Fluturele alb

Simțeam neplăcut pulsul, parcă tot mai puternic, în gât, ca un șarpe care creștea și amenința să mă sufoce, în vreme ce mă târam căutând o ieșire la lumină, deși știam că drumul este lung și va mai trece o vreme până când voi ajunge acolo unde trebuia să ajung: la capătul întunericului, din care șoapte lugubre, metalice mă înconjurau și păreau să vină de pretutindeni. Era metalul care trosnea, apa care curgea adesea năvalnic, ca un izvor dătător de viață, cu gust de rugină, de piatră și de mâl, cu neputință de băut; erau sunete ale spațiului construit de om, dar care mă amăgeau, crezând, pentru o clipă, că îmi vorbesc demoni sau oameni trecuți dincolo și rătăciți prin acest loc uitat de Dumnezeu.

M-am oprit pentru un moment: mi se păruse că văd un fluture alb. Și iată! un fluture alb era, pierdut în întuneric și stârnit de mișcările mele, îndreptându-se temător spre un alt refugiu, o clipă de adăstare netulburată și neștiutoare înaintea morții inevitabile care-i era hărăzită de chiar nepriceperea sa de fostă crisalidă, efemeridă care își găsise acum sfârșitul, fără ca eu să pot face ceva să împiedic asta, cu toate că nu am renunțat și am încercat, chemându-l în zadar să se așeze în palma mea, pe brațul meu sau oriunde și să mă urmeze spre lumină, spre salvarea sa, spre întârzierea finalului implacabil, spre o părelnică victorie.

Însă fluturașii rareori ascultă de oameni, preferând să fugă și să se lase prinși doar de plasele copiilor și colecționarilor, spre a muri fie zdrobiți, cu aripile frânte, fie imobilizați într-o agonie lentă cu un ac într-un insectar, într-unul dintre acele tablouri vii, și apoi moarte inventate spre deliciul acestor ființe stranii și crude, care-și spun cu nerușinare stăpânii lumii, acești oameni dezagreabili crezând că stăpân înseamnă mai ales drept de viață și de moarte asupra celor mai slabi decât ei.

Eșecul meu era previzibil, iar fluturele alb a zburat înapoia mea, așezându-se într-un loc prăfuit și așteptând moartea, care avea să vină în curând, cu aripi nevăzute, dar al căror foșnet, un uruit infernal mai degrabă, îl va roti pe bietul fluture într-un dans sinistru, distrugându-i ceea ce oamenii urăsc fără să știe, pentru că ei nu pot zbura și privesc cu jind către tot ceea ce este mai frumos, mai bun și mai pur decât ei, torturând și ucigând astfel de ființe oriunde le întâlnesc, pentru că acesta este dreptul lor, dat de Dumnezeu, care a însuflețit aceste bucăți de lut și le-a oferit o scurtă vreme pentru a se bucura de soare, de flori și de viață, iar asta este tot ceea ce au găsit ei mai bun de făcut: să urască și să omoare; mai ales să omoare.

L-am lăsat pe fluture în urmă și am remarcat că răul trecuse. Dacă acea ființă plăpândă a lăsat vreo urmă pe acest pământ, eu sunt acela, încă respirând și cu sângele curgând alene prin vene, așa cum trebuie s-o facă, și așteptând să reiau mâine aceleași lucruri, să văd aceleași locuri, aceleași figuri de oameni posomorâți sau spunând glume deșucheate și râzând cu glasuri sparte, false, ascunzând adânc în ei gânduri insalubre și surzi la chemarea pământului în care vor ajunge, deși oricâte minciuni ar spune și oricât s-ar preface că nu știu că acolo le este locul, undeva le zburdă un gând aproape mecanic, care le șoptește că sunt născuți din lut și către lut îndreptându-se.

Rămâi cu bine, fluture alb! Și poate că mâine, când voi trece pe lângă mormântul tău, negăsindu-te, dus cine știe unde de torentul învolburat, voi putea crede că n-ai murit, ci ai scăpat și ai aflat calea spre lumină. Poate…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Fluturele alb

  1. Iosif zice:

    Homo sapiens,sapiens contemporan,si-a pierdut identitatea originii divine si valorile autentice naturale,absolute,eterne,caracteristicile dumnezeiesti,ale autenticei vieti nemuritoare,înscrise în cuvintele Legii Eterne,transmise genetic,de milenii,în fiecare embrion ce se formeaza din iubirea unei femei cu a unui om.
    Neascultarea de LEGEA *IUBIRII*,l-a transformat genetic,pierzând valorile vietii eterne autentice,înselat de tentatia soaptei ‘sarpelui’,care din invidie,gelozie si egoism,stiind ca aceasta faptura materiala,rational-sentimentala, creata din pamânt,dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu avea sa-l distruga.
    Multe milenii ‘sarpele cel vechi’ a stapânit peste pamânt,bucurându-se de succesul din Eden,devorând sufletele oamenilor,semanând în ei ‘samânta’ mortii care-i secera fara mila,ducând în Locuinta ei dealungul istoriei omenirii, miliarde de suflete înselate de ‘sarpele’ dorintelor,niciodata satisfacute pe deplin.
    Omenirea era condamnata astfel prin Lege, la exterminare totala,însa Dumnezeu,*IUBIREA*,în nemarginita Sa mila,bunatate si îndelunga rabdare, fata de creatia sa,i-a mai acordat o ultima sansa în urma cu doua milenii prin jerfirea Celui Ce a venit în lumea materiala,nascut din „Samânta Sfânta” prin femeie,Fiul omului, Unicul Fiu a lui Dumnezeu,Hristos,Mielul jertfit pentru ca NUMAI prin El sa poata fi salvati toti cei ce-L asculta,si-L urmeaza la Golgota,singura Cale,Adevar si Viata autentica eterna ‘metamorfoza’ „crisalidei”!
    Decât sa fii pentru eternitate,un vierme ce se târaste pe pamânt,
    mai bine o viata fericita,(chiar daca-i scurta),de ‘flutur alb”,ce zboara liber spre lumina,prin Cuvânt !

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Pentru cine este mareea aceasta de cuvinte, pentru mine, pentru publicul meu, sau ai găsit o tribună de la care să arunci cuvinte? Să repetăm convingerile mele:
      1. toate religiile lumii sunt false, așadar inclusiv a ta;
      2. ar putea exista un Creator, dar dacă există nu comunică deloc cu oamenii, cu aceste stârpituri;
      3. cel mai probabil însă nu există vreun Creator, și universul este un accident, iar viața un accident și mai tragic, apogeul fiind atins de nișa cognitivă, oamenii, cele mai rele, dar și cele mai triste ființe.
      Acestea fiind spuse, chiar crezi că mai citesc integral ceea ce spui, când începi iar cu Domnul, cu legea eternă, cu oamenii – creații divine? Sigur că nu o fac, pentru că mă plictisește această flașnetă pe care o tot învârți pe aici. Sunt șanse mai mari să convingi un perete că zeul tău inexistent există decât să mă convingi pe mine. Nu se va întâmpla. Niciodată. Să mai repet? Niciodată.
      Și despre ce eternitate vorbești? Omul are o singură eternitate: neantul. Toți oamenii, pentru că toți oamenii sunt la fel, nu există oameni născuți din maimuțe și oameni făcuți de zei. Pentru că zeii nu există! Acceptă-ți mortalitatea și nu mai visa cai verzi pe pereți. Nu-ți vorbește niciun zeu, totul este în mintea ta, minte care are nevoie de ajutor specializat. Și nu vei convinge pe nimeni că îți vorbește vreun dumnezeu. Iar religia ta, deși am mai spus asta, este un amalgam straniu între diverse religii și teorii conspiraționiste. Adică este o glumă sinistră.
      Vae victis, Iosif! Iar tu ai fost învins aici, prin cuvinte, doar că nu ți-ai dat seama. Nici nu ai cum, pentru că nu ai toți boii acasă. Caută ziduri mai dispuse să te asculte și să te creadă că-ți vorbește Domnul. Aici drumul este închis, de rațiune. Rațiunea, singura diferență între animal și om, pentru că dacă n-am avea-o, am fi la fel ca ele; doar niște biete dobitoace supuse simțurilor și închipuirilor.

      Apreciază

  2. Iosif zice:

    Romulus si Remulus…21 aprilie 753 î.Hr …întemeierea Romei ! (Cornul cel mic) …vezi Daniel 8:9-14…:)

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Întemeierea Romei este un mit. Identificarea acesteia cu ”cornul cel mic” nu este una certă. Și, chiar dacă ar fi, ce înseamnă asta? Nimic. Contrar opiniilor teologilor creștini, există suficiente dovezi pentru a susține că așa-zisa carte a lui Daniel a fost scrisă prin secolul al II-lea, îen. Așadar, după ce s-au petrecut ”profețiile”.
      Și ce tot îi dai înainte cu citate din aceeași carte despre care într-un loc spui că a fost scrisă de evrei și, în consecință, n-ar fi de încredere? Adică nu, YHWH nu e numele Domnului, dar alte lucruri din aceeași carte sunt bune și de crezut. Inconsecvențele astea logice sunt de râs. Ori e tot, ori e nimic.
      Mă plictisești îngrozitor, mă enervezi și mă faci să pierd timpul, oferindu-ți explicații inutile, pentru că tu oricum refuzi să vezi adevărul și mergi pe drumul tău haotic și plin de fanatism.
      Adio.

      Apreciază

  3. honeybee zice:

    …mi-a placut povestea fluturelui alb. 🙂
    toate cele bune si frumoase, Ragnar si asemenea fluturelui sa gasesti calea spre lumina.
    la urma urmei speranta moare ultima si tot ea ne poate insufleti o viata intreaga traita printre personajele acestei lumi trecatoare.
    sa fii iubit si cauta sa iubesti cu toata fiinta ta….
    oricat de incredibil ar parea,salvarea noastra este dragostea.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Iosif zice:

    Poate-si urmeaza ciclul, iar acum este în faza de metamorfoza …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s