Împotriva lui Spinoza

15 august 1869

Aşa cum am spus anterior, voi introduce în memoriile mele micul eseu al iepurelui, îndreptat împotriva lui Spinoza. Nu voi comenta ceea ce spune iepurele, ci mă voi mărgini să-i redau opiniile. Animăluţul a insistat să-i trec la sfârşit numele, şi anume Manfred Antonovici Mamonov. Mi-a spus că a purtat acest nume atunci când era, mai întâi, medicul personal al ţarului, şi apoi, psihiatru la o clinică din Viena. Când l-am întrebat care ţar, mi-a răspuns zâmbind: „al Rusiei”. Nu a vrut să-mi ofere detalii, dar am o bănuială că ţarul era Ivan Vasilievici. De asemenea, când am observat că numele Mamonov aduce cu Mamona, a spus: „O coincidenţă doar. Mamonov este un nume des întâlnit în Rusia. Tata era rus, iar mama era din Saxonia.” Fără a mai adăuga ceva, prezint în continuare eseul iepurelui.

Despre Spinoza pare suficient să spunem că a fost metafizician, pentru a încheia discuţia: a fi metafizician în filosofie este asemănător cu a fi astrolog. Dar nu îi putem imputa această slăbiciune, care era inerentă acelor vremuri şi, oricum, nu putea să meargă prea departe de maestrul său, Cartesius, chiar dacă la bătrâneţe a părut să înţeleagă eroarea dualismului materie-spirit. În plus, înainte să-şi ia numele de Benedictus, numele dat de părinţii lui Spinoza copilului lor era Baruch, iar rădăcinile educaţiei sale în spiritul iudaic nu puteau să nu lase urme.

Una dintre aceste urme era reprezentată de concepţia absolut greşită că animalele sunt lucruri (Cartesius, la rândul său, le considera maşini), care există numai şi numai pentru folosul nostru, şi nu drept ceea ce sunt: forme de viaţă, cu aceleaşi drepturi de a trăi pe această planetă ca şi oamenii. Ba chiar am putea spune că, în calitate de Bestia Suprema, fiinţa care a ajuns în vârful piramidei trofice prin inteligenţa, pe de o parte, şi ferocitatea sa, pe de altă parte, ridicându-se deasupra tuturor dobitoacelor, deasupra naturii, elevându-se prin raţiune deasupra instinctelor animalice, omul capătă şi o responsabilitate de a proteja restul speciilor, de a crea sanctuare în care acestea să vieţuiască – este datoria sa morală să facă asta.

Spinoza n-a înţeles acest lucru; nu s-a ridicat prea mult deasupra animalelor, postulând că omul, din principiu, trebuie să-şi urmărească numai propriul său folos. Concepţia sa este contaminată de iudaism, văzând omul ca fiinţă care deţine dreptul divin de exploatare a lumii. Nu este departe de gândirea creştină, din care îşi hrănea şi Cartesius ideile, via Vechiul Testament: cartea sfântă a evreilor, îmbogăţită cu câteva cărţi apocrife, în viziunea iudeilor. De altfel, esenţa interioară a lumii este numită de Spinoza, într-o manieră deloc subtilă,  ”Deus”.

Cele de mai sus pot fi atribuite unei condiţionări comportamentale din copilărie, ştiindu-se că omul se descotoroseşte cu greu de ceea ce învaţă în primii săi ani de viaţă. Dar Spinoza nu străluceşte nici în ceea ce priveşte etica, privitor la relaţiile interumane. Citind o lucrare filosofică, destul de recent apărută prin Germania (1818/1844), Die Welt als Wille und Vorstellung, scrisă de un ins care nu rupsese gura târgului pe când trăia, dar care a ajuns, la fel ca mulţi alţii, să fie apreciat post-mortem, pe numele său Arthur Schopenhauer, am primit confirmarea unor observaţii mai vechi de-ale mele, Schopenhauer indicând şi el unele vicii ale lui Spinoza. Astfel, din lucrarea lui Spinoza Tractatus theologico politicus (1770), desprindem o idee monstruoasă, amintindu-ne de felul în care se purtau negocierile între cetăţile Greciei Antice, şi anume: Unusquisque tantum juris habet, quantum potentia valet (Fiecare are atâta dreptate, câtă putere are). Aşadar, Spinoza vede dreptatea ca aparţinând întotdeauna celui mai puternic. Aici urmează îndeaproape ceea ce Hobbes numeşte ius naturale (dreptul natural), fără a face distincţia între lumea animalelor şi lumea omenească. Societatea umană nu este, prin urmare, condusă de drept, ci de nedrept, de forţa fiecăruia, fie că vorbim de cea fizică sau politică.

Spinoza reiterează această idee injustă şi în ceea ce numeşte, ironic de-a dreptul, Ethica, ordine geometrico demonstrata (1777, publicată postum): Imo quia uniuscuiusque ius virtute seu potentia uniuscuiusque definitur, longe maius homines in bruta, quam haec in homines ius habent (Ba mai mult, cum dreptul fiecăruia este definit de virtutea sau puterea sa, oamenii au drepturi mult mai mari asupra bestiilor [animalelor] decât au bestiile asupra oamenilor.) Asta ca să nu credem că gândirea sa a suferit vreo îmbunătăţire în ceea ce priveşte aspectul moral de-a lungul timpului, atât în ceea ce priveşte dreptatea, cât şi dreptul de viaţă şi de moarte al oamenilor asupra animalelor.

Însă poate cea mai mare eroare a lui Spinoza este felul în care priveşte dragostea. Pentru Spinoza, dragostea nu există: aceasta este totuna cu dorinţa, cu pofta animalică, irepresibilă, determinată de gonade, în scopul reproducerii sexuale. Pentru a afla motivul pentru care acesta era incapabil de a pătrunde un fenomen precum dragostea, trebuie înţeles mediul din care provenea Spinoza. Vorbim aici, din nou, de originea sa iudaică, de faptul că evreii, prin natura situaţiei lor în Europa medievală, lipsiţi de dreptul de proprietate asupra terenurilor, forţaţi să practice anumite meserii, erau adesea fie cămătari, fie negustori, fie ambele. Iar în lumea negustorilor şi cămătarilor, singurul lucru valoros este banul; orice este de vânzare, pentru preţul potrivit; căsătoriile au loc numai prin aranjament – aportul soţilor trebuie să fie asemănător; nu există loc sau timp pentru dragoste, iar astfel de întâmplări sunt condamnate, deseori aspru pedepsite, ajungându-se până la alungarea din comunitate, ceea ce însemna sărăcie, pribegie, chiar moarte. Ieşit dintr-o astfel de lume complet mercantilă, şi intrat în lumea rece a raţionamentelor filosofice (filosofia nu înseamnă exaltare), Spinoza nu putea considera dragostea ca fiind altceva decât dorinţă.

Iarăşi, Spinoza comite greşeala de a uita de faptul că omul este o fiinţă raţională, neridicându-l, nici în această privinţă (a dragostei), deasupra dobitoacelor. Aşa cum animalele sunt conduse numai de dorinţă, şi omul, crede Spinoza, este purtat de dorinţă: dragostea nu există. Cu alte cuvinte, Spinoza neagă existenţa voinţei de a iubi. Şi ce poate fi mai ruşinos decât un astfel de spirit mărginit la lumea sa austeră şi materialistă?

Manfred Antonovici Mamonov

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Daimon Q.. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Împotriva lui Spinoza

  1. Iosif zice:

    Perceptia binelui si raului e o particularitate strict individuala. În diversitatea perceptiilor sta frumusetea existentei. Cu cât paleta perceptiilor se largeste,cu atât evolutia cunoasterii sinelui va fi mai pregnanta,iar aceasta cunoastere introspectiva,va apropia creatia de Creator,elevând relatia materie-spirit,spre absolut,spre desavârsire,spre Dumnezeu,spre IUBIRE ABSOLUTA NECONDITIONATA,SACRIFICATOARE… al „împacarii” materiei cu spiritul,acest „razboi” universal ce depaseste perceptia limitata a celor cinci simturi .
    Sunt în asentimentul perceptiei lui Spinoza,iar „Mamon(a)ov”-istii dispun de liberul-arbitru de a-si exprima parerea pro sau contra.

    Apreciază

  2. Iosif zice:

    Perceptia raportului dintre materie si spirit în special,si toate celelalte în general,deoarece toate sunt leagate intre ele de ideea unicitatii EXISTENTEI ABSOLUTE,* IUBIREA*acest mare paradox neelucidat de filozofi si stiinta nici pâna azi…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Înțeleg… Chiar și cu faptul că Spinoza considera animalele drept lucruri pentru folosul oamenilor și că dragostea nu există, fiind dorință sexuală?
      PS: Și, mai ales, cu monstruozitatea că fiecare are atâta dreptate câtă putere are?

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Depinde de perceptia fiecaruia ! Cuvintele pot avea multe întelesuri,în functie de context. Oricum toti filozofii au utilizat jocurile de cuvinte, pentru a distorsiona ADEVARUL ABSOLUT si fiecare si-a etalat intr-o forma sau alta, propria „monstruozitate”(„nebunie”)..;

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Depinde de percepția fiecăruia? Îmi pare că ocolești un răspuns direct, poate pentru că nu s-ar potrivi cu postura autodeclarată de creștin. Spinoza a spus clar și a reiterat faptul că: Unusquisque tantum juris habet, quantum potentia valet. Nu există altă interpretare, în afara faptului că ”etica” sa este monstruoasă, dând dreptate numai celor care au suficientă putere să-și impună acea ”dreptate”.
        Iar poziția sa legată de faptul că animalele sunt lucruri care există numai pentru folosul nostru este una trufașă, care nu are altă justificare decât același dicton de mai sus. Sau, eventual, deși Spinoza nu spune asta, este o reminiscență a conceptului religios care susține că omul este ființă ”divină”, recte are dreptul de stăpânire asupra celorlalte vieți.
        Despre confundarea iubirii cu dorința sexuală nu mai comentez, pentru că asta i s-a tras de la mediul în care a viețuit. Negarea voinței de a iubi este împotriva rațiunii, deoarece este demonstrată indubitabil de relațiile interumane.

        Apreciază

  3. Iosif zice:

    Cuvântul „crestin” nu corespunde exact perceptiei personale.Suna mult prea generalizat. Personal ma consider un credincios fidel Dumnezeului meu,asemeni câinelui fatza de stapânul sau…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Înțeleg… Așadar, vorbim despre un Dumnezeu personal, copiat după cel creștin, dar cu anumite aspecte, conținute de Evanghelii, excluse. Așa cum ar fi ”iubește-ți aproapele”, pentru că, dacă ar fi fost cazul s-o fi adoptat în dogmatica ta personală, ai fi văzut că exclude complet sintagma ”dreptatea aparține celui mai puternic” propovăduită de etica inferioară a lui Spinoza. Nu văd, în aceste condiții, ca fiind utilă menționarea numelui Mielului. Adoptând opiniile lui Spinoza cu privire la dreptate și dragoste dovedești apostazie față de ceea ce a spus Christos. Este irațional să mai menționezi numele Fiului în acest context.
      Nu mai spun despre barbaria lui Spinoza legată de animale… Dacă Fiul a adus ceva nou în iudaism și în gândirea europenilor, aceasta a fost mila; mila pentru tot ceea ce este viu, chiar dacă acest din urmă aspect a scăpat majorității predicatorilor care au pretins că vorbesc în numele Său. Omul incapabil să iubească o altă viață, un animal, este incapabil să-și iubească semenii, este incapabil să-L iubească pe Dumnezeu. Acela doar clamează iubirea, pentru că asta îi încălzește sufletul gol – așa este și el mai aproape de oameni, pentru că vede că așa se poartă aceștia, și chiar crede că este ca ei, deși umblă ca un străin în mijlocul lor, fără măcar să știe asta.

      Apreciază

  4. Iosif zice:

    Prezentza paradoxurilor existentialitatii,determina comportamental omul,punându-l fatza în fatza cu el însesi,provocând în interiorul fiintei o ‘lupta’ cu sinele,care va mentine un echilibru relativ,mai mult sau mai putin constientizat,prin care vom percepe viatza .Intensitatea aceastei ‘lupte interioara’ va fi direct proportionala cu gradul de cunoastere cognitiva . Cu cât revelatia cognitiva va fi mai profunda (spiritual vorbind),si-ti vor revela noi dimensiuni ale cerului (taine,secrete ascunse întelepciunii lumii),cu atât ‘lupta’ cu sine,ia amploare crescânda transformând în timp,perceptia ‘veche’ despre viata si sensul existentei,eliberând fiintza prin metamorfoza materiei,(nasterea din nou) de greutatea celor 40% materie moarta (pamânt,tzarâna) si astfel eliberata fiintza de aceasta povara,va fi înaltata,elevata,dincolo de perceptia învechita materialist-umanista,în dimensiunea noua a IUBIRII NECONDITIONATE,a renuntarii la pamânt în favoarea cerului…
    În alta ordine de idei,chiar daca mi-a placut sa cunosc ideologii,teorii si filosofii,totusi,azi realizez ca toate sunt „o desartaciune si goana dupa vânt”. Singurul reper în viata cotidiana limitându-se la Cartea Cartilor,Biblia,în cate am gasit si din care mi S-a revelat IUBIREA NECONDITIONATA,aratata de CREATOR,prin Întruparea Cuvântului,*HRISTOS*.
    „La început era CUVÂNTUL…”

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Îmi pare rău, dar nu ai răspuns la absolut nimic din ceea ce am afirmat eu. În schimb, pari să deviezi către un misticism straniu și aberant, fără vreo legătură cu Biblia sau cu Christos. Se pare că ești doar un alt credincios irațional, care pretinde că el crede în Dumnezeu, dar, odată ce afirmă că este de acord cu lucruri precum ”dreptatea aparține celui mai puternic” sau ”animalele sunt lucruri care există în folosul omului”, se pune serios întrebarea: ce fel de dumnezeu monstruos este acela în care crezi? Acela nu poate fi Creatorul universului; este doar o creație a ta, un alt zeu personal și inexistent; o iluzie. Și repet: dacă nu poți iubi o altă formă de viață, nu poți iubi, punct.

      Apreciază

  5. Iosif zice:

    Fie cum zici ! Nu agréez polemica ! Daca astfel ai perceput com.mele,nu-i nici un bai.:)

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu este vorba despre polemică aici. Dar atunci când susții lucruri care nu sunt raționale – credința simultană în Christos și în dreptatea celui mai puternic – trebuie să argumentezi de ce este posibilă o astfel de struțo-cămilă. Pentru că, tehnic, n-ar trebui să fie posibilă. Sunt termeni contradictorii. Rezultă, în mod automat, că religia și credința persoanei care susține asta sunt fabricate, denaturate, false. Simple jocuri ale minții, săvârșite în scopuri egoiste – ”mă fac să mă simt bine cu mine însumi”: despre asta este vorba.

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Gândirea rationala,(la rece) este incapabila sa-L perceapa pe Dumnezeu. O minte cu un IQ elevat,rationalizând (la rece),fara o implicare sentimentala a IUBIRII NECONDITIONATE,pasionala,nu va reusi sa-L cunoasca pe Dumnezeul Cel Viu si Adevarat niciodata. Cunoasterea,cultura elevata,studiile de specialitate,teoriile filosofico-stiintifice si orice alte metoda rationala,nu va apropia omul de cunoasterea Ziditorului, Doar implicarea profund sentimentala a inimii,va produce introspectia launtrica,în microuniversul fiintei,al celulei vii,al ADN-ului,a (Cartii Vietii) în care este scrisa taina lui Dumnezeu.
        Doar revelatia personala va produce cunoasterea tainei lui Dumnezeu,iar aceasta este o realizare a Duhului Sfânt ,este „ungerea” ce o primesc doar „cei cu inima curata” care vor comunica direct prin aceasta putere a „ungerii” printr-o relatie intima,tainica,autentica,cu Cel Ce Este de la început,din,prin si pentru care sunt toate lucrurile percepute de limitata perceptie a omului adamic,nemetamorfozat de jertfa de la Calvar,nenascut din „apa si Duh” ,neînaltat în slava la o viatza noua,tainica în Duh si Adevar,o viata „…ascunsa cu Hristos în Dumnezeu.”
        Personal ma consider un iubitor al ADEVARULUI ABSOLUT,pe care nu L-am gasit revelat în alti oameni din istoria cunoscuta,decât în HRISTOS…
        Deci,nu prin ceea ce sunem,nu prin studii elevate,nici prin cercetari filosofico-stiintifice,nici prin merite deosebite personale,ci doar prin EL,prin FIUL omului,ÎL vom putea cunoaste pe TATAL,iar la TATAL nimeni nu poate accede decât prin FIUL. Acesta este HARUL,darul fara plata al IUBIRII TATALUI…(Ioan 3:16).
        Fii binecuvântat.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s