Dragilor, bântuie pe aici nişte personaje, neinvitate şi neagreate de către mine, şi care au senzaţia că aş comenta pe propriul blog sub alte pseudonime, agresându-mi verbal cititorii (comentatorii) mai puţin amabili. Oricât de nebun aş părea, astfel de lucruri nu-mi stau în fire, iar acel impersonation care încalcă regulile WordPress se referă la cu totul altceva. Unul dintre aceşti cititori neinvitaţi m-a ameninţat inclusiv cu o plângere la WordPress, dacă mai recurg la „defăimarea” sa pe acest blog. Amuzant, nu-i aşa? Mai ales că eu nu menţionez pe nicăieri, în mod defăimător, blogul sau persoana dumneaei. Am avut însă, ocazional, o problemă cu comentariile adesea peiorative ale respectivei la adresa unui alt comentator. Iar aceste comentarii defăimătoare ale dânsei pot fi probate – sunt încă pe acest blog, cu data postării şi dovada că nu au fost editate de către mine. De asemenea, sunt la fel de vizibile şi comentariile depreciative ale unei alte persoane, prezumtivă prietenă de-a primei persoane.
Acestea fiind spuse, să menţionăm doar faptul că separarea corporală dintre mine şi toţi ceilalţi comentatori poate fi dovedită inclusiv într-un tribunal, fie şi acesta unul american. Am subliniat aceste lucruri, pentru cazul în care vreun administrator uşor pripit de la WordPress se gândeşte să dea curs unei eventuale solicitări, din partea persoanei menţionate mai sus, de suspendare a acestui blog. De asemenea, ţin să precizez faptul că am citit cu mare atenţie Terms of Service, iar materialele postate pe blogul meu nu se află în situaţia încălcării vreunui aspect al acestor termeni.
În cele din urmă, recomand tuturor persoanelor în cauză să încerce, dacă pot, să-mi evite blogul pe viitor. Oricum, adresele lor de e-mail, numele şi alte detalii au fost plasate la filtrul pentru moderare, iar eventualele comentarii ale acestor persoane vor apărea numai şi numai dacă voi considera că sunt… potrivite. Dar nu înţeleg: de ce intraţi aici şi mai şi comentaţi, dacă nu sunteţi binevenite? Oare asta nu este o formă de hărţuire? Înţelegeţi că prezenţa voastră virtuală pe blogul meu mă deranjează. Încercaţi să staţi departe de mine – nu vă vreau aici.
Per aspera ad astra 
Stimabilă Camelia/Dia Mantina/diamaantina,
În urma amenințării tale fără temei la adresa acestui blog, trebuie să-ți spun că pentru „defăimarea” (de când o fi adevărul defăimare?) la care faci referire în mailul trimis lui Ragnar în creierii nopții, doar tu eşti vinovată, cu oarece ajutor din partea dragului tău (neiubit!) Assabis/danutzul/parsifal/spin(oza) şi a prietenei tale Katia/Lora/Fotostefani. Tot ce am scris vreodată despre tine s-a bazat pe sau a reprodus cele afirmate de tine şi de amicii tăi, într-un cadru public. În paranteză fie spus, ar trebui, poate, să-l acuzi pe Assăbel de calomnierea onorabilei tale persoane, căci a mai declarat şi alte lucruri nedrăgălaşe despre tine (pe care nu le reproduc aici, ca să nu ai motiv a te simți defăimată) unei persoane complet necunoscute de pe net, cu care ştia că nu te afli-n relație de simpatie reciprocă, ceea ce, dacă mă-ntrebi pe mine, e echivalentul publicării respectivelor declarații neflatante referitoare la persoana-ți. Desigur, în urma încercării tale de a face cunoscut chiar pe acest blog numele pe care i-l spusesem Assabisului, dar nicicând ție, am înțeles că am beneficiat, din partea Dan Juanului grizonat de Ploieşti, de acelaşi tratament mişelesc-trădător-bârfitor. De ce ai dori să continui o relație – nu doar amicală, ci şi marcată de intime confidențe! – cu un asemenea individ, recunosc, mă depăşeşte. Poate mă ajuți tu să înțeleg. Sau nu.
Ca să-ți mărturisesc ceva ce e posibil să nu fi aflat încă (nici tu, nici aiuritorul de femei, nici unul de la celălalt), am vrut să fac acel nume public cu ceva timp în urmă, tocmai pentru a vă feri – pe tine, pe altele asemeni ție, nemotivat vexate de stilu-mi stingheritor de onest, precum şi pe frumosul caracter care-i Assabis – de infama tentație a răspândirii sale prin www ori a folosirii lui drept un dureros de nemeritat (de către oricare dintre voi) atu. Dar titularul blogului s-a opus, sub motiv că nu e cazul să mă fac mai vulnerabilă decât devenisem deja în urma interacțiunilor cu Assăbel (pentru care nu exclud să fii in mare parte responsabilă, autentică doamnă).
Revenind la insulte incontestabile versus defăimări închipuite, stimată doamnă profesoară, dacă ați uitat deja, recitiți comentariile de la „Insuportabil”, pe ăst blog, pentru a vă-mprospăta memoria în privința celor pe care mi le-ați tot adresat, aici sau pe blogul dumneavoastră. Preferata mea rămâne „o cretină de psihopată”, pentru care vă mulțumesc şi pe această cale, fără a vă amenința, însă, cu închiderea blogului; şi chiar fără a vă dori, dacă puteți concepe aşa ceva, să vi se facă țăndări vreo posesiune. Deh, oi fi un suflet mai mare şi mai înțelegător cu micimea umană, oricât aş condamna-o…
P.S.: Vezi că urmează să-i trimit un mail cunoştinței noastre comune, dragul tău/detestabilul meu Assabis. Sau crezi că ar fi mai comod pentru voi să zic aici ce am de zis, ca să vă cruț efortul forwardării? Fii pe fază!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar crezi că este necesar să mai continui discuţia în van cu aceste persoane?
ApreciazăApreciază
Sigur că nu e necesar, şi n-aş numi-o chiar discuție. Însă, deşi nu sunt, în sensul formal, profesoară, n-am vreo plăcere observându-i pe oameni orbecăind prin ceață, dimpotrivă – oricând îi văd pierduți în beznă, nu doar că nu mă-ncearcă dorința de a-i afunda mai rău, ci tind chiar să le ofer o mână-ntru elucidare. Poate pentru că, spre deosebire de Lucia lui Assabis, de pildă, mie-mi plac realmente limpezimile. Sau contururile precise, cum ar zice Cami, suspect de netransparenta prietenă a Katiei, care, din ce-am putut constata recent, îmi face impresia c-ar savura mai intens umblatul cu fofârlica decât rostirea frustă a adevărului eliberator. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că mă-ndoiesc vreo clipă de voluptatea cu care-a tastat şi lansat în eter acel „XXXXX” (edit by Ragnar), după ce-l dobândise, ea ştie pe ce căi, de la onorabilul Assabis. Da, acelaşi individ ce se pretinde om de cuvânt şi care mă asigura, în urmă cu doar câteva săptămâni, de toată admirația lui. Asta după ce-mi garantase, desigur, că nu-şi amestecă femeile, oricâte ar fi fost sau ar mai fi, ci fiecare-i cu „sertarul” ei. De emfaticele-i declarații de iubire nu mai amintesc, căci mă îneacă râsul.
ApreciazăApreciază
Pentru Irene:
Întrucât „tppb”-ul cu care se-ncheie de la un timp efuziunile bloggeristice ale Luciei (mysoul244.wordpress.com) ți-a stârnit curiozitatea, iar emitenta sa răspunde melceşte întrebărilor tale privind semnificația acronimului, încerc să te lămuresc eu, care dețin, în mod nefericit, oareşice informații suplimentare.
Cel mai probabil, „tppb” ține locul sintagmei „te pup pe botic”, pe care Assabis o folosea şi-n dialogul cu mine, acum mai puțin de o lună, în timp ce ne vrăjea în paralel pe mine şi pe Lucia, poate şi pe altele. Pentru detalii, o poți contacta oricând pe Camelia, tandra confidentă a insalubrității fascinantului personaj. Desigur, tot ea este aceea care-l prigonea, nu cu multă vreme-n urmă, de mama focului pe individ prin www, desființându-l. Şi nu doar pe el, ci şi pe biata-i victimă, Aladina, care, sub asaltul acid al vorbelor degradante ce i le adresa Camelia-n public şi-n privat, a găsit necesar, pentru a se pune la adăpost, să-şi şteargă blogul.
Pentru Camelia:
Îți arăți pe undeva nedumerirea în privința patimii ce mi-o susciți. Chiar ți-o fi greu să înțelegi de ce-mi revolți stomacul, Camelio? Prin toate cele de mai sus şi (doar tu ştii precis) prin câte altele.
ApreciazăApreciază
Tot pentru Irene:
S-ar zice, văzându-ți cel mai recent comentariu de pe mysoul244.wordpress.com, că ai reuşit, în mai puțin de o zi, de când îşi exprima ea rigida neînțelegere asupra interesului arătat de tine, să-i devii Luciei un soi de amică. Bravo! Mă bucur să fiu punte între oameni, oricât de inconsecvenți ar fi ei şi oricât de îndoielnice le-ar fi interacțiunile.
ApreciazăApreciază
Iti mulțumesc foarte frumos pentru atenția cu care mi-ai scris. Inconsecventa nu este ceva ce mă caracterizează, însă.
Am presupus ce înseamnă, dar botic e un cuvânt ce îmi displace și am vrut să ştiu sigur. Sigur că apreciez anumite scrieri. Literații sunt cei care ar trebui să deosebească un stil de altul, însă și cei aleși se mai înșeală, iar accesul la informații private poate fi deconcertant.
ApreciazăApreciază
Dacă-mi scriseşi dincolo de-ndestulătorul „mulțumesc”, ți-aş mulțumi la rându-mi să m-ajuți să înțeleg vreo două lucruri:
1. Ce scrieri zici că apreciezi, pe ale Luciei?
2. Eşti dintre literați?
3. Vorbeşti de propriu-ți eşec în discernerea stilurilor? Ale cui stiluri?
4. În ce fel sunt deconcertante informațiile private? Personal, le-aş fi considerat lămuritoare.
5. Care mesaj al Luciei te-a făcut să doreşti a-i trimite „o ceaşcă de cafea, în fața unor flori pe o carte”? Unul privat?
6. Ce semnifică „mpifc”?
(Bine, sunt cel puțin şase lucruri, dar sper să nu fii copleşită.)
ApreciazăApreciază
E ciudat sa iti raspund si sa scriu pentru Nemo, dar iti raspund:
1. Scrierile de aici. Apoi mai sunt si ale altora, inclusiv de pe mysoul244.
2. Prefer sa nu raspund.
3. Vorbeam in general, nu ma refeream la o persoana anume. Nu am incercat in niciun fel sa aflu cine e cine, poate nici nu e posibil, exceptie fiind Ragnar.
4. Da, lămuritoare cand cunosti persoana. Daca nu, faramele de suflet se rescriu.
5. Am o ceasca identica, la propriu. Nu am primit mesaje in particular.
6. mai putina iubire fara cafea (sau cu totul altceva, ca si pttb ptt bleeding etc).
Si chiar ma simt obosita.
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău pentru oboseala ce-o resimți. Sper că nu e cauzată de întrebările mele. Îți mulțumesc pentru răspunsuri, dintre care unele-s neaşteptat de amuzante, deşi mă-ndoiesc că e vreo legătură între tppb-ul Luciei şi trombochinază.
Aş mai avea trei întrebări (bine, spre patru), la care poți să nu răspunzi, desigur, nefiindu-mi în vreun fel datoare.
1. De ce-i ciudat să-i scrii lui Nemo?
2. Ai încercat să afli cine-i Ragnar? Ai reuşit?
3. Despre ce abc rimat – posibilă concesie – vorbeşti pe mysoul244?
ApreciazăApreciază
Tie, Nemo
1. La ce te-ai gandit cand ti-ai ales numele? Nu trebuie sa-mi raspunzi, dar gandindu-te la raspuns, nu o sa te mai miri ca-mi pare ciudat.
2. Da, pentru scurt timp, mai exact cam o zi (atunci cand imi spunea Ragnar ca nu-i place mamei fotografia…), dupa care am renuntat, si nu i-ar fi placut (zic asta in cazul in care ar fi posibila eroarea). Inainte chiar de asta, nu am cautat prin buzunare, caiete, notite…ale altcuiva ever. Si nici nu as intelege ca cineva sa-mi faca mie asta. (Ma intreb daca un admin. are acces la tot, cum asigura protejarea datelor priv. Daca stie el si nu pastreaza confid.(illeg..), atunci mai stiu si altii, prin altii insemnand chiar oricine). Imi cer scuze ca am utilizat prescurtari improprii, dar am motivele mele.
Am reusit sa aflu ceea ce a vrut sa stiu si chiar mai mult. Mult mai putin decat cine este, dar suficient cat sa-mi fac o idee despre cum scrie si care-i sunt preocuparile si gandurile. Indeajuns cat sa-mi suscite interesul.
3. Multumesc pentru interes si …continuarea cu rima.
ApreciazăApreciază
Nemo, cele bune si aprecieri sincere pentru curajul tau de a-mi transmite …o anumita ipostaza.
ApreciazăApreciază
Irene,
Îți mărturisesc că de puține ori înțeleg sensul vorbelor tale sau prăpastia ce se cască-ntre ce-ai fost întrebată și răspunsul oferit de tine. Nu știu dac-așa ești, ori dacă-ncerci aici să te-nvălui într-un protector mister. Sau de vină mi-o fi vreo deficiență cognitivă? Se prea poate.
1. Pseudonimul era potrivit momentului/situației. Și nu-i deloc ciudat să vorbești cu nimeni, ba chiar facilitează, în opinia mea, rostirea unor neelegante adevăruri.
2. Ce crezi c-a vrut Ragnar să știi despre el? Ce ai aflat în plus?
3. Nu de puține ori mi-ai creat senzația că percepi scrieri de-ale lui Ragnar ca fiindu-ți adresate. M-am înșelat?
4. Dacă are vreo importanță, acum trei zile îți sesizasem ”buna dispoziție” și-ți apreciam cu atât mai mult umorul.
5. Continuarea cu rima? Sunt în ceață. Despre ce vorbești, tot despre abc-ul Luciei, în privința căruia nu m-ai lămurit deloc? (Şi n-am chef să-i caut pe blog.)
6. Ce ipostază am avut curajul de-a-ți transmite?
Interesantă ești, fără-ndoială.
ApreciazăApreciază
Nemo,
Nu e vorba de nicio deficiență cognitivă, de nicio parte. Si, si. Si ca sa nu se mai caste o prapastie: nu-mi place sa ma dezvalui. Mai iute eu sunt cea care descopar, nu invers.
1. Da, e adevarat, anonimatul faciliteaza rostirea unor lucruri.
2. Să zicem că a vrut ce spune autorul. Nu e nimic in plus aici. Cat despre ce ar fi putut el scapa in plus, tin pentru mine.
3. Da, pentru ca J., desi poate fi intrupata…, ma face sa ma gandesc la filmul ”I still dream of Jeannie”. Ceea ce inseamna ca este si despre mine, deci nu te-ai inselat.
4. Evident ca are importanta, de aceea am amanat raspunsul. Iti multumesc, probabil ca daca ti-as fi spus toate variantele, chiar ai fi ras. Sau poate nu, cine stie?
5. Zice asa mesajul :
Multumesc pentru interes, fie el de neinteles, care inseamna una din doua, ori
Sa fie el de neinteles!, ori
Desi e de neinteles (mă intreb pentru cine oare? ).
Abc, e luat dintr-un alt comentariu de pe net, nu de pe mysoul 244.
6. Entuziasta cum sunt (aa, stai e ceva vreme de cand entuziasmul meu tot da sa scada si eu nu si nu!), am vrut sa zic iar o vorba mai mare decat mine (nu degeaba m-a apostrofat Ragnar atunci, cu trancanitul), dar iti spun in ăst fel: faptul ca nu e nimic batut in cuie. Si mai departe, fiecare se poate gandi la ce doreste. Un cui salveaza o potcoava, o potcoava salveaza un cal (proverb turcesc) ș. a.
Ultima propozitie m-a pus pe ganduri. ”Fara-ndoiala” mi-a adus in urechi o voce si ceva vag cunoscut, zic vag pentru ca inca nu stiu ce si cum.
ApreciazăApreciază
Sunt curios… Ce vrea să semnifice asta: „…ma face sa ma gandesc la filmul ”I still dream of Jeannie”. Ceea ce inseamna ca este si despre mine…”?
Apoi, atunci când i te adresezi lui „Nemo”, cu cine crezi că stai de vorbă? Nu sunt eu, mai spun asta o dată. 🙂 Îţi dau un pont: este cineva de a cărei existenţă pari să te îndoieşti. Bine, n-ai fi singura. Dar există.
ApreciazăApreciază
Repet întrebarea:
Ce ipostază ți-am transmis şi de ce crezi că a implicat curaj?
ApreciazăApreciază
Ai început să mă imiți (cu acel ”repet întrebarea”)? Doar vezi că unele persoane ne confundă…
ApreciazăApreciază
Ce înseamnă „E ciudat sa iti raspund si sa scriu pentru Nemo”? Ai început cumva să suspectezi şi tu că Nemo şi cu mine am fi aceeaşi persoană? Şi tu, Irene?…
Reiterez: nu am comentat, nu comentez şi nu voi comenta vreodată pe acest blog sub alt pseudonim. Îmi asum propriile opinii, convingeri şi principii sub acest pseudonim: Ragnar. Şi atât.
ApreciazăApreciază
Ragnar, azi in zi de sarbatoare am vrut sa stau linistita. Chiar daca m-am dat pe net, nu aveam de gand sa scriu niciun rand. Nu am suspectat ca sunteti aceeasi persoana. Bine m-am intrebat cine e, cine sunt toti blogerii de aici de care eu habar nu am. Da zi si tu, nu e ciudat sa scriu
Catre Nemo? – regret Nemo,
cand sunt abatuta, am un umor involuntar si lumea din jur rade si se bucura, nemaiputand sa sesizeze sau sa fie interesata de ”voia mea buna”. Sa stii, ca si dk ar vreodata cazul, nu cred ca as spune sau sugera vreo masca.
Si tu, Irene – vorba ta ma bucura enorm, am sesizat un licar mic-mic de simpatie in bezna mare …aaa…de afara. Si stii cum ar fi sa-ti spun pe numele adevarat, orice, sa vorbim despre orice si sa-ti spun pe nume? Numele tau. Ar fi o mica magie, …Ragnar. S-ar lega povestile altfel atunci. Si timpul ar curge altfel. Ramai cu bine.
ApreciazăApreciază
Numele meu real nu este unul care să-mi placă prea mult, de asta am şi ales acest pseudonim. Desigur, la acea vreme habar n-aveam că History îl va resuscita pe Lodbrok, iar Ragnar va deveni atât de… prozaic. Bine, era şi înainte, dar acum…
Mă bucur însă că nu crezi absurditatea că aş comenta pe aici sub diverse pseudonime, enunţată de diverse persoane. De altfel, era şi un gând supărător – faptul că sunt indiscernabil de o altă persoană. Asta îmi strica pretenţia de unicitate.
ApreciazăApreciază
Nu era vorba de îndoială aici, ci de faptul că ori a comentat ori a fost prezentă și inainte. Sau așa am simțit eu.
ApreciazăApreciază
Parcă spuneai că: „J., deşi poate fi întrupată”… Ori asta înseamnă îndoială. Iar acum spui că ai simţit că a comentat sau a fost prezentă. Ceva nu este suficient de desluşit aici.
Repet întrebarea: cu cine crezi că stai de vorbă, atunci când vorbeşti cu „Nemo”?
ApreciazăApreciază
Bine, atunci o să caut și o să-ți răspund.
ApreciazăApreciază
Punctul 6 din raspunsul meu catre Nemo vine in apararea mea, in paranteza facand referire la apostrofarea ta, adica vorbind despre tine, Ragnar, la persoana a III-a, sg.
ApreciazăApreciază
Nu înţeleg despre ce vorbeşti. Şi nici despre ce apostrofare de-a mea…
ApreciazăApreciază
Te rog frumos, fii bun, uita-te mai sus la raspunsul meu catre Nemo, la punctul 6.
Nu m-ai apostrofat deloc, am spus-o cu simpatie vis-a-vis o scriere a ta legata de trancanit…cu alte cuvinte ti-am dat dreptate.
ApreciazăApreciază
M-am uitat. Tot nu înţeleg. Întrebarea mea era: cu cine crezi că stai de vorbă, atunci când vorbeşti cu „Nemo”? În ce fel îmi răspunde punctul 6 către Nemo la asta?
ApreciazăApreciază
Cu Nemo. Nu stiu cine este Nemo. Imi cer sa iti spun eu cine e? De unde crezi ca pot sti? Am spus ca la punctul 6 ma adresam lui Nemo, spunandu-i ca nu degeaba tu m-ai tachinat (nu conteaza acum daca si pentru ce o faceai, sigur cu bune intentii). Vorbind cu ea despre tine, se subintelege ca nu cred ca sunteti unul si acelasi, nici macar de acelasi sex.
ApreciazăApreciază
Mă rog, faptul că suntem persoane diferite cred că era deja clar până acum. Sau ar fi trebuit să fie. Te întrebam dacă ştii cine este Nemo, deoarece îşi menţionează singură numele într-un comentariu adresat altcuiva, iar de acolo s-ar fi putut trage anumite concluzii cu privire la incorporabilitatea sau corporabilitatea unei alte persoane.
ApreciazăApreciază
Mi-ai spus ca J. exista si ti-am raspuns ceva de genu so J. is alive…Asa ca…? Vorba unei anonime, doar nu aveti pretentia sa citesc toata cartea…Du-ti te rog, gandul pana la capat.
ApreciazăApreciază
Ei, cred c-ai înţeles destul de bine cine este „Nemo” şi de ce beneficiază de… protecţie pe blogul meu. Straniu sau nu, dar mă aşteptam ca o persoană interesată de ceea ce se întâmplă prin/cu blogul meu să citească, dacă nu toată cartea, cel puţin capitolele esenţiale. Se pare că m-am înşelat.
ApreciazăApreciază
Haida-de, doar nu crezi că nu am citit tot, pe nerăsuflate aş spune, aproape tot ce ai scris!?
ApreciazăApreciază
Detectez oare o urmă de nervozitate? Limbajul tău din această seară nu pare a fi cel obişnuit. Presupun că ai citit, aşa cum spui; nu aş avea de unde să ştiu asta cu certitudine. Dar mai presupun că nu ai acordat atenţie comentariilor, pentru că de acolo te puteai lămuri cu privire la cine este „Nemo”. Conexiunile nu sunt greu de făcut.
Nu era un reproş; nici nu am pretenţia să fiu citit integral – probabil unele lucruri spuse de mine pot fi găsite de alţii drept plictisitoare. Doar am crezut, nu ştiu din ce motiv, că tu ai fi putut citi mai mult decât alţii, inclusiv comentariile altor cititori. Atâta tot. Iar din acele comentarii ai fi aflat răspunsul la întrebarea mea.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, Ragnar, si imi pare nespus de rau si pentru limbaj si pentru irascibilitate. Am rosit la propriu. Te rog frumos sa ma ierti!
ApreciazăApreciază
Este în regulă, nu m-am supărat – observam doar.
ApreciazăApreciază
Apropo de (ne)lămuriri, i-am scris Luciei la postarea ei „fiindcă.”. În mod previzibil, n-a publicat mai mult de şase cuvinte din mesajul meu. Iată cum arăta el înaintea cenzurii:
„Indispensabilă precizare! E mai bine să nu-i trezeşti suspiciuni Assăbelului. Părea, cel puțin cu mine, destul de posesiv. Lucru de-nțeles, dat fiind faptul că el priveşte sufletele feminine ca pe o marfă. Nu ştiu dacă ți-o fi făcut vreodată asemenea mărturisiri oneste, dar eu am avut şansa câtorva momente de nedisimulare, pe vremea când nu ştia că-s femeie, deci încă nu avea pentru ce îmbrăca pelerina magică a seducătorului.
Tot nu mi-ai spus ce vârstă ai. Încerc, prin asta, să verific una dintre afirmațiile lui privind criteriile selectării wordpressistelor asupra cărora-şi revarsă repetitiv-irezistibilul şarm virtual. Mie mi-a zis c-aş fi din cale-afară de tânără, îți vine să crezi?”
După ce mi-am văzut comentariul ciocârtit, i-am mai scris următoarele:
„Probleme cu transparența, iubitoare a clarității? Decât să-mi ciunteşti comentariile, mai bine le-ai lăsa nepublicate. Făcând asta, mă obligi să le prezint altundeva – ragnarslife.wordpress.com – în integralitatea lor. Bine, de data asta avuşi măcar decența de a nu mai încerca vreo ridicolă justificare a mutilării vorbelor mele. Tchüss!”
ApreciazăApreciază
Irene,
E amuzantă-ncetineala răspunsurilor ce mi le oferi, comparativ cu promptitudinea şi strania amiciție manifestate în cele spuse Luciei, de exemplu. De viteza cu care îi replici lui Ragnar nu mă simt lezată, ştiind deja că dumnealui îți e feblețe.
Punctul 6, la care-l tot trimiți pe Ragnar, e şi obiectul curiozității mele. Explică, te-aş ruga, de ce J. este asociată în mintea-ți cu „I still dream of Jeannie” şi conform cărei logici asta înseamnă că scrisele Ragnarului sunt şi despre tine. Mulțumesc.
Interesant ar fi şi ce mare vorbă ai fi rostit de nu te-ai fi temut de apostrofări ragnariene.
Cât despre cuie, îți apreciez sinceritatea şi-ți mulțumesc pentru hohotele stârnite. Din „filosofia” lui Nemo (spontană, neturcească) ți-aş răspunde că, deşi puține lucruri sunt bătute-n cuie in aeternum, există şi-unele care nu vor fi vreodată. Sau că poți scoate aproape orice cui, dar nu oricare altul se va potrivi-n golul rămas.
Despre căluți, potcoviți sau ba, numai de bine, cu mențiunea că pe unii e mai sigur să-i admiri de la distanță, nefiind prea agreabili at close quarters.
Te-aş mai întreba despre sursa abc-ului de care tot vorbirăm, dar nu pari dornică să mi-o indici.
ApreciazăApreciază
Nu-i deloc amuzantă încetineala răspunsurilor mele și îmi cer scuze. Doar ca atunci când te aștepți ca cineva să-ți răspundă cumsecade, mi se pare normal să nu te pripești cu răspunsul. Dacă Ragnar mi-a spus ce mi-a spus, încă o dată, înseamnă că scuzele față de tine sunt încă pe atâta față de cele adresate lui (nu zic indoite), nu?
ApreciazăApreciază
Te aşteptai să-ți răspund cumsecade? Te temeai, totuşi (de ce?), că n-o voi face, de aceea ți-ai amânat reacțiile? Şi cum a fost răspunsul meu?
Ce ți-a spus Ragnar (încă o dată)? Şi de ce mi-ai datora deodată scuze? De datorat, nu socotesc că-mi datorezi ceva, dar niște răspunsuri limpezi întrebărilor pe care ți le-am adresat pe aici m-ar bucura.
ApreciazăApreciază
Cumsecade însemna să îți răspund cât mai bine eu, nu tu. Răspunsurile sunt aiurea plasate, ca atare am făcut o observație legată de ordonarea lor.
ApreciazăApreciază
Daca J. este Jameelah Erreinua, atunci poate fi vorba și despre mine, de ce mi-am imaginat aşa ceva, habar nu am, numai voi știți. Dacă e sa ma refer la filmul cu Jeannie, atunci am greșit, e blondă, dar în imaginația mea poate avea orice culoare a părului. În concluzie, nu are nicio logică să spun cä e despre mine nici măcar fiind vorba de o ficțiune
ApreciazăApreciază
Noi ştim de ce ți-ai imaginat tu anumite lucruri? De unde să ştim? Şi cine suntem „noi”?
ApreciazăApreciază
Ragnar știe. Îmi cer scuze că te-am asociat lui, el fiind unicul autor.
ApreciazăApreciază
De fapt, nu știu.
ApreciazăApreciază
Ragnar ştie? De unde? Iar dacă doar el ştie, pentru ce ai folosit pluralul? M-ai asociat lui? Când, unde, cum? Şi de ce-ți ceri scuze pentru această asociere?
ApreciazăApreciază
Pai dacă asocierea e interpretată de mine după cum spui eronat, de ce miri că îmi cer scuze?
ApreciazăApreciază
Orice vorbă ar putea fi desființată uşor de aprostrofările lui Ragnar, după cum bine ştii.
Asta cu cuiele prefer să o sar, întrucât consider că ai intrepretat- o într-un anumit context, puțin favorabil mie.
La penultimul paragraf, las – o așa, te rog, pentru că sunt sigură că există minus de informație, probabil din parte-mi.
ApreciazăApreciază
De fapt, nu văd de ce ar trebui să aibă apostrofările lui o asemenea forță demolatoare. Vorbele mele, cel puțin, nu s-au lăsat vreodată intimidate, cu atât mai puțin desființate.
Am interpretat cuiele într-un context nefavorabil ție? Cum aşa? Ajută-mă să le interpretez corect, te rog – doar tu poți face asta.
ApreciazăApreciază
De ce nu apare răspuns după fiecare scriere, ci mai curând apreciază? Nu că sunt, dar unii se bucură de clemență. Cuiele proverbiale te duc cu gândul la ceva ce pot salva, la un ansamblu.
ApreciazăApreciază
Oamenii nu prea comentează pe aici, așa cum observa cineva. Dar nici n-au făcut-o cu prea mult aplomb vreodată, cu vreo câteva excepții. Și n-aș zice că unii se bucură de clemență: dacă nu spun nimic, ce le-aș putea face? Totuși, cine anume se bucură de clemență?
Da, J. este Jameelah Erreinua aka. Jeannie.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, vorbele tale nu s-au lăsat intimidate, dar cine şi-ar dori asta?
ApreciazăApreciază
Nu ştiu de ce-s mai multe like-uri decât răspunsuri, dar mi-ar plăcea să-ți aflu părerea asupra chestiunii. Şi despre ce răspuns vorbeşti, din partea cui?
Cine se bucură de clemență (în mod nemeritat, pari a sugera)?
Care ar fi ansamblul de salvat prin cuiele proverbiale?
ApreciazăApreciază
Cine şi-ar dori ce anume?
ApreciazăApreciază
Replica asta cu ce le-aş putea face îi aparține Lenei.
ApreciazăApreciază
Ragnar, mă frământă ce ai spus, așa că mă retrag. Noapte bună!
ApreciazăApreciază
Observ că avem un fel de dialog al surzilor… Abia când am intrat de pe telefon, nelogat, am înţeles ce voiai să spui cu „De ce nu apare răspuns după fiecare scriere, ci mai curând apreciază?” Eu am interpretat altfel, deoarece eu nu răspund la comentarii din interfaţa publică a blogului, nevăzând aşadar cum arată grafica în ceea ce priveşte postarea comentariilor; eu răspund direct din panoul de control/comentarii şi sunt singurul care pot răspunde la un anumit comentariu, altfel setările permit gruparea pe cel mult trei niveluri de răspunsuri. Aş putea să adaug mai multe niveluri, dar s-ar ajunge ca un comentariu să aibă un cuvânt pe rând sau ceva de genul acesta, către nivelurile de final.
Ce anume te frământă, din ce am spus eu, de te-ai retras?
ApreciazăApreciază
Aici văd că ai interpretat, cu totul altfel decât am zis eu. Ce vrei să spui cu fraza cu admiratul de la distanță?
Bine, dacă lumea îmi dă puțin credit, asta mi se datorează numai mie?! O fi. Dar nu are deloc să îi dau cu presupusul.
ApreciazăApreciază
Errata, nu are rost…
ApreciazăApreciază
Lumea îți dă (prea) puțin credit? Care lume? Şi sub ce aspect te consideri insuficient creditată?
În ce privință nu are rost să faci presupuneri?
Ca să-ți răspund, deşi nu te consider tocmai vrednică de explicații, căci nu mi-ai oferit niciun răspuns edificator la ce te-am întrebat până acum: nu tot ce poate părea dezirabil privit din depărtare (sau oi fi-nțeles eu greşit, tu nedorindu-ți-l, de fapt, pe Ragnar?) îşi va menține atractivitatea şi-n imediata proximitate (oare vei susține că i-ai fost deja aproape, inclusiv spațial?), asta ziceam legat de căluț. Oricât de splendid exemplar l-ai considera admirându-l în poze ori cu binoclul, odată ce eşti lângă el, nu-i exclus să-ți zboare dinții cu o lovitură de copită; sau să-ți umple de balegă frumos lustruiții pantofi; sau să-ți crape capul de-ncerci să-i fii jocheu. Sper că am fost îndeajuns de plastică pentru a nu te mai lăsa cu semne de-ntrebare.
Îți mulțumesc pentru nerăspunsuri, Irene, şi-ți doresc (ca şi altora cu care am schimbat vorbe scrise aici ori altundeva) limpezime, căci n-ai făcut decât să-mi întăreşti, deşi speram contrariul, senzația că pribegeşti prin neguri.
ApreciazăApreciază
Drăguţă, poate unii oameni nu ştiu să se poarte cu caii. Un domn mort şi simpatic spunea, pe când era viu, că, dintre animalele inutile, care doar mănâncă şi nu fac nimic (asta era prin curţile americanilor cu pretenţii), caii sunt cele mai rele animale, pentru că nu uită şi nu iartă, şi nici nu au delicateţea câinilor, de a se prosti şi a se gudura pentru un dumicat de pâine – chipurile, uite: facem ceva pentru mâncarea asta. Unii cai, după ce le-ai făcut ceva, te ţin minte şi, cu prima ocazie, îţi ard una peste fluierul piciorului şi continuă să se poarte mai departe de parcă nu s-a întâmplat nimic: este doar revanşa binemeritată.
ApreciazăApreciază
Lumea. Nu cred că mi-am ascuns minusurile, dimpotrivă. Iar văzând lumea așa cum este (”și ca dânsa suntem noi”, nu?) ce rost are să pedalez pe asta? În nicio privință nu are rost să fac presupuneri. Dacă nu mă consideri vrednică e explicații, e sigur din pricină că nu voiam să supun comentariile vederii tuturor. În privința dorințelor mele, ele nu pot fi explicite decât pentru un număr foarte restrâns de oameni. Asta nu pentru că e scrisă în astrele mele, ci așa îmi doresc să fie, în ciuda faptului că am scris destul de mult aici.
Despre Ragnar de ce îți dai iar cu părerea în locul lui, deși înainte mă întrebai de ce te-am asociat lui? Și acum ca sa te lămuresc într-o singură privință și fă bine, oricât te-ar interesa – ție ți-ar plăcea, excluzând ostilitatea ta de acum (sper eu venită numai din nelămuritul meu aici) dacă mă simpatizezi să te duc într-o situație neclarificată? Zona asta este a mea acum, nu are legătură decât cu mine și, te rog, nu te apuca să speculezi pe tema asta. Am crezut că lucrurile sunt limpezi, dar nu sunt, dar nu e din vina mea. Și mie, în viața de zi cu zi, îmi plac lucrurile clare, probabil de-aia ți-am spus…ce ți-am spus. Și atunci de ce te pripești să-ți dai cu părerea despre inconsecvența mea?
Și chiar nu are nicio legătură cu Ragnar.
La asta cu căluțul nici măcar nici nu merită vreun
Nu l-am admirat pe Ragnar nici în poze, parca zicea ca nu are decat una, iar binoclu nu mai am. Și ce vrei să spui cu asta, că ar trebui să-mi cumpăr și să mă uit peste drum?
Nu mi-este teamă de Ragnar, deși poate să-mi facă mult rău. Și știi de ce nu-mi e teamă? Nu din cauza speranțelor mele puse în el, ci pentru că…aaa, mai bine nu spun. Și nu că nu-ți spun ție, ci pentru că sunt și alții.
Te asigur că ai fost extrem de plastică. Nu prea îmi place felul cum ai văzut tu lucrurile și nici felul cum le-ai descris, dar îți apreciez sinceritatea, așa că le trec pe ambele cu vederea, înțelegând că vrei să înlături daunele colaterale.
Pentru nerăspunsuri nu ai de ce să-mi mulțumești, iar pentru dorință îți mulțumesc eu.
Mult timp nu o să mai zac eu prin neguri, dar să știi, că sunt unii care au citit chiar de la început tot ce s-a scris, și cum nu cred în coincidențe, constrângerile care m-au dus spre un restrictiv închis, clar țin și de cititul altora aici. De aici o parte din oboseala resimtita. Asta-i tot ce pot adauga, si daca vii cu alte intrebari legate de asta, o sa consider că o faci deliberat si nu in folosul meu. Iar daca iti pasa de altii, iti pasa sigur …mai mult…
ApreciazăApreciază
Erată. Imi cer scuze pentru greseli.
R. 4, De explicații. R. 8 De mult timp aici. R. 20 niciun gând.
Dacă îl admir pe Ragnar, nu a fost în fotografii, nici în privitul cu binoclu.
ApreciazăApreciază
Iar imi răspund mie, ca în ecou. Azi a plouat cu gheață, apoi a venit soarele, pe urmă norii. Dar ploaia cu gheață, asta mi-a stăruit în minte azi. Nu m-am simțit bucuroasă ca după fiecare ploaie.
ApreciazăApreciază
Vorbesti de acelasi mare scriitor ce descria altundeva soarele rosu aprins, sau cum dimineata pulberea staruia ca o negura, sau furtunile de nisip pe drumul dezradacinatilor?
ApreciazăApreciază
Habar n-am. Cele spuse de tine nu-mi par a fi foarte identificabile – puteau fi spuse de mulţi alţii, mai ales partea cu soarele sau cu pulberea. Şi oricum, n-am citit decât o carte a respectivului: Casa cu coloane.
ApreciazăApreciază
Bine. Dar unde ți s-a părut că m-am guturat pe lângă tine? Sau pe langa altcineva? Și mai bine că nu ti-am trimis poze cu cai, mângâiați de mine.
Nu te lasa inselat, ştiu exact ce ai spus, evident ca-i vorba de lectia de morala. Dar am pornit de la cui – metoda americana a pașilor mărunți, sau nu, și am ajuns la proverbul turcesc. Nici nu vrei sa știi părerea mea legata de o anumita civilizație, evident părtinitoare.
ApreciazăApreciază
Vorbesc cumva în limba chineză? Am spus eu ceva despre tine, precum te-ai fi gudurat? Nici măcar nu vorbeam cu tine acolo, ci cu „Nemo”, şi era un exemplu, cu caii şi câinii, menit să-l înţeleagă doar ea.
Ce lectie de morală? Cui şi unde? Mă tem că, dacă eu nu vorbesc limba chineză, tu o cam faci, pentru că nu înţeleg adesea ce vrei să spui.
ApreciazăApreciază
Ragnar, când ai citit „Casa cu coloane”?
ApreciazăApreciază
Am dormit puțin ieri noapte, probabil asta este…chineza mea, îmi cer scuze că am înțeles anapoda. Noapte bună@
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău, dar de multe ori nu înţeleg ceea ce spui: ai o manieră destul de stranie, criptică i-aş spune, de exprimare.
ApreciazăApreciază
Bine, asa sa fie, voi reinvata sa scriu limpede.
ApreciazăApreciază
Daca ti s-a parut un dialog al surzilor, atunci cu siguranta, surda am fost eu. Acum trei zile, mă gândeam la faptul că J. e Jennie, nu stiu ce ar mai fi de adaugat sau de comentat.
ApreciazăApreciază
Dar nu era clar că J. este Jeannie? De ce ar pune capăt această dezvăluire (care nici măcar dezvăluire nu este) oricărei dorinţe de comentarii? Ce anume înseamnă Jeannie pentru tine? Sau, ca să spunem aşa, ce diferenţă vedeai tu între J. şi Jeannie?
Aici nu a plouat cu gheaţă astăzi. De fapt, abia dacă a picurat puţin, vreme de cinci minute.
ApreciazăApreciază
Dragă Ragnar,
Te rog să mă ierți că am amânat iar răspunsul. Dacă există vreo diferență între Jeannie și J., atunci e aceeași diferentă ca cea dintre Irene și I; trebuie să reconciliez cele două planuri – aerian și terestru. Sunt unii care le împacă pe ambele, in alt plan real cu uman.
Unde ești tu, asta vrei să -mi spui?
ApreciazăApreciază
Aerian şi terestru? Nu înţeleg…
Unde sunt? Te referi la oraş? Păi nu este clar că vorbim despre capitală? Cred că am şi menţionat, nu o singură dată.
ApreciazăApreciază
Sunt unele scrieri interesante la care nu ti-am raspuns, deși reflectasem asupra cestiunilor în discuție (de pilda cea cu timpul), dar nu îndeajuns, încropisem un răspuns, dar până să-ți trimit răspunsul, ai trecut la alta scriere.
Probabil ca la un moment dat, cand o sa-i revina vremea scrierii, o sa scriu liber, fara inhibitii.Deocamdata sunt preocupata de vremea turbulenta dinlauntru.
ApreciazăApreciază
Pentru Irene:
Nu mai lua lucrurile aşa literal, literato. Calul, pozele şi binoclul erau figuri de stil, desigur, ca şi excrementele pomenite.
Ar fi interesant de aflat motivul pentru care nu ți-e teamă de dumnealui, precum şi modul în care ți-ar putea face rău, dar nu mă aştept să-mi spui.
Mă bucur că eliberarea-ți dintre neguri e iminentă. Mi-ar plăcea să ştiu în ce manieră o vei înfăptui.
În ce privință mi-am dat (iar) cu părerea în locul lui Ragnar?
Faptul că mă asociezi subit cu el e destul de surprinzător, în condițiile în care o lungă perioadă te-ai comportat ca şi cum nu aş fi existat, nu crezi?
Te asigur că antipatică nu-mi eşti, motiv pentru care vorbele tale alambicate s-au şi bucurat atâta vreme de clemența mea, deşi pari a sugera într-un comentariu că ea nu se numără printre atributele-mi.
Mă poți găsi, departe de privirile inhibitoare ale cine ştie căror cititori de pe aici, la adresa nevmoral, pe yahoo.com.
Pe aia cu păsatul de alții („sigur… mai mult…”) iar n-am înțeles-o.
O singură întrebare precisă: ce vârstă ai? Sper să-mi răspunzi altfel decât a făcut-o suspect de circumspecta Lena. Sau Camelaşa cea lunecoasă, care se consideră un adversar redutabil în ringul cuvintelor, dar care a fugit schelălăind din calea-mi, odată epuizat meschinu-i arsenal denigrator-manipulator. Nu te văd şi nu te vreau inamic. But I do tend to give as good as I get, following a certain grace period.
ApreciazăApreciază
What means a certain grace period?
ApreciazăApreciază
Înseamnă că-mi temporizez reacțiile nefavorabile – oricât de justificate mi-ar părea la un moment dat – în aşteptarea unor evoluții ce le-ar putea face superflue.
ApreciazăApreciază
Voi găsi cumva timp sa-ți răspund.
ApreciazăApreciază
Din ciclul comentariilor trimise Lucillettei (mysoul244.wordpress.com), care au şanse minime să apară pe blogu-i, prezint azi trei. Primul este adresat lui „castanman”, al doilea este o replică la comentariul în care Lucia spune că nu e nicio supărare, ci doar distracție, iar al treilea tratează subiectul postării în cauză (cea din 12 mai, dedicată lui Sebastian).
„Tu eşti, Assăbică, pitit (în urma dezvăluirilor mele?) după înc-un pseudonim, ca un bărbat adevărat, dintr-o bucată, responsabil? Bravos! Ai nimerit-o bine pe Lucilletta, întrucât pare a avea o-nclinație naturală pentru dosirea mizeriei pe sub preşuri.”
„Dacă n-ar fi fost supărare, contradictorio, nu ai fi destinat folderului Trash toate posibilele comentarii ulterioare ale lui Sebastian, nu-i aşa?”
„Lucico, decât s-o iei ca pe-o ofensă, răspunzându-i lui Sebastian ca o acritură-nțepată-n orgoliul supraponderal, mai bine te-ai bucura creştineşte (învață şi tu câte ceva de la domnul Iosif!) că le stârneşti semenilor tăi asemenea reacții fiziologice benefice. Acum, când chestiunea a fost pusă în discuție, trebuie să-ți spun că şi asupra mea ai de multe ori acelaşi efect, dar n-am îndrăznit a ți-o mărturisi, fiind, în genere, o fire scrupulos de politicoasă. Dar râsul este bun, Lucico. Măcar atâta-nrâurire pozitivă să ai şi tu asupra lumii (de care-ți pasă prea puțin, după cum tot declari cu o stranie mândrie)…
P.S.: Mendre, nu meandre, hazlio!”
ApreciazăApreciază
Pentru Lucia (mysoul244.wordpress.com), în răspuns la postarea ce mi-o adresează, întrucât comentariul plasat acolo ar putea ajunge direct la gunoi:
Dragă Lucico,
Chiar dacă nu aşteptai un răspuns, politețea-mi caracteristică mă obligă să ți-l ofer, nevrând să te las vorbind singură.
Observ că n-ai înțeles nimic din ce am încercat să-ți transmit, lucru defel surprinzător, spre nenorocul tău. Mesajul tău către Sebastian nu e şi pentru mine, căci nimic din el nu mă descrie. Cum l-am iubit pe nefericitul năpăstuitor de wordpressiste (deja dureros de) neîmplinite, pe care le lasă într-o stare mai jalnică decât cea în care le-a găsit, nu am pretenția să poți înțelege. (Sau l-oi iubi şi tu într-un mod asemănător? Poemele-ți închinate stăruitor personajului cam asta par a indica. Ori oi fi doar una asemeni lui, căreia-i place să se joace cu vorbele mari, dar care nu simte mare lucru dincolo de emoționantele cuvinte aparent iubitoare? Eu sunt tocmai invers, drăguțo – poate asta te-o aduce mai aproape de-nțelegerea faptului că am fost capabilă să-l iubesc, în pofida vorbelor lui şi chiar alor mele.) Dar ai putea, sper, face efortul de a cuprinde cu mințişoara-ți faptul că ceea ce ți-am spus despre el a fost un avertisment ce dorea să te ferească de o tristețe similară celei pe care mi-a produs-o mie, nu o malițioasă/neîntemeiată otrăvire a delicatului tău suflețel (de cvadragenară cu deficit de amor) împotriva destoinicului şi devotatului personaj etern îndrăgostit de câte-o bloggeriță-n al cărei sân şuieră a pustiu vifornița. Da, ăsta cu prea multe nume pentru a mai merita încrederea oricărei muieri cu scaun la cap.
Legat de domnul Iosif, Lucio contradictorie, nu-ți sugeram să fii exact ca dumnealui (nici n-ai putea), ci să-ți însuşeşti unele trăsături frumoase ale caracterului său, căci, nu-i aşa, tu eşti aceea care pretindea p-acilea că orice om îți e superior măcar într-o privință, de la fiecare având câte ceva de învățat. Sau te-ai răzgândit de când ai scris acea postare?
Multă fericire cu Assăbelul/spin(oza)/castanman sau cum şi-o mai spune săptămâna asta, încercând să-şi îngroape dezonorantul trecut wordpressist, pentru a putea vâna în continuare biete credule care nu au habar de palmaresu-i dizgrațios! (Dar cele mai deplorabile-s acelea care-ntorc spatele, ferecându-şi văzul în fața adevărului ce le priveşte drept în ochi, nu crezi, Lucico?) Personal, nu l-aş mai vrea pe individ nici de-ar fi unicul mascul din galaxie, deci nu te frământa că ți l-aş putea smulge din brațele virtuale şi nu te flata închipuindu-ți c-ai fi ținta vreunei invidii.
În privința meandrelor, hotărăşte-te: m-am atacat sau mi-a fost sursă de satisfacție? E doar una dintre multiplele-ți erori, drăguțo, prima şi ultima ce voi fi încercat să ți-o corectez, căci nu pari genul capabil să primească paşnic (nu mai zic cu recunoştință) criticile care te-ar putea ajuta să evoluezi.
Îți mulțumesc pentru încă o doză sănătoasă de râs, fie el prilejuit de lucruri mici. Dacă n-ai remarcat până la astă vârstă, acelea mari nu prea au darul de-a ne isca râsul.
P.S.: Revin pe blogu-ți, ferventă apologetă a Assabisului, pentru că iraționalitatea umană mă fascinează. Te rog să mă ierți pentru neinspirata-mi tentativă de a ți-o-mpuțina! Va trebui să mă limitez, pare-se, la a mă distra pe seama-i. La-nceput m-a-ntristat, dar stric orzul pe gâşte.
ApreciazăApreciază
Asta i-aş spune Luciei la postarea ei cea mai recentă, „să fii suflet.”:
Immer vorwärts, Lucico! Fii pe pace, nu-ți cere nimeni să-ți însuşeşti nimic din ce nu ți se potriveşte, chiar dacă ai avea de câştigat făcând-o. Fii refractară, fii doar un suflet, fii emoție pură dacă nu poți/vrei accede la un nivel superior, unde rațiunea să țină frâiele, nu vreo emoție fără fundament, stârnită prin falsă reprezentare. Vorbind de emoții, însă, opinia mea (nu tocmai neavizată în privința MO-ului assabic) este că individului nu-i e vreodată suficientă emoția vreunui singur suflețel pescuit din WordPress, el fiind un avid colecționar de emoții cultivate – prin cuvinte (adesea împrumutate de la alții) atent selectate, precis țintite, dar pustii în fond – în peisajele aride (aprig însetate după un strop de fericire, în orice formă ar binevoi el să li se ofere, pe care nu mai au răbdare să-l „caute la dinți”, fiind pradă nevoii urgente de a-l devora cu o frenezie oarbă, tâmpă, nepăsătoare la tot ce nu sporeşte himerica voluptate a momentului şi ostile oricăror percepute amenințări externe) ale sufletelor cât mai multor netrăite ce-şi plâng pe toleranta platformă golul/găurile interioare, în cuvinte care unora le provoacă râsul, altora stârnindu-le o rău primită, neînțeleasă compasiune.
Ți-a dat totul? Care tot? Acelaşi tot care-i genera Aladinei atacuri de panică în toiul idilei lor (concrete, nu doar verbale)? Totul ce mi-l promitea mie, „forever and a day”? Sau vreun alt tot, rezervat numai ție?
Tocmai liniştea pe care zici că ți-o doreşti am încercat să ți-o pun la adăpost prin lucrurile pe care ți le-am adus la cunoştință despre coruptul caracter şi slinoasele apucături ale celui pe care pari să-l priveşti ca pe un zeu (în ciuda faptului că nu-ți plac efuziunile, nu ai idoli, pasiuni sau fanatisme).
Apropo de ce nu ți-a cerut el, ar fi trebuit să-nțelegi că odele ce i le scrii, aşa naive cum sunt ele, îi sunt apă vie strigoiului cu cronic deficit de raison d’être, fiecare vorbuliță de amor ce-o smulge din sufletu-ți (sau din al oricăreia dintre „iubitele” sale) oferindu-i – pentru o efemeră, dar nu mai puțin savuroasă clipă – senzația că trăieşte, că e valoros, că-nseamnă ceva pentru cineva (cu cât mai multe cineva-uri, cu atât mai bine, căci un Cineva unic i-ar depăşi puterile afective), că existența sa nu-i pură zădărnicie, că nu e doar un mort viu, că, dacă ar dispărea mâine din lumea asta, amintirea sa ar supraviețui în cele pe care le-a făcut să-l iubească/urască (da, ura e preferabilă uitării).
Aş fi putut avea din Assabis cel puțin cât (îți închipui că) ai tu, dar m-am asigurat, metodic şi cerebral, în ciuda faptului că nutream oarece sentimente pentru el, că nu va fi nimic între noi. L-am pus pe fugă, deşi inima-mi dădea ghes să-l îmbrățişez. De ce? Pentru că nu mă merită. Nu merită nici măcar un degețel dintr-ale mele, cu toate că i-am întins de atâtea ori mâna, aşteptând de la el un singur lucru: onestitate. Dacă tu crezi că vă meritați, vă doresc sincer toată fericirea de care sunteți în stare. Şi-mi cer scuze pentru că am considerat o vreme că ai fi demnă de ceva mai bun, ceva real şi reciproc, neticluit doar din cuvinte, cu un bărbat care nu le mai declară şi altora eternă iubire în timp ce te curtează şi care nu-şi bârfeşte actualele „iubite” cu fostele (sau viceversa). Unul pentru care onoarea, iubirea şi respectul nu sunt doar vorbe goale, folosite-ntru atingerea scopurilor sale egoiste.
ApreciazăApreciază
Irene,
Cam multe lucruri se lovesc de neînțelegerea-ți, chiar dintre acelea ce n-ar necesita un IQ peste 90 (cum ar fi, de pildă, cine-s eu, cine-i Assabis, în ce fel experiența unui om o poate afecta pe a altuia, în sens pozitiv sau negativ, de ce ofer informații/explicații/lămuriri ce nu mi-au fost solicitate etc.), ceea ce mă afundă-n bănuiala că ea este mai curând mimată decât reală, poate pentru că am mare încredere în a ta potență intelectuală. Dacă greşesc, să am iertare.
Luând drept onestă neştiința ce-o afişezi, te informez că „nenea” Assabis/danutzul/parsifal/spin(oza), care este, probabil, şi „castanman” (judecând după nepublicarea de către Lucia a comentariului în care-l acuz de asta), este bărbatul „de vis” căruia-i sunt dedicate scrierile amoroase produse în ultimele luni de proaspăta-ți amică de suflet, Lucia.
Ceea ce numeşti război n-a fost decât o-ncercare de-a-i deschide acesteia (care ar fi putut fi o inocentă sincer amorezată de libidinosul cuceritor din WordPress, nu doar o hedonistă-n căutare de senzații tari, dar strict superficiale) ochii asupra celui căruia i se aşternea public la picioare, prin declarații idolatre pe care nu mă-ndoiesc că mulți le-ar fi găsit ridicole chiar neştiind ce-i poate pielea destinatarului lor. Dar Lucia, prin reacția-i la avertizările ce i le-am oferit, arată nu doar că-i neposesoare a simțului ridicolului, ci că-i lipsesc şi alte sănătoase simțuri. Ceea ce-mi ridică unele semne de-ntrebare privind afinitățile pe care se-ntemeiază subita voastră prietenie. De ce m-ar interesa? Pentru că nu-mi eşti antipatică, deşi lucrezi asiduu în acest sens, cel mai recent exemplu fiind îndemnu-ți interogativ, plasat pe blogul mai puțin frecventat al lui Ragnar, menit să-l determine pe acesta să pună capăt unui „război” care nu-i aparține şi-n care nici tu nu erai implicată. De ce ai vrea să intervii în confruntarea dintre două persoane perfect capabile să-şi poarte propriile lupte? Pentru că doreşti s-o aperi de incomod de adevăratele-mi cuvinte pe cea care ți-a devenit, în mod cel puțin surprinzător (şi nu doar pentru mine, ci şi pentru Ragnar, care-şi exprimă pe ragnarsmusic.wordpress.com, la postarea „Je veux vivre”, atât părerea despre Lucia, cât şi nedumerirea privind amiciția ce pare să vă unească pe voi două, de când i-ai descoperit, mulțumită mie, blogul), dragă prietenă? Dacă grija pentru suflețelul prea sensibil al Luciei este aceea care te-a-mpins să-ncerci a-l convinge pe Ragnar să-mi îngrădească libera exprimare pe blogu-i, te anunț că vocea-mi (da, aceeaşi pe care nu-nțelegi tu cum şi-ar putea-o dori cineva) n-ar fi înăbuşită nici dacă ți s-ar împlini dorința, fiind oricând dispusă a-mi face blog, chiar şi numai pentru a-i putea furniza Luciei nişte indispensabile replici de bun-simț. Sau pentru a preveni „wordpressistele” în privința lui nea Assabis, nefastul personaj cu prea multe nume de scenă.
Nu-ți voi aştepta promisele răspunsuri cu excesivă nerăbdare, înțelegând că eşti momentan prinsă-n dialogul tandru (versificat sau nu) cu marele suflet care-i Lucia. Noroc că-s o tipă înzestrată cu paciență…
P.S.: Felicitări pentru „pathtomysoul”! Să sperăm că va fi străbătută de persoanele potrivite.
ApreciazăApreciază
Pentru Lucia (mysoul244.wordpress.com), la postarea sa „ce ştim cu adevărat?„:
Dragă Lucia,
Ştiind ce ştiu acum despre falsitatea Assabisului, lucruri pe care ți le-am făcut şi ție cunoscute în linii mari (oare ce-ai mai fi zis dacă-i publicam monstruoasele mailuri?), nu m-aş grăbi să iau de bună acea poveste lacrimogenă, chiar dacă nu m-am putut opri din plâns vreo două zile după ce mi-a spus-o, acum câteva luni. Oare ai certitudinea că este din viața lui? Eu i-am cerut să-mi spună explicit că trista experiență (pe care mi-a prezentat-o sub forma unui fragment de text, între ghilimele) îi aparține, dar a evitat s-o facă. Iar dacă ar fi parte din viața lui, în ce fel scuză asta răul pe care-l face atâtor femei triste, vulnerabile, doritoare de iubire? Nu ştiu alții cum sunt, dar eu n-am devenit mai crudă, mai nepăsătoare şi mai egoistă în urma pierderilor suferite, ci mai atentă la nevoile celor de lângă mine, mai preocupată de a nu face rău gratuit „aproapelui” meu, oricât de-ndepărtat mi-ar fi, mai meticuloasă în rostirea adevărului, astfel încât să nu hrănesc în nimeni speranțe fără fundament care-ar putea sfârşi în suferințe absurde. Iar asta nu cred că mă face-o sfântă. Nu mă-nchin la icoane, nu bat mătănii, nu mă rog pentru-ndrumare. Sunt doar un om care se străduieşte să nu facă altora ce nu i-ar plăcea să i se facă, pur şi simplu. Sunt agnostică, dar asta nu înseamnă că le doresc răul semenilor mei sau că stau pe margine privind cu indiferență cum li-l fac unii pe care i-aş putea descuraja de la atare gesturi prin intervenția-mi. Atunci când pot, îi ajut pe oamenii din proximitatea-mi reală ori virtuală, fie şi doar prin rostirea francă a adevărului. Sau îți pare o prostie aserțiunea privind capacitatea sa eliberatoare? Mie nu. Oi fi mai naivă/idealistă, poate şi din cauza vârstei mai fragede.
Nu crezi că acela care nu se poate (re)găsi ar face mai bine să se caute în solitudine sau să se-mpace bărbăteşte cu pierderea irecuperabilă a unei părți a ființei sale, evitând să sucească, în continua şi infructuoasa lui căutare a ceva ce nu (mai) poate fi găsit, mințile altora, pe care nu face decât să-i transforme, fie şi pentru o clipă, în rătăcitori debusolați asemeni lui? Când nu ştii ce-i iubirea (după cum mi-a recunoscut de mai multe ori grizonatul tău crai), pentru ce să umbli din wordpressistă-n wordpressistă, declarându-le-o cu irezistibilă emfază? Întreb şi eu. Sper să nu te simți prin asta pălmuită sau împinsă-n vreo cruntă disperare. Câtă vreme ai încredere-n individ şi te bazezi pe sentimentele voastre veritabile, nici nu văd de ce te-ar leza în vreun fel spusele mele. Tu oricum ştii mai bine, nu-i aşa, care-s motivațiile, trăirile şi principiile Dănuțului. Iar pe el nu-l văd apărându-şi onoarea (oare de ce?), ci doar adoptând noi deghizaje virtuale (oare cu ce scop?). Gândeşte-te că vorbesc pentru cele ce-ți vor urma, nu pentru tine. Ignoră-mă, aşa cum te sfătuiesc cu superficialitate complezentă amicele-ți care te perie-n comentarii de pripită susținere împotriva căpcăunului ce au impresia că aş fi. Aşa prietene şi-aşa susținere nu mi-aş dori, motiv pentru care voi spune şi voi aştepta mereu de la cei care pretind a-mi fi amici adevărul curat, întreg, necosmetizat. Ceea ce-ți doresc şi ție, Lucia, oricât de greu ar fi să trăieşti cu/în el.
ApreciazăApreciază
Nemo,
ApreciazăApreciază
Imi cer scuze, incercam sa iti scriu si iar mi-a disparut mesajul. Acum voi sintetiza. Mi-a dat Ragnar de inteles cine esti, cel putin de doua ori, o data sigur mai limpede. Reactia mea nu a fost una in conformitate cu zisa lui, ci politica strutului, la fel si mesajul meu prostesc cu razboiul. Evident ca nu mi-am inchipuit ca singura metoda prin care putea sa puna capat unor discutii sterile, era sa nu mai admita postarea aici. La fel am ignorat cu buna stiinta postarea in sine, care se putea face – de unde? etc.
Cel mai important lucru:
Ipostaza transmisa de tine era aceea de a fi noi insine si aici si pretutindeni, pentru ca asa descoperim cine suntem si mai ales, sa spunem ce simtim, pentru ca cei pe care ii deranjeaza ce spunem – nu conteaza, iar cei ce conteaza, nu se vor supara.
Iti multumesc si te rog sa ma ierti, de ceva timp sunt prinsa cu alte, nu comenta zis a vis de prioritati. Nu imi place sa mi se impuna ceva si o sa evit sa intru in alte discutii in particular, am vazut ca imi scurtez timpul tot mai mult.
ApreciazăApreciază
Vad ca mesajul meu pica ca nuca-n perete. Acum am citit ce ai postat.
ApreciazăApreciază
Ce anume tocmai ai citit din ce am postat, care să-ți fi făcut mesajul nepotrivit?
Eu zic, draga mea (şi te asigur că nu-i pic de ironie în apelativ, chiar dacă prin discuțiile mele contradictorii cu alte doamne de pe-aci şi de aiurea s-a mai întâmplat să-l folosesc cu atare conotație), că nu e cazul de nuci izbite-n pereți, ci orice vorbă din partea-ți e bine-venită, putând reprezenta un pas cât de mic în direcția înțelegerii tale, pe care mi-o doresc, dar care-mi este, cel puțin deocamdată, mai mult decât dificilă. Prea multe vorbe nedesluşite, prea multe gesturi cărora nu le găsesc motivații satisfăcătoare.
Legat de apropierea ta de Lucia, rezultă din dialogul vostru vizibil că ați schimbat şi oarece mesaje private, aşa încât nu pot să iau decât personal refuzul tău de a comunica în aceeaşi manieră cu mine. Dar nu am dreptul să mă supăr pe tine (chiar dacă nu pot nega o anume tristețe provocată de alegerea ta), întrucât nu-mi datorezi nimic, cum am mai spus. Sper să-ți fie bine, Irene, sub toate aspectele. Dacă ți-a părut că am fost în vreun moment prea tăioasă în cuvintele ce ți le-am adresat, te rog să mă ierți. A fost doar din cauză că tolerez cu greu vorbitul în dodii, afirmațiile cu x posibile interpretări, răspunsurile care doar înmulțesc semnele de-ntrebare, evitarea sistematică a rostirii limpezi a adevărului, oricare ar fi el. Dar oi fi avut tu motivele tale pentru a proceda astfel. Păcat că, după cum arată lucrurile în acest moment, nu mai cred că ți le voi afla vreodată.
ApreciazăApreciază
Cu alte cuvinte ti s-a parut ca am vorbit in dodii? Mai mult, dintre toti cei care vorbesc cu Ragnar, este cineva care evita adevarul, sau cum spui rostirea limpede a lui??? Pai sa stii ca daca as fi stiut asta acum doi ani, plus ce ti-am dezvaluit mai sus, nu m-as fi obosit sa ma mai ascund in niciun fel si te asigur ca am facut-o din alte motive decat isi pot unii inchipui.
ApreciazăApreciază
Da, nu doar o dată am avut senzația că vorbeşti în dodii. Chiar şi Ragnar ți-a atras atenția de mai multe ori că nu înțelege ce încerci să-i transmiți.
Dintre comentatorii acestui blog, au fost şi unii care evitau adevărul, şi persoane care-l denaturau, nelipsind aceia care voiau să ofere lecții de la înălțimea închipuită a unei superiorități neîntemeiate, unii mințind cu seninătate şi atacând veninos adevărul pe care îndrăzneam să-l rostesc, incomod lor, desigur. Cu toți aceştia am intrat, mai devreme sau mai târziu, într-un soi de dialog. Pe unii dintre ei, contrar aparențelor, nu încercam să-i izgonesc, ci să-i determin să mă convingă. Din păcate, asta nu-i tocmai uşor de făcut, întrucât am cu Lucia (sau cu imaginea ce vrea s-o proiecteze) măcar un lucru în comun: îmi plac argumentațiile, preferându-le pe acelea care nu-s doar persuasive la suprafață, ci şi solide structural.
(Pentru răutăcioşii care ar sugera că aş mai fi avut un lucruşor în comun cu Lucia, pe nea Assabis, trebuie să spun că nici l-am vrut, nici l-am avut. Dar mi-a fost drag şi am căutat în el adevărul, pe care mi-ar fi plăcut să-l scot la lumină, oricât de hidos i-ar fi fost chipul, întru acceptare şi purtare inocuă, la vedere. Aş fi dorit să-i dau o mână de ajutor în desprinderea de viețuirea prin fantasme – nocivă, în umila mea opinie, atât lui, cât şi acelora pe care le atrage-ntr-însa. Dacă nu s-a putut cu binele, am încercat şi cu ceea ce ar putea fi perceput drept răul, nefiind genul care abandonează uşor. Dacă el şi-a găsit realmente sufletul pereche-n Lucia, lucru care i-ar face desuetă nevoia de a minți, de a se prezenta altfel decât este-n realitate, le doresc toată fericirea din lume.)
Revenind la ale noastre, Irene, dar nu fără legătură cu paranteza de mai sus, da, fii convinsă că voi prefera mereu adevărul spus cu limpezime, oricât de neplăcut mi-ar putea fi. La tine am intuit o sensibilitate ieşită din comun (oare oi fi greşit?), lucru ce m-a făcut să tot amân solicitarea explicitării cuvintelor tale întortocheate, care păreau nu doar să evite propria-ți realitate, ci şi să ignore, metodic şi cronic, realitatea altora. Motivele pentru care ai găsit necesar să te ascunzi îmi rămân neştiute, doar tu putându-mi-le revela. Însă, deşi nu le cunosc, îți spun că, din punctu-mi de vedere, nu e doar inutil, ci chiar contraindicat să umbli cu ascunzişuri în chestiunile care contează.
Dacă vei vrea cândva să mă lămureşti asupra motivațiilor şi dorințelor tale, mă găseşti oricând la adresa de mail pe care ți-am oferit-o mai sus, în comentariul meu din 11 mai.
ApreciazăApreciază
Daca cuvintele mele intortocheate au deranjat realitatea cumva, a ta sau a altora, atunci regret. Posibil sa fi ignorat realitatile altora cu bunastiinta sau nu, tocmai pentru ca sunt realitati diferite, intr-un mediu, hm, cat de real?
Cuvintele mele nu au cum sa eludeze realitatea, indiferent daca e a mea sau a altuia: realitatea e asa cum e ea, ea exista.
Mai mult, daca vorbesc in dodii, de ce ti-ai dori, ma rog, sa vorbesti cu mine?
Crezi ca este posibil un soi de dialog cu cineva care vorbeste in dodii? Si de unde, ma rog, ti-a venit sclipirea asta? Nu ar fi tot un dialog al surzilor, un insir-te margarite pe un caiet intreg de lamuriri? Sau e o momeala. Ca sa ce?
Eu, spre deosebire de tine, nu simt nevoia să-mi argumentez ascunderea aici, sau pe alte bloguri. Daca asta-i conditia ramanerii aici, hm, in casa de sanatate, ce sa spun, sunt dezolata, nu prea imi place sa-mi impuna nimeni nimic.
Aflu acum ca esti decisa sa sustii argumentatiile solide structural, ma intreb care or fi alea, din punctul tau de vedere?
Voluptatea asta a discutiilor, cred, dar nici de asta nu sunt sigura, cred zic – parca am avut-o si eu o data candva, dar s-a pierdut pe drumul (i)realitatilor de zi cu zi, si asa din moderna, si ele irealitatile m-au preschimbat in anacronica si aici (luati, luati, impart cu bucurie, uite asta-i singura satisfactie pe care o dau, alte cuvinte rasucite pe o mie de parti sa vedem cum mai putem sensibiliza realitatile).
Cu alte cuvinte, astepti ca eu nu numai sa ma revelez, ci si sa te conving. Deocamdata nu simt nevoia sa ma las pusa sub lupa. Apreciez insa ca in drumul tau pe calea adevarului, te-ai oprit fie si un moment la mine, cu chineza mea cu tot, inchipuindu-ti tu de data asta, ca as putea purta un dialog fie el si de suprafata, dar unul de nevoie, nu spun silit.
Chiar daca nu ar fi fost nici gandul asta, Iti doresc cele bune!
ApreciazăApreciază
Spui: „Daca asta-i conditia ramanerii aici, hm, in casa de sanatate, ce sa spun, sunt dezolata, nu prea imi place sa-mi impuna nimeni nimic.”
Cine îţi impune ceva, orice? Mă tem că o înţelegi greşit pe… Nemo, aşa cum spune şi ea. Implicarea ei într-un dialog cu Lucia a fost bine-intenţionată, dar neînţeleasă şi respinsă abrupt şi nepoliticos de către aceasta. Şi mă tem că şi tu urmezi acelaşi drum cu noua ta prietenă virtuală, Lucia. Nemo vrea doar să înţeleagă anumite lucruri, iar răspunsurile pe care i le oferi, să recunoaştem, numai clare nu sunt. Însă nu te obliga cineva să-i răspunzi: ai făcut-o de bunăvoie. Dacă dialogul cu ea nu este unul dorit, asta este tot alegerea ta. Dacă însă ochii lumii te deranjează, ţi-a oferit deja o adresă de e-mail unde îi poţi scrie.
PS: De ce îmi spui „Z ce îşi zice Ragnar” pe blogul tău? De la ce vine Z? Pentru că, dacă vine de la ce cred eu că vine, ar trebui să ştii mai mult. Inclusiv că nu este Z. Şi vezi că ai trecut greşit adresa mea de blog: perasperadastra.wordpress.com nu îmi aparţine, este al cuiva de prin Italia, aparent. Al meu este ragnarslife.wordpress.com şi este aşa pentru că un bou sau o vacă de prin Ţara Nemţilor a luat perasperaadastra.wordpress.com şi nici nu scrie acolo.
ApreciazăApreciază
😁 All right then. We’ll do.
ApreciazăApreciază
Ragnar, ce ai vrut sa spui cu „ar trebui sa stii mai mult”? Da’ e adevarul, dar ma intereseaza acum in context. Inclusiv ca nu e Z.
ApreciazăApreciază
Înainte de mă întreba ceva, nu ar fi mai drăguţ să răspunzi la întrebarea mea: de la ce vine „Z”?
ApreciazăApreciază
Una dintre ultimele litere ale alfabetului? Cu alte cuvinte, cei din urmă vor fi cei dintâi. Acum răspunzi sau va fi tot un dialog al surzilor sau o eschivare nepotrivită, numai așa, că așa vrei tu. Eu imi pun toate speranțele că nu. Ce este drag nu ar trebui să fi și drept, mă întreb?
ApreciazăApreciază
De ce te-ai aştepta ca ce e drag să fie şi drept, Irene? Iar dacă, de exemplu, îndrăgitorul nu-i el însuşi drept, cât de rezonabil e să pretindă asta din partea îndrăgitului?
Pentru situația (probabilă, dar incertă, căci eviți a vorbi răspicat şi aici, sub ochii lumii, şi în puținele mailuri ce le-am schimbat în ultimele două zile) în care autointerogația ta e despre Ragnar, trebuie să te întreb: Nu apare cam târziu această preocupare a ta pentru dreptatea celui ce ți-e drag? Nu ai trecut, acum câteva luni, cu nonşalanță peste faptul că strangulează femei fără apărare, considerând că pentru vreo impolitețe şăgalnică ar merita să fie răsplătite cu moartea? Oare cât de drept îți pare a fi un asemenea individ? Credeam că-l iubeşti/accepți exact aşa cum e, în toată monstruozitatea-i. Nu strica totul venind acum cu pretenții absurde. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
P.S.: Te aştept pe mail cu răspunsurile (tot mai) îndelung amânate. Nu-ți închipui, însă, că-n timp ce le aştept pe cele vechi nu vor apărea noi întrebări, ce se vor înşira aici – răbdătoare, dar implacabile.
ApreciazăApreciază
Zeus. Nu Zaharia, nici alte nume. Nu ma gandeam ca o sa si vezi ce am scris imediat, acum am modificat. Multumit? Si zice cineva ca in niciuncaz nu ai vreun nume de la sfarsitul alfabetului.
Acum binevoiesti sa imi spui cand ai citit cartea, te rog?!
ApreciazăApreciază
Mi s-a atras atentia ca astepti un raspuns… Timpul meu liber nu este foarte generos. Iti voi raspunde cand voi avea timp. Casa cu coloane am citit-o recent. Nu stiu exact cand. Cateva saptamani.
ApreciazăApreciază
Am citit cartea în prima săptămână a lunii mai. A trecut multă vreme de atunci: opt cărţi.
Acel „Z” are o legătură cu mine, dar nu aici. Am presupus că ai descoperit acea conexiune, iar acolo ai fi aflat litera cu care începe numele meu. De fapt, chiar numele, sub o altă formă însă. Unul destul de prozaic, pentru că nu l-am ales eu. Bine, şi Ragnar şi-a pierdut între timp din… exotism.
Când nu îţi răspund prompt, înseamnă că n-am timp. Deloc. Nici măcar cinci minute pe zi în care să stau degeaba şi să privesc tavanul. Iar pe drum blogul este ultima mea grijă, mai ales că am întotdeauna o mapă cu mine sau un alt obiect, pe lângă faptul că umblu adesea cu metroul şi semnalul telefonului ba este, ba nu este. Şi, nu în ultimul rând, cum aş putea să-i mai privesc de sus pe suferinzii de smartphonită, dacă şi eu touchscreenez telefonul? Aşadar, nu este cazul să presupui că nu vreau să răspund.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc frumos pentru răspuns si pentru timp.
ApreciazăApreciază
Don’t mention it.
ApreciazăApreciază
Odata, err.
ApreciazăApreciază
Am trecut cum spui tu, cu nonsalanta, pentru ca parea sa le previna pe cele care ar face asta, nu ca a facut-o. Dar daca a facut-o, cum spuneam, el stie ca(t) a fost de grav, nu am aflat pentru ca nu a spus raspicat, si nu am continuat cu intrebarile pentru ca intervenise cineva cu o categorisire. Ce vrei sa spui cu stric, stric totul? Mie imi pare drept, dar recunosc ca poate e felul meu intortocheat de a vedea lucrurile. Ai dreptate, interogatii mele sunt pretentii absurde.
ApreciazăApreciază
None so blind as those who stubbornly refuse to see, Irene. Or mai şti şi alții cât de grav a fost, nu crezi?
Care o fi categorisirea ce ți-a curmat şirul întrebărilor care ți-ar fi putut aduce o cunoaştere mai puțin superficială a obiectului pripitei tale adorații?
Dacă-ți pare drept, de ce să-i atragi atenția că aştepți să fie drept, aşa cum ai făcut în comentariul tău penultim? Oare unui om pe care-l ştii de o sinceritate desăvârşită ai simți nevoia să-i ceri să nu te mintă? Unei persoane de a cărei corectitudine nu te-ndoieşti ar fi necesar să-i ceri să acționeze-n manieră justă? Unuia pe care-l ştii indiscutabil bun ai avea motiv să-i ceri să nu te trateze cu răutate?
ApreciazăApreciază
Ochii mei sunt cusuți, cunoașterea mea superficială, iar despre pripita mea adorație mă abțin să comentez pentru că mi-ai scris și mi-ai acordat timp. Cerința parității din final, știi bine, ți se datorează, dar poate nu în exclusivitate.
ApreciazăApreciază
Categorisirea i-a apartinut lui Rapt.
ApreciazăApreciază
Irene, e momentul să-ți spun că discursul tău ce ocoleşte mereu esențialul îmi devine obositor. Ceea ce înseamnă că întrebările mele vor fi mai tranşante cu fiecare nerăspuns din partea-ți. Cred că nu pot fi, totuşi, acuzată de intoleranță, de vreme ce am tăcut în cea mai mare parte a ultimilor doi ani, fiind un simplu spectator al manifestărilor tale nejustificat de tandre şi neînțeles de intime la adresa autorului acestui blog.
În ce fel mi se datorează cerința parității din comentariul în care oricum nu-i răspunzi lui Ragnar în mod inteligibil? Sugerezi că eu sunt responsabilă pentru absența răspunsurilor pe care le aştepți de la el? Dacă asta-i impresia ta, e cât se poate de greşită.
ApreciazăApreciază
Tot nu ştiu despre ce categorisire vorbeşti, dar, oricare ar fi ea, nu văd de ce te-ai fi lăsat deturnată de vorbele lui Rapt, de care îți păsa prea puțin, din valorosul proces al sondării (tenebrelor) sufletului iubitului tău virtual.
ApreciazăApreciază
Dragă Irene,
Îmi pare rău să aflu că mă-nțelegi greşit, ca şi Lucia (cu care încep să-ți identific destule puncte comune). Nu îmi doresc şi nici nu văd cum aş putea să te silesc la un dialog pe care nu ți-l doreşti. Îmi exprimam doar disponibilitatea pentru o eventuală discuție onestă, de la om la om. Ca să-ți fie clar, îți spun aşa: nu aştept nimic de la cea care-i tot face avansuri lui Ragnar de câțiva ani, ignorându-mi cu îndărătnicie prezența/realitatea, inclusiv după momentul în care aceasta a devenit de netăgăduit. Dar mi-ar fi plăcut, nu neg, să te-nțeleg. Nu ai motiv să te simți constrânsă la vreo autorevelare nedorită, pe care, probabil, n-ai putea-o susține. Îți spuneam doar că sunt aici, gata să te ascult, DACĂ ai dori vreodată să-mi vorbeşti ca un om, nu ca o enigmă-nfăşurată-ntr-un mister.
Cuvintele tale par adesea paralele cu realitatea. De altfel, chiar şi iubita-ți Lucia, în brațele prietenoase ale căreia te-ai aruncat, mă tem, fix pentru că eu şi ea ne aflam pe poziții aparent inamice, s-a arătat de câteva ori nedumerită de sensul cuvintelor tale, nu-i aşa? Deci sunt deja cel puțin trei persoane care au avut, la un moment dat sau într-o sumedenie de ocazii, impresia că vorbeşti în dodii: Ragnar, eu şi Lucia.
Argumentațiile solide aş zice că-s ale mele, de vreme ce persoanele cu care am avut discuții contradictorii în care am menținut un ton civilizat au simțit nevoia să recurgă la jigniri, minciuni sfruntate sau chiar să se retragă nemotivat din fața mea. Sper că nu vei susține că solidele argumente-s de partea Luciei, de exemplu. M-ai face să râd.
Cât despre tine, draga mea, din ce văzui pân-acum, ori nu vrei, ori nu poți construi argumente coerente, care să nu pară desprinse din vreo tragicomedie absurdă. Dar eu, răbdătoare cum sunt, voi fi oricând dispusă a-mi reconsidera părerea, dacă vei decide să-ți schimbi linia discursului ermetic.
Cam sarcastice vorbele-ți din urmă, Irene, şi nu doar la adresa-mi, din ce văd, unele vizându-l şi pe Ragnar… Sau mă aflu în eroare? Să înțeleg că nu mai simți că mi-ai datora oareşice scuze, aşa cum afirmai în comentariul tău din 2 mai (ora 20:52), ce poate fi văzut mai sus?
P.S.: Despre chineză nu cred c-am zis eu ceva. Încearcă să nu mă confunzi cu Ragnar, oricât ne-am asemăna. (Apropo de asta, nu-i straniu că pe mine pari a mă detesta, în vreme ce pe el s-ar zice că-l adori – deşi suntem atât de similari? Deh, o fi din cauză că judecata-ți e incapabilă de obiectivitate în ceea ce mă priveşte, tocmai din cauza respectivei adorații. Sau greşesc? Dacă n-ai o pasiune pentru Ragnar, ce te-mpiedică s-o negi fățiş? De ce să laşi loc unor posibile interpretări tendențioase?)
Îți mulțumesc că-mi doreşti binele. Fii sigură că nu-ți doresc răul, chiar dacă atitudinea ce-o manifeşti față de mine îmi pare departe de a fi una favorabilă.
ApreciazăApreciază
Am două vorbe pentru Lucia (mysoul244.wordpress com), la postarea „dimineață de mai.”, sub comentariul în care-l întreabă pe Iosif de ce foloseşte aceeaşi tehnologie pe care o anatemizează:
Poate că o foloseşte tocmai din dorința de a picura măcar un strop de lumină în bezna grea. Nu te gândiseşi la asta, aşa-i? N-ai remarcat că lumea-n care viețuim ne obligă prea adesea la facerea binelui din răul ce ne împresoară? Asta dacă avem vreo aplecare cât de mică spre binele altora, ceea ce nu pare a fi cazul tău, stimată nepăsătoare la tribulațiile semenilor tăi, pe care le găseşti, într-o zi mărinimoasă, anoste, iar în majoritatea timpului, de-a dreptul agasante. Toate cele bune, ființă ce nu poate-nțelege, deşi-i toată un suflet, cum pot unii iubi şi alte vietăți decât bestiile ce se proclamă trufaş oameni!
P.S.: Când oi mai avea nedumeriri la a căror soluționare pot oferi o mână de ajutor, poți oricând să contezi pe mine, străluminato. Sunt câteva mesaje ce nu m-am ostenit să le mai trimit coşului tău de gunoi, dar le poți citi pe ragnarslife.wordpress.com, la postarea „Lămurire”.
P.P.S.: Transmite-i pupici (nu pe botic!) Assăbelului. Şi cred că se va bucura aflând că n-ar fi fost necesar să stau pe vârfuri.
ApreciazăApreciază
Pentru Lucia (mysoul244.wordpress.com), legat de postarea „i love this, i love that.”:
Lucico, n-aş vrea să-ți dau veşti proaste, dar mă tem că ai picat în eroarea de a evalua iubirea ce-o pot nutri alții, după dimensiunile modeste ale cămăruței iubirii din sufletul tău. Oricât de străin ți-ar fi ție înseți un atare sentiment, de ce să excluzi posibilitatea ca unii chiar să iubească râul, ramul ori gândacul (o fi mare diferență între asta şi a iubi assabişi?)? Atât de greu ți-e să accepți c-or fi destui care iubesc mai mult, mai divers, mai adânc ori mai durabil decât tine? De ce? Uită-te la Assabis doar: el câte a iubit în ultimele şase luni?
P.S.: Trecuşi la pronumele de politețe cu marele filozof al nimicului (pe zurliublog.wordpress.com, blogul-frondă ce şi l-a creat recent) pentru a mistifica fără discriminare sau pentru a te feri de vreo nevastă/concubină suspicioasă? Dar nu-i păcat, Lucico, să nu vă asumați public amorul secolului? Sau l-o fi lăsat deja pe al tău pentru al alteia? Deh, Assăbelul/castanman e dintre ăia care iubesc, cel puțin declarativ, fără limite… Oare şi despre el e diatriba-ți?
P.P.S.: Când eşti spectacol, după cum afirmă Rhea, crezi că lumea râde cu tine sau de tine? Bine, probabil nici nu contează, tu fiind oricând bucuroasă de zâmbetele aduse pe chipurile oamenilor, indiferent prin ce mijloace.
ApreciazăApreciază
Pentru Lucia, la ditai postarea ce mi-o adresează (fără a-mi fi publicat comentariul anterior) pe mysoul244.wordpress.com, „când nu ştii…”:
Dragă Lucia,
Regret că te dezgust, deşi e puțin probabil ca aversiunea ce ți-o produc vorbele mele – destul de neofensive la adresa-ți – s-o depăşească pe cea stârnită în mine de năravurile personajului Assabis/castanman şi de patosul cu care-l aperi pe acesta de consecințele propriilor sale fapte.
Ce poți tu, aş zice că rezultă destul de limpede din faptul că nu-mi publici comentariile (care n-ar trebui să te întineze cumva, de vreme ce-s doar urme din „noroiul” meu, fără vreo legătură cu realitățile-ți complexe, la care eu n-am acces, nu-i aşa?), dar nici nu te poți abține să le răspunzi în (cam prea) multe cuvinte. Iar dacă doar te joci, de ce nu m-aş juca şi eu?
Din nou înțeleseşi greşit: pe nicăieri nu mă proclam iubitoare a tot şi toate. Ceea ce nu înseamnă că n-oi putea iubi mai mult decât unii sau că nu accept că alții or iubi mai mult decât pot eu.
Dacă nu-ți plac zbaterile pe uscat ale creaturilor acvatice, ar trebui să înțelegi că demersul meu vizează tocmai prevenirea unor asemenea zbateri pe care le-ar mai putea cauza Assăbelul/castanman. Nu să ştiu caut în monologul ăsta (nici nu ai tu necesara aplecare pentru rostirea adevărului), ci să fac ştiut altora ce ştiu deja. Dacă tot n-ai înțeles, o voi repeta de câte ori va fi necesar.
Cât despre superioritate, căpoasă doamnă (potrivit autocaracterizării tale din text), îmi faci impresia că-ncerci frenetic a ți-o demonstra, de parcă esența-mi noroioasă (după cum mă descrii atât de elegant) te-ar face să te simți amenințată. Straniu. Credeam că mesajele unei „nepregătite psihic” pentru înțelegerea profunzimilor tale şi-au pierdut privilegiul de a-ți poposi sub blândele priviri.
Nu ştiu totul, Lucia, fii fără grijă. De aceea îmi şi exprim bănuielile interogativ, dacă nu observaşi. Şi tot din acest motiv nu-mi închid autosuficient mintea-n fața adevărurilor ce ar putea veni de dincolo de mine. Desigur, dacă acestea refuză obstinat să mi se arate, nu cred că vina-mi aparține. De altfel, Lucia dragă, modul în care mi-ai primit mesajele ar cam sugera că ele conțin adevăruri ce le-ai prefera îngropate.
P.S.: Îți par înecată? Mă tem că a ta dorință arzătoare de a-mi pune căluş va trebui să mai trăiască o vreme în frustrare. Rămân aici, oferindu-ți mult iubitele-ți cuvinte. Hai, nu fugi de ele, doar îți plac argumentațiile şi chiar te cerți oricând cu plăcere! Nu aşa te lăudai prin postări anterioare?
ApreciazăApreciază
Văzând că emite (pe mysoul244.wordpress.com) opinii în ceea ce mă priveşte, i-am scris azi Rheei (carteacudesene304.wordpress.com) următoarele:
Bună,
Eu sunt Nemo, cea despre care afirmi că nu înțelegi ce-o avea de-mpărțit cu Lucia. Tot ce i-am scris vreodată acesteia poți vedea pe ragnarslife.wordpress.com, în comentariile de la „Stavroghin” (postare căreia i-ai lăsat semnul aprecierii tale şi care-l creionează tocmai pe castanman/parsifal/Assabis) şi „Lămurire” (unde am găsit necesar să expun nişte lucruri ce-mi erau constant cenzurate de Lucia). Nu crezi că ar fi corect ca cei care se pronunță asupra persoanei mele pe blogul Luciei să-mi cunoască mai întâi punctul de vedere, citindu-mi scrisele? Dacă ştiai de ele şi le citiseşi deja, iar neînțelegerea-ți persistă, îmi cer scuze pentru deranj şi o voi atribui unor diferențe structurale ireconciliabile.
P.S.: Sunt, fără dubiu, o ființă pasională, ceea ce nu-mi anulează însă, spre disconfortul unora, capacitatea de a judeca rațional.
Legat de „AJUNGE”, nu-s genul care să-l înghită umil pe cel ce-ar vrea să-l impună alții. Doar n-o fi Lucia fără egal în căpoşenie, oricât s-ar făli cu asta. 🙂
P.P.S.: Dacă eşti curioasă, tot pe „ragnarslife” găseşti şi primele cuvinte pe care mi le-a adresat „assabis”, la postarea „Păsările”. Ulterior, m-a contactat pe mail (la o adresă obținută fără acordul meu de la una dintre fostele-i iubite „wordpressiste”, pe ale căror bloguri comentasem), încercând să mă convingă că nu-i atât de ticălos pe cât bănuiam că este. Pe atunci foloseam pseudonimul Poppycock, pe care-l adoptasem special pentru dialogul cu Dia Mantina/Camelia, a cărei virulență față de Aladina îmi părea neîntemeiată. În scurt timp aveam să înțeleg că stârnirea zâzaniei între femei este doar unul dintre efectele nefaste ale assabisului asupra „iubitelor” lui virtuale. Şi atunci mi-am dorit ca şirul victimelor lui să se încheie. Faptul că Lucia acționează ca şi cum ar vrea contrariul nu poate să mi-o facă simpatică, din nefericire. Cu atât mai mult cu cât am prevenit-o asupra individului pentru a o feri de un rău, nicicum pentru a-i face unul.
ApreciazăApreciază
Nu ar fi mai bine să laşi baltă tentativele de a găsi raţiune la grupul amicilor şi lăudătorilor Luciei? Nu numai că nu îţi ascultă şi nu-ţi înţeleg argumentele de bun-simţ, dar se şi dezabonează de la blogul meu: cazul Rhea. Da, am observat că a dispărut un follower şi am avut o bănuială, văzându-ţi comentariul, şi am verificat dacă mai este printre urmăritori, ştiind că era acolo. Şi ce să vezi? nu mai este. Oare iar crede lumea că suntem aceeaşi persoană sau sunt represalii pentru că îţi găzduiesc comentariile ascunse sub preş de alţii? 🙂
ApreciazăApreciază
Rhea pare a fi şi ea dintre aceia care nu pot da piept cu neconvenabilele realități, motiv pentru care încearcă să le-ngroape-n fel şi chip. Văd că nu doar s-a dezabonat de la blogul tău, ci şi-a retras, după ce i l-am menționat în mesajul de deasupra, şi like-ul de la „Stavroghin”, poate şi de pe la alte postări pe care le apreciase în trecut. Săraca…
Dacă or mai fi persoane care încă nu s-au eliberat de sub năstruşnica impresie că tu şi eu am fi unul şi acelaşi, probabil că preferă să creadă asta întrucât individualitățile noastre distincte şi, pe deasupra, asociate le sunt, ele ştiu din ce motive, intens disforice. Le compătimesc, mai ales pe acelea cărora le-am oferit ocazia de a vedea realitatea cu ochii lor, care n-au îndrăznit să ne stea în față.
ApreciazăApreciază
Serios? Şi-a luat like-ul înapoi? Nici nu ştiam că au introdus posibilitatea asta cei de la WordPress. Dezamăgitor, ce pot spune mai mult. Adică, vreau să spun, oamenii nu mă dezamăgesc: sunt şi rămân aşa cum îi ştiam.
ApreciazăApreciază
Luciei (mysoul244.wordpress.com), la postarea „pentru viața viitoare…”:
Dar ce se-ntâmplă, drăguțo, intrară-n sac zilele tim-urilor, tppb-urilor, mtddt-urilor şi ale celorlalte acronime puerile? Unde-s poemele-ți de amor necondiționat aşternute sub picioarele castanmanului? O fi din cauză că Assăbelul/parsifal/castanman te-a declarat public (pe zurliublog.wordpress.com) drept nimic mai mult decât încă una dintre pseudoiubirile sale „wordpressiste”? Sau nou-ți episod revoltat-depresiv n-are legătură cu respectivul? Aş spera că nu, de vreme ce te băteai cu pumnii-n piept că tu ştii foarte bine ce şi cu cine faci, nemaiputând fi surprinsă – cu atât mai puțin dezamăgită ori rănită – de vreun om.
Îți doreşti o karma bună-n viața următoare pentru a te răzbuna? Pe cine? Realizezi, sper, că dacă cea de-acum nu-i una tocmai fericită, ea nu poate fi decât rodul propriilor tale acțiuni. Oare pe tine însăți jinduieşti să te răzbuni? În acest caz, mă tem că aveam dreptate în partea finală a primului comentariu ce ți l-am plasat pe blog (care poate fi citit integral pe ragnarslife.wordpress.com, la postarea „Stavroghin”): „Spre binele tău, sper că nu este el cel căruia nu mai oboseşti închinându-i ode. Iar dacă da, îți doresc să-ți înlături vălul de pe ochi. Doar dacă nu ți-e masochismul manieră existențială predilectă, bine’nțeles. Căci dacă te hrăneşti cu dureri, umilințe, respingeri, ne’mpliniri, Assabis pare a fi o alegere potrivită, iar eu nu pot decât să-ți doresc să obții, prin el, toată nefericirea ce ți-o cauți.”
Îmi pare rău.
P.S.: Iglesias îmi place şi mie. Tot seniorul. Cine zicea că n-avem nimic bun în comun?
ApreciazăApreciază
Lucia mi-a răspuns cu porcoi de vorbe la comentariul de mai sus, din care nu mi-a publicat decât post-scriptumul. Ce-mi spune ea se poate vedea pe mysoul244.wordpress.com, la postarea „pentru viața viitoare...”. Iată replica mea:
Cenzura ta şi gazeta mea formează o pereche desăvârşită, nu crezi?
În fine, Lucico, suntem de acord (măcar la nivel teoretic): vorbele fără fapte sunt zero barat şi-n opinia mea. Sugerezi cumva că tu ai renunțat la „relația” cu nea castanman, din cauza neînfăptuirilor ce veneau dinspre dumnealui? Sau nu a existat nicicând vreun soi de idilă între tine şi el? Ai putea s-o afirmi răspicat, dacă asta e realitatea. Eu, până la proba contrarie, rămân la părerea că el era destinatarul dulcegăriilor ce ți-au împânzit blogul în ultimele luni. Altminteri, de unde adversitatea ce mi-o arăți prin atâtea jigniri fără temei?
Mi-ar plăcea să aflu care-s dificultățile vieții tale cărora nu crezi că le-aş face față. Poate că m-ar ajuta să-ți scuz anumite trăsături dezagreabile.
Cât despre incapacitatea oricăror fapte omeneşti de a te lua prin surprindere, nu e ceva ce să fi remarcat eu la tine, ci doar o altă „calitate” cu care faci mare paradă, dar care-mi pare contrazisă pe alocuri de reacțiile tale.
Sunt parte din karma ta? O fi bine, o fi rău? Să-i mulțumim lui castanman.
ApreciazăApreciază
Aseară, văzând că-şi minte cititorii cu aceeaşi dezinvoltură cu care-şi păcăleşte „iubitele wordpressiste”, i-am scris castanmanului/assabisului/parsifalului zurliu (zurliublog.wordpress.com), la postarea-i „Carpe diem versus memento mori”, câteva cuvinte pe care, probabil, nu le va publica (dovedindu-se încă o dată un om integru, capabil a-şi asuma oricând cu fruntea sus propriile-i fapte şi aserțiuni):
Eşti amuzant, Căstănel, păcat că şi insuportabil.
E nostim faptul că tu afirmi răspicat despre „gagica” ăluia cu blogul că l-a abandonat sub efectul melancoliilor tale insalubre, în vreme ce Camelia, confidenta-ți ce se leapădă (doar) public de tine, o ține una şi bună că respectivul personaj feminin nu-i decât o creație a prodigioasei imaginații ragnariene. Înțeleg, fiecare dintre voi crede ce-i este mai acceptabil: Cami nu putea înghiți ideea că partenera lui Ragnar îi dă clasă, iar tu ai prefera să nu fi schimbat tandrețuri scrise cu un bărbat ce te-a convins că e femeie. Vestea proastă e că nu vă pot oferi satisfacție amândurora.
ApreciazăApreciază
I-am mai lăsat Luciei câteva rânduri pe mysoul244.wordpress.com, la postarea „it’s hard to be strong…”. Le-a publicat parțial, lucru pentru care-i mulțumesc, îndemnând-o la mai mult şi mai bine. Comentariul meu integral era acesta:
Draga mea, mă tem că asumarea explicită a dorinței tale n-ar fi o cruzime, ci un gest de curaj. Curaj care, stim deja, pur şi simplu îți lipseşte. Dar nu-i tragic – eşti încă tânără, mai e timp să-l dobândeşti.
P.S.: Spune-i fostului tău aproape-iubit, Don Juan dintre Castani (aka Assăbel), că un gentleman ar acorda unei lady pe care pretindea cândva că o iubeşte, dreptul la replică. Da, naivă cum mă ştiți, nu mi-am pierdut total speranța în oarece frumoase trăsături umane ale Căstănelului.
ApreciazăApreciază
Lucia a găsit necesar să-mi răspundă, cu amabilitatea-i deja obişnuită, la comentariul de mai sus. Iată ce a dorit ea să-mi transmită:
lucillette spune:
10 IULIE 2016 AT 11:24
Ce o fi vai de noi in general, implicit de mine, dar de tine este şi mai vai! Chiar pentru tine era lipsa cruzimii de care vorbeam mai sus. De-aş explica eu totul tu ce ai mai face apoi? Doar eşti atât de pricepută în a trage concluzii! Toate într-o singură direcţie! Nu aş putea să-ţi răpesc plăcerea asta.
Ce ştii tu despre curajul meu? Dar despre ce vorbesc?
Despre restul com-ului ce nu apare evident, aici, că nu ştiu de ce îţi place să vorbeşti despre alţii întotdeauna când îmi scrii, probabil fiindcă despre tine nu -i mare lucru de spus, ce să-ţi spun?! Succes!
Apropo, chiar te-a iubit sau ai tras tu concluzii cum le tragi şi pe aci pe la mine? Nu că m-ar interesa, dar dacă ţii să vorbeşti întruna despre asta, uite, apropo de curajul meu, fac rost de o porţie mică şi te întreb, tu să fii cuminte şi să-mi răspunzi aşa meticulos şi sfătos cum numa’ tu ştii să o faci.
Replica mea este următoarea:
Serios?! Cruzimea era chiar pentru mine? N-aş fi ghicit, zău, de n-ai fi precizat.
Dă-mi voie să cred, până s-o dovedi contrariul, că mi-ai fi răpit de la-nceput zisa plăcere, dar n-o poți face, prinsă fiind între ciocan şi nicovală. Nu ți-l poți asuma pe castanman/spin(oza)/parsifal/Assabis drept obiect al iubirii, inclusiv din cauza dezvăluirilor mele, ce nu-i fac deloc cinste. Şi nu poți nici nega public orice legătură cu el, pentru că asta i-ar leza prea susceptibilul orgoliu, îndepărtându-ți-l. Sau greşesc? E posibil. Dar tot ce faci tu din momentul in care te-am abordat conduce spre quasi-certitudinea corectitudinii celor mai multe dintre concluziile mele.
De ce aş vrea să-i vorbesc despre mine unei persoane ce se declară total dezinteresată de orice formă a alterității neproxime? Ştii deja despre mine prea multe, nedorite şi inutile detalii, nu? În schimb, ar fi de aşteptat ca o discuție despre bărbatul pe care pari a susține că-l iubeşti să-ți suscite un interes ceva mai pronunțat. Pentru că eu nu-ți vorbesc de vreun necunoscut, ci de acela căruia-i place Brahms, pe care i-l tot dedici de la un timp.
Dacă m-a iubit, draga mea, de ce nu-l întrebi chiar pe el? Iar dacă nu a făcut-o, poate afli de ce mi-a declarat-o. Eu mă limitez la a-ți atrage atenția că n-am zis vreodată că m-ar fi iubit, ci doar că mi-a făcut declarații pompoase de iubire. Ceea ce am spus este că eu l-am iubit. De ce? Pentru că puteam şi mi-am îngăduit.
P.S.: A pune întrebări, drăguță Lu, mai ales unele ale căror răspunsuri le cunoşti deja, nu presupune mult curaj, ba nici măcar o doză mititică. Mai greu (pentru unii – imposibil, aparent) e să răspunzi onest la cele despre tine.
ApreciazăApreciază
I-am scris lui castanman/parsifal/assabis (pe zurliublog.wordpress.com, la postarea „Punct. Contrapunct”, sub comentariul în care-i explică Evei de ce a primit-o cam ostil) acestea:
Ce să-nțeleg din asta, omule de cuvânt? Că le oferi numele meu tuturor bloggerițelor cu care te afli în război? Aş putea îndrăzni să-ntreb de ce? Ai putea demonstra curajul de a-mi răspunde?
Legat de „Eva”, stilul ei exsudă camelioşenie, fără-ndoială. Dacă nu remarcai tu asemănarea, aş fi punctat-o eu.
Care este Biserica ce te-ar putea caterisi? Să fie BNPI?
ApreciazăApreciază
Pentru oameni dezamăgiți, dar şi pentru ființe circular dezamăgitoare; pentru tăcători în stil piscicol, dar şi pentru şoptitori de ocări pe la colțuri, pe sub poduri, prin şanțuri (reale ori virtuale); chiar şi pentru cei care spun „a”, gândesc „f” şi fac „p”:
Fiți siguri, dragilor, că, orice aş avea să vă spun, o voi face direct, neconfiscându-vă ocazia de a replica, de a mă contrazice, de a vă apăra, de a-mi schimba părerea despre chestiunea discutată. Dacă voi îmi cenzurați vorbele pe blogurile voastre, ştiți deja că vor apărea aici. Aş putea oricând şi să vă privesc în ochi şi să vă spun prin viu-mi grai ce cred despre voi. Câți dintre voi se simt capabili să facă acelaşi lucru cu mine (de Ragnar nu mai întreb, căci am aflat azi, intrând pe falezedeganduri.com după mai mult de patru luni şi citind, printre alte cuvinte ofensatoare adresate mie şi lui, comentariile de la postarea Cameliei din 19 mai, „Obsesii”, că-i privit de Katia drept un asasin, măcelar, personalitate scindată şi câte altele)? Despre Camelia ştiu deja că-i lipseşte forța de a mi se înfățişa. Biata profesoraşă tare-n taste! Preferă să țină strâns de credința-i absurdă că aş fi doar un personaj creat de Ragnar în scopuri de marketing. Între timp, mi-a mai adresat nişte gratuite injurii pe blogul de pe care se mută. Eu o-mbrățişez blând şi-i doresc să deschidă ochii asupra realității, fie ea interioară ori exterioară.
ApreciazăApreciază
Sincer, ceea ce spun Camelia şi „Katia” mă lasă rece. Cel mai bun lucru de făcut, pe care ţi-l recomand şi ţie, în cazul unor astfel de personaje care ţipă „mahala”, nevăzându-şi propriile bârne cât roata carului din ochi, este să le ignori.
ApreciazăApreciază
P.S.: Cum, când şi pentru ce ai obținut de la Assabis numele meu, Camelia/Dia Mantina? By the bye, XXXXX (edit by Ragnar)-i cu „e”, doamnă profesoară, parole d’honneur! Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe XXX (edit by Ragnar).
ApreciazăApreciază
Nimic nou pe frontul camelios (falezedeganduri.com). Dia dintre ierni îşi schimbă numele şi blogul, dar nu şi năravul. Nu a publicat comentariile pe care i le lăsasem ieri pe blog, deşi mi-a răspuns la „Obsesii”; nu m-aştept să-l publice nici pe cel de azi, deci iată-le pe toate:
La „Paroles, paroles, paroles, cum ar zice Dalida”:
Nemo
on August 14, 2016 at 10:04 am said:
Your comment is awaiting moderation.
Apreciez delicatețea cu care o numeşti pe Lucia proastă. Tu, cea mai lucidă dintre eve, oi fi îndreptățită să le terfeleşti pe toate celelalte după cum ai chef. Dacă te mai pretinzi încă rostitoare de adevăruri, poate-mi zici şi mie de la obraz cum ajunse numele meu la tine. Mulțumiri. Îți adresasem această rugăminte şi pe mailul de pe care-i scriai lui Ragnar, nu ştiu dacă ai văzut. Îți scrisesem aşa:
“Bună,
Sunt eu, ființa care-şi spune-n multe feluri, pe care, chiar dacă o numişi psihopată şi-ncercaşi să-i publici numele, o simpatizezi (din ce-nțeleg de la Ragnar). Cum nu doar o dată te-ai declarat solidară cu evele de toate soiurile, dar mai ales cu nefericitele Assabisului, te-aş ruga să-mi lămureşti calea, motivul şi momentul intrării tale în posesia numelui pe care i-l oferisem individului. Desigur, dacă mai cunoşti de la dânsul şi alte detalii despre mine, m-aş bucura să aflu care-s acelea şi de ce ți le-a pus la dispoziție. În naivitatea-mi, apelez la sinceritatea-ți. Aleg să mă încred în tine. Dacă greşesc, voi încerca să mă iert.
Cu mulțumiri anticipate,
J.
P.S.: Când i-am vorbit Luciei despre tine şi Aladina, nu am făcut-o cu vreun mobil războinic, ci exemplificativ, în beneficiul ei şi al altor cuceribile assabice.”
Reply↓
La „Aglomerări”:
Nemo
on August 14, 2016 at 11:26 am said:
Your comment is awaiting moderation.
De ce oi simți tu necesitatea de a-i asmuți pe unii împotriva altora, sugerându-le umilitoare răzbunări? Şi pentru ce? Chiar consideri că ființa merita mai multă bătaie de joc din partea individului? Pentru ce anume? Cu ce-i greşise? Ciudată eşti, Camelio. Mama ei de solidaritate feminină!
Reply↓
La „Una, alta”:
Nemo
on August 14, 2016 at 12:05 pm said:
Your comment is awaiting moderation.
Poți fi sigură, irecuperabil pierduto în indiferență, că la-ntâlnirea ce ți-o propusese Ragnar nu te-am fi aşteptat cu pumnale. Voiam să ne cunoaştem tocmai pentru a nu mai folosi cuvinte nepotrivite unii la adresa altora. Pentru că, oricât de incredibil ți-ar fi, pentru o vreme mi-ai fost simpatică. Da, ştiu deja: sunt o proastă, pe lângă psihopată, cretină, trufaşă etc.
Reply↓
La „Obsesii” (ieri):
Nemo
on August 14, 2016 at 12:56 pm said:
Your comment is awaiting moderation.
Sunteți bune de pupat, stimate doamne, bârfindu-i acilea pe ăla cu două capete şi pe aia care e doar un instrument al său de marketing, neavând corporalitate (deh, ce Cami a refuzat să vadă nici nu poate exista!).
Dacă tot îi publicaşi numele plăsmuirii ragnariene, scrie-l corect, doamnă profesoară: XXXXX (edit by Ragnar)!
Vă pup pe suflețelele alea frumoase şi vă doresc tot ce-mi doriți.
P.S.: Legat de stalking, linişteşte-te, nu ți-am mai vizitat blogul de prin aprilie, hăituito-nchipuită. Dar acum, aflând cât de omenoasă mi-ai fost, te voi pomeni iarăşi – chiar dacă nu-s căutătoare de scandal – pentru simplul motiv că unele lucruri trebuie taxate, nu-i aşa? Tu n-ai decât să taci superior, poate de data asta chiar îți iese. Te-aş putea lăsa uitării dacă mi-ai vorbi onest. De ce-mi ştii numele?
Reply↓
La „Obsesii” (azi, după răspunsul ei la vorbele-mi nepublicate, pe care-l reproduc aici):
Dia dintre ierni
on August 14, 2016 at 11:44 pm said:
Pentru fiinţa care se îndeletniceşte cu mine, curabil, sper, şi care îmi lasă pe-aci vorbe, am doar atât să îi spun, că nu mă trece nici cea mai mică dorinţă de a schimba cuvinte cu ea, cu atât mai puţin vreun motiv, aşa că toate literele să şi le verse pe hârtie pixelată acolo unde i le poate vedea lumea, asta despre aluzii, presupoziţii şi alte acuze, cât despre solidaritate feminină, nu’s defel solidară cu evele care se încăpăţânează să intre în poveşti cu bărbaţi însuraţi.
Reply↓
Nemo
on August 15, 2016 at 7:36 am said:
Your comment is awaiting moderation.
Dragă lupoaică moralistă, bărbatul respectiv mi s-a declarat neînsurat, susținând că ce-ți spusese ție fusese o minciună, pentru a-ți testa trăinicia sentimentului ce i-l purtai. Iar povestea mea cu el nu cred să o fi depăşit în concreteţe pe a voastră, dimpotrivă.
Şi chiar dacă aş fi avut certitudinea stării sale civile şi m-aş fi angajat totuşi cu el într-o relație reală, nu văd pentru ce mi-ai refuza frumoasa-ți solidaritate/ compasiune/omenie. Din ce-mi amintesc, mă-ndemnai acum câteva luni să-i dau pace Aladinei, să n-o mai tulbur cu întrebări, că e şi ea, în definitiv, o surată de-ale tale, şi nu-ți place s-o ştii suferindă. Desigur, asta venea după nişte săptămâni petrecute ocărând-o public, laolaltă cu filozoful ce-ți fusese uzurpat.
Apropo de încântătoru-ți peisaj sufletesc, Cami, te felicit pentru predictibilitatea-ți desăvârşită! Ştiam că cel puțin unul dintre voi nu va putea rezista mizerei tentații de a-mi arunca în www numele tastat cu degete insectiforme, plăcut înfiorate. Surpriză mi-ar fi fost să nu fii tu aceea. Numele unora şi altora le-om mai şti şi noi, dar nu le zvârlim obscen între pixeli, cât timp posesorii nu şi le doresc publicate, oricât de puțin simpatice ne-ar fi respectivele persoane.
Şi hotărăşte-te odată: sunt evă ori nimic mai mult decât o-nchipuire ragnariană? De ce n-ai vrut să-mi priveşti ochii, principială doamnă, dacă presupunerile-mi în ceea ce te priveşte-s eronate? De ce nu oferi răspunsuri întrebărilor mele, dacă te simți fără de pată? De ce afli detalii intime despre noile “iubiri” ale assabisului, dacă sunteți, aşa cum vă pretindeți, în război de mai bine de juma’ de an?
Reply↓
Pentru a vă delecta cu dialogul voluptuos-delirant-denigrator al Cameliei şi Katiei referitor la mine şi Ragnar, vă recomand să citiți „Obsesii” (mai ales comentariile). Cât nu le şterge/cosmetizează, că Dia/Cami a mai făcut d-astea. Desigur, pentru a-mi înțelege comentariile, ar fi indicat să citiți şi postările pe unde le-am lăsat, reținând că am purces ieri la parcurgerea creației camelioase din ultimele luni în ordine invers cronologică.
ApreciazăApreciază
Pentru a răspunde (scurt, căci răutatea umană gratuită şi serial savurată de unii îmi e tot mai scârbavnică de la o vreme, de nici cuvintele nu mai am chef să mi le smulg pentru a-i replica în modul adecvat) celor mai noi editări de/şi comentarii de la „Obsesii” (falezedeganduri.com), le prezint mai întâi:
Dia dintre ierni
on August 14, 2016 at 11:44 pm said:
Pentru fiinţa care se îndeletniceşte cu mine, curabil, sper, şi care îmi lasă pe-aci vorbe, am doar atât să îi spun, că nu mă trece nici cea mai mică dorinţă de a schimba cuvinte cu ea, cu atât mai puţin vreun motiv, aşa că toate literele să şi le verse pe hârtie pixelată acolo unde i le poate vedea lumea, asta despre aluzii, presupoziţii şi alte acuze, cât despre solidaritate feminină, nu’s defel solidară cu evele care se încăpăţânează să intre în poveşti cu bărbaţi însuraţi, asta despre o anume ea, cea de pe urmă, dar nu cea ultimă, cât despre vreo trănicie a sentimentelor mele pentru un anume rătăcitor prin lumea asta de pixeli, acestea sunt doar în închipuire, a cui închipuire prea puţin contează, rătăcitor căruia nu’i port niciun gând de război, războiul e al lui însuşi cu sine, în cramele căruia e vărsat continuu, sau evacuare de sine o fi asta, sau ce’o fi o fi, dar va fi mereu o disperată revenire. Să nu uit să spun că acesta este un later edit, un oareşce răspuns la un nou comentariul al fiinţei căreia îi întreţin deruta.
Reply↓
Dia dintre ierni
on August 15, 2016 at 2:15 pm said:
E un later edit în ultimul meu comentariu, asta pentru fiinţa cu reincitarea procesului de fermentare a unor gânduri ale căror destinatar sunt.
Reply↓
Katia
on August 17, 2016 at 11:04 pm said:
Iar din nou de la inceput? Aceeasi si aceeasi? Fiinta si zbatere? De ce nu se duce acolo la el, ce tot o da pe faleze? Rea mai e paran(o)ia asta! Batjocoritorul acela merita terorizat, desi, la cit de mortaciune e, cu greu ar simti ceva. Inca se bucura de succes pieritura? Bravo! imi scot palaria, fetelor. Dati cadavrului ce e al cadavrului.
Reply↓
Dia dintre ierni
on August 17, 2016 at 11:54 pm said:
Nici că’mi pasă ce’i mai trece prin minte acestei fiinţe care se întrece în a face tot felul de presupuneri despre poveşti inexistente, care tălmăceşte după bunul plac de ce alt blog, asta tot despre mine, să bată câmpii până când numai câmpuri i se tot vor deschide în faţă şi se vor tot înmulţi, că niciodată la fiinţe de’astea câmpurile bătută cu violenţă nu se vor cicatriza, cât despre insul ăla, îi doresc numai satisfacţii, e de fapt şi ceea ce caută, acum e minunat, poate agăţa cu blogul.
Draga mea dragă, dacă vei vrea să îmi mai scrii, o poţi face în noul loc, pe aici nu mai postez, acum nici dacă aş mai vrea să vreau, nu spun de ce, că stau ochi la pândă, locul ăsta peste o vreme va fi închis, s-au făcut probe legat de asta azi-noapte, nu, nu de mine.
Reply↓
Răspunsul meu:
Fetelor, e drăguț din părțile voastre că mă numiți paranoică şi-mi doriți să rătăcesc pe nesfârşite câmpii, întru eternă derută şi necicatrizare. Vă mulțumesc pentru asta, zău, că nu-s vreo ingrată, dar cât de recunoscătoare v-aş fi fost oare dacă mi-ați fi oferit răspunsurile precise pe care vi le-am cerut? Cât de sfâşietor ți-ar fi fost, Camelio, să-mi spui cum mi-ai aflat numele de la castanman/assabis/spin(oza)/parsifal? Cât de împotriva naturii tale ar fi fost un asemenea gest cumsecade? Dar ce l-aş mai fi apreciat!
Bine, poate n-o fi tocmai război între voi doi, ci doar dejecțiile splenice ale unui pseudo-amor decepționat. Deşi el este cel care a folosit recent pe blogu-i cuvântul război pentru a vă descrie relația, nu eu sau alții.
Eu vă doresc să viețuiți în pace, franchețe, prietenie şi iubire. Şi să fiți măcar un strop mai buni, fiecare dintre voi, chiar şi cu ființele pe care nu le simpatizați prea tare, că nu s-o muri din asta. Între timp, rămân cum sunteți bucuroşi să mă lăsați: zadarnic bătătoare de câmpii pierdute-n ceață, adevărul fiindu-mi refuzat cu-ndârjire.
ApreciazăApreciază