Diavolul ședea la masă

Mă grăbeam să deschis ușa, așteptat fiind de Wilhelm Meister, deși, trebuie spus, îl aveam în buzunar, când am întrezărit o apariție care m-a paralizat vremelnic. Nu am îndrăznit să ridic ochii, deși vedeam cu ajutorul vederii periferice că apariția era reală, stătea la masă și mă aștepta. Nu cred că am trecut des prin astfel de momente de frică paroxistică – chiar și acum, când scriu acestea, rememorând ceva ce a avut loc cu săptămâni în urmă, simt cum pielea mi se înfioară și revine un sentiment acut de teamă, care mă face să privesc în jur: în cameră este întuneric, la fel ca în restul casei, doar veioza de birou luminează aproape punctiform asupra tastaturii. Iar în spatele meu este infamul fotoliu, cel din care m-a privit, deși nu mă privea, faimosul de acum spectru. Oare dacă mă întorc acum?… Da, încă mi-e teamă… de un gând.

Ce am văzut atunci? Nu știu dacă a fost ceva sau doar o părere, dar a fost un eveniment care venea împotriva sentimentului ce mă domina la acel moment. Eram liniștit, pot spune chiar că mă simțeam bine: îmi plăcea povestea și abia așteptam să-mi reiau lectura. Trecuse o vreme de când avusesem gânduri negative – nimic nu trebuia să aducă acel lucru la masă. Nimic…

Așadar, tocmai deschisesem ușa și am zărit acel lucru așezat la masă. Am încremenit acolo, în pragul ușii. Nu știu dacă a trecut multă vreme, dar amintirile îmi spun că nu. După câteva momente însă, nu am mai putut suporta frica și am ridicat ochii: la masă nu era nimeni. Am răsuflat ușurat și am decis, gândind rațional, că a fost doar o iluzie optică: mi se păruse că la masă era așezat… Diavolul.

Vederea periferică, ajutată de clipele de paralizie, mi-a redat următoarea imagine: Diavolul era așezat la masă, chiar în capătul mesei, acolo unde stau eu de obicei. Își pusese pălăria pe masă și mă privea zâmbind inocent, de parcă mă aștepta să avem o conversație amiabilă. Părea că se pregătește chiar să mă salute binevoitor. Era mai degrabă slab, părea destul de înalt, dar nu mai mult de un metru și optzeci de centimetri (deși persoanele așezate pot induce în eroare în privința înălțimii), avea o mustăcioară și barbă de modă veche și purta un costum la fel de demodat, iar părul era castaniu închis, lunguț, ajungându-i până la umeri. Avea ochii de culoare deschisă, aș spune albaștri, un zâmbet sincer, puțin condescendent însă, chipul său avea trăsături frumoase, deși nu era de o frumusețe deosebită, iar mâinile, pe care și le ținea pe masă, aveau degete lungi și subțiri. (Dacă nu mă înșală memoria, această descriere pare să semene cu Diavolul lui Ivan Fiodorovici Karamazov. Să fie doar o coincidență sau, cumva, memoria mi-a păstrat această imagine diavolească, ascunsă printr-un colțișor?)

L-am văzut, m-am înfricoșat, și apoi a dispărut. Dar la ce se aștepta? Nu intri în cameră, în absența cuiva, te așezi la masă și îl aștepți, mirându-te apoi că se sperie îngrozitor, când știa că nu poate fi nimeni înăuntru. Altfel ar fi stat lucrurile dacă m-ar fi abordat pe timpul zilei, când soarele e sus pe cer, undeva într-un loc public; dacă s-ar fi prezentat și m-ar fi invitat la un ceai. Sau măcar, dacă nu suportă lumina soarelui, putea să mă caute seara, doar știe locurile pe unde umblu și poate găsi modalități civilizate de a mă aborda. Da, atunci am fi putut să pălăvrăgim, să ne cunoaștem mai bine, să privim la vremurile din urmă, cele actuale și cele viitoare; să deplângem starea omului și cruzimea acestei lumi; să batjocorim temerile acestor furnici, care-și acordă atâta importanță, stând pe un fir de praf rătăcit în imensitatea universului; să le privim de sus obiceiurile, împopoțonarea prostească, lăcomia sinistră și materialismul grotesc și să ne apuce greața, deși, undeva într-un adânc tăinuit, vom vărsa o lacrimă pentru om, pentru durerea de a fi cea mai inteligentă ființă a planetei și cea mai predispusă la suferință; pentru inutilitatea existenței, pentru moartea zeilor și pentru sfârșitul inocenței.

Dar l-am văzut, în realitate, pe Diavol, cu coada ochiului, sau a fost doar o închipuire? Adică, de ce ar fi vrut să mă viziteze? Voia oare să-mi reveleze ceva important? Voia să-mi spună oare cum își bate joc de unii muritori naivi, șoptindu-le că este Dumnezeu, că ei sunt fiii lui, în vreme ce majoritatea oamenilor sunt copiii-maimuțe ai lui Satan? Sau poate voia să-mi spună că iadul este, de fapt, aici?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Diavolul ședea la masă

  1. Iosif zice:

    Superba descrierea Diavolului si,da …Iadul este …aici !:)

    Apreciază

  2. Iosif zice:

    P.S. Si…daca Diavolul s-a prezentat atât de elegant,vrând sa-ti comunice „taina faradelegii”,tu fiind o somitate publica credibila,nu pricep de ce ti-e frica de el,stiind ca nu are putere asupra sufletului tau,incapabil sa îti faca vre-un rau,limitat de ATOTPUTERNICUL DUMNEZEU… IUBIREA AUTENTICA .
    Tu stii bine ca si Satan,este slujitorul lui Dumnezeu,chiar daca face mult rau,omenirii,el este îngaduit tocmai pentru ca sa-i trezeasca pe credinciosi din somnul ratiunii,si acum este momentul ca omenirea sa înteleaga ca el Diabolo este la finalul misiunii milenare,de înselare a omenirii si va fi nimicit cu propriile-i arme,tehnologia de vârf …INTERNETIL,si toate celelalte mijloace de comunicare în masa.
    WP-ressul s-a straduit multa vreme sa-mi împiedice comm. si reuseste de multe ori,însa eu voi continua sa scriu si sa marturisesc TOT ceea ce-mi va fi transmis prin revelatia zilnica,eu nefiind decât un nimeni,un anonim,necunoscut de ‘mai marii’ lumii religioase,oculte sau politice,însa cunoscut bine de TATAL ceresc,si nu mi-e frica de absolut nimic decât de EL în sensul ca sa nu fac rau semenilor mei …AtÂT !
    Cu toata dragostea si stima acelasi nebun din dragoste pentru Hristos,Iosif C.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s