A paisprezecea mierlă

Un roman care se citeşte lent, în care găseşti sensuri sibilinice, un roman care trece dincolo de literatura ca ”passe-temps” sau dominantul ”entertainment” început în secolul al nouăsprezecelea şi sfârşit odată cu Joyce, Woolf sau Faulkner, dar continuat la periferia cititului, de către cei neinstruiţi. Dar care este acel roman? Oricare. Majoritatea celor pretins-esoterice, începând cu perioada sus-amintită. Ţinta acestuia este cititorul-snob, insul superficial aflat în căutarea ruperii de cotidian, de tradiţie, de tot ceea ce este vechi, cu o singură dorinţă, camuflată atent sub un aer doct, sub o faţadă mincinoasă, menită să ascundă viermii banalului, redusă la un singur cuvânt: exces.

Căutăm sensuri? Sunt treisprezece feluri de a vedea o mierlă şi fiecare dintre acestea este din perspectiva greşită. Felul corect de a vedea acea mierlă este al paisprezecelea, şi care este mereu altul, mereu posibil fals, dar mereu posibil corect. Decadenţa literaturii sau literatura decadentă? Acest aspect nu este important, scriitorul s-a eliberat deja de norme, ceea ce scrie el are sens oricum, chiar dacă nu are şi sunt doar cuvinte aruncate pe hârtie. Literatura nu putea să urmeze o altă direcţie decât gândirea care neagă realitatea, aceşti gânditori căzând în aceeaşi eroare circulară ca şi cei de dinaintea lor, crezând, prin absurd, că dacă realitatea nu poate fi dovedită că există, poate fi dovedită că nu există; nu putea urma o altă direcţie decât arta, dezobiectualizată, supusă unui proces radical de reducţie, de la formă, la culoare eliberată, la non-formă, la non-sens – o geometrie riemanniană aruncată pe pânză printr-un efect de rotire circumvoluţionară.

Avem, aşadar, literatura nouă: eliberată de sintaxă, de punctuaţie sau chiar de logică. Cititorul este rugat deseori să participe: nu este ceea ce crezi că este, mai bine încearcă tu să găseşti un sens. L-ai găsit? Acesta este sensul corect. Cuvintele noastre sunt ceea ce vrei tu să fie. Şi voilà: citirea unei cărţi ne schimbă viaţa; găsim acel lucru pe care l-am căutat mereu; cartea este memorabilă; cum de nu a primit autorul Premiul Nobel? L-ar merita, cu siguranţă. Şi x-ulescu spune asta, iar x-ulescu este un mare critic literar. Gramatica, logica? Suntem prea mari pentru a fi încorsetaţi de astfel de limite. Şi, la urma urmei, limbajul este, aşa cum spunea un nebun de prin Germania, o închisoare. Să ne eliberăm şi de limbaj! Noutate absolută: romanul fără cuvinte! Cum? Carte de colorat? Detractorilor! Filistinilor! Voi nu înţelegeţi încotro trebuie să meargă literatura, arta în general. Nu mai avem ce discuta!

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s