Moneda

Odată am găsit o monedă, lucru care m-a dus spre o poveste. Am văzut-o, am privit în stânga și-n dreapta și-n sus: nu mă vedea nimeni; și am ridicat-o. Avea o valoare infimă, dar eu nu pot suporta să văd monede abandonate; am luat-o, spre a o duce alături de surorile ei de acasă, spre a nu se mai simți singură și lăsată de izbeliște. Am strâns-o în pumn: era murdară și aveam de gând s-o curăț atunci când găseam prima sursă de apă; încă nu mă gândisem care era mai potrivită.

Pe drum… de fapt, doar la câteva clipe după ce o luasem în mână, m-a fulgerat un gând: dacă acesta este drumul către Râu, iar moneda este destinată luntrașului? Nu, nu se putea; am alungat repede acest gând neplăcut. Dar acesta s-a insinuat iar și iar în mintea mea, ajungând să alunge el celelalte gânduri și să stăruie ca o ploaie măruntă și interminabilă de toamnă.

Nu după multă vreme, am identificat și sursa de apă, unde urma să curăț moneda: undeva se găsea un izvor cristalin, un vechi amic uitat. Parcă și gândul la luntraș mă mai lăsase, având acel clipocit drăgălaș în minte.

Am ajuns, în cele din urmă, la izvor. Am lipit moneda de marginea de piatră pe care se scurgea izvorul, cu gândul să o spăl, dar mi-a scăpat din mână. M-am aplecat, căutând-o pe jos, desigur, pentru că n-avea altundeva unde să se ducă. Nu era acolo. Poate se agățase în piatră și nu văzusem din cauza luminii nu foarte puternice. Am căutat pe toată marginea de piatră pe care se prăvălea apa rece a izvorului. Nu era nici acolo. Am început atunci să scotocesc printre bucățile de piatră de pe jos, prin albia micuță prin care se scurgea izvorul, dar nici acolo de era. Apoi am început, cuprins de furie, să sparg piatra care începuse să se desprindă, ca urmare a acțiunii apei, din blocul cel mare: poate era ascunsă acolo. Însă moneda dispăruse cu desăvârșire. Și atunci, mi-a trecut repede prin cap: unde se duc toate apele? În Styx. Moneda mea fusese absorbită de izvorul lacom și trimisă în fundul pământului și avea să ajungă la luntraș. Nu mă înșelasem; intuiția mea funcționase corect, atunci când pusesem mâna pe monedă: chiar era pentru luntraș, iar eu, naiv, o ridicasem.

Panica m-a cuprins. Îmi imaginam cum, în curând, drumul se va termina, voi fi ajuns la râul cel mare și întunecat, iar luntrașul mă va privi cu ochi goi și-mi va spune simplu:

– Urcă!

Iar eu, politicos, voi declina invitația, spunând:

– Nu, mulțumesc. Prefer să-mi continui călătoria.

La care el, ridicând din sprâncene, va râde ușor și va spune:

– Nu, nu merge așa. Lucrurile sunt stabilite de mult, de când există timpul. M-ai plătit, te urci și te duc Dincolo.

Iar eu:

– Știți, domnule luntraș, de fapt, eu nu v-am plătit. Vedeți, am găsit o monedă și un izvor mi-a furat-o și, cred, așa a ajuns la dumneavoastră.

Și el, pierindu-i zâmbetul, se apucă gânditor de barbă, căutând parcă un răspuns pe dinăuntru, dar nu de la el. Și apoi zicând, de data asta cu un ton glacial:

– Dar nu știai oare, încă de când ai ridicat moneda din țărână, că așa se va întâmpla?

– Poate că știam. Adică, nu imediat; mi-am dat seama pe urmă, dar în niciun caz nu am intenționat să vă dau moneda; voiam s-o păstrez.

Și el, tăcând o vreme, scrutându-mă cu ochii săi inexpresivi, lipsiți de orice urmă de omenie, spunând apoi cu glas apăsat:

– Până la urmă e alegerea ta. Dacă îți vrei moneda înapoi, ia-o.

Și întinde palma stângă și în ea zăresc moneda, strălucitoare acum, spălată de apa care o târâse în Styx. Apoi adăugă, grav:

– Dar să știi că dacă rămâi aici, umbră fiind, te vei destrăma la prima adiere mai puternică a vântului din Est. Așa, dacă mă vei însoți, de vreme ce tot ai plătit, vei fi o umbră, e drept, dar vei fi de-a pururi.

Și tăcu, ținând însă palma cu moneda îndreptată spre mine. Și eu m-am mirat:

– O umbră, domnule luntraș?

Și el dădu din cap, în semn de confirmare.

M-am înfiorat brusc. O umbră, eu? Groaznic! Dar cum și când se întâmplase? Mintea îmi era încețoșată. Și ce era Dincolo? O lume de umbre care suspină după lumea noastră. Să mă alătur lor, să plâng și eu o eternitate sau să mă spulber în vânt? Și el, tușind, ca să-mi atragă atenția, zise, cu voce înceată:

– Am uitat să-ți spun, dacă tot îți este dragă lumea voastră: vei putea bea din Lethe și o vei lua de la capăt, uitând tot ceea ce ai fost. Vei putea fi o persoană nouă, fără amintiri. Sigur, doar dacă vrei… Dacă nu, ia-ți moneda înapoi.

O persoană nouă… O umbră nouă!… Dar o umbră eternă… și, posibil, fericită, neștiind decât de lumea de Dincolo. Gândul era interesant. Dar vreau cu adevărat să beau din Lethe și să uit tot ceea ce am fost? Să uit de tot, de mine și de tine? Să…

Dar nu aceasta este povestea despre care spuneam la început. Povestea s-a născut undeva între găsirea monedei și izvor, după primul gând la luntraș, și este o poveste despre un clan de urși negri și un om care aflase secretul morții. Nu o voi dezvălui aici. Cine știe însă: poate va apărea aici cândva. Deocamdată, v-am istorisit doar ce mi s-a întâmplat când am găsit o monedă și apoi mi-a furat-o un izvor șiret.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Suvenire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Moneda

  1. Iosif zice:

    M-a surprins placut aceasta povestioara întitulata „Moneda” (pe care eu am perceput-o ca pe un ort).O superba,profund metaforica descriere a existentei materiei relative,efemere,limitate spatio-temporal,evidentiind posibilitatea alegerii (liberul arbitru) întoarcerii în aceasta existenta,(reîncarnare) acceptând relativitatea unui nou început,sau trecerea în Locuinta mortilor (dincolo) acceptând existenta eterna sub forma unei umbre.
    Personal nu-mi surâde nici una dintre cele doua variante ale perpetuitatii existentei.Exista o a treia forma (varianta a trecerii pragului existentei relative) pe care nu ai mentionat-o,însa sunt convins ca o cunosti,chiar mai bine decât mine. 🙂
    O zi faina !

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Uneori, lucrurile nu sunt chiar atât de complicate. Au fost doar niște gânduri care m-au cuprins atunci când am găsit și apoi pierdut o monedă într-un izvor. O poveste adevărată, dacă vrei. 🙂

      Apreciază

  2. Iosif zice:

    Din orice gând se poate naste o poveste
    Când gândul se exprima în cuvinte.
    Cuvântul Este viu si lucrator,superba veste,
    EL poate învia si mortii din morminte !

    Apreciază

  3. Crisa zice:

    uitasem cât de plăcut și bine ..îmi este să te citesc 🙂
    mi-a plăcut povestioara ….
    dacă găsești rețeta uitări , te rog să mi-o scrii și mie …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s