De la musique avant toute chose

Principiul enunțat de Verlaine se referea la muzică, desigur, considerată de acesta, similar lui Schopenhauer, drept ”arta artelor”. Nu spun că nu-s de acord cu aceștia. Ba spun: nu sunt de acord – arta artelor este poezia. Dar nu poezia în înțelesul ei modern, ci poezia așa cum a fost ea înainte de denaturarea sa prin introducerea infamiei numită ”vers alb” – nimic altceva decât o expresie a trândăvelii, a lipsei de inspirație, când astfel oricine, sprijinindu-se de o idee sau de senzația unei idei, putea să arunce cuvinte pe hârtie și să spună: poezie. Pentru că poezia, având ritm și rimă, este adevărata muzică. Poezia care poate crea acorduri în mintea celui care o ascultă fără ca toate cuvintele să aibă înțeles – la fel ca muzica.

Desigur, muzica are avantajul că poate fi înțeleasă în întregime în condițiile absenței cuvintelor, fiind astfel transnațională: o simfonie are același înțeles și în Japonia, și în Germania, și în România. Dar muzica poate purta, într-o anumită măsură, doar sensuri abstracte, nelămurite pe deplin (sigur, numai atunci când este neînsoțită de cuvinte), vorbind mai mult acelei părți iraționale a sufletului. Poezia, atunci când cel care o ascultă înțelege foarte bine limba, are în schimb posibilitatea de a purta idei concrete, clare, vorbind în aceeași măsură atât iraționalului, cât și raționalului din noi. Dar poezia adevărată, cu ritm și rimă, poate atinge sufletele și atunci când nu înțelegi vreun cuvânt. Însă nu toate limbile lumii au în ele această posibilitate. Să ne gândim, de pildă, la limba latină. Bineînțeles, este o limbă veche, moartă, în ea s-au scris multe poezii, proză, tratate etc., dar ceva îi lipsește (sau, mai degrabă, are în plus: prea multe silabe în cazul multor cuvinte) pentru a obține muzicalitatea necesară. Există o anumită duritate, intransigență mai degrabă, care face latina mai potrivită pentru limbajul filosofiei sau pentru cel al tratatelor de drept.

Musa, mihi causas memora, quo numine laeso,
quidve dolens, regina deum tot volvere casus
insignem pietate virum, tot adire labores
impulerit. Tantaene animis caelestibus irae?

Simplici myrto nihil adlabores
sedulus, curo: neque te ministrum
dedecet myrtus neque me sub arta
vite bibentem.

M-am făcut înțeles? Nu sunt multe limbile lumii care permit obținerea unei poezii adevărate. Iată, de exemplu, cum și germana eșuează în această privință:

Wer nie sein Brot mit Tränen aß,
Wer nie die kummervollen Nächte
Auf seinem Bette weinend saß,
Der kennt euch nicht, ihr himmlischen Mächte!

Germana pare mai potrivită pentru înjurături, nu-i așa? Nici rusa nu excelează la poezie, în pofida existenței lui Pușkin. Pușkinienele sună foarte bine traduse în limba română, dar în rusă…

Чем меньше женщину мы любим,
Тем легче нравимся мы ей,
И тем ее вернее губим
Средь обольстительных сетей.

Rusa pare și aceasta destinată pentru alte lucruri; poate pentru cântece la beție sau marșuri.

Cu toate acestea, ceea ce spun izvorăște din subiectivism; cum nici nu poate fi altfel – toți oamenii văd lucrurile prin propria lor lentilă. Am ascultat însă poezii din care n-am înțeles un cuvânt, căutând muzica, în limbi pe care le agreez fonetic, precum araba, turca sau pahlavi; în limbi din care știu o sumă oarecare de cuvinte, precum finlandeza sau greaca veche; în limbi din care înțeleg destul de multe cuvinte, precum rusa, latina și germana; sau în limbi din care înțeleg cea mai mare parte, precum spaniola, italiana, franceza sau engleza. Mărturisesc că doar în franceză și engleză am găsit ceea ce căutam, deși Kalevala mi-a lăsat o impresie destul de bună. Găsesc asta oarecum ciudat, pentru că, adesea, poeziile în franceză nu au un ritm foarte reușit; dar preferința pentru limba franceză a fost mereu slăbiciunea mea inexplicabilă.

Dārom andarz-ē az dānāgān
az guft-ī pēšēnīgān
Ō šmāh bē wizārom
pad rāstīh andar gēhān
agar ēn az man padīrēd
bavēd sūd-ī dō gēhān
Pad gētī vistāx ma bēd
was-ārzōg andar gēhān
če gētī pad kas bē nē hišt-hēnd
nē kūsk ud nē xān-u-mān.

Mieleni minun tekevi, aivoni ajattelevi
lähteäni laulamahan, saa’ani sanelemahan,
sukuvirttä suoltamahan, lajivirttä laulamahan.
Sanat suussani sulavat, puhe’et putoelevat,
kielelleni kerkiävät, hampahilleni hajoovat.

Courte tâche! La tombe attend; elle est avide!
Ah! laissez-moi, mon front posé sur vos genoux,
Goûter, en regrettant l’été blanc et torride,
De l’arrière-saison le rayon jaune et doux!

Quand vous serez bien vieille, au soir, à la chandelle,
Assise auprès du feu, dévidant et filant,
Direz, chantant mes vers, en vous émerveillant:
Ronsard me célébrait du temps que j’étais belle.

La final, căutarea mea subiectivă a ajuns la concluzia că engleza este limba perfectă pentru poezie, urmată îndeaproape de limba română. Forma cuvintelor, accentul, sensul, toate acestea creează posibilități deosebit de variate de ritm și rimă. Româna are, indubitabil, dezavantajul unui număr insuficient de cuvinte, ceea ce determină accentuarea stranie a unor cuvinte – o forțare a naturii. Însă, la urma urmei, limba care îți este cea mai apropiată sufletește, aceea este limba perfectă pentru poezie. Pentru mine, aceasta este limba noastră.

These lips are mute, these eyes are dry;
But in my breast and in my brain,
Awake the pangs that pass not by,
The thought that ne’er shall sleep again.
My soul nor deigns nor dares complain,
Though grief and passion there rebel;
I only know we loved in vain –
I only feel – Farewell! – Farewell!

Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.

Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la De la musique avant toute chose

  1. pathtomysoul zice:

    Îmi place subiectivismul tău mai ales pentru partea nemediată, a ceea ce transmiți dincolo de text. Germana zic că nu pentru înjurături (…), ci pentru filosofie. Și mai înaintea ei, greaca. E bine pentru cititor să citească ”Lysis” în română, dar cu totul altceva să gândescă cu textul în față în limba greacă, gândește-te numai la compușii lui ”philia”, cu care se juca Platon… Sau germana ca să înțeleagă termenii lui Heidegger (de ce ”es gibt” ține de ”ousia”? ș. a.) pentru care eu nu simt niciun…îndemn de a-l citi (am abandonat cartea lui cu reperele când am ajuns la…Aristotel) ș. a.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu știu cât de potrivită este pentru filosofie. Doar pentru că s-a întâmplat ca barbarii care au pus umărul la prăbușirea Imperiului să capete gust pentru filosofie după mai mult de un mileniu de la asta și să scrie în propria lor limbă… Parcă înclin totuși spre latină.

      Apreciază

      • pathtomysoul zice:

        Latina?…Da, da…Latina!
        Știi că deștepții au scos-o din programa şcolară, au redus istoria s. a. şi auzi ce a declarat ministrul, că vrea să adapteze învățământul de masă (și adaugă că nu de alt tip???) la realitate. Aceea de pe stradă, nu din cărți (bine ca n-a pomenit ” prispa stradei” ). Acum o să mai intârzii (cu folos) pe textul tău…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Oricum, noile generații sunt formate, în majoritate, din idioți, așadar latina mai mult i-ar fi încurcat. Cine iubește latina se va interesa s-o învețe pe cont propriu.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.