Sărmanii iepuri

22 martie 1870

În lunile de vară prea călduroase, care sufocau Parisul, iar viața în casa noastră din Grenelle, nu departe de fabrica lui tata, devenea insuportabilă, ai mei plecau cu cățel și purcel la Saverne, la castelul bunicului, și cele două luni pe care le petreceam acolo, de regulă iulie și august, îmi lăsau mereu amintiri frumoase. Cu o singură excepție…

Era într-o vară, pe când aveam șase sau șapte ani, și după ce aflasem de la grădinarul nostru, Georges, că seara târziu vin iepuri la furat în grădină, m-am strecurat din camera mea spre seară și-am stat și m-am uitat pe geamul de la bucătărie, din aripa rezervată servitorilor, cel care dădea în spatele castelului și nu se deschidea, și am așteptat să vină iepurii. Apusese soarele deja de câteva ceasuri și nu se vedea niciun semn că ar veni iepurii. Apoi, cum picoteam cu nasul lipit de sticlă, am văzut ceva mișcându-se printre legume. Am devenit brusc atent și, la lumina palidă a primelor stele și a sfertului de lună, am zărit un iepure; apoi încă unul și încă unul. Urecheații veniseră la furat de morcovi și alte delicatese iepurești. Am stat și i-am privit cum se deplasau banditește printre verdețuri, cum hăpăiau lacomi câte o frunză și priveau mereu în jur, tresărind ușor.

Zâmbeam fericit, uitându-mă la iepuri, când un zgomot îngrozitor m-a speriat, iar unul dintre iepurași a făcut un salt și apoi a căzut și a rămas nemișcat. Și mi-am dat seama că cineva îi împușcă pe iepuri și acel cineva era bunicul. Am ieșit repede în spate, printr-un coridor care pleca de la bucătărie și l-am văzut pe bunicul cu muscheta pe care o avea de pe câmpul de la Austerlitz în mână, îndreptându-se spre zona unde erau mai devreme iepurii.  M-a văzut și mi-a spus: ”Am omorât unul, Daimon. Mâine dimineață avem friptură de iepure.” Atunci eu am alergat spre locul unde zăcea iepurele și am văzut că încă nu murise, zvâcnea din lăbuțele din spate și respira repede, iar din colțul gurii i se scurgea o dâră de sânge. Am început să plâng și bunicul a strigat după Georges, l-a trimis să mă ia de acolo, dar eu n-am vrut să dau drumul iepurelui, îl țineam strâns la piept și simțeam cum îi bate inimioara și sângele lui cald îmi udă cămășuța. A fost nevoie să o cheme și pe bucătăreasă, ca să mă poată desprinde de iepuraș, care-mi murise în brațe, în timp ce eu strigam către Dumnezeu: ”Înviază, Doamne, pe robul tău, pe acest biet iepure!” Am refuzat a doua zi să mănânc din friptura de iepure cu muștar și am jurat că nu voi face vreodată rău iepurașilor, deși bunicul a ținut să-mi explice cum iepurii nu au suflet și nu sunt robii lui Dumnezeu; că au fost creați spre folosul nostru, să-i omorâm și să-i mâncăm, și doar noi, oamenii, suntem robii Domnului și vom merge în rai, dacă făptuim bine, și în iad, dacă facem rele; la care eu am strigat: ”Și iepurii sunt oameni!” și am fugit afară.

S-a întâmplat să ne petrecem câteodată și iarna la castelul bunicilor și am văzut iepurașii venind în grădină și atunci, când zăpada cuprindea întreg ținutul, iar mititeii veneau și scormoneau în zăpadă spre a mai găsi un cotor de varză sau orice altă urmă de plante comestibile. Și nici iarna nu-i lăsa bunicul în pace, pândindu-i dușmănos cu muscheta și luându-le viețile, pe când sărmanii de ei căutau de mâncare. Acum însă deja știam ce înseamnă acel zgomot înfiorător și închideam ochii și îmi astupam urechile și apoi fugeam în bibliotecă, protejat acolo de pereții groși și de liniștea grea, și stăteam pe covorul masiv și mătăsos, visând la o lume condusă de iepuri, pașnică și vegetariană.

Pe când aveam vreo șaisprezece ani, într-o perioadă în care mă credeam poet, aducându-mi aminte de acele episoade de la Saverne, am scris o poezie intitulată ”Sărmanii iepuri”, pe care încerc s-o redau aici:

Când iarna-și suflă gerul rău
Și-omătu-ngroapă tot ținutul
Când simți că și sufletul tău
E rece, țeapăn ca pământul

Și soarele-i de mult apus
Dau fuga iepuri din pădure
Și caut-acolo unde nu-s
Crenguțe, ierburi și legume.

Nu știu sărmanii că din noapte
Pândindu-i plin de dușmănie
Rostind în barbă, vorbe, șoapte
Lipsit de orice omenie

Stă cea ființă zisă om
Și celor ce vor de mâncare
Și caută viață, un neom
Moartea le dă, făr’ de-apăsare.

Sărmanii iepuri ce-au venit
Cuminți în noaptea cea senină
Scurmând zăpada, au tâșnit
Către eterna lor grădină.

S-au dus încet, urma se pierde
Zăpada se topește iară
Și când va fi pădurea verde
Ei n-or mai ști de iarb-amară.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Daimon Q.. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Sărmanii iepuri

  1. Iosif zice:

    Îmi place acest suflet infantil,nobil,plin de iubire si mila pentru vietati inocente ce poarta numele de Daimon ! Când oamenii vor iubi,percepe si aprecia viata asemeni lui,moartea si Locuinta mortilor va fi învinsa iar zilele oamenilor vor fi ca zilele copacilor,mereu regenerati,atemporali prin Samânta femeii,Hristos Isus .

    Apreciază

  2. Iosif zice:

    Mila este doar ‘una’ dintre componentele Spiritului Sfânt,iar acesata se pierde odata cu maturitatea fiintei umane si intrarea în sistemul labirintic al umanism-materialismului relativitatii lumii morbide, în care se balaceste omenirea întreaga de la începuturile existentei,constientizarii binelui si raului.(Galateni 5:22-26)

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Sanatate Ragnar ! Mai (tra)Esti ? Nu ti-a adus ceva frumos pisicheru’ de „iepurila” ?! 🙂

    Apreciază

  4. Iosif zice:

    Ma bucur sincer pentru tine,si sper din suflet ca esti bine ! Am citit multe din scrierile tale,si-ti marturisesc îmi place stilul abordat. Astept cu drag sa ne mai împartasesti idei,gânduri,si sentimente ale perceptiei personale despre lume,viata,sensul si scopul existentei.
    Cu stima si…s-auzim numai de bine !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s