezi?
ApreciazăApreciază
Cred, Nemo, in caz ca are vreo importanta acum, pentru tine, cred ca ar trebui sa ne linistim cu totii. Imi pare destul de serios ce s-a intimplat, ce se intimpla, desi as fi insistat ca blogosfera sa nu fie luata atit de in serios. Nu sint chiar atit de socata de aceste evenimente, cred ca sint frecvente, dar e uluitor cita amploare pot lua in anumite cazuri. Asa se petrec lucrurile cind capata o importanta si o greutate nefireasca pentru persoanele implicate. Nu pare ca s-a intimplat totul intr-o atmosfera neutra. Eu promit sa nu va mai deranjez chiar daca am intirziat impardonabil de mult pe aceste meleaguri. “There is a way to be good again” si cred ca asta presupune sa faci pace cu sine si cu ceilalti. O provocare – daca tot vad pretutindeni provocari – nu atit mentala, cit sufleteasca, (chiar daca sufletul e recunoscut ca nu isi respecta rigorile pe termen lung.) Acesta e ultimul meu comentariu pe acest blog, dinspre partea cu mine senin deplin.
ApreciazăApreciază
Nu ştiu de ce te incluzi printre aceia care ar trebui să se liniştească, draga mea, dar dacă simți că liniştea ți-e acut trebuitoare, ți-o doresc. În ceea ce mă priveşte, nu-i vorba de nelinişte, ci de-mplinirea unei promisiuni (spre deosebire de alți oameni de cuvânt, nu mi le fac uitate). Cât de serioase, importante ori apăsătoare fură de fapt lucrurile pentru „persoanele implicate”, asta o poate cel mai bine şti mintea care a conceput povestea, anticipându-i deplorabilele concluzii, care n-aveau decât să-i servească drept instrumente.
Eşti sigură că mie voiai să-mi spui că poți redeveni bun după ce-ai fost rău? Poate-ai greşit destinatarul. Iar pacea nu se poate realiza fără o strângere a mâinilor, ceea ce presupune prezența/dorința a cel puțin două părți, nu-i aşa? În plus, ea poate fi dobândită şi altfel decât… picând la pace.
Aşadar, Katia, să fie linişte/neutralitate/pace/bunătate (sau orice alte frumoase concepte), dar numai pentru cei care o merită şi-o pot susține-n fapte, nu doar în cuvântări sfătoase.
ApreciazăApreciază